Postare prezentată

Etica capitalistă și spiritul ortodoxiei

"Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale - nu numai clerul, ci și fiecare laic - este chemat...

joi, 13 martie 2014

Se va descurca Traian Basescu?

Ungaria nu vrea Transilvania. Transilvania nici nu a fost vreodata Ungaria. A fost doar un principat, uneori independent, alteori autonom, in care regatul Ungariei a avut o influenta majora, dar a fost si major influentat de Transilvania. As spune ca pentru pacea si linistea Ungariei, Transilvania ar trebui sa nu apartina Romaniei, ar fi suficient sa fie doar o zona de vasalitate a statului ungar.

Moscova nu are nevoie de Romania toata in granitele ei actuale pentru a-si urmari drumul ei istoric catre sud, spre Marea Mediterana. E suficient culoarul format din Moldova si Campia Romana pentru a trece in Banatul sarbesc si apoi mai departe. Oful Rusiei de secole bune este ca Bosforul stapanit de turci o condamna sa fie prizoniera vastei sale intinderi catre nicaieri. Asa ca pentru a nu se complica prea mult lucrurile, ar fi mult mai profitabil pentru Rusia sa ocoleasca Bosforul.

Europa franco-germano-olandeza nu are nevoie de Romania deloc, in special de zone ca Oltenia si nordul Moldovei unde se gasesc polii saraciei in Uniunea Europeana. Felul in care romanii fac afaceri si politica le repugna total; ba, chiar si mizeria de la noi este pentru ei de neinteles, iar exportul de tigani de la noi, de o cu totul alta factura decat cei de la Gipsy Kings, este o pacoste enorma. O zona tampon intre Rusia si Europa civilizata, un fel de antreu unde se lasa incaltarile murdare la usa ar fi de dorit pentru Europa spatiului Schengen, iar Transilvania ar fi numai buna pentru acest rol.

Gurile Dunarii se pot negocia, asa cum s-a facut intotdeauna astfel incat toata lumea sa aiba de castigat.

Acum ca toate partile implicate s-au inteles, ce mai cautam noi aici pe harta? Cumva, strategii de la Washington au ramas convinsi ca dusmanul lor de moarte ramane Rusia si dupa ce URSS a disparut. Poate ca fiind constienti de marea putere a Rusiei de a negocia sfere de influenta contra petrol si gaze, plus o piata de desfacere importanta pentru firme europene interesate, americanii s-au temut ca Europa - si in special Germania - va iesi de sub aripa lor ocrotitoare si si-o va lua iar in cap asa cum a facut-o de doua ori in secolul trecut. Conteaza mai putin ce au gandit cei de la Washington, ideea e ca americanii au venit in sfarsit. In intentia lor de a opri Rusia in drumul ei spre sud, au ocupat Romania cu McDonalds si KFC plus doua baze militare si, mai nou, niste platforme de foraj pe mare si pe uscat.

Iar zona tampon a fost impinsa mai departe, in loc de Transilvania va fi Moldova.

A urmat insa de curand gafa enorma, desi nu inimaginabila, a americanilor in Ucraina. Ce s-au gandit ei, ca ar fi cazul ca pe nepusa masa si complet nepregatiti sa provoace ursul in usa barlogului sau. Dar sa ne intoarcem la Traian Basescu al nostru si sa vedem cum geopolitica asta mare isi lasa umbra de acolo din sferele ei inalte aici pe pamant, atingandu-ne pe noi, muritorii de rand.

Traian Basescu a castigat intai detasat alegerile din 2004. A fost sustinut de popor la prima suspendare, apoi a fost nevoit sa "castige" la Paris alegerile din 2009. Apoi a apelat la toti greii din UE ca sa scape de furia populara de la a doua suspendare si adaugand ajutorul dezinteresat(?) al CCR pentru a respecta formalitatile a reusit sa isi fenteze inamicii si poporul. Astazi, sunt unii care ii numara AMR-ul la Antena 3. Mie mi-e tare teama ca Traian Basescu nu si-l numara la randu-i si daca exista vreo situatie care sa-i permita "constitutional" sa sara peste alegerile din noiembrie pentru a-si mai prelungi sederea la Cotroceni, o va face cu siguranta. Asa arata trendul.

De cand a intrat in politica, Traian Basescu a demonstrat ca stie cum sa se intoarca pe neasteptate impotriva celor care i-au fost prieteni si tovarasi de pahar si l-au sustinut; de asemenea a demonstrat ca se poate intelege foarte bine in acte si contracte cu cei pe care pe fata ii injura. Ii arata degetul lui Putin dar se intelege cu Gazpromul prin notariatul fiica-sii; terfeleste pe jos cu Victor Viorel Ponta, dar face cu el pacte de coabitare si il numeste prim-ministru de trei ori. Mai nou, dupa ce s-a pupat cu liderii maghiari si a inchis ochii la matrapazlacurile lor, inclusiv la bazele de antrenament Jobbik din HarCov finantate de la bugetul institutiilor statului roman, contra sustinere politica impotriva propriului popor de etnie romaneasca, acum a gasit cu cale sa se rasteasca la ei, amenintandu-i cu niste legi aspre si expulzarea din Romania. Desigur, de Laszlo Tokes si de declaratiile acestuia in Parlamentul European a uitat sa se ia si nici decoratia Steaua Romaniei nu se grabeste sa i-o retraga. Presupun doar ca inca nu-i momentul.

Adica noiembrie e inca departe.

Din pacate, ziua maghiarilor este acum in martie si tot in martie au ei si alegerile parlamentare pentru Parlamentul de la Budapesta. Adica e cam devreme si pasii pana in noiembrie trebuie calculati cu atentie. Rusia are tot interesul ca aici sa se produca niscaiva tensiuni interetince care sa duca la varsare de sange. Mai intai ca le da de lucru celor din UE care se grabesc sa nu iasa din cuvantul fratelui mai mare si le da ceva de rumegat americanilor. De ce sa stea ei linistiti cand pot avea probleme in spatele frontului? Traian Basescu ar avea si el de castigat din asta, pentru ca intr-o tara aflata in razboi civil sau cel putin in pragul unuia, legea i-ar putea permite sa renunte la alegeri. Americanii ar fi de acord imediat daca totodata Traian Basescu le-ar demonstra si ca poate sa mentina ordinea - si nu ma refer la ordinea de drept - astfel incat ei sa-si poata vedea mai departe de razboiul lor cu Rusia si de gazele de sist; poate si de ceva aur.

Cum spuneam, singura mare problema a lui Traian Basescu este sincronizarea. Martie - noiembrie este o perioada destul de mare in unele cazuri, mai ales cand trebuie sa manevrezi si sa stapanesti oameni cu sangele aprins si nervii navalnici. Mai e apoi si saracia din tara care poate exploda... ca doar nu degeaba se opune ACUM Traian Basescu impunerii unor noi taxe de catre guvern.

Cum spuneam, se va descurca pana in noiembrie Traian Basescu?

Niciun comentariu: