joi, 21 ianuarie 2016

Legea 227/2015 - o opinie despre returul de marfă

Legea 227/2015 este noul cod fiscal al României valabil de la 1 ianuarie 2016. Această lege reglementează toată activitatea economică de pe teritoriul țării. În ea sunt definite toate categoriile de activități și de persoane care le pot îndeplini. Ce nu definește această lege, practic nu există din punct de vedere fiscal și juridic în materie de activitate economică și fiscală.

Odată cu intrarea în vigoare a noului cod fiscal, de la 1 ianuarie 2016 sunt valabile și noi cote de TVA, 5%, 9% și 20%, cota de TVA generală scăzând de la 24% la 20%.

În aceste condiții s-a pus problema următoare: dacă se returnează în anul 2016 o marfă livrată în anul 2015, cu ce cotă de TVA va fi returnată? 20% sau 24%?
Experții contabili spun că marfa se va returna cu același TVA cu care a fost livrată. Argumentele lor sunt definiția faptului generator de exigibilitate, anume că acesta intervine la livrarea bunurilor conform art. 281 alin. 1 al legii 227/2015 și art. 280 alin. 4 al aceleiași legi, care spune că "regimul de impozitare aplicabil pentru operaţiunile impozabile este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator". De asemenea mai este pomenit și art. 291 alin. 4 în care se menționează că: "Cota aplicabilă este cea in vigoare la data la care intervine faptul generator".

Eu spun că acestă intrepretare este total greșită, pentru că nu ține cont de alte articole din lege și chiar de legea în sine.

Mai întâi, returul de marfă, altul decât cel intracomunitar, nu există definit în legea 227/2015 și nici în normele metodologice de aplicare (HG 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.277/2015 privind Codul Fiscal). Ca atare, nu se poate vorbi de retur în condițiile legii. Cum returul este totuși o acțiune reală inițiată de unul dintre partenerii unui contract sau înțelegeri comerciale, el nu poate fi ignorat. În consecință, nu rămâne decât să fie considerat o formă de livrare, deci un fapt generator. Astfel, returul din 2016 a unor mărfuri livrate în 2015 va fi facturat cu noua cotă de TVA, 20% în loc de 24%.

Să citim care este definiția livrării, la art. 270 alin.1: "Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar." În conformitate cu art. 319 alin. 5 și 6 lit. a) acest transfer de drept de proprietate se facturează. Așadar, dacă livrarea transferă un drept de proprietate al mărfii de la furnizor către client, returul este obligatoriu doar o înțelegere contractuală între parteneri și nu o speță separată în lege. Returul este în fapt un transfer înapoi al dreptului de proprietate asupra mărfii de la client la deținătorul anterior, deci o formă de livrare. În consecință, returul este fapt generator de exigibilitate. Rezultă în mod clar că returul în 2016 de bunuri livrate în 2015 se face cu cota de TVA în vigoare la data livrării mărfurilor dinspre client spre furnizor. Așadar, 20%.

De altfel, dacă s-ar păstra cota de TVA aferentă momentului livrării inițiale a mărfii și la retur, atunci nu există nici un motiv ca mărfurile livrate înainte de 1 ianuarie 2016 să fie vândute cu noua cotă de TVA. Astfel, mărfurile livrate pe vechea cotă de TVA ar trebui să se vândă cu TVA-ul valabil la momentul livrării inițiale, conform acestui principiu.

Mai mult, în condițiile art. 291 alin. 6 persoanele impozabile care aplică sistemul de plată TVA la încasare pot face regularizarea soldului neachitat (de pe facturile cu termen de plată specificat, conform HG 1/2016) pentru noua cotă TVA. Astfel, se vor emite facturi de stornare sold neachitat cu TVA 24% și se va reîncărca soldul cu o nouă factură care va păstra baza de impozitare, la care se va adăuga noua cotă de TVA, 20%. Cum se va putea în acest caz face returul cu vechea cotă TVA a unor mărfuri livrate pe facturi care au fost regularizate cu noua cotă TVA? Ar fi un caz de regularizare a regularizării..., evident, o aberație.

Dar nu cumva este cineva păgubit de modificarea cotei de TVA la retur față de livrarea inițială? Răspunsul este NU. Să facem puțină aritmetică financiară, dând un exemplu:

O firmă-client primește o marfă și factura aferentă livrării în luna decembrie 2015. Marfa este recepționată și introdusă în gestiune conform unei note de intrare-recepție (NIR), deci livrarea are loc și totodată transferul de proprietate asupra mărfii. Marfa este expusă la vânzare, dar nu se vinde. Firma-client va face deci o notă de retur catre firma-furnizor, care în baza unui contract comercial, sau a unei înțelegeri, va ridica returul, făcând recepția mărfii in luna ianuarie 2016, deci va emite o factură de retur* cu data ridicării mărfii de la client și totodată data unui nou transfer de proprietate. Să vedem ce se întâmplă cu TVA-ul, pas cu pas.

1) firma-client își deduce TVA-ul (pe marfă nevândută) din factura emisă de firma-furnizor, 24%, aceasta reprezentând suma care se scade prin regularizare din valoarea pe care o are de plată către bugetul de stat.
2) firma-furnizor plăteste către bugetul de stat TVA 24% fără ca marfa să se fi vândut.
3) la retur, firma-client iși va deduce o sumă negativă -20% și va rămâne cu sold de plată către firma-furnizor 4%
4) firma-furnizor va avea dreptul la returnare de TVA 20% din partea statului (sau regularizare) și va avea de încasat restul de TVA plătit pe marfă nevântudă de la firma client, 4%

Astfel, cei 24% păstrați de firma-client pe marfă nevândută se întorc 20% la stat și 4% la firma-furnizor;  cei 24% plătiți de firma-furnizor pe marfă nevândută se întorc la ea 20% din regularizare sau returnare de TVA și 4% din achitarea soldului de către firma-client; iar statul care a încasat 24% TVA de la firma-furnizor pe marfă nevândută și nu i-a încasat de la firma-client care și i-a dedus, va încasa acum 20% de la firma-client și va returna 20% către firma-furnizor.
Peste tot suma este zero, nimeni nu pierde, nimeni nu câștigă ceva din această rulare de TVA pe marfă nevândută. Ceea ce este și firesc, din moment ce marfa nu s-a vândut.

Așadar, opinia mea este că returul va fi facturat întotdeauna cu cota de TVA în vigoare la data efectuării returului.
________________________________________________

*returul nu este stornare.
Stornarea reprezintă o corecție a facturii inițiale fie din motiv de facturare eronată, fie din motiv de livrare greșită a mărfurilor, adica neconform cu datele din factură, cantitativ și calitativ, sau alte corecții. Corecția, deci factura de stornare, este normal să conțină date privind factura inițială și totodată va avea cota de TVA din factura inițială, din moment ce pe aceasta o corectează. Singura asemănare cu un retur este valoarea negativă din factură.

marți, 15 decembrie 2015

Dacă nici oierii nu vor mai face mare brânză...

Nu mă pot abține și nici nu am voie să mă abțin. Am pornit acest blog din cauza legii care astăzi i-a adus pe oieri în curtea Parlamentului. Dată în 2007, a început abia astăzi să își facă efectele simțite.

Îl voi cita pe Gigi Becali, care dacă nici acum nu-și va face partid, nu știu când și-l va mai face: "În loc să dea o lege că n-ai voie mai mult de un câine în apartament, ei au dat lege că n-ai voie de mai mult de un câine la stână."

Ce ar mai putea fi adăugat...? Niște retorisme (după modelul "aroganțe"): să își răspundă fiecare ce brânză și de la cine cumpără atunci când cumpără. Brânză de oaie, telemea românească, nu va mai gusta curând, dacă nici oierii nu vor face mare brânză zilele astea (căci pe facebook nici ciobanul Ghiță văd că nu poate scoate lumea în stradă pentru atâta lucru, cei uniți-salvăm prostia colectivă și-au lăsat conturile să se odihnească). Ce oi să mai ai dacă nu ai voie nici să le păzești, nici să le hrănești? Și atunci vom cumpăra brânză de la Danish White. Pe facebook, de sigur. Poftă bună, sau noapte bună, România, oriunde ți s-a risipit mintea și bunul simț.

vineri, 18 septembrie 2015

Gardul, refugiații și ardelenii. Și, normal, ultimul pe listă: Iliescu

De când cu valul de refugiați din Orientul Mijlociu am avut și eu, desigur, ceva discuții cu diverși amici pe această temă. Câteva întrebări au apărut mai des în conversații dând totodată naștere la contraziceri. Subiectele sunt preluate din presă sau de pe facebook și, în mare, ar fi acestea:

- nu este clar de ce au apărut brusc refugiații, de unde valul acesta;
- de ce refugiații lasă impresia că sunt finanțați;
- ce o să facem noi dacă vin și în România câteva mii de refugiați;
- și, desigur, problema gardului de la frontiera ungară cu oricine.

Să le luăm pe rând.


Valul de refugiați nu a apărut brusc. Pentru cine a vrut sau a avut timp să afle, au fost semnalate la buletinele de știri, mai întâi mai rar, apoi din ce în ce mai des, tragedii despre refugiați sau emigranți care încercau sa ajungă în Europa traversând Marea Mediterană, inițial din Libia și având ca țintă Italia. Pe urmă au urmat invazia și luptele din Eurotunel. Ca să zic așa, semne au fost că se apropie ceva mai mare.

Apoi, oamenii sunt ca apa. Dinamica mulțimilor este aceeași cu cea a apei: se bulucesc din toate părțile când se apropie de o trecere strâmtă, se mișcă cu viteză mai mare pe culoarele lungi, se împrăștie care încotro când dau din nou de larg, dacă sunt ținute pe loc presează puternic pe margini și, dacă fac undeva o breșă, acea breșă se va largi treptat până când întreg peretele cedează.

Nu se poate nega că au fost călăuziți, dar lucrurile nu trebuie să se fi întâmplat neapărat după un plan anume dinainte conceput. Refugiații existau din pricina războaielor și din ce în ce mai mulți. Oamenii au căutat o ieșire și, când au găsit-o, s-au năpustit asupra ei. Planurile se mai fac și din mers, nu doar conspirativ. Aș zice mai degrabă că brusc i-am văzut noi, nu că au venit ei așa, deodată.

Bine, bine, dar de unde au bani? Să treci Mediterana cu călăuze nu-i chiar ieftin, umblă zvonul că ar fi cam 1000 EUR / pers. Și cum refugiații sunt familii întregi cu doi-trei-patru copii, poate și ceva bunici, plus părinții, atunci se pune întrebarea de unde au ei acești bani? Ca o comparație, câte familii de români cu doi-trei-patru copii ar putea scoate pe loc 6000-8000 EUR cash, acum în condiții de pace și prosperitate economică? Și nu se pune problema vreunui credit, în zonele de unde vin refugiații nu se mai dau credite și nu mai funcționează bănci de ceva vreme. Să adaug și că refugiații trebuie să și mănânce, să bea (majoritatea și fumează), să-și plătească telefonul - tot au ei ultimele modele de smart-phone-uri - ba, chiar să-și plătească biletele de tren către Viena sau Munchen.

Ei bine, nu-i neapărat necesar să fi fost finanțați. Siria și Irak-ul nu erau niște țări chiar sărace. Se spune că și acum, în situația în care se află țara, PIB-ul Siriei (ultimul declarat în 2013) pe cap de locuitor este mai mare decât cel al României. Pe urmă, doar Turcia a anunțat că are pe teritoriul ei peste 4 milioane de refugiați sirieni, în timp ce de la Alex Cumpănașu, prin ambasadorul Marii Britanii la București aflăm că Regatul Unit a cheltuit (investit?) peste un miliard(!) de lire sterline în taberele de refugiați din Siria. Chiar dacă gestul și cheltuiala sunt de neînțeles (cu un miliard de lire sterline se rezolva problema cu ISIS, precis, dar mărimea sumei mă face să bănuiesc că nu contribuabilul englez a plătit banii, ci aceștia au altă proveniență, să zicem operațiuni speciale cu armament în zona de conflict) asta mai înseamnă încă câteva milioane de refugiați chiar pe teritoriul Siriei. Dacă mai adaugăm și alte țări din zonă - Iordania, Israel, Iran, poate și Egiptul - sunt în jur de 8-10 milioane de refugiați care nu au sosit încă în Europa. Asta, în timp ce Europa este îngrozită de aproximativ 160 000 de refugiați ajunși în Grecia și Balcani.

Cifrele acestea îmi spun că nu chiar orice sirian își permite să bată drumul pe jos până în Europa. Ar fi mai degrabă vorba de cei din așa-numita upper-middle class, cei cu slujbe bune în timpurile bune și micii întreprinzători de succes. De asta nici nu vor să audă de România. Mai întâi, că nu este în drumul lor, iar un ocol peste Dunăre ar complica foarte mult lucrurile. Iar ca destinație, nici atât. Nici Grecia, nici Italia, nici Serbia, nici Ungaria, nici Austria nu sunt vizate ca destinație. Singura destinație: Germania, la limită, poate Franța.

De ce? Mai întâi că acolo au deja rude, prieteni, cunoscuți. Poate mulți au mai fost pe acolo mai demult în vizită. Apoi, refugiații aceștia sunt, cum am mai spus, oameni întreprinzători, ei vor să-și continue felul de viață cu care au fost obișnuiți. Vor, cel mai probabil să-și deschidă noi afaceri, să circule bani și mărfuri, iar pentru asta au nevoie de o piață dezvoltată, care să le ofere rapid bani și mărfuri, dar mai ales desfacere și clienți. România iese, așadar, din discuție.

De asta mă și amuză toată tevatura asta cu gardul. Măi, măi ce se mai dau de ceasul morții toți să-i țină departe de Germania pe refugiați! Să nu cumva să sufere vreo atingere fratele mai mare!

Dar nu numai că sunt amuzat, sunt și de-a dreptul uluit spre entuziasmat! Ungaria tocmai a început să ridice gard și la frontiera cu România! Asta înseamnă că frații unguri ardeleni la care veneau frații unguri de la Budapesta și Balaton de 14 martie să fluture împreuna stegulețe vor fi lăsați pe dinafară. Pentru că, iată, frontiera Europei s-a decis brusc pe Tisa și nu pe Carpați, ca până acum. Asta ar putea să însemne și că vom avea și noi voie să facem autostradă peste Carpați, în cele din urmă.

Pentru că, dacă încă nu s-a observat, în 1918 trei țări europene s-au format prin unire de teritorii autonome dependente de Austro-Ungaria: Cehoslovacia, Iugoslavia și România. Astăzi Cehoslovacia nu mai există, Iugoslavia nu mai există nici ea, iar marele rateu s-a numit 14 martie 1990 Târgu Mureș. Cum o fi reușit Ion Iliescu să țină atunci România întreagă, numai Domokos Geza ar putea ști. Dar Domokos Geza a murit demult, fie-i țărâna ușoară. Vadim Tudor a încercat să spună el ceva, dar nu l-a ascultat nimeni și, iată, astăzi a fost și el înmormântat, Dumnezeu să-l ierte!

Deci, cu voia dumneavoastră, a mai rămas poate ultimul de pe listă...

vineri, 31 iulie 2015

Ce mă deranjează la violurile din ultima vreme

Şi totuşi nu asupra gravităţii acestor fapte mă voi opri acum. Asta e - sper eu - clară pentru orice om întreg la minte din toate punctele de vedere. Dar, în timp ce în Ardeal şi Transilvania se construieşte societatea capitalistă multilateral dezvoltată (vezi asta), presa românească abundă de ştiri cu pedofili şi violatori din restul ţării, în special din Moldova. Viol Vaslui, viol Husi, pedofil Iaşi, viol Giurgiu etc.

Mă, da' în ţara asta, de când a venit Iohannis la Cotroceni s-au adunat toate brutele şi animalele doar în Moldova şi Regat în timp ce în Transilvania e doar fainoşag? Mă întreb şi eu aşa... poate nu o fi doar o campanie de spălare a creierelor.



joi, 23 iulie 2015

Faza cu Kovesi

Luni seara, la B1, la emisiunea lui Striblea, Ion Cristoiu era să o comită. De fapt a și comis-o, doar că nu s-au prins mulți.

Se apucă Ion Cristoiu ceva mai devreme să scrie la el pe blog că guvernul PDL a prelungit cu doi ani măsurile de austeritate pentru a obține banii necesari despăgubirilor mafiote de la ANRP (aici). Cică să sifoneze 1 miliard de euro. Striblea sesizează articolul și îl sună pe Cristoiu să vorbească în direct cu invitații săi, Radu Golban, Cristian Troncotă, Cătălin Ivan și încă doi. Din discuții reies două idei principale: că plățile de 1 miliard de euro sifonate de ANRP către samsarii de terenuri nu se puteau face fără știința ministrului de finanțe Ialomițianu și că banii aștia nu putea rămâne la niște georgei anonimi, ci s-au dus către alții.

Așa că Striblea îl sună pe Ialomițianu. Acesta nu răspunde inițial, dar sună el înapoi și le explică invitaților și lui Ion Cristoiu că de la Ministerul de Finanțe către ANRP nu s-au dat decât vreo 300 milioane de lei și că ministrul de finanțe nu are de ce să știe de plățile făcute de ANRP, pentru că ele sunt făcute din bugetul propriu ANRP și nu din bugetul de stat. 


- Pai și restul? Diferența până la 1 miliard de euro? întreabă Cristoiu.

- E din Fondul Proprietatea, zice Ialomițianu.

Aoleoooo! zic in sinea mea. La Fondul Proprietatea este Mark Gittenstein cel care taie și spânzură*, făcând bani pentru retrocedări ilegale din vânzarea proprietăților statului român! Mark Gittenstein, ultimul ambasador american de până acum în România, cel care a lăudat-o pe Kovesi oridecâteori s-a pus problema și o avea pe Macovei ca sursa 
de informare demnă de încredere.

Și na! când să cred că gata, nu o să mai aud nimic de ANRP și retrocedari ilegale cinci ani de acum înaninte, că se vor feri toți ca dracul de tămâie să se mai facă vreo analogie despre astea, uite ce fac niște senatori americani la interviul cu viitorul ambasador american în Romania, Hans Klemm: îi trasează acestuia în mod explicit sarcina să aibă grija de dna(!) Kovesi. Adică exact cea care are puterea sa facă ceva lumină privind locul unde s-au dus banii de la ANRP și deci de la Fondul Proprietatea, deci cui îi sifonează banii noștri Mark Gittenstein. Cumva or ajunge și prin Senatul american, nu știu... cine știe...? Codruța?


Emisiunea cu pricina, Ultimul Cuvânt, aici

Recomandarea Senatului american pentru ambasadorul Hans Klemm, aici.


_____________________________
*taie și spânzură nu se ia ad litteram, este o figură de stil. În limba română înseamnă că este șef, este o referire la poziția înaltă a șefului.



Întoarcerea la Răspuns

Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor
(Matei 3, 2)



Am aflat deunăzi că termenul "pocăință" nu există ca atare în limba ebraică. El este înlocuit de o expresie care se traduce prin întoarcere la răspuns. Îndemnul de a te pocăi în limba ebraică sună astfel: întoarce-te la răspuns.


În limba română pocăință înseamnă regret, căință, părere de rău și remușcare. Pentru un creștin înseamnă în plus și mărturisirea greșelii, a păcatelor, împreună cu regretul și remușcarea pentru acestea. Însă dacă termenul original este cel ebraic, atunci pocăința este ceva diferit de ceea ce se înțelege prin aceasta în mod obișnuit.


A te întoarce la răspuns presupune dintru început o căutare. Întoarcerea presupune o plecare, iar un răspuns presupune o căutare, o cercetare. Puși împreună cei doi termeni, întoarcerea la răspuns implică o căutare a unor răspunsuri convenabile și un refuz, totodată, a răspunsului celui căutat, unicul răspuns valid, Răspunsul.


Pocăința este așadar permisă doar celor care sunt în căutare, dar nu vor, sau nu știu, sau încă nu pot să găsească ceea ce caută. Răspunsul nu este totdeauna ușor de primit, de acceptat și de recunoscut. Stăruința în greșeală este pentru aceștia și o formă de autoînșelare la care, prin pocăință, trebuie să renunțe admițând adevărul, primind Răspunsul.


Pentru noi toți, pocăința este sinonimă părerii de rău. Ca întoarcere la răspuns, pocăința poate să implice acest sentiment, dar nu numai pe el, ci și o părere de bine. Pocăința se dezvăluie astfel și ca bucurie, nu doar ca regret. Pocăința este bucuria (re)găsirii răspunsului.


Fiul risipitor s-a pocăit, întorcându-se la tatăl său. El chiar s-a întors la Răspuns când după căutări întortocheate a înțeles că a stat până atunci mereu lângă răspuns fără să-l vadă. Dar fiul risipitor nu s-a pocăit pentru că i-a părut rău de cele făcute, ci i-a părut rău de cele făcute pentru că s-a pocăit; și s-a bucurat atunci când s-a întors acasă, la răspuns.


De aceea celor care nu caută nimic, ci trăiesc fără să-și pună întrebări sau fără să aibă țeluri, pocăința le este imposibilă. Abia când gândul lor se va desprinde de instinctul firii căzute pocăința le va fi posibilă. Așadar, sfântul Ioan Botezătorul nu se adresa tuturor, ci doar celor care căutau fără să vrea să găsească și celor care nu știau cum să o facă; celor care aveau urechi să audă. Ce spunea el era "iată, întoarceți-vă la Răspunsul care a fost mereu cu voi, dar care nu vă măgulea orgoliul și nu vă mângâia trupul. Răspunsul nu este ceea ce vreți voi să fie, ci este cel care este".


Drept cădere în concret, am să mă întreb pe final dacă limba ebraică se studiază la seminariile teologice ortodoxe sau la facultățile de teologie. Eu știu că nu, se studiază doar limba greacă. Studiul limbii grecești este un plus, dar lipsa studiului limbii ebraice este, desigur, o scădere. Se pierd, am convingerea, multe din înțelesurile originale ale cuvintelor creștine. Studiul limbii ebraice de către cei care urmează să devină păstori de suflete creștine ar însemna, nu-i așa, tot o întoarcere la... Răspuns.  



++++++++++++++++++++++++++++
UPDATE 19.09.2015

Există, trecută în cărțile de rugăciuni la "Rugăciunile de seară", dar folosită (și folositoare!) în multe alte ocazii, spusă imediat după rugăciunile începătoare, următoarea rugăciune:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii tăi. 
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Doamne, miluiește-ne pe noi că întru tine am nădăjduit, nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor.
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc. 

Iată, dar, că fără pocăință este doar nepricepere și, deci, neputință. Cât de vechi trebuie să fie primele două părți ale acestei rugăciuni! Poate chiar dinainte de Hristos.




luni, 22 iunie 2015

Grexit - și ce dacă? Despre greci

L-am auzit eu acum două zile pe Moise Guran la radio, zicea ceva de atitudinea ministrului grec de finanțe... că ar fi o prostie să o țină pe a sa "și dacă nu vă plătim, ce o să faceți?". Christine Lagarde ar fi numit cumva această poziție drept o copilărie.

Dar mie îmi place poziția ministrului grec și o consider foarte potrivită. Din moment ce instituțiile financiare care au pe mână destinele financiare ale lumii se străduiesc să elimine banii cash lăsându-ne "libertatea" de a folosi doar bani electronici - știu ei pentru ce - dacă aș fi ministrul grec de finanțe le-aș da și eu înapoi datoria tot în bani electronici. Uite așa, aș face un ordin de plată din contul meu cu sold zero în contul lor. Contul lor ar avea +3 mld. și al meu ar avea -3 mld. Ei și-ar primi banii, minusul din contul meu e problema mea. Aș chema IT-ul și i-aș cere să-l facă zero la loc sau, de ce nu, cu +oricât, ce contează? Dacă ar fi fost vorba de bani peșin, însemna ca Grecia să tipărească, dar cum nu are voie să tipărească euro, na! luați bani electronici, la fel cum ne dați și voi nouă, celor cu credite.

Dar să zicem că nu se poate. E un control internațional asupra softului care este folosit la transferul banilor iar un astfel de ordin de plată ar fi imposibil. Și ce-i cu asta? Grecia ar fi declarată în incapacitate de plată. Moise Guran zicea că în acest caz guvernul grec ar fi obligat să emită niște titluri de stat care ar ține loc de monedă paralelă pentru a putea să facă plăți către fondul de pensii, șomaj, alte instituții bugetare etc. Absolut corect. Cum zicea Moise Guran, ar putea să numească aceste titluri și drahme, ceea ce ar în semna de facto ieșirea Greciei din zona Euro. Totodata se estimează și că va urma o inflație galopantă, deci o mare sărăcie.

Ei, aici ne despărțim. Nu va urma nici o inflație galopantă. Adică nu este absolut necesar să urmeze așa ceva. Este suficient ca acele titluri de stat care țin loc de monedă să aibă o valoare fixă stabilită prin lege, de exemplu, 1 drahmă = 1 euro, iar plățile pe teritoriul Greciei să poată fi făcute concomitent în ambele monede. E ca și cum grecii și-ar lua dreptul de a tipări euro, fără să le spună euro. Bun, nimeni în afară de greci nu ar vrea aceste titluri de stat numite - să le zicem - drahme. Nici grecii nu le-ar vrea, dar nu au ce face, iar prin lege ele valorează fix cât un euro. Asta nu înseamnă decât că atitudinea ministrului grec este foarte potrivită: nu vă dau banii, ce faceți? Vă pot da drahme, dacă vreți, că dintr-astea tipăresc cât vreau. Și valorează fix un euro drahma, pentru că așa am stabilit eu că valorează banii mei.

Și, ca să fiu sigur că piața liberă nu se lasă influențată de faptul că nimeni nu vrea banii mei (acest lucru și numai acesta ar putea conduce la inflație galopantă) introduc mercurial la produsele de bază, fixez eu guvernul grec prețul de vânzare. A, n-ar mai fi piață liberă... Și?

------------------------------------------------

...și puțin despre greci în general:

Am avut ocazia să mi se povestească despre un festival grecesc care a avut loc în comunitățile de greci din Statele Unite, am văzut și poze. Grecii nu au uitat niciodată că sunt greci, indiferent în ce parte de lume ar fi. Și din câte am înțeles, nici nu se prea amestecă cu cei din jur, deși se integrează. Adică nu prea fac căsătorii mixte, chiar dacă se pot împrieteni și avea tot felul de alte relații cu cei din alte nații din jur. Am văzut în fotografii că grecii își duc Grecia cu ei oriunde se duc. Era acolo o mică Grecie în America.

Apoi, brusc, am înțeles. Grecii nu emigrează, grecii înființează colonii.