Postare prezentată

Etica capitalistă și spiritul ortodoxiei

"Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale - nu numai clerul, ci și fiecare laic - este chemat...

duminică, 23 septembrie 2007

Neaose trivialitati

Motto:


Hai sa ne bagam cuponul
Sa mai risipim din ceata.
Hai sa ne bagam cuponul
Futu-i mama ei de viata.



De ceva vreme a aparut la Editura Humanitas cartea lui Traian Ungureanu "Tehnica neputintei la romani". Nu am reusit inca sa o citesc, nici sa o cumpar macar. Probabil ca, roman fiind si eu, nici nu voi apuca vreodata sa tin aceasta carte in maini suficient de mult timp incat sa ii cunosc continutul. Titlul insa mi-a incitat amintirile si fara sa stiu cum, versurile din motto au ajuns sa-mi umple gandurile, exact asa cum o melodie proasta ajunge sa sacaie mintea unui om stresat.

Stiti bancul cu cei care ajunsi la Paris se minuneaza de frumusetea Turnului Eiffel? Ce zice francezul: "Merveilleux...! C'est fantastique!..."; ce zice englezul: "Wonderful! Astonishing! Breathless..."; ce zice neamtul: "Schon, das ist wunderbar!"; si romanul: "Hai sa-mi bag p... cuponul!"

Cam asta ar fi diferenta intre lumea romaneasca si ceilalti. Slagarul privatizarii cu versurile lui sacaitoare este imaginea concreta a filosofiei romanesti despre lucruri si viata. De altfel noi ne si mandrim cu bancurile noastre "savuroase", dar intraductibile in orice alta limba despre care am auzit. Oridecateori discutam comparativ, ni se umple gura de saliva si sufletul de mandrie nationala cand constatam cu emfaza ca "savoarea" limbii noastre plina de conotatii se pierde prin traducere, orice simbolistica devenind de o concretete brutala, de-a dreptul grobiana.

Nu cred ca ar fi cazul sa ne mandrim. Situatia se prezinta ca in cazul celui caruia toti din jur ii spun ca este beat, dar el nu vrea sa mearga la culcare. Normal, ati vazut vreun betiv "de profesie" care sa nu le cunoasca el pe toate, ceilalti fiind inevitabil prosti sau in cel mai bun caz prost informati?

Traind intr-o continua obscenitate publica (de la Plesu citire) limbajul nostru a evoluat catre reflectarea unei realitati triviale. Limbajul transpune ideologic realitatea pentru ca noi, cei care vehiculam acest limbaj, sa ne putem transmite unul altuia intentiile, gandurile, impresiile. Insa odata articulat limbajul va construi el insusi o realitate ideatica, nemaiputand sa percepem si sa exprimam realitatea decat prin intermediul lui. Asa ca tot ce auzim vorbindu-se este de fapt o imagine a lumii in care traim. Iar lumea in care traim o construim mai departe dupa felul in care vorbim.

Cum frecventa cu care ne bagam "cuponul" sau le dam "dreak" pe toate este mult mai mare decat in orice alt limbaj cunoscut, limba romana devine marturia clara de zi cu zi a aplecarii noastre catre esec in orice am intreprinde. Nimic si nimeni in lumea aceasta nu scapa de derizoriul in care cade ceva sau cineva in care romanii isi baga "cuponul", iar noi facem lucrul acesta natural de mai multe ori pe zi chiar si asupra noastra insine: "futu-i mama ei de viata!"

Si daca credeti ca aceasta e o meteahna a tranzitiei, va inselati. Si daca credeti ca e o meteahna a miticilor de Bucuresti, iar va inselati. Indescifrabilul "tulai Doamne!" atat de folosit chiar in inima romanismului, Ardealul, nu inseamna altceva decat "futu-l-ai Doamne!". Derizoriul romanesc si felul in care noi de fapt nu facem altceva decat sa ne f... viata exista la romani in insasi esenta noastra. Sunt absolut convins ca in Miorita, cei doi ciobani intelesi sa il omoare pe al treilea au pus-o la cale cam asa: "Hai sa-i f... un baltag in cap!" Asa ca nu-i de mirare ca cel vizat s-a 'consolat', cum se zvoneste. El nu s-a speriat de fapt, stia ca nimic nu avea sa se intample cu adevarat.

De altfel, stie cineva cum s-a terminat povestea? Vorba ceea: "... si daca nu a murit, o mai trai si azi." Inca mai vorbeste cu Miorita. Ceilalti doi inca mai planuiesc... Noi inca ne mai credem grozavi.