Dar, după cum spune Florin Chilian, e ceva în apă… Dușmanul nu atacă acolo unde ești tare, ci acolo unde ești slab, dar te crezi tare. Din momentul în care am avut voie să vorbim în spațiul public despre credința noastră, s-au scris poate sute de pagini și s-au rostit mii de vorbe (de bine) despre felul în care la români stă Dumnezeu pe prispa casei de vorbă cu țăranul și cum Duhul Sfînt se pogoară intim în bisericuța dintr-un lemn. Ajunsese chiar o problemă de identitate a sufletului românesc, o nouă valență a creștinismului autentic. Pe vremea aceea, însă, nu se construia nici o catedrală. Astăzi când ni se cere să ne întoarcem acolo, mesajul nu mai sună la fel de plăcut. Ce-i drept, e și un pic de îndemn să ne întoarcem de unde am plecat și să rămânem acolo.
Dar, ce mă neliniștește cu adevărat, este că mesajul acesta de tip Taxi prinde tot mai mult și ca niciodată până acum este împrăștiat de cei care dau direcție sufletească acestui neam. Nouă însă nu ni s-a spus niciodată că de fapt bisericuța dintr-un lemn era catedrală pentru românul sărac. Nu ni s-a spus că românul ar fi stat bucuros de vorbă cu Dumnezeu și într-o gradină cât cea de la Versailles, numai că nu și-a putut permite asta niciodată. Nu ni s-a spus că oamenii au ridicat casă Domnului atât cât bogăția le-a putut permite, chiar dacă cu eforturi mari, dar întotdeauna cu privațiuni de la altele. Și e firesc să fie astfel, pentru că scrie și în Scriptură cum trebuie să-I dai slavă Domnului. Ce se observă totuși și nu mi se pare la locul lui, este că până acum catedralele și templele s-au construit când creștea credința, în timp ce la noi ea scade pe măsură ce Catedrala se înalță. Și nu mi se pare că mă înșel. Atâtea mii de oameni să strige în stradă împotriva patriarhului Daniel nu s-a mai văzut niciunde în lumea creștină și istoria nu a înregistrat vreun alt eveniment asemănător. Deci ceva este totuși, când turma rătăcește în asemenea hal…
Mai înainte de melodia trupei Taxi a fost un reportaj de Carmen Avram la emisiunea În premieră. N-am văzut nici o reacție, niciunde. Dar toate sunt cu susul în jos. Era învinuită BOR că are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din toată lumea ortodoxă. Păi, asta nu-i o vină, e un merit! Și cumva voalat, fără să răspundă la toate acuzele din reportaj, BOR face publică la câteva zile o cifră din care reiese că nu creștinii ortodocși au construit cele mai multe biserici după revoluție în România, ci cultele protestante.
Cum să te aperi astfel?! Eu aș fi, și sunt, rușinat. În România lui Ceaușescu nu case de rugăciuni protestante au fost dărâmate, dimpotrivă, când se dărâmau biserici se construiau case de rugăciuni penticostale (una o știu eu – Philadelphia îi zice, în București, pe Sebastian, s-a construit pe la finalul anilor ’70, început de ’80), iar la sate, mai ales în Ardeal, dar nu numai, ci doar pe criteriul "cât mai departe de București", apăreau case de rugăciuni baptiste și adventiste și mulți români atunci s-au făcut “pocăiți”, fie și pentru promisiunea că așa vor putea fugi din țară legal. Și atunci, cum, în țara Brâncovenilor să ajungă Biserica să se apere(!) de acuze ce îi fac cinste cu astfel de argumente și cifre rușinoase!?
De aceea atacul la adresa BOR prinde. Pentru că este slabă acolo unde i se pare că e tare. Și va fi din ce în ce mai slabă cu cât corul apărătorilor va fi mai vehement, pentru că gălăgia nu lasă loc gândurilor să se așeze, iar cel care țipă mai tare își face singur curaj. Ar putea părea că nu-i nimic, dar toate atacurile acestea la adresa BOR vor avea drept consecință mai târziu lipsa de credință în Una, Sobornicească și Apostolească Biserică. Confuzia dintre BOR, o structură administrativă locală și Biserica lui Hristos se va adânci pe măsură ce Biserica va fi din ce în ce mai apostolică și mai puțin apostolească.
Eu aș spune astfel: lăsați ipocrizia membrilor trupei Taxi și a celorlalte vedete, priviți ce spun. Diavolii arhiconi știu foarte bine Scriptura și știu să o folosească. Nu atacă acolo unde porțile sunt închise și apărate, căci nici Constantinopolul nu a fost cucerit pe ușa din față. Deși dezbinați pentru a fi stăpâniți, nu suntem două tabere, ci una singură. Toți suntem în tabăra celor care preferă să arate cu degetul la celălalt mai înainte de a nu lăsa loc de îndoială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu