Sunt mai multe paradigme care explica acelasi lucru: de ce nu se termina criza civilizatiei occidentale. Nu voi incerca o abordare exhaustiva a fenomenului numit criza, desi ma simt tentat, dar aici nu este locul si nu stiu nici daca ma tin puterile intelectuale. Am sa incerc insa sa arat cat mai simplu de ce consider eu ca a trebuit sa pun acest titlu.
Sa presupunem ca traim pe o insula izolata si ca toti banii pe care ii avem sunt 100 de lei. Daca suntem stransi la punga si ne abtinem cat de mult putem de la a cheltui acesti bani, dupa o luna putem presupune ca am cumparat produse de 100 de lei, iar banii ramasi in joc sunt, fireste, 100 de lei. Daca insa suntem ceva mai dinamici, chiar foarte dinamici, putem cheltui aceasta suta de lei in fiecare zi a unei luni, la finalul lunii avand produse cumparate de 3000 de lei si bani ramasi in joc, desigur, tot 100 de lei. Cu alte cuvinte, cu aceeasi suta de lei, suntem mai bogati de 30 de ori. Asa cum am aratat si mai inainte, viteza banilor inmulteste bogatia unei societati.
Totusi, viteza banilor nu poate creste la nesfarsit. Sunt limite fizice pe care nu le putem trece. Ce se intampla daca producatorii pacaliti de mirajul cresterii perpetue a bogatiei prin cresterea vitezei de rulare a banilor produc marfuri sau ofera servicii, sau pun in vanzare pe piata lucruri care la un moment dat depasesc valoarea maxima pe care o pot aduce banii existenti? Sau, ca sa ma incadrez in exemplul meu de mai sus, produc marfuri de 4000 de lei? Evident, vor fi produse fara acoperire si care nu isi vor gasi cumparatori, iar costul lor nu se va mai recupera. De aici inainte totul este cunoscut, pierderile financiare duc la ceea ce traim acum, adica criza economica.
Intre valoarea celor existente pe o piata (bunuri, marfuri, servicii etc.) si valoarea pe care o pot da banii nominali (suta aceea de lei) tendinta este intotdeauna de echilibrare. Din pacate, echilibrul nu se face in mod natural "in sus" adica prin marirea vitezei de rulare a banilor si deci a valorii lor, ci "in jos", adica fie prin ieftinirea tuturor celor aflate pe o piata, fie prin cresterea preturilor la produsele care intr-adevar se pot vinde. Instinctul de conservare joaca un rol important aici, dar nu neaparat benefic. De altfel, rolul instinctului de conservare nu este de a prezerva specia, ci de a salva individul. Astfel, in mod natural indivizii vor cheltui din ce in ce mai putin devenind din ce in ce mai stransi la punga si in felul acesta lasand din ce in ce mai mult din valoarea pietei neacoperita de valoarea banilor aflati in circulatie. Austeritatea nu face decat sa adanceasca criza. Cu cat mai multa austeritate, cu atat mai multa saracie. Vedem asta in fiecare zi in Europa.
De aceea, singura solutie corecta este ca deficitul de valoare in moneda sa fie acoperit prin tiparirea de bancnote. Americanii fac asta numind fiecare emisiune de moneda quantitative easing. Americanii au tiparit bonuri valorice (bancnote) atunci cand au avut nevoie si in trecut, inca din vremea cand erau colonie engleza, nu este ceva nou pentru ei ceea ce fac acum. Fara vreo teorie inalta, in mod empiric, ei au simtit ca asa se solutioneaza problema lipsei banilor sau a oricarei alte valori de pe piata. Modul lor de a solutiona aceste crize i-a adus treptat in postura pe care o au astazi, aceea de prima economie a lumii, prima superputere a lumii. Astazi insa este ceva diferit si pare ca nu le mai iese la fel de bine ca pana acum. Unde este problema?
Problema provine din modul in care se introduc banii tipariti in piata si anume prin imprumuturi cu dobanda. Dobanda este aceea care cere ca valoarea banilor fizici aflat pe piata sa creasca si aceasta se poate face doar in doua feluri: fie prin cresterea vitezei banilor, care nu se poate face la nesfarsit, fie prin adaugarea de bani fizici, adica tiparirea de moneda. Insa banii tipariti trebuie introdusi si ei in piata si aceasta se face prin imprumuturi cu dobanda. Avem deci un cerc vicios si o problema a carei rezolvare nu face decat sa adanceasca problema.
Apare evident ca rezolvarea corecta este introducerea de bani in realitate fara dobanda, astfel incat acesti bani sa achite soldurile nu sa le creasca. Si cel mai bun mod de a face asta este ca cel care are drept de tiparire de moneda, proprietarul banilor (adica statul, de cele mai multe ori) sa isi plateasca angajatii pentru munca depusa in folosul sau chiar cu acesti bani tipariti. In felul acesta banii intra in economie negrevati de vreo datorie iar prin existenta lor pe piata vor achita soldurile. Din acest punct de vedere, statele puternic birocratice vor fi in avantaj fata de cele puternic liberale. China este un astfel de stat birocratic, cu un aparat de stat masiv si un sector bugetar enorm.
Se schiteaza deja un raspuns la intrebarile din titlu. Totusi, America a dovedit ca un stat liberal nu este neaparat neputincios sa rezolve problema unei crize financiare si economice. Marea Criza a trecut cu New Deal-ul, iar in acea vreme America era chiar mai liberala decat acum. Statul insa a investit enorm in infrastructura, aceasta fiind calea prin care a injectat in economie bani curati. Ca o continuare, razboiul al doilea mondial i-a venit Americii turnat ca o manusa, statul a putut sa introduca in economie bani curati atat cat a avut nevoie. Am impresia ca medicare-ul propus acum de Obama ar fi avut acelasi rol si nu inteleg de ce a existat o asa de mare opozitie impotriva lui.
Ar mai fi o solutie, desi e doar un fel de a mari raza cercului vicios, insa timpul castigat ofera ragazul gasirii de noi solutii: cei care imprumuta sa fie curati, adica fara alte datorii. Cei care deja au datorii si imprumuta bani cu dobanda, nu fac altceva decat sa mareasca datoria adancind criza. In plus, este mult mai greu sa imprumuti bani celor care deja au datorii. Deci calea de a introduce bani in economie prin imprumuturi cu dobanda este mai usoara daca aduci din alta parte oameni noi care sa se imprumute. Adica sa incurajezi imigratia, exact ceea ce europenii nu o fac, ci dimpotriva. Din nou, este vorba de instinctul de conservare care se manifesta mai puternic decat ratiunea. Europa se dovedeste mai pregatita ca niciodata pentru prabusire si dezintegrare. Fie ca va incuraja imigratia si atunci Europa nu va mai fi a europenilor, fie ca europenii se vor inchide din ce in ce mai mult si se vor apropia de colapsul economic final cu toate urmarile lui sociale, Europa nu pare a mai avea drum de intoarcere de pe panta pe care a luat-o. Dar cel mai rau este ca Europa se inchide acum avand deja mari comunitati de ne-europeni care se dezvolta puternic. Aceasta nu va face decat sa grabeasca si mai mult caderea ei.
Renuntarea la dobanda ar fi si ea o solutie. Camata, adica dobanda la imprumut, este puternic condamnata de Iisus Hristos. Insa astazi ni se pare ca o economie fara imprumuturi cu dobanda nu are cum sa existe. Satul imprumuta bancile, iar bancile imprumuta companiile si populatia, toate cu dobanda. Si totusi, pana acum aproape 200 de ani asa au functionat bancile, fara dobanda la imprumut, dar cu participare la profit, sau pierdere.
In final, China; desi este avantajata de aceasta criza, o posibila iesire din criza a Americii ar readuce-o la ceea ce a fost mai inainte. Oricum, cultural si traditional, China nu are datele necesare pentru a deveni un lider, adica sa fie un model de urmat. Poate fi puternica, niciodata nu a incetat sa fie, dar nu va fi niciodata un lider. Chinezii au inventat praful de pusca, dar au fost luati pe nepregatite de armele moderne ale europenilor. Chinezii au inventat busola, dar nu am auzit de mari navigatori chinezi si descoperirile lor geografice. Chinezii au inventat bancnota pe cand europenii inca mai aveau monezi de metal, fiind economic constransi sa se dezvolte doar cat metal de moneda aveau, dar China nu a ajuns o mare putere economica decat acum, in zilele noastre si nu cu bani proprii ci cu bani americani. Vedem cum prin arhitectura si stil de viata chinezii incerca sa imite aparentele altor culturi, europene sau americana, dar pe chinezi nu ii imita nimeni. Fac copii fidele de marci renumite de masini, fac pana si copii la scara naturala de orase europene, dar nici macar vecinii lor nu-i imita in nimic. Nici nu-i de mirare, chinezii isi sunt suficienti lor insisi, sunt natiunea care s-a inconjurat de un zid ca sa nu mai aiba legatura cu cei din afara lor. Cand nu-si mai incap in piele, ei nu se revarsa ca apa, ci ca mercurul.
P.S.
Bibliografie: sunt realmente fascinat de ceea ce spune acest domn, Richard Hoskins:
http://www.financialsense.com/contributors/clif-droke/2011/07/21/the-debt-crisis-and-the-war-cycle
Se afișează postările cu eticheta viitorologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viitorologie. Afișați toate postările
duminică, 31 martie 2013
marți, 29 noiembrie 2011
Nae Ionescu, natiunea si istoria
Mi-a cazut de curand in mana o carticica verde: Fenomenul legionar de Nae Ionescu, o editie ingrijita de Constantin Papanace.
Interesant. Sunt patru conferinte ale lui Nae Ionescu tinute in fata legionarilor in timpul detentiei sale din lagarul de la Miercurea Ciuc. Cum conferintele au fost de fapt niste cuvantari, cele aparute in carte sunt de fapt niste rezumate, se simte ca sunt scrise in graba, dar cursivitatea si claritatea lor arata ca au retinut esentialul. Mai transpare ceva: Nae Ionescu nu era numai convingator, dar avea anvergura; era "mare". Imi imaginez cum auditoriul il aculta, cum s-ar zice, cu gura cascata.
Totusi, peste decenii dar si la o alta varsta decat cea de abia iesit din adolescenta, Nae Ionescu nu m-a convins. El zice ca istoria este creata din forme istorice, adica tot ceea ce cuprinde viata omeneasca cu diferitele ei aspecte si elemente constitutive la un moment dat. Aceste momente sunt succesive, obligatorii pentru toti indivizii si nu se cauzeaza. Argumentul noncauzalitatii este lipsa sensului in istorie, istoria nu se indreapta catre ceva anume, ci ea este doar o insiruire de astfel de forme istorice.
Participarea oamenilor la istorie devine astfel nu doar obligatorie, dar si pasiva. Istoria creeaza oamenii si nu oamenii creeaza istoria. Indivizii sunt condamnati sa reactioneze la momentul istoric pe care il traiesc, insa nu pot actiona pentru a crea forme istorice.
Dincolo de faptul ca exista - si existau si pe vremea cand Nae Ionescu conferentia - dovezi care sa infirme aceasta teza, sunt si implicatii de natura teoretica care vin sa contrazica perceptia istoriei ca o fatalitate. Reactiunea indivizilor la o forma istorica este o actiune in sine. Reactiunea unui singur individ nu are suficienta forta, desigur, pentru a schimba sau pentru a intari o forma istorica data, dar adunate, reactiunile mai multor oameni pot face aceasta. Si nu ma refer la revolutii, Nae Ionescu ar putea sa spuna ca revolutia insasi este o forma istorica. Daca ea apare, oamenii trebuie sa i sa conformeze. Dar migratia este cel mai bun exemplu, cu atat mai mult cu cat Nae Ionescu lega formele istorice de locuri geografice. Iata, continentele ne-euroasiatice sunt creatia actiunii voluntare si constiente a unor oameni care au ales acele locuri geografice pentru a crea formele istorice in care sa se manifeste conform vointei lor. Ideea fatalitatii implacabile a istoriei fie ea cu sens, ca la Marx, sau fara sens la Nae Ionescu, este menita sa justifice nimicnicia individului in fata necesitatilor istorice. Macar la Marx, unde istoria avea sens, aparitia formelor istorice nu era un mister, asa cum este la Nae Ionescu...
Formele istorice se manifesta prin fapte istorice, care sunt obligatorii pentru indivizi. Formele istorice nu se adreseaza indivizilor, nu au nici o legatura cu acestia. Felul in care indivizii sunt afectati de formele istorice este mediat de colectivitatea in care traiesc, poporul sau natiunea din care fac parte. Faptele istorice nu sunt date indivizilor sa le faptuiasca ci colectivitatilor, iar indivizii participa la ele in virtutea apartenentei lor la un popor sau o natiune.
Ar fi aici de amintit de teza conform careia intregul nu este egal cu suma partilor. Subscriu, este demonstrat deja atat empiric cat si teoretic. Dar asta nu inseamna ca partea este diferita de intreg in mod substantial, dimpotriva. Partea se regaseste total in intreg. Intregul este suma partilor si a relatiilor dintre parti. Daca o parte nu se regaseste total in acel intreg, atunci nu ii este parte intreaga.
Nae Ionescu vede lucrurile inversat. El considera ca intregul este cel care defineste individualul: "nu exista adevar individual absolut decat unul: adevarul comunitatii", ceea ce este fals. Adevarul individual, particular (adica al partii) poate fi intreg participant la adevarul comunitatii. Altfel ar fi ca si cum nu zidurile si acoperisul delimiteaza casa, o formeaza si o definesc, ci invers, casa delimiteaza zidurile, acoperisul si le da forma si continutul pe care le au. De cate ori oamenii nu si-au construit casele in etape, azi un zid, maine inca o camera, poimaine un etaj... si niciodata nu se poate spune ca o casa e terminata definitiv, la ea adaugandu-se succesiv din generatie in generatie alte si alte dependinte.
La fel e si cu natiunea. Ea este intregul indivizilor care participa la ea., dar nu e niciodata definitiva. Natiunea se transforma perpetuu inclusiv prin degradare, la fel ca si o casa. Nu natiunea ne defineste pe noi ca indivizi, ci noi o definim si o cream sau o pastram in fiecare zi prin faptele noastre particulare si nu istorice. Nu poti sa etichetezi pe cineva ca fiind intr-un anumit fel doar pentru ca pe pasaportul sau scrie ca vine dintr-o anumita tara. Dar poti sa o faci daca intri si esti de acord cu logica lui Nae Ionescu, care astazi, de cand cu intamplarile din Franta, Spania si Italia se dovedeste mai europeana ca oricand.
De asta si afirm a n-a oara, ca mie nu imi place Europa. Este fundamentata gresit.Toate ideile politice europene sunt un dezastru pentru oameni. Nu tin cont de ei ca indivizi, nu ii trateaza ca persoane, adica subiecti cu vointa proprie. Intotdeauna in Europa vor fi interese mai inalte decat cele ale fiecarui om in parte, la care omul nu poate ajunge si nu conteaza daca le va intelege. In orice caz, aceste interese inalte primeaza. Rezultatul s-a vazut in secole de razboaie devastatoare, de la Revolutia Franceza pana la Al doilea razboi mondial si dupa, inclusiv in anii de comunism. Dar nici acum nu s-a schimbat nimic: filozofia juridica este ca vointa oamenilor sa se supuna legilor si nu legile sa fie facute dupa vointa oamenilor. Nae Ionescu ar putea fi fericit inclusiv in democratia europeana de astazi, de radacina franceza, continentala. Europa este si va ramane un focar de violenta atat timp cat oamenii vor fi frustrati de ceea ce le apartine cu adevarat: eul lor.
Revenind la conferintele lui Nae Ionescu, el considera pe drept cuvant ca deosebirea dintre popor si natiune o constituie constiinta de sine. Doar contextul in care face aceasta constatare este gresit, dupa cum am aratat mai sus. Asa cum vad eu lucrurile cred ca se poate deosebi intre trei categorii: populatie, popor si natiune. Caracteristicile si in acelasi timp deosebirile ar fi astfel: bazandu-ma pe ideea ca intregul este suma partilor si a relatiilor intre ele, o populatie ar fi doar o suma a partilor, niste indivizi care nu au relatii intre ei, nu comunica, se feresc sa intre in contact unii cu altii; un popor, din acest punct de vedere este o comunitate de indivizi care comunica in virtutea unor simtiri comune, ganduri, idei, interese sau idealuri; iar o natiune ar fi poporul care face toate acestea in mod constient, programatic.
Daca e sa ne uitam astazi la noi, la romani, cat de mult din ceea ce facem impreuna este constient, cat de mult premeditam sa facem aceste lucruri in comun tocmai pentru ca ne simtim apropiati unii de ceilalti prin interese, idei, ganduri sau idealuri? Mai deloc. Astazi incetam a mai fi o natiune, tocmai pentru ca renuntam in mod programatic sa avem ceva in comun unii cu altii. Nici macar contorizarea la apa rece si apa calda nu vrem sa o mai avem in comun. Pericolul tocmai in aceasta consta, ca noi trecem de la un popor cu constiinta de sine la o constiinta de sine fara popor. Ne izolam din ce in ce mai mult unii de ceilalti, incercam sa avem cat mai putine contacte si cele pe care le mai avem le tratam ca fiind cu un dusman. Nu mai exista deschiderea fireasca a oamenilor unii catre ceilalti, romanii se feresc unii de altii in timp ce cauta cu obstinatie compania strainilor. Devenim din ce in ce mai mult o populatie.
Nu cred ca este un fenomen pur romanesc. Daca eu am dreptate si nu Nae Ionescu, atunci trebuie ca acest fenomen este la scara europeana. Cauza lui este obturarea manifestarilor firesti a individului ca persoana in comunitatea sa, impunerea unor norme straine de vointa sa si nevoile sale sub pretextul unor interese mai inalte, dar care nu sunt ale lui si la care nu are acces. Democratia se goleste de continut, chiar daca are forma, votul devine ceva abstract, pentru ca nu serveste la nimic celui care voteaza. Rezultatul este chiar refuzul oamenilor de a mai participa la viata unei comunitati in care nu se regasesc, tocmai pentru ca nu mai este a lor ci vine din alta parte si le este data lor de-a gata.
De aceea spun iar: Europa nu mai are viitor. Iar noi ne-am bucurat ca am intrat in Europa.
Interesant. Sunt patru conferinte ale lui Nae Ionescu tinute in fata legionarilor in timpul detentiei sale din lagarul de la Miercurea Ciuc. Cum conferintele au fost de fapt niste cuvantari, cele aparute in carte sunt de fapt niste rezumate, se simte ca sunt scrise in graba, dar cursivitatea si claritatea lor arata ca au retinut esentialul. Mai transpare ceva: Nae Ionescu nu era numai convingator, dar avea anvergura; era "mare". Imi imaginez cum auditoriul il aculta, cum s-ar zice, cu gura cascata.
Totusi, peste decenii dar si la o alta varsta decat cea de abia iesit din adolescenta, Nae Ionescu nu m-a convins. El zice ca istoria este creata din forme istorice, adica tot ceea ce cuprinde viata omeneasca cu diferitele ei aspecte si elemente constitutive la un moment dat. Aceste momente sunt succesive, obligatorii pentru toti indivizii si nu se cauzeaza. Argumentul noncauzalitatii este lipsa sensului in istorie, istoria nu se indreapta catre ceva anume, ci ea este doar o insiruire de astfel de forme istorice.
Participarea oamenilor la istorie devine astfel nu doar obligatorie, dar si pasiva. Istoria creeaza oamenii si nu oamenii creeaza istoria. Indivizii sunt condamnati sa reactioneze la momentul istoric pe care il traiesc, insa nu pot actiona pentru a crea forme istorice.
Dincolo de faptul ca exista - si existau si pe vremea cand Nae Ionescu conferentia - dovezi care sa infirme aceasta teza, sunt si implicatii de natura teoretica care vin sa contrazica perceptia istoriei ca o fatalitate. Reactiunea indivizilor la o forma istorica este o actiune in sine. Reactiunea unui singur individ nu are suficienta forta, desigur, pentru a schimba sau pentru a intari o forma istorica data, dar adunate, reactiunile mai multor oameni pot face aceasta. Si nu ma refer la revolutii, Nae Ionescu ar putea sa spuna ca revolutia insasi este o forma istorica. Daca ea apare, oamenii trebuie sa i sa conformeze. Dar migratia este cel mai bun exemplu, cu atat mai mult cu cat Nae Ionescu lega formele istorice de locuri geografice. Iata, continentele ne-euroasiatice sunt creatia actiunii voluntare si constiente a unor oameni care au ales acele locuri geografice pentru a crea formele istorice in care sa se manifeste conform vointei lor. Ideea fatalitatii implacabile a istoriei fie ea cu sens, ca la Marx, sau fara sens la Nae Ionescu, este menita sa justifice nimicnicia individului in fata necesitatilor istorice. Macar la Marx, unde istoria avea sens, aparitia formelor istorice nu era un mister, asa cum este la Nae Ionescu...
Formele istorice se manifesta prin fapte istorice, care sunt obligatorii pentru indivizi. Formele istorice nu se adreseaza indivizilor, nu au nici o legatura cu acestia. Felul in care indivizii sunt afectati de formele istorice este mediat de colectivitatea in care traiesc, poporul sau natiunea din care fac parte. Faptele istorice nu sunt date indivizilor sa le faptuiasca ci colectivitatilor, iar indivizii participa la ele in virtutea apartenentei lor la un popor sau o natiune.
Ar fi aici de amintit de teza conform careia intregul nu este egal cu suma partilor. Subscriu, este demonstrat deja atat empiric cat si teoretic. Dar asta nu inseamna ca partea este diferita de intreg in mod substantial, dimpotriva. Partea se regaseste total in intreg. Intregul este suma partilor si a relatiilor dintre parti. Daca o parte nu se regaseste total in acel intreg, atunci nu ii este parte intreaga.
Nae Ionescu vede lucrurile inversat. El considera ca intregul este cel care defineste individualul: "nu exista adevar individual absolut decat unul: adevarul comunitatii", ceea ce este fals. Adevarul individual, particular (adica al partii) poate fi intreg participant la adevarul comunitatii. Altfel ar fi ca si cum nu zidurile si acoperisul delimiteaza casa, o formeaza si o definesc, ci invers, casa delimiteaza zidurile, acoperisul si le da forma si continutul pe care le au. De cate ori oamenii nu si-au construit casele in etape, azi un zid, maine inca o camera, poimaine un etaj... si niciodata nu se poate spune ca o casa e terminata definitiv, la ea adaugandu-se succesiv din generatie in generatie alte si alte dependinte.
La fel e si cu natiunea. Ea este intregul indivizilor care participa la ea., dar nu e niciodata definitiva. Natiunea se transforma perpetuu inclusiv prin degradare, la fel ca si o casa. Nu natiunea ne defineste pe noi ca indivizi, ci noi o definim si o cream sau o pastram in fiecare zi prin faptele noastre particulare si nu istorice. Nu poti sa etichetezi pe cineva ca fiind intr-un anumit fel doar pentru ca pe pasaportul sau scrie ca vine dintr-o anumita tara. Dar poti sa o faci daca intri si esti de acord cu logica lui Nae Ionescu, care astazi, de cand cu intamplarile din Franta, Spania si Italia se dovedeste mai europeana ca oricand.
De asta si afirm a n-a oara, ca mie nu imi place Europa. Este fundamentata gresit.Toate ideile politice europene sunt un dezastru pentru oameni. Nu tin cont de ei ca indivizi, nu ii trateaza ca persoane, adica subiecti cu vointa proprie. Intotdeauna in Europa vor fi interese mai inalte decat cele ale fiecarui om in parte, la care omul nu poate ajunge si nu conteaza daca le va intelege. In orice caz, aceste interese inalte primeaza. Rezultatul s-a vazut in secole de razboaie devastatoare, de la Revolutia Franceza pana la Al doilea razboi mondial si dupa, inclusiv in anii de comunism. Dar nici acum nu s-a schimbat nimic: filozofia juridica este ca vointa oamenilor sa se supuna legilor si nu legile sa fie facute dupa vointa oamenilor. Nae Ionescu ar putea fi fericit inclusiv in democratia europeana de astazi, de radacina franceza, continentala. Europa este si va ramane un focar de violenta atat timp cat oamenii vor fi frustrati de ceea ce le apartine cu adevarat: eul lor.
Revenind la conferintele lui Nae Ionescu, el considera pe drept cuvant ca deosebirea dintre popor si natiune o constituie constiinta de sine. Doar contextul in care face aceasta constatare este gresit, dupa cum am aratat mai sus. Asa cum vad eu lucrurile cred ca se poate deosebi intre trei categorii: populatie, popor si natiune. Caracteristicile si in acelasi timp deosebirile ar fi astfel: bazandu-ma pe ideea ca intregul este suma partilor si a relatiilor intre ele, o populatie ar fi doar o suma a partilor, niste indivizi care nu au relatii intre ei, nu comunica, se feresc sa intre in contact unii cu altii; un popor, din acest punct de vedere este o comunitate de indivizi care comunica in virtutea unor simtiri comune, ganduri, idei, interese sau idealuri; iar o natiune ar fi poporul care face toate acestea in mod constient, programatic.
Daca e sa ne uitam astazi la noi, la romani, cat de mult din ceea ce facem impreuna este constient, cat de mult premeditam sa facem aceste lucruri in comun tocmai pentru ca ne simtim apropiati unii de ceilalti prin interese, idei, ganduri sau idealuri? Mai deloc. Astazi incetam a mai fi o natiune, tocmai pentru ca renuntam in mod programatic sa avem ceva in comun unii cu altii. Nici macar contorizarea la apa rece si apa calda nu vrem sa o mai avem in comun. Pericolul tocmai in aceasta consta, ca noi trecem de la un popor cu constiinta de sine la o constiinta de sine fara popor. Ne izolam din ce in ce mai mult unii de ceilalti, incercam sa avem cat mai putine contacte si cele pe care le mai avem le tratam ca fiind cu un dusman. Nu mai exista deschiderea fireasca a oamenilor unii catre ceilalti, romanii se feresc unii de altii in timp ce cauta cu obstinatie compania strainilor. Devenim din ce in ce mai mult o populatie.
Nu cred ca este un fenomen pur romanesc. Daca eu am dreptate si nu Nae Ionescu, atunci trebuie ca acest fenomen este la scara europeana. Cauza lui este obturarea manifestarilor firesti a individului ca persoana in comunitatea sa, impunerea unor norme straine de vointa sa si nevoile sale sub pretextul unor interese mai inalte, dar care nu sunt ale lui si la care nu are acces. Democratia se goleste de continut, chiar daca are forma, votul devine ceva abstract, pentru ca nu serveste la nimic celui care voteaza. Rezultatul este chiar refuzul oamenilor de a mai participa la viata unei comunitati in care nu se regasesc, tocmai pentru ca nu mai este a lor ci vine din alta parte si le este data lor de-a gata.
De aceea spun iar: Europa nu mai are viitor. Iar noi ne-am bucurat ca am intrat in Europa.
miercuri, 22 iunie 2011
Idei, preocupari, solutii(?)... Schita
Doua lucruri ma preocupa in mod deosebit in ultima vreme. Sfarsitul civilizatiei - a acestei civilizatii - si criza economica. Nu vad neaparat o legatura intre cele doua. Voi explica mai jos.
In primul rand, aceasta este mai mult o schita, iar din experienta lucrurilor trecute, cred ca asa va si ramane. Totusi, e ceva mai mult decat nimic. Oricum, ce mai conteaza ce si cum si cat scrii cand insasi civilizatia apune...
Pentru ca tot am adus vorba despre apusul civilizatiei, sa incep cu aceasta. Nu e ceea ce multi se grabesc sa profeteasca in ultima vreme, sfarsitul lumii, Apocalipsa, Judecata de Apoi. Aceea are alta determinare si nu ne e dat noua sa o stim. Ca o paranteza, dar logic, nu este neaparat exclusa.
E vorba de apusul civilizatiei europene, asa cum a definit-o Neagu Djuvara. Neagu Djuvara a construit o teorie a modelelor civilizationale in cinci trepte. Exista, spune el, un pattern al civilizatiei, un model catre care orice civilizatie tinde. Insa nici una nu il acopera in totalitate. Desi el a considerat ca civilizatia europeana este cea care acopera acest model, eu spun totusi ca nu, nici Europa nu si-a acoperit matricea civilizationala. Raman insa doua etape din cele cinci pe care toate civilizatiile, chiar si Europa, le ating: nasterea si declinul.
Europa nu a avut etapa de hegemonie. A trecut prin etapa de inceput - cea de formare, apoi prin epoca eroica, cea de inflorire, etapa "regatelor combatante" a luptei pentru hegemonie, dar nu a avut etapa hegemoniei, a Imperiului Universal, a ratat-o, aflandu-se direct in stadiul decaderii ale carei semne le vedem astazi, dar fara un hegemon. Acesta ar fi ceea ce pe ultima suta de metri incearca sa suplineasca Uniunea Europeana.
Nu voi relua expunerea din cartea lui Neagu Djuvara cu privire la etapele civilizatiei europene, ma voi opri direct asupra epocii regatelor combatante. Este epoca de expansiune si inflorire maxima a unei civilizatii, cand diferite tari, state sau natii care o compun se lupta pentru intaietate si hegemonie. Din randul acestora, teoretic, se alege hegemonul, statul care va stapani si va impune propria "pax romana" intregii civilizatii, statul care in istorie va imprumuta numele sau civilizatiei al carei hegemon este. Europa nu a avut hegemon, chiar numele civilizatiei o spune, Europa fiind un conglomerat de state si popoare ale caror pretentii privind contributia la civilizatie nu s-au micsorat nicicand in fata pretentiilor celorlati, ba dimpotriva.
Au fost totusi doua incercari de hegemonie, ambele esuate. Este aproape tulburator cat de mult seamana cele doua intre ele: Revolutia Franceza si Razboaiele mondiale.
Revolutia Franceza a declansat un mic razboi european care a durat pana in epoca Imperiului, cand Franta a avut prima incercare de hegemonie. Aparand mai intai ca o continuare a epocii regatelor combatante (vezi razboiul de 7 ani), sub conducerea lui Napoleon, timp de cativa ani, hegemonia franceza asupra Europei a fost efectiva insa nu s-a putut consolida. Pietre de hotar: Rusia si Anglia
La fix 100 de ani de la esuarea incercarii de hegemonie franceza se declanseaza Primul Razboi Mondial. Acesta a fost mai mult un razboi european, mondializarea sa datorandu-se coloniilor europene si situatiei favorabile pentru alte tari de a-si urmari interesele in mod militar. Incheiat doar prin interventia unei puteri ne-europene intr-o Europa secatuita de razboi, Primul Razboi Mondial este despartit de al Al Doilea Razboi Mondial de o pace subreda cu aspect de armistitiu. Pentru reluarea razboiului in Europa s-a dat vina pe criza economica din anii '30, dar aceasta a inceput prin a fi o criza americana, de import pentru europeni. Pur si simplu ramasesera lucruri nerezolvate, situatia nu era clara la nivelul Europei, drept pentru care razboiul a reizbucnit ca lupta pentru suprematie in Europa. Re-mondializarea lui este tot o consecinta a existentei coloniilor europene si deschiderii unei noi situatii considerate favorabile de alte state pentru a-si urmari interesele in mod militar. Razboiul din Pacific are o cu totul alta desfasurare si alt caracter decat cel din Europa. E un razboi diferit care se desfasoara in acelasi timp cu cel european. Calcand pe urmele lui Napoleon, Hitler conduce Germania spre hegemonie in Europa, dar se opreste in aceleasi locuri ca si inaintasul sau. Pietre de hotar: Rusia si Anglia.
Si Franta si Gemania 100 de ani mai tarziu au cautat sa-si justifice ideologic incercarea lor de a-si impune hegemonia asupra Europei. Franta revolutionara avea nevoie de un spatiu vital care sa asigure stabilitatea si durabilitatea cuceririlor Revolutiei, iar Germania avea nevoie sa asigure poporului geman si rasei ariene un spatiu vital de unde sa-si asigure resursele necesare manifestarii sale plenare. Amandoua aceste pretentii erau legitimate de mostenirea culturala europeana a carei cea mai inalta expresie erau considerate idealurile celor doua state. Este evident ca raboaiele napoleoniene si Razboiul Mondial, impartit in doua, sunt de fapt incercari esuate de a instapani o hegemonie asupra civilizatiei europene. Interesant este insa si de vazut ce este cu cei care s-au opus cu succes hegemoniei in Europa: Anglia, Rusia si, mai apoi, America.
Anglia. A fost si este o insula nu doar geografica. Si astazi, desi face parte din Uniunea Europeana si ar fi putut sa faca parte si din Spatiul Schenghen sau uniunea monetara europeana, Anglia, in forma statala a Marii Britanii, a refuzat toate aceste oportunitati de integrare europeana. Mai interesant este ca, desi a participat la luptele pentru hegemonie in Europa, Anglia nu a participat ca pretendent la hegemonie. In mod declarat Anglia a participat la aceste lupte doar pentru a se opune crearii Imperiului. In paralel, Anglia si-a construit propriul imperiu in alta emisfera a pamantului. Un mic amanunt: circulatia autovehiculelor in fostul imperiu britanic se face pe partea cealalta a strazii, cu o exceptie totusi si nu intamplatoare: Statele Unite.
Rusia. Aici as incepe cu amanuntul de aceeasi natura ca si in cazul Angliei: caile ferate rusesti au ecartamentul diferit (mai mare) decat cele din restul Europei. Trecand mai departe, se poate vedea ca Rusia, chiar daca a imprumutat mult din cultura europeana - cea franceza cu predilectie - acest imprumut a fost mai degraba o poleiala, cautarea unui limbaj comun cu o civilizatie de la care dorea sa aleaga si sa primeasca, fara sa urmareasca o sincronizare in scopuri si evolutie. Ca interes politic, in relatia cu o Europa mai mult geografica decat politica, Rusia s-a considerat mostenitoarea Imperiului Bizantin, Moscova fiind vazuta ca "o a treia Roma". In partea noastra de lume, pretentiile teritoriale dar si de tutela s-au manifestat mai ales catre teritoriile care au compus la un moment dat Bizantul: estul Europei si Peninsula Balcanica, Asia Mica si Caucazul. Imperiul rus si-a manifestat intentiile hegemonice in cu totul alte parti decat statele care au dat nastere civilizatiei europene, ajungand pana in Extremul Orient unde si-a disputat intaietatea cu puterile locale (vezi razboiul ruso-japonez din 1905). Si astazi, Rusia isi intdreapta atentia catre aceleasi zone, Europa fiind privita doar ca sursa de bogatie, o piata de desfacere pentru resursele naturale ale Rusiei, dar nu un centru de interes vital pentru Moscova si nici un model de urmat.
Anglia si Rusia nu sunt parti complete ale Europei. Au influentat-o si au fost influentate de aceasta, dar comunicarea intre civilizatia europeana si cele doua tari nu a fost una completa. O demonstreaza cele doua amanunte pe care le-am exemplificat mai sus. Daca Anglia a fost initial interesata de Europa, infrangerea sa in Razboiul de 100 de ani a izolat-o de restul continentului si i-a asigurat sau "a condamnat-o" la o dezvoltare separata. "Razbunarea" a venit sub forma politicii engleze constant opusa aparitiei unui imperiu european, dupa sloganul "daca nu eu, atunci nimeni".
Rusia, in schimb, s-a trezit obligata - intr-un fel - sa ajunga la Paris si la Berlin. Desi nu si-a dorit decat acea poleiala europeana, interpretarea gresita a geografiei politice precum si a consistentei acestei poleieli europene de catre Franta si mai apoi Germania a obligat Rusia sa ajunga sa stapaneasca politic mari parti din Europa. A facut-o insa in mod efemer fara ca vreo parte din ceea ce inseamna Rusia sa fie dorita, copiata sau importata de catre europeni. Practic, Rusia nu a contribuit cu nimic la Europa in afara de modelarea istoriei politice si militare. Din punct de vedere cultural si al creatiei de valori culturale, cu Ceaikovski, Dostoievski, Tolstoii amandoi si altii, Rusia nici nu influenteaza cultura europeana nici nu se raliaza complet la ea. Sunt niste succese si confirmari dar au fost facute din perspectiva unei culturi mature, cea europeana, pregatita sa recunoasca valori oriunde in alta parte, la fel cum cultura europeana poate recunoaste insemnatatea si valoarea unor obiceiuri chineze sau japoneze, fara a si le insusi sau a le copia dincolo de un acces de mondenitate.
Anglia a fost un Imperiu, insa nu in Europa. Daca Anglia nu este europeana, atunci nici coloniile ei nu sunt. Nimic mai putin european decat Australia, Noua Zeelanda, chiar daca seva lor se trage din Europa. Nici Bizantul nu a fost latin desi a continuat firesc Imperiul Roman. Zona de interes a Angliei nu a fost Europa ci Asia si zona Pacificului. Cea mai de succes colonie engleza, Statele Unite, au preluat din mers aceeasi zona de interes. Desi s-au amestecat in razboaiele europene, au facut-o cumva marginal din punctul lor de vedere, scopul fiind acelasi cu al Angliei, tara cu care are o relatie speciala: blocarea unei hegemonii europene.
De ce Europa nu trebuie sa aibe un hegemon din perspectiva vecinilor sai, aceasta este o alta discutie, nu mai putin interesanta. Sunt tentat sa o las pe alta data, totusi, am sa mentionez ca Rusia a fost "atacata" in zona ei de interes (Caucazul, Balcanii si Extremul Orient) chiar de catre Europa. Implicarea Rusiei in razboaiele si politica europena sunt fenomente strans legate de apararea propriei pretentii la hegemonie in teritorii ne-europene. Motivele au fost pur tactice si foarte putin spre deloc strategice.
Vedem deci ca Europa este ceva diferit de cei doi vecini ai sai Anglia si Rusia. Implicarea acestora in soarta civilizatiei europene a tinut mai mult de interesele din alte zone si nu din Europa. Pare mai mult un conflict intre civilizatii pentru sfere de influenta decat un conflict in interiorul civilizatiei europene pentru castigarea statutului de hegemon.
Aflata la final si vlaguita de energii, Europa incepe sa isi piarda din prestigiu si devine putin depasita si neinteresanta pentru zone intinse din lume. Statele Unite sunt din ce in ce mai vizibil atrase de zona Asiei si Pacificului. Adevaratul razboi din anii '40 pentru americani a fost cel din Pacific. Nu intamplator seria de razboaie a continuat in Asia pacifica cu Razboiul din Coreea si cel din Vietnam. Astazi razboiul devine mai mult economic din cauza potentialului sau de distrugere, dar este evident ca se poarta intre Statele Unite si China. Exista si un razboi "clasic" adica cu trupe tot in Asia, in zona musulmana-araba unde Statele Unite sunt puternic implicate.
Cultural, civilizatia urbana americana este din ce in ce mai mult copiata in orasele asiatice (vezi Singapore si Hong-Kong, ambele "englezesti"!) unde apar si cei mai inalti "zgarie-nori" (in zona emiratelor arabe). In domeniul artelor, se simte un accent crescut pe productia muzicala, urmata de productia de filme. Pictura, dansul si alte arte au ramas, dar poarta cu ele o nota de desuetudine, un fel de arte exclusiviste, doar pentru cunoscatori, un fel de colectionari de anticariat. Muzica insasi este de o cu totul alta natura decat muzica larg asculata in secolul XIX. Totusi, mare parte din productia muzicala actuala seamana cu si isi are izvoarele - cel putin in parte - in muzica colonistilor englezi. Sunt multe piese care cantate "la rece" ar putea fi foarte bine intelese si apreciate de catre un englez din veacul XVII. Engleza este ea insasi lingua franca in muzica actuala. Daca nu canti in engleza nu existi altfel decat local, iar principalii producatori si interpreti de muzica vin din lumea britanica: Marea Britanie, Statele Unite, Australia.
Pare din ce in ce mai clar ca Statele Unite, ca urmas direct al Angliei, au dezvoltat o alta civilizatie pornind ca o colonie engleza si cu multe radacini europene. Epoca eroica in care se nasc legendele poate fi considerata epoca cuceririi vestului salbatic si a razboiului de secesiune, un moment crucial care a desprins definitiv noua civilizatie de Europa, odata cu victoria Nordului. Renasterea este epoca Hollywood-ului.
Foarte posibil ca, datorita noilor tehnologii, din cauza vitezei cu care ne ducem viata, civilizatia - sa-i zic anglo-pacifica - sa arda ciclurile mai rapid astfel incat sa nu dureze 2000 de ani. La nici 200 de ani de la inceputul epocii eroice semnele unei infloriri si totodata maturizari se fac simtite. Schimbarea este resimtita de multi ca totala: fenomenul flower power, Hollywood si televiziunea, iar mai nou Internetul au schimbat radical modul in care ne raportam la viata in general. Transformarea este de marime relativ echivalenta cu renasterea europeana inceputa in secolul XV si care a culminat cu Reforma protestanta.
O anumita detasare fata de evenimente este totusi necesara pentru a putea cantari corect epoca actuala. Cum aceasta detasare este practic imposibila, necesitand o iesire din timpul trait, nu am cum sa fac altceva decat presupuneri cu un anumit grad de adecvare la situatia reala. Insa daca cele de mai sus sunt o estimare corecta a epocii in care ne aflam, este de asteptat ca ceea ce urmeaza sa fie epoca de lupra pentru hegemonie. Se observa o larga raspandire in Asia a civilizatiei anglo-pacifice, unde se ridica din ce in ce mai multi "tigri', in fapt noi puteri economice, dar nu numai, care incep sa isi revendice pretentiile universaliste. Cel mai nou exemplu ar fi insistenta cu care China incepe sa se manifeste dincolo de granitele ei culturale traditionale si avand prezente din ce in ce mai vizibile in Europa si Africa, locuri unde, aparent paradoxal, este un agent al civilizatiei "occidentale" (adica a ceea ce este perceput astazi a fi civilizatia occidentala), la concurenta cu Statele Unite.
Ar fi deci de asteptat ceva razboaie in lupta pentru hegemonie. Deocamdata pretendentii sunt putini si ca forta putin dezechilibrati. Este posibil ca si capacitatile militare sa inhibe in loc sa inerveze. Capacitatile de distrugere reciproca sunt un factor de inhibitie a pornirilor razboince datorita consecintelor. Si atunci lupta pentru hegemonie va impinge probabil catre altfel de razboaie, "economice".
Si cu asta ma voi referi la criza, cu un mic preambul.
Am sa pornesc de la Razboiul Rece. Intre SUA si Rusia aparent a fost o lupta ideologica si de sfere de influenta in Europa. Acest punct de vedere este un fel de axioma astazi, insa are o foarte mare incarcatura politica, deci un fel explicatie de factura imediata. Interpretara mea este un pic diferita. Asupra Europei cele doua mari puteri s-au inteles foarte bine. Cum am spus mai sus scopul lor era comun, anume sa nu existe un hegemon in Europa, intrucat ar fi fost un pericol imediat pentru zonele de influenta pe care ambele puteri si le doreau in afara Europei. Razboiul intre cei doi mari a fost ceva mai mult decat rece si s-a manifestat in Asia destul de fierbinte: Coreea, Vietnam, Afganistan. Finalul acestui razboi a fost ca Rusia a fost alungata nu din Europa, catre care de fapt a fost impinsa si atrasa, ci din Asia si Pacific. Odata invinsa Rusia, Statele Unite le-au lasat rusilor cale libera catre Europa, astazi, la 20 de ani de la infrangerea din anii '90, Europa fiind la mana Rusiei pentru mare parte din resursele naturale. In schimb, pretentiile de influenta in Asia si Extremul Orient ale Rusiei au fost blocate, inclusiv de catre noua reprezentanta a civilizatiei pacifice, China. China a fost un aliat informal al SUA cat timp nu ridica ea pretentii dar se opunea influentelor Rusiei in Asia pacifica.
Dar, ce vreau sa scot in evidenta este modul in care Statele Unite au invins Rusia: printr-un program de inarmare masiva, programul Razboiul Stelelor. Aceeasi tactica a generalului Grant in Razboiul de Secesiune impotriva generalului Lee: noi putem sa va coplesim, indiferent cate miscari inteligente faceti voi sau greseli facem noi. Cantitatea si insistenta constanta va vlagui adversarul. Iar Rusia, in forma de URSS, a sucombat pentru ca nu a putut tine ritmul, ca un atlet ramas fara aer.
Criza financiara are multe din caracteristicile Razboiului Stelelor. Daca e adevarat ca actualul adversar al Statelor Unite este China si daca razboaiele contemporane sunt de fapt economice, atunci criza financiara este modul in care Statele Unite poarta noul razboi Rece impotriva Chinei.
China este tara care are cele mai mari rezerve valutare in dolari. Devalorizarea dolarului o afecteaza in mod direct. Or, consecinta cea mai vizibila a crizei economice de pana acum este chiar devalorizarea puternica a dolarului. China isi tine moneda subevaluata tocmai pentru a putea sa profite din exporturile sale catre cea mai mare piata din lume, Statele Unite. Practic razboiul a inceput cand, la insistentele Statelor Unite, China a refuzat sa lase moneda proprie liber convertibila.
Dar cum a evoluat criza si care sunt perspectivele? Americanii au inceput printr-o politica deliberata de creditare pe piata interna cu restrictii foarte mici, neglijabile. Practic, s-au aruncat bani pe piata in numar foarte mare sub forma de imprumuturi, ceea ce a crescut rapid nivelul de trai al americanilor dar a dus si la o indatorare masiva. Se estima ca la inceputul crizei in 2007 toate dobanzile adunate la credite pana la achitarea lor depaseau masa monetara aflata in circulatie in Statele Unite.
Am aratat intr-o postare anterioara ca imprumuturile duc la lipsa banilor. Produsele de pe piata cresc valoric si ca numar, dar banii nu mai ajung sa acopere valoarea bunurilor si serviciilor, pentru asta fiind nevoie de tiparire de bani. Este notoriu ca Statele Unite tiparesc cei mai multi bani acum in criza si chiar daca FED este blamat de toti pentru asta, ei au de fapt raspunsul adecvat.
Cum functioneaza criza de fapt? In primul rand toata lumea observa cum cresc preturile. Cei mai multi sunt gata sa dea vina pe bancile centrale care tiparesc bani creand inflatie, deci crestere de preturi. In realitate, tiparirea de bani in criza are efect invers, mentine preturile jos. Am sa imi expun parerea separat, mai incolo.
Ce va fi in America daca vor tipari in continuare bani mai mult decat au tiparit pana acum? Va fi rau pentru ca banii tipariti nu vor fi folositi pentru achitarea datoriilor ci pentru alimentarea cu lichiditati a bancilor care vor presa pe creditare, pentru ca asta stiu sa faca si pentru asta sunt facute, de aici isi fac ele profitul, din dobanzi. Va fi deci o indatorare si mai mare care va duce la o si mai mare lipsa de bani. Din fericire se pot intampla doua lucruri: banii tipariti nu se vor mai imprumuta (relativ) pentru ca oamenii sunt deja indatorati suficient. Si pentru ca indatoarea este mare, iar Statele Unite este o tara cu capul pe umeri, la ei chiar functioneaza legea falimentului. Desi sunt consecinte de natura personala, falimentul te absolva de datorii de cele mai multe ori (nu ca in Europa si mai ales nu ca in Romania). Dispar datoriile, dispare lipsa de bani, lumea se relaxeaza si preturile raman jos.
Ar mai fi si varianta ca statul care tipareste bani sa plateasca cu ei datoriile celor care nu si le pot plati. Nu ar insemna decat sa aduca in actualitate banii viitori la care inca oamenii nu pot ajunge. Ar echilibra valoarea bunurilor de pe piata cu masa monetara aflata in circulatie si, in principal, disparand datoriile dispare lipsa de bani, fara ca cineva sa mai fie afectat de asta. Ciclul economic ar putea reincepe. Daca America va face asta, atunci razboiul economic cu China va fi castigat. Chiar daca nu si-au propus toti acesti pasi inca de la inceput, succesiunea lor este logica: prin credite se aduce bunastare populatiei, ceea ce da forta economica unei tari. Creditele duc la indatorare si lipsa de bani care se vor compensa prin tiparirea de moneda. Concomitent, se vor sterge datoriile fie prin faliment fie prin plata lor de catre guvern. Americanii vor fi putin afectati si doar temporar de criza in timp ce orice alt detinator de valuta americana va avea puternic de suferit. Devalorizarea dolarului nu va afecta preturile interne decat pentru produsele de import, ceea ce va stimula productia interna si o noua relansare economica americana.
America a luat o optiune clara pentru hegemonia civilizatiei pacifice si cel putin deocamdata pare sa fie principala favorita pentru instapanirea "imperiului de 1000 de ani". Criza economica actuala este doar parte a razboiului pentru hegemonie, poate o faza incipienta a acestuia. Sigur ca a fost provocata, sunt mai multi factori care au condus la ea provocand-o de pe mai multe paliere. Criza a adus si profit unora, membri ai unor cercuri influente si bogate, aduce si sprijin in urmarirea unor interese de hegemonie. S-a creat impresia ca neinterventia statului a condus la criza economica. Fals. "Neinterventia" a fost bine dirijata. S-au invocat egalitatea de sanse si nediscriminarea, astfel oameni saraci din America au beneficiat de credite care nu puteau avea acoperire in posibilitatile lor de rambursare. De asemenea, oameni varstinici, a caror speranta de viata nu permitea in mod normal rambursarea creditelor. Totul a fost facut pentru a se indatora foarte mult populatia concomitent cu cresterea nivelului de trai si a bogatiei generale. De aici a pornit criza, dupa cum s-a spus datorita "lacomiei" oamenilor, dorintei lor de a avea mai mult decat isi permiteau. Dar "lacomia" a fost speculata si manipulata. Managementul crizei este in continuare elocvent, America tipareste bani, Anglia nici acum nu doreste "adapostul" euro. Dimpotriva, euro este atacat puternic mediatic de analistii de limba engleza si se speculeaza impotriva lui pe burse. Grecia este fieful traditional al Angliei in Balcani. Coincidentele exista chiar daca nu poate fi demonstrata o vointa unica care directioneaza evenimentele. Civilizatia care infloreste astazi bucurandu-se de ruinele Europei este anglo-pacifica, daca luam drept criterii locul fazei de formare si locul fazei de inflorire.
Rusia este deocamdata marginala atat pentru Europa cat si pentru civilizatia pacifica. Se poate ca de aici sa se nasca altceva, fiind deocamdata doar in faza de formare, cand nu ne putem da seama inca incotro se indreapta acea "lume". Ar fi totusi si randul ei.
In primul rand, aceasta este mai mult o schita, iar din experienta lucrurilor trecute, cred ca asa va si ramane. Totusi, e ceva mai mult decat nimic. Oricum, ce mai conteaza ce si cum si cat scrii cand insasi civilizatia apune...
Pentru ca tot am adus vorba despre apusul civilizatiei, sa incep cu aceasta. Nu e ceea ce multi se grabesc sa profeteasca in ultima vreme, sfarsitul lumii, Apocalipsa, Judecata de Apoi. Aceea are alta determinare si nu ne e dat noua sa o stim. Ca o paranteza, dar logic, nu este neaparat exclusa.
E vorba de apusul civilizatiei europene, asa cum a definit-o Neagu Djuvara. Neagu Djuvara a construit o teorie a modelelor civilizationale in cinci trepte. Exista, spune el, un pattern al civilizatiei, un model catre care orice civilizatie tinde. Insa nici una nu il acopera in totalitate. Desi el a considerat ca civilizatia europeana este cea care acopera acest model, eu spun totusi ca nu, nici Europa nu si-a acoperit matricea civilizationala. Raman insa doua etape din cele cinci pe care toate civilizatiile, chiar si Europa, le ating: nasterea si declinul.
Europa nu a avut etapa de hegemonie. A trecut prin etapa de inceput - cea de formare, apoi prin epoca eroica, cea de inflorire, etapa "regatelor combatante" a luptei pentru hegemonie, dar nu a avut etapa hegemoniei, a Imperiului Universal, a ratat-o, aflandu-se direct in stadiul decaderii ale carei semne le vedem astazi, dar fara un hegemon. Acesta ar fi ceea ce pe ultima suta de metri incearca sa suplineasca Uniunea Europeana.
Nu voi relua expunerea din cartea lui Neagu Djuvara cu privire la etapele civilizatiei europene, ma voi opri direct asupra epocii regatelor combatante. Este epoca de expansiune si inflorire maxima a unei civilizatii, cand diferite tari, state sau natii care o compun se lupta pentru intaietate si hegemonie. Din randul acestora, teoretic, se alege hegemonul, statul care va stapani si va impune propria "pax romana" intregii civilizatii, statul care in istorie va imprumuta numele sau civilizatiei al carei hegemon este. Europa nu a avut hegemon, chiar numele civilizatiei o spune, Europa fiind un conglomerat de state si popoare ale caror pretentii privind contributia la civilizatie nu s-au micsorat nicicand in fata pretentiilor celorlati, ba dimpotriva.
Au fost totusi doua incercari de hegemonie, ambele esuate. Este aproape tulburator cat de mult seamana cele doua intre ele: Revolutia Franceza si Razboaiele mondiale.
Revolutia Franceza a declansat un mic razboi european care a durat pana in epoca Imperiului, cand Franta a avut prima incercare de hegemonie. Aparand mai intai ca o continuare a epocii regatelor combatante (vezi razboiul de 7 ani), sub conducerea lui Napoleon, timp de cativa ani, hegemonia franceza asupra Europei a fost efectiva insa nu s-a putut consolida. Pietre de hotar: Rusia si Anglia
La fix 100 de ani de la esuarea incercarii de hegemonie franceza se declanseaza Primul Razboi Mondial. Acesta a fost mai mult un razboi european, mondializarea sa datorandu-se coloniilor europene si situatiei favorabile pentru alte tari de a-si urmari interesele in mod militar. Incheiat doar prin interventia unei puteri ne-europene intr-o Europa secatuita de razboi, Primul Razboi Mondial este despartit de al Al Doilea Razboi Mondial de o pace subreda cu aspect de armistitiu. Pentru reluarea razboiului in Europa s-a dat vina pe criza economica din anii '30, dar aceasta a inceput prin a fi o criza americana, de import pentru europeni. Pur si simplu ramasesera lucruri nerezolvate, situatia nu era clara la nivelul Europei, drept pentru care razboiul a reizbucnit ca lupta pentru suprematie in Europa. Re-mondializarea lui este tot o consecinta a existentei coloniilor europene si deschiderii unei noi situatii considerate favorabile de alte state pentru a-si urmari interesele in mod militar. Razboiul din Pacific are o cu totul alta desfasurare si alt caracter decat cel din Europa. E un razboi diferit care se desfasoara in acelasi timp cu cel european. Calcand pe urmele lui Napoleon, Hitler conduce Germania spre hegemonie in Europa, dar se opreste in aceleasi locuri ca si inaintasul sau. Pietre de hotar: Rusia si Anglia.
Si Franta si Gemania 100 de ani mai tarziu au cautat sa-si justifice ideologic incercarea lor de a-si impune hegemonia asupra Europei. Franta revolutionara avea nevoie de un spatiu vital care sa asigure stabilitatea si durabilitatea cuceririlor Revolutiei, iar Germania avea nevoie sa asigure poporului geman si rasei ariene un spatiu vital de unde sa-si asigure resursele necesare manifestarii sale plenare. Amandoua aceste pretentii erau legitimate de mostenirea culturala europeana a carei cea mai inalta expresie erau considerate idealurile celor doua state. Este evident ca raboaiele napoleoniene si Razboiul Mondial, impartit in doua, sunt de fapt incercari esuate de a instapani o hegemonie asupra civilizatiei europene. Interesant este insa si de vazut ce este cu cei care s-au opus cu succes hegemoniei in Europa: Anglia, Rusia si, mai apoi, America.
Anglia. A fost si este o insula nu doar geografica. Si astazi, desi face parte din Uniunea Europeana si ar fi putut sa faca parte si din Spatiul Schenghen sau uniunea monetara europeana, Anglia, in forma statala a Marii Britanii, a refuzat toate aceste oportunitati de integrare europeana. Mai interesant este ca, desi a participat la luptele pentru hegemonie in Europa, Anglia nu a participat ca pretendent la hegemonie. In mod declarat Anglia a participat la aceste lupte doar pentru a se opune crearii Imperiului. In paralel, Anglia si-a construit propriul imperiu in alta emisfera a pamantului. Un mic amanunt: circulatia autovehiculelor in fostul imperiu britanic se face pe partea cealalta a strazii, cu o exceptie totusi si nu intamplatoare: Statele Unite.
Rusia. Aici as incepe cu amanuntul de aceeasi natura ca si in cazul Angliei: caile ferate rusesti au ecartamentul diferit (mai mare) decat cele din restul Europei. Trecand mai departe, se poate vedea ca Rusia, chiar daca a imprumutat mult din cultura europeana - cea franceza cu predilectie - acest imprumut a fost mai degraba o poleiala, cautarea unui limbaj comun cu o civilizatie de la care dorea sa aleaga si sa primeasca, fara sa urmareasca o sincronizare in scopuri si evolutie. Ca interes politic, in relatia cu o Europa mai mult geografica decat politica, Rusia s-a considerat mostenitoarea Imperiului Bizantin, Moscova fiind vazuta ca "o a treia Roma". In partea noastra de lume, pretentiile teritoriale dar si de tutela s-au manifestat mai ales catre teritoriile care au compus la un moment dat Bizantul: estul Europei si Peninsula Balcanica, Asia Mica si Caucazul. Imperiul rus si-a manifestat intentiile hegemonice in cu totul alte parti decat statele care au dat nastere civilizatiei europene, ajungand pana in Extremul Orient unde si-a disputat intaietatea cu puterile locale (vezi razboiul ruso-japonez din 1905). Si astazi, Rusia isi intdreapta atentia catre aceleasi zone, Europa fiind privita doar ca sursa de bogatie, o piata de desfacere pentru resursele naturale ale Rusiei, dar nu un centru de interes vital pentru Moscova si nici un model de urmat.
Anglia si Rusia nu sunt parti complete ale Europei. Au influentat-o si au fost influentate de aceasta, dar comunicarea intre civilizatia europeana si cele doua tari nu a fost una completa. O demonstreaza cele doua amanunte pe care le-am exemplificat mai sus. Daca Anglia a fost initial interesata de Europa, infrangerea sa in Razboiul de 100 de ani a izolat-o de restul continentului si i-a asigurat sau "a condamnat-o" la o dezvoltare separata. "Razbunarea" a venit sub forma politicii engleze constant opusa aparitiei unui imperiu european, dupa sloganul "daca nu eu, atunci nimeni".
Rusia, in schimb, s-a trezit obligata - intr-un fel - sa ajunga la Paris si la Berlin. Desi nu si-a dorit decat acea poleiala europeana, interpretarea gresita a geografiei politice precum si a consistentei acestei poleieli europene de catre Franta si mai apoi Germania a obligat Rusia sa ajunga sa stapaneasca politic mari parti din Europa. A facut-o insa in mod efemer fara ca vreo parte din ceea ce inseamna Rusia sa fie dorita, copiata sau importata de catre europeni. Practic, Rusia nu a contribuit cu nimic la Europa in afara de modelarea istoriei politice si militare. Din punct de vedere cultural si al creatiei de valori culturale, cu Ceaikovski, Dostoievski, Tolstoii amandoi si altii, Rusia nici nu influenteaza cultura europeana nici nu se raliaza complet la ea. Sunt niste succese si confirmari dar au fost facute din perspectiva unei culturi mature, cea europeana, pregatita sa recunoasca valori oriunde in alta parte, la fel cum cultura europeana poate recunoaste insemnatatea si valoarea unor obiceiuri chineze sau japoneze, fara a si le insusi sau a le copia dincolo de un acces de mondenitate.
Anglia a fost un Imperiu, insa nu in Europa. Daca Anglia nu este europeana, atunci nici coloniile ei nu sunt. Nimic mai putin european decat Australia, Noua Zeelanda, chiar daca seva lor se trage din Europa. Nici Bizantul nu a fost latin desi a continuat firesc Imperiul Roman. Zona de interes a Angliei nu a fost Europa ci Asia si zona Pacificului. Cea mai de succes colonie engleza, Statele Unite, au preluat din mers aceeasi zona de interes. Desi s-au amestecat in razboaiele europene, au facut-o cumva marginal din punctul lor de vedere, scopul fiind acelasi cu al Angliei, tara cu care are o relatie speciala: blocarea unei hegemonii europene.
De ce Europa nu trebuie sa aibe un hegemon din perspectiva vecinilor sai, aceasta este o alta discutie, nu mai putin interesanta. Sunt tentat sa o las pe alta data, totusi, am sa mentionez ca Rusia a fost "atacata" in zona ei de interes (Caucazul, Balcanii si Extremul Orient) chiar de catre Europa. Implicarea Rusiei in razboaiele si politica europena sunt fenomente strans legate de apararea propriei pretentii la hegemonie in teritorii ne-europene. Motivele au fost pur tactice si foarte putin spre deloc strategice.
Vedem deci ca Europa este ceva diferit de cei doi vecini ai sai Anglia si Rusia. Implicarea acestora in soarta civilizatiei europene a tinut mai mult de interesele din alte zone si nu din Europa. Pare mai mult un conflict intre civilizatii pentru sfere de influenta decat un conflict in interiorul civilizatiei europene pentru castigarea statutului de hegemon.
Aflata la final si vlaguita de energii, Europa incepe sa isi piarda din prestigiu si devine putin depasita si neinteresanta pentru zone intinse din lume. Statele Unite sunt din ce in ce mai vizibil atrase de zona Asiei si Pacificului. Adevaratul razboi din anii '40 pentru americani a fost cel din Pacific. Nu intamplator seria de razboaie a continuat in Asia pacifica cu Razboiul din Coreea si cel din Vietnam. Astazi razboiul devine mai mult economic din cauza potentialului sau de distrugere, dar este evident ca se poarta intre Statele Unite si China. Exista si un razboi "clasic" adica cu trupe tot in Asia, in zona musulmana-araba unde Statele Unite sunt puternic implicate.
Cultural, civilizatia urbana americana este din ce in ce mai mult copiata in orasele asiatice (vezi Singapore si Hong-Kong, ambele "englezesti"!) unde apar si cei mai inalti "zgarie-nori" (in zona emiratelor arabe). In domeniul artelor, se simte un accent crescut pe productia muzicala, urmata de productia de filme. Pictura, dansul si alte arte au ramas, dar poarta cu ele o nota de desuetudine, un fel de arte exclusiviste, doar pentru cunoscatori, un fel de colectionari de anticariat. Muzica insasi este de o cu totul alta natura decat muzica larg asculata in secolul XIX. Totusi, mare parte din productia muzicala actuala seamana cu si isi are izvoarele - cel putin in parte - in muzica colonistilor englezi. Sunt multe piese care cantate "la rece" ar putea fi foarte bine intelese si apreciate de catre un englez din veacul XVII. Engleza este ea insasi lingua franca in muzica actuala. Daca nu canti in engleza nu existi altfel decat local, iar principalii producatori si interpreti de muzica vin din lumea britanica: Marea Britanie, Statele Unite, Australia.
Pare din ce in ce mai clar ca Statele Unite, ca urmas direct al Angliei, au dezvoltat o alta civilizatie pornind ca o colonie engleza si cu multe radacini europene. Epoca eroica in care se nasc legendele poate fi considerata epoca cuceririi vestului salbatic si a razboiului de secesiune, un moment crucial care a desprins definitiv noua civilizatie de Europa, odata cu victoria Nordului. Renasterea este epoca Hollywood-ului.
Foarte posibil ca, datorita noilor tehnologii, din cauza vitezei cu care ne ducem viata, civilizatia - sa-i zic anglo-pacifica - sa arda ciclurile mai rapid astfel incat sa nu dureze 2000 de ani. La nici 200 de ani de la inceputul epocii eroice semnele unei infloriri si totodata maturizari se fac simtite. Schimbarea este resimtita de multi ca totala: fenomenul flower power, Hollywood si televiziunea, iar mai nou Internetul au schimbat radical modul in care ne raportam la viata in general. Transformarea este de marime relativ echivalenta cu renasterea europeana inceputa in secolul XV si care a culminat cu Reforma protestanta.
O anumita detasare fata de evenimente este totusi necesara pentru a putea cantari corect epoca actuala. Cum aceasta detasare este practic imposibila, necesitand o iesire din timpul trait, nu am cum sa fac altceva decat presupuneri cu un anumit grad de adecvare la situatia reala. Insa daca cele de mai sus sunt o estimare corecta a epocii in care ne aflam, este de asteptat ca ceea ce urmeaza sa fie epoca de lupra pentru hegemonie. Se observa o larga raspandire in Asia a civilizatiei anglo-pacifice, unde se ridica din ce in ce mai multi "tigri', in fapt noi puteri economice, dar nu numai, care incep sa isi revendice pretentiile universaliste. Cel mai nou exemplu ar fi insistenta cu care China incepe sa se manifeste dincolo de granitele ei culturale traditionale si avand prezente din ce in ce mai vizibile in Europa si Africa, locuri unde, aparent paradoxal, este un agent al civilizatiei "occidentale" (adica a ceea ce este perceput astazi a fi civilizatia occidentala), la concurenta cu Statele Unite.
Ar fi deci de asteptat ceva razboaie in lupta pentru hegemonie. Deocamdata pretendentii sunt putini si ca forta putin dezechilibrati. Este posibil ca si capacitatile militare sa inhibe in loc sa inerveze. Capacitatile de distrugere reciproca sunt un factor de inhibitie a pornirilor razboince datorita consecintelor. Si atunci lupta pentru hegemonie va impinge probabil catre altfel de razboaie, "economice".
Si cu asta ma voi referi la criza, cu un mic preambul.
Am sa pornesc de la Razboiul Rece. Intre SUA si Rusia aparent a fost o lupta ideologica si de sfere de influenta in Europa. Acest punct de vedere este un fel de axioma astazi, insa are o foarte mare incarcatura politica, deci un fel explicatie de factura imediata. Interpretara mea este un pic diferita. Asupra Europei cele doua mari puteri s-au inteles foarte bine. Cum am spus mai sus scopul lor era comun, anume sa nu existe un hegemon in Europa, intrucat ar fi fost un pericol imediat pentru zonele de influenta pe care ambele puteri si le doreau in afara Europei. Razboiul intre cei doi mari a fost ceva mai mult decat rece si s-a manifestat in Asia destul de fierbinte: Coreea, Vietnam, Afganistan. Finalul acestui razboi a fost ca Rusia a fost alungata nu din Europa, catre care de fapt a fost impinsa si atrasa, ci din Asia si Pacific. Odata invinsa Rusia, Statele Unite le-au lasat rusilor cale libera catre Europa, astazi, la 20 de ani de la infrangerea din anii '90, Europa fiind la mana Rusiei pentru mare parte din resursele naturale. In schimb, pretentiile de influenta in Asia si Extremul Orient ale Rusiei au fost blocate, inclusiv de catre noua reprezentanta a civilizatiei pacifice, China. China a fost un aliat informal al SUA cat timp nu ridica ea pretentii dar se opunea influentelor Rusiei in Asia pacifica.
Dar, ce vreau sa scot in evidenta este modul in care Statele Unite au invins Rusia: printr-un program de inarmare masiva, programul Razboiul Stelelor. Aceeasi tactica a generalului Grant in Razboiul de Secesiune impotriva generalului Lee: noi putem sa va coplesim, indiferent cate miscari inteligente faceti voi sau greseli facem noi. Cantitatea si insistenta constanta va vlagui adversarul. Iar Rusia, in forma de URSS, a sucombat pentru ca nu a putut tine ritmul, ca un atlet ramas fara aer.
Criza financiara are multe din caracteristicile Razboiului Stelelor. Daca e adevarat ca actualul adversar al Statelor Unite este China si daca razboaiele contemporane sunt de fapt economice, atunci criza financiara este modul in care Statele Unite poarta noul razboi Rece impotriva Chinei.
China este tara care are cele mai mari rezerve valutare in dolari. Devalorizarea dolarului o afecteaza in mod direct. Or, consecinta cea mai vizibila a crizei economice de pana acum este chiar devalorizarea puternica a dolarului. China isi tine moneda subevaluata tocmai pentru a putea sa profite din exporturile sale catre cea mai mare piata din lume, Statele Unite. Practic razboiul a inceput cand, la insistentele Statelor Unite, China a refuzat sa lase moneda proprie liber convertibila.
Dar cum a evoluat criza si care sunt perspectivele? Americanii au inceput printr-o politica deliberata de creditare pe piata interna cu restrictii foarte mici, neglijabile. Practic, s-au aruncat bani pe piata in numar foarte mare sub forma de imprumuturi, ceea ce a crescut rapid nivelul de trai al americanilor dar a dus si la o indatorare masiva. Se estima ca la inceputul crizei in 2007 toate dobanzile adunate la credite pana la achitarea lor depaseau masa monetara aflata in circulatie in Statele Unite.
Am aratat intr-o postare anterioara ca imprumuturile duc la lipsa banilor. Produsele de pe piata cresc valoric si ca numar, dar banii nu mai ajung sa acopere valoarea bunurilor si serviciilor, pentru asta fiind nevoie de tiparire de bani. Este notoriu ca Statele Unite tiparesc cei mai multi bani acum in criza si chiar daca FED este blamat de toti pentru asta, ei au de fapt raspunsul adecvat.
Cum functioneaza criza de fapt? In primul rand toata lumea observa cum cresc preturile. Cei mai multi sunt gata sa dea vina pe bancile centrale care tiparesc bani creand inflatie, deci crestere de preturi. In realitate, tiparirea de bani in criza are efect invers, mentine preturile jos. Am sa imi expun parerea separat, mai incolo.
Ce va fi in America daca vor tipari in continuare bani mai mult decat au tiparit pana acum? Va fi rau pentru ca banii tipariti nu vor fi folositi pentru achitarea datoriilor ci pentru alimentarea cu lichiditati a bancilor care vor presa pe creditare, pentru ca asta stiu sa faca si pentru asta sunt facute, de aici isi fac ele profitul, din dobanzi. Va fi deci o indatorare si mai mare care va duce la o si mai mare lipsa de bani. Din fericire se pot intampla doua lucruri: banii tipariti nu se vor mai imprumuta (relativ) pentru ca oamenii sunt deja indatorati suficient. Si pentru ca indatoarea este mare, iar Statele Unite este o tara cu capul pe umeri, la ei chiar functioneaza legea falimentului. Desi sunt consecinte de natura personala, falimentul te absolva de datorii de cele mai multe ori (nu ca in Europa si mai ales nu ca in Romania). Dispar datoriile, dispare lipsa de bani, lumea se relaxeaza si preturile raman jos.
Ar mai fi si varianta ca statul care tipareste bani sa plateasca cu ei datoriile celor care nu si le pot plati. Nu ar insemna decat sa aduca in actualitate banii viitori la care inca oamenii nu pot ajunge. Ar echilibra valoarea bunurilor de pe piata cu masa monetara aflata in circulatie si, in principal, disparand datoriile dispare lipsa de bani, fara ca cineva sa mai fie afectat de asta. Ciclul economic ar putea reincepe. Daca America va face asta, atunci razboiul economic cu China va fi castigat. Chiar daca nu si-au propus toti acesti pasi inca de la inceput, succesiunea lor este logica: prin credite se aduce bunastare populatiei, ceea ce da forta economica unei tari. Creditele duc la indatorare si lipsa de bani care se vor compensa prin tiparirea de moneda. Concomitent, se vor sterge datoriile fie prin faliment fie prin plata lor de catre guvern. Americanii vor fi putin afectati si doar temporar de criza in timp ce orice alt detinator de valuta americana va avea puternic de suferit. Devalorizarea dolarului nu va afecta preturile interne decat pentru produsele de import, ceea ce va stimula productia interna si o noua relansare economica americana.
America a luat o optiune clara pentru hegemonia civilizatiei pacifice si cel putin deocamdata pare sa fie principala favorita pentru instapanirea "imperiului de 1000 de ani". Criza economica actuala este doar parte a razboiului pentru hegemonie, poate o faza incipienta a acestuia. Sigur ca a fost provocata, sunt mai multi factori care au condus la ea provocand-o de pe mai multe paliere. Criza a adus si profit unora, membri ai unor cercuri influente si bogate, aduce si sprijin in urmarirea unor interese de hegemonie. S-a creat impresia ca neinterventia statului a condus la criza economica. Fals. "Neinterventia" a fost bine dirijata. S-au invocat egalitatea de sanse si nediscriminarea, astfel oameni saraci din America au beneficiat de credite care nu puteau avea acoperire in posibilitatile lor de rambursare. De asemenea, oameni varstinici, a caror speranta de viata nu permitea in mod normal rambursarea creditelor. Totul a fost facut pentru a se indatora foarte mult populatia concomitent cu cresterea nivelului de trai si a bogatiei generale. De aici a pornit criza, dupa cum s-a spus datorita "lacomiei" oamenilor, dorintei lor de a avea mai mult decat isi permiteau. Dar "lacomia" a fost speculata si manipulata. Managementul crizei este in continuare elocvent, America tipareste bani, Anglia nici acum nu doreste "adapostul" euro. Dimpotriva, euro este atacat puternic mediatic de analistii de limba engleza si se speculeaza impotriva lui pe burse. Grecia este fieful traditional al Angliei in Balcani. Coincidentele exista chiar daca nu poate fi demonstrata o vointa unica care directioneaza evenimentele. Civilizatia care infloreste astazi bucurandu-se de ruinele Europei este anglo-pacifica, daca luam drept criterii locul fazei de formare si locul fazei de inflorire.
Rusia este deocamdata marginala atat pentru Europa cat si pentru civilizatia pacifica. Se poate ca de aici sa se nasca altceva, fiind deocamdata doar in faza de formare, cand nu ne putem da seama inca incotro se indreapta acea "lume". Ar fi totusi si randul ei.
luni, 12 octombrie 2009
Despre oameni am mai scris...
Mi-a trimis un prieten niste poze cu exponatele de la Salonul Auto de la Paris de anul acesta (Multumesc Dragos!). Nu mi-au placut deloc masinilea acelea...
Masinile vorbesc despre oameni, despre oamenii care le conduc, despre oamenii care le fabrica. Mie mi-a placut si inca imi mai place, o sa radeti, Dacia 1300, Renault 12. Supermasina. Dupa Dacia 1100 sau Renault 8, care era imaginea unui Paris cochet, cu fetisuri pentru lucrurile mici, dar obtuz si fara energie ca un birocrat francez, a venit Renault 12, o revolutie. Bine echilibrata, spatioasa, dinamica si nervoasa dar usor de controlat, noua masina reprezenta noua generatie franceza, plina de sperante si putere. Conceputa in 1968, nu intamplator, masina a rezistat timpului cam cat a rezistat si generatia saisoptista, iesind la pensie odata cu ea. Insa spiritul acela a ramas viu, iar Dacia 1300, sa nu te mire, ar putea fi vreodata resapata si revigorata. De altfel, chiar Dacia Logan (by Renault) contine mult din vechiul Renault 12.
Si acum de ce ziceam ca nu mi-au placut masinile de la salon. Sunt prea futuriste.
Dar asta nu deranjeaza in sine. Ceea ce mi-a zgariat retina este faptul ca aratau futurist in stilul futurist al anilor 60, 70, 80, 90 etc. Aceeasi imagine neschimbata despre cum va arata secolul 21 si anii 2000. Prea conformist designul. Formele acelea au fost inventate de 40 de ani cel putin, nu prea imi vine sa cred ca au avut tupeul sa le prezinte ca fiind noi. Au fost poate prezentate ca ceea ce se stie de 40 ca va fi nou in anii 2000. Impresia mea este ca s-a sfarsit ceva si nu putem trece mai departe.
Masinile vorbesc despre oameni, despre oamenii care le conduc, despre oamenii care le fabrica. Mie mi-a placut si inca imi mai place, o sa radeti, Dacia 1300, Renault 12. Supermasina. Dupa Dacia 1100 sau Renault 8, care era imaginea unui Paris cochet, cu fetisuri pentru lucrurile mici, dar obtuz si fara energie ca un birocrat francez, a venit Renault 12, o revolutie. Bine echilibrata, spatioasa, dinamica si nervoasa dar usor de controlat, noua masina reprezenta noua generatie franceza, plina de sperante si putere. Conceputa in 1968, nu intamplator, masina a rezistat timpului cam cat a rezistat si generatia saisoptista, iesind la pensie odata cu ea. Insa spiritul acela a ramas viu, iar Dacia 1300, sa nu te mire, ar putea fi vreodata resapata si revigorata. De altfel, chiar Dacia Logan (by Renault) contine mult din vechiul Renault 12.
Si acum de ce ziceam ca nu mi-au placut masinile de la salon. Sunt prea futuriste.
Dar asta nu deranjeaza in sine. Ceea ce mi-a zgariat retina este faptul ca aratau futurist in stilul futurist al anilor 60, 70, 80, 90 etc. Aceeasi imagine neschimbata despre cum va arata secolul 21 si anii 2000. Prea conformist designul. Formele acelea au fost inventate de 40 de ani cel putin, nu prea imi vine sa cred ca au avut tupeul sa le prezinte ca fiind noi. Au fost poate prezentate ca ceea ce se stie de 40 ca va fi nou in anii 2000. Impresia mea este ca s-a sfarsit ceva si nu putem trece mai departe.
Cum zicea un cantec, "you don't need eyes to see, you need vision". Ceea ce nu mai exista.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)