Noua ordine romaneasca

Am fost suparat rau pe romani. Cine ma stie de mai multa vreme, isi aduce aminte cum mi-am strigat acum vreo paisprezece ani dezamagirea: “Maaa, in tara asta pana si legionarii sunt de ….!” (Era vorba despre un comunicat de presa al organizatiei care se declara continuatoarea Legiunii interbelice, in care se justificau pentru numaistiuce actiune intreprinsesera, ceva fara mare importanta. Oricum, din cele scrise in declaratia lor reiesea destul de clar ca nici ei nu mai credeau in legitimitatea lor de natura national-divina, ci cautau justificari juridice, ceea ce mi-a smuls si exclamatia). Astazi insa, sunt intr-o dispozitie mai buna, sunt dispus sa-i iert. Sunt dispus sa-i justific, sa-i inteleg si sa-i explic. In fond am simtit de atatea ori ca sunt roman, incat nu am alta scapare, chiar daca nu ma regasesc in cele ce se petrec in Romania.
Mai intai, am realizat ca din ce in ce mai putini sunt romanii care se regasesc in tara lor. E ceva care nu ne reprezinta aici, tara noastra nu ne reprezinta pe noi. A ajuns aceasta stare sa fie… reprezentativa! Sunt nenumarate exemple din care vedem si aflam (oare a cata oara?) ca in Romania, romanii nu pot starpi coruptia, romanii nu pot sa schimbe o clasa politica despre care toti sunt de accord ca e compromisa, romanii nu pot sa administreze banii oferiti de catre programele de dezvoltare ale UE, ba chiar romanii nu sunt in stare sa renunte dar nici sa se descurce in propria birocratie. Dupa cum zicea Corneliu Vadim Tudor, romanii au compromis socialismul, apoi au compromis capitalismul si pana la urma romanii au compromis chiar si terorismul. Practic, tot ce ne reuseste plenar este esecul, dupa cum bine spune o lege a lui Murphy. Fenomenul este atat de bine ancorat in societatea noastra incat in ultima vreme aud si cunosc din ce in ce mai multe cazuri despre companiile private din Romania in care lucrurile nu stau prea bine. Sefii sunt de obicei incompetenti si chiulangii, de multe ori chiar hoti. Pana si procesul de selectie in ierarhia companiilor pare luat total dintr-o lume aiuristica, preferatii fiind nu cei cu rezultate masurabile, nu cei cu buna faima printre colegi, ci cei cu carti de vizita frumos desenate si CV-uri care dau bine, dar goale de continut si fapte concrete. Sentimentul general este ca virtuozitatea si reusita sociala sau profesionala sunt in Romania in relatie invers proportionala. Dar, ce-i cel mai interesant: toata lumea este de acord ca asa este, insa toti pun umarul la perpetuarea situatiei. Ca sa fiu sincer, ma si mir cum in Romania exista un orar al trenurilor si imi aduc aminte de vorba unui neamt care descria armata romana: suntem admirabil dezorganizati.
Si totusi… O data cu exodul romanilor catre vest se inmultesc marturiile ca romanii sunt buni muncitori. Nu doar harnici, dar buni si bine pregatiti profesional. Si nu neaparat muncitori manuali, ci si muncitori cu capul, buni profesionisti in orice domeniu incearca sa se afirme. Romanii dovedesc ca sunt buni constructori, buni militari, buni finantisti, buni medici, buni fizicieni si matematicieni, buni experti in stiinte administrative etc. Dar toti acestia buni odata intorsi in tara nu mai sunt buni pentru nimeni. Nimeni nu are ce face cu ei, nimeni nu le recunoaste posibilitatile daca nu meritele, iar toti se intrec in a le arata ca nu au loc in Romania. Nu la nivel declarativ ci factual, Romania nu ii recunoaste iar ei nu se regasesc in Romania. Pare ca din ce in ce mai multi romani traiesc si fac parte dintr-o alta lume decat tara lor. Nu-i de mirare ca o din ce in ce mai mare lehamite pune stapanire pe romani. Nu-i de mirare ca din ce in ce mai multi romani pleaca din tara si oricat de someri ar fi in strainatate, nu se mai intorc. Fug de Romania ca de dracu’.
Tocmai aici cred ca este cheia.
Sa iau mai intai problema alegerilor. Felul in care romanii se comporta atunci cand se confrunta cu clasa lor conducatoare, cu elitele politice pare de neinteles pentru multi. Dupa cum zicea o babuta, “O sa il aleg, maica, si pe Constantinescu, da’ mai intai sa fie presedinte…!”. Lipsa de logica a alegatorului roman este de poveste, fie daca acest alegator este un om concret sau este prototipul alegatorului roman, pana la urma romanul matur, intreg la minte si independent financiar, deplin integrat in societatea romaneasca. Desigur, s-au facut multe studii sociologice si economice, cu concluzii din cele mai intelepte, insa ceva a lasat impresia ca e nedescoperit, ceva scapa tuturor acestor studii. Romanii au ramas surprinzatori si de neexplicat de cele mai multe ori, oricat de mult au fost ei studiati. Asta nu poate sa insemne decat ca ceea ce ne defineste si ne face sa fim asa cum suntem e mai degraba de natura filosofica decat de natura empirica. Anume, acest ceva este ordinea romaneasca a lumii sau felul in care in imaginarul colectiv romanesc lumea este asezata.
Vedem ca de 20 de ani de cand ne-am debarasat de comunism alegem in mare parte pe aceiasi oameni. Ca si componenta, clasa politica romaneasca s-a schimbat prea putin si mai ales datorita evolutiei naturale a varstelor. Chiar si schimbarile au fost doar nominative, intrucat calitativ nu a fost nici o schimbare. Vorbim de coalitii transpartinice, insa nici odata cu modificarea procesului electoral – de la votul pe liste la cel uninominal – nu putem intrezari vreo schimbare. Nimic nu pare sa clinteasca status quo-ul elitei politice romanesti, din contra, acesta pare sa se consolideze cu ajutorul votului liber exprimat de cetatenii nemultumiti. La fel se intampla si in alte domenii ale vietii sociale. Elitele romanesti autohtone sunt se pare niste anti-elite. Tot ce mai rau se ridica tot mai sus cu consimtamantul celor pe care au incetat sa-i mai reprezinte sau, mai degraba, nu i-au reprezentat vreodata. Pentru felul in care arata astazi societatea romaneasca s-a dat vina pe comunism, s-a dat vina pe rusi, s-a dat vina pe turci si, dupa multi tapi ispasitori, s-a dat vina pe crestinismul ortodox.
Si iata ca ma intorc iarasi la ceea ce zic ca este cheia intelegerii situatiei. Dar nu as numi-o “vina” ci o conceptie neinteleasa de multi despre ordinea lumii. Popoare diferite au diferite conceptii despre cum e ordonata lumea. Se vede acest lucru in credintele si in mitologia popoarelor. Ordinea poate fi dinamica, intr-o devenire continua, sau statica, orice actiune insemnand o trecere de la echilibru catre o stare intermediara si apoi o restaurare a ordinii initiale sau, cel putin dupa aceleasi principii.
Ordinea romaneasca a lumii este statica, nu sufera transformari decat accidental si nu cu caracter permanent. Dar, nu elimina din continutul ei transformarea, din contra, exista o perpetua speranta a schimbarii acestei ordini. Ordinea romaneasca a lumii este pentru romani ceva dat, nu ceva care sa-i multumeasca. Insa sursa schimbarii mult asteptate este exterioara persoanei, nu vine din interior, este atribuita intotdeauna unui personaj providential. Ordinea romaneasca a lumii pare a fi eterna pentru ca pus in pozitia de a face ceva pentru a schimba ordinea lumii, romanul se retrage declinandu-si competenta.
Imaginea ierarhiei acestei lumi, ordinea ei cu alte cuvinte, este foarte importanta pentru a intelege fenomenul. Daca poporul roman este eminamente crestin, asa cum spunem, atunci matricea noastra culturala va contine nu numai valori crestine, dar si imagini crestine despre lume. Sa vedem mai intai cum se imparte lumea intre bine si rau, asa cum o regasim in evanghelii. Mantuitorul a binevestit imparatia cerurilor ca imparatia Lui Dumnezeu. Oridecateori a fost acuzat ca scoate duhurile rele cu ajutorul celui rau, in cuvantul sau s-a desprins clar o opozitie intre imparatia Lui Dumnezeu si imparatia satanei. In fata lui Pilat fiind a spus apoi foarte clar:
“Imparatia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă imparatia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca sa nu fiu predat iudeilor. Dar acum imparatia Mea nu este de aici.” (Ioan 18,36)
Asadar, in ordinea crestina a lumii, ceea ce este cel mai important, nu este aici, nu este in ceea ce ne inconjoara. In schimb, imparatia satanei este chiar in lumea acesta. Ispitit fiind Iisus de satana, Mantuitorului I s-a promis lumea in schimbul inchinarii. Or, logic, satana a promis sa dea exact ce stapaneste: bogatiile lumii. Stapanul bogatiilor lumii acesteia este diavolul, cel rau. Dumnezeu, cel bun, este stapanul cerurilor. Asadar, romanul, pus in situatia de a numi el stapanul lumii, nu face decat sa constientizeze conditia sa umana, deci inferioara oricarei divinitati, fie ea rea sau buna. Cu atat mai mult cu cat in calitatea Sa de Creator al intregii lumi Dumnezeu insusi alege sa fie doar imparatul din ceruri si nu stapanul bogatiilor lumii. Iata cum singura posibilitate de a participa la ordinea lumii este cea aleasa de romani: cine si-ar putea permite aroganta de a pune el pe Dumnezeu acolo de unde Dumnezeu s-a retras.
Am ajuns astfel la o concluzie partiala. Felul in care este privit locul si rolul conducatorilor acestei lumi este determinant pentru oamenii care sunt trimisi sa ocupe si sa indeplineasca acest rol. Romanii nu privesc deloc pe cei alesi ca fiindu-le reprezentanti, ci ei, prin procesul electoral, nu fac decat sa numeasca pe cei care vor fi stapanii bogatiilor. Cum stapanul bogatiilor nu poate fi decat diavolul, atunci e de asteptat ca cei alesi sa conduca sa fie dupa chipul si asemanarea acestuia: incapabili sa creeze ceva bun (deci, posibil prosti), in schimb lacomi, rai si ingamfati. Nici un roman nu se va simti reprezentat de elita proprie – politica, economica sau manageriala – asa cum nici un om cinstit nu se poate simti reprezentat de diavol.
Dar speranta schimbarii acestei situatii exista. Insa nu este de autoritatea noastra, a oamenilor de rand, sa producem acesta schimbare. De aici si perceptia despre “mamaliga romaneasca”. Schimbarea nu are cum sa vina decat din partea unui personaj providential, un salvator. Asta explica si de ce romanii s-au lipit atat de tare sufleteste si emotional de Ion Iliescu, desi nimic rational nu poate explica acest lucru. Pur si simplu, schimbarea mult asteptata si izbavitoare a fost asociata cu persoana lui.
Dar Ion Iliescu nu a fost pana la capat personajul asteptat de romani. "Nimic nu s-a schimbat dupa revolutie" este un laitmotiv al analizei politice populare. Oricum, schimbarea ordinii romanesti a lumii nu o poate face decat un personaj tragic, dupa modelul Mantuitorului. De aceea aproape toti eroii romanilor sunt cei care au fost tradati tocmai cand parea ca sunt atat de aproape sa-si impuna noua lor ordine, mai buna, in lumea romaneasca. Lungul sir incepe chiar de la Burebista, il contine pe Mihai Viteazu si se termina cu Cuza si Antonescu. Chiar si in cazul celor care au reusit sa dejoace tradarea (n-au fost decat vreo doi), tradata a fost pana la urma mostenirea lor, ordinea anterioara a lumii reluindu-si locul. Pusi ei insisi sa fie motorul schimbarii, romanii dovedesc ca nu isi doresc deloc acest rol, nefacand altceva decat sa puna pe fiecare in locul care se potriveste, ceea ce, de altfel, se si spune ca trebuie sa faca intr-o democratie.
Ruptura dintre romani si elita romaneasca este astfel ontologica. Elita va privi cu dispret la poporul pe care il reprezinta si il are in grija si supunere, in timp ce poporul isi va considera conducatorii un rau necesar, dar nu mai putin rau. De unde si vorba pur romaneasca: “rau cu rau, dar mai rau fara rau”.
Exista o solutie? Vom fi vreodata fericiti romanii la noi in tara? Cum sa facem sa ne impacam noi cu noi?
Raspunsul este, fara indoiala, da. Exista solutie si ea trebuie cautata tot acolo de unde provine si problema. Cum si in urma carui resort interior sau in urma carei ratiuni, nu stiu, dar Ion Bratianu a intuit-o: Monarhia constitutionala cu un principe strain pe tron. Sa vedem ce spune invatatura crestina:
Dumnezeu este Creatorul si in ultima instanta stapanul intregii lumi, atat a celei de aici de jos, cat si a celei din ceruri. Insa cu ingaduinta Lui, diavolul stapaneste temporar lumea noastra materiala, ce ne inconjoara, si mai ales bogatiile ei. Dumnezeu insusi a ales sa isi retraga prezenta sa nemijlocita din lume (prezenta lui Dumnezeu in lume este mijlocita de rugaciune), dar isi pastreaza rolul de judecator al lumii si al oamenilor, cel care va pedepsi faptele rele si va imparti dreptatea in final. Dar nu numai, dreptatea divina se face simtita si pana atunci, cu o diferenta insa: prin intermediari. Spre deosebire de Judecata de Apoi cand Dumnezeu va imparti dreptatea El insusi, in viata de zi cu zi, prezenta divina se face cunoscuta indirect si in chip minunat. Relatia crestinului cu Dumnezeu este si ea frecvent mediata de sfinti, carora crestinul cere ajutorul, asteptandu-l cu credinta. Ei bine, monarhia este exact institutionalizarea acestei relatii mediate intre om si Dumnezeu.
Cum nimic bun nu poate proveni din interior si sa si dureze – dupa cum am aratat ca se intampla in ordinea romaneasca a lumii –, rezulta in mod necesar ca monarhul trebuie sa fie din afara, deci strain, fara legaturi cu lumea romaneasca. Este, intr-un fel, si garantia impartialitatii, deci speranta unei justitii sociale corecte, simbolizand acest lucru. Regasim aici increderea lui Horea in judecata Imparatului Austriei, regasim aici si o posibila explicatie pentru intarzierea cu care romanii s-au organizat in state: nu aveau nevoie de un stat al lor, monarhul de care aveau nevoie se afla la Constantinopol.
S-a spus de catre multi filosofi sau analisti politici ca romanii au nevoie de “tatuc”, de dictatura. Nimic mai fals. Chiar daca nici clasa manageriala nu pare ca ar sti ce are de facut, si ea este o elita iesita din randul oamenilor obisnuiti. Asta nu inseamna ca romanii ar avea nevoie de cineva care sa le spuna ce au de facut. Nici nu cred ca exista romanul care sa nu stie el cel mai bine ce are de facut. Stiinta romanului este atat de mare aici incat ar putea sa o impartaseasca si altora, spunandu-le ce au de facut. Poate ca atitudinea asta isi are originea intr-o intelegere mai profunda a ordinii lumii, asa cum am aratat-o mai sus. Despotul luminat ar fi mai aproape de sufletul romanesc, dar nici el foarte potrivit. Despotul luminat ar fi cel ce se pune in rolul salvatorului, nu va reusi decat sa nasca invidii si in cele din urma va fi coplesit de ele si tradat. Vlad Tepes a fost un astfel de despot luminat. Ordinea lumii nu se va schimba decat pe moment, restauratia fiind apoi o situatie si mai greu de indurat. Romanii vor spera mereu intr-o schimbare a ordinii lumii, asa cum o concep ei. Schimbarea aceasta ar trebui sa fie ea insasi ordonata. Revolutiile nu-i caracterizeaza pe romani, si daca cercetam atent, toate revolutiile romanesti au fost de fapt de import. O schimbare instutionalizata si cu garantii de justete si dreptate este tot ceea ce-si doresc, monarhia fiind raspunsul corect. Monarhul ale carui dorinte de stapanire ar fi ingradite de o constitutie democrata devine astfel garantul dreptatii sociale, arbitrul impartial si in consecinta drept, bratul dreptatii lui Dumnezeu. Iar constitutia ar garanta ca orice ispita nu va putea avea succes, caci salvatorul este, de aceasta data, totusi om.

Nimic

Preotii s-au gandit sa-si faca sindicat. Doar sunt salariati ai statului, nu?
Mitropolitul Corneanu al Banatului se impartaseste cu catolicii la messa lor.
Caragiale este scos afara din scolile romanesti. E invechit si retrograd. Nou si bun de analizat la scoala e Jonathan Scheele. (Da' pe Jonathan l-a intrebat cineva daca vrea sa fie subiect de Bac?)
Lista va continua, desigur. Cineva, pe niste forumuri pierdute in hardurile de pe servere, vrea sa facem ceva. Sa luam atitudine.
Dar nu se va intampla nimic...
Poate o scrisoare deschisa semnata de cativa, poate o petitie pe Internet.... dar de fapt nimic.
Sunt poate pe receptie si parinti care au copii la scoala, in clase mici. Invata copiii vostri bine? Iau premiu? Cati dintre parinti nu au simtit ca pe o povara anuntatul premiu I al copilului? Iar cadou la invatatoare, iar bani pentru premiu... Milionul zboara din ce in ce mai repede din portofel. Sincer, pentru cati nu a ajuns o povara performanta scolara a copilului?
Si macar daca aceasta performanta ar fi ceva de capul ei. Dar luati la bani marunti, premiantii dovedesc ca nu cunosc mare lucru. Nici nu simt ca le-ar folosi la ceva. La ce bun sa stie? La varsta lor, copiii nu au un raspuns adecvat la astfel de intrebari. Dar ei vad ca jumatate din clasa ia premiul intai, iar jumatatea celalta ia si ea premiul doi. De fapt, nu mai reprezinta nimic. Se dau premii la gramada, nu mai conteaza decat ce sta in spatele acestor premii cu adevarat, banii de cadou pentru invatatoare, banii pentru premii, premii care se cumpara tot de la invatatoare. Si alti bani pentru te miri ce. Stiu, e din ce in ce mai ilegal sa dai bani la scoala. Asta spun legile din Romania. Dar fiecare stie ca notele copilului sau depind de felul in care se pregateste fiecare. Adica sa cumpere cele necesare performantei. Si cum sa nu o faci? Toti o fac. Chiar si parintii care nu pot rezolva probleme de clasa a doua din temele copiilor. Si copiii lor invata bine, adica si ei iau premiu. Ca parinte nu vrei ca propriul tau copil sa ramana mai in urma acestora. Mai ales cand stii ca tu poti si, la o adica, teoretic, si copilul tau ar putea.
Premiul a ajuns ca reclamele de la televizor: nimeni nu le mai baga in seama decat atunci cand lipsesc. Si ca sa nu lipseasca se dau bani buni. Nu vrem sa ne mai atraga atentia numai unii copii, ar fi discriminare.
Asta e scoala care ne educa copiii. Asta e scoala la care invata copiii care se sinucid pe capete. Asta e scoala in care invata copiii care isi mutileaza colegii pe cantece de "Aliluia" in timp ce se filmeaza cu telefonul mobil. E un specatcol de urmarit doar... Si pentru noi de cele mai multe ori este un spectacol de la ora cinci.
Si avem ore de religie. Si avem icoane pe peretii acestor scoli. Ce folos... Acasa, in autobus, pe strada si in piata copiii nostri vad cum parintii lor citesc tabloide. Tabloidele au can-can si tite pe fiecare pagina. Chiar si la meteo. Dar astea nu ne deranjeaza. Noi tinem la icoanele de pe pereti. Ne dau impresia ca le avem cu noi tot timpul. Dar nu este asa. Ele sunt langa noi. Cu noi ar fi daca le-am purta in suflet.
Era ieri o postare prin Internet care continea o intrebare: ne vom pastra noi credinta? Nu. In felul acesta nu.
Degeaba avem ore de religie. Ce sa inteleaga copiii din ora de religie cand dupa aceea invata bazaconii? E un fel de alegere? Ce alegi, copile, sa inveti tu la scoala? Cica se spune ca ar fi un Dumnezeu, sunt niste povesti frumoase in manualele acelea... Dar doamna de religie nu ne face nimic daca nu stim. Oricum e optionala materia, sa indrazneasca numai sa imi scada mie nota copilului, nu-l mai dau, sa vedem ce elevi mai are la ore, ar spune mai toti parintii... Exceptii, ceilalti.
O poveste, religia. De unii inventata... Banii, premiul, asta conteaza. Sa invete sa faca ceva, un ban sau o facultate, ce sa faci cu religia? Sa mori de foame? Culmea e ca popa are bani...! E putred de bogat.
Sa invatam ceva coerent, ceva care la baza sa aiba credinta? Sa facem scoala-scoala noi, cand altii nu o vor asa? No..., noi platim impozite la stat. Sa ne dea statul ce vrem noi. Si neaparat sa ne puna icoanele pe pereti. Dar chipul de pe ban nu il privim. Nu stim Scriptura noi, noi stim ce ne zice popa sau mai degraba babele. Cu Biblia in mana sunt numai aia, sectantii, niste idioti, nu-i inteleg... Or fi loviti de filoxera.
Si popii astia, ce le-o fi venit, sa nu te lase decat cu lumanari luate din biserica!... Hm! Ma rog, ai nevoie de ei, mai o nunta, mai o inmormantare... cine stie, mai rar si cate un botez. Nu stim de ce, asa se face, dar chiar nu stim de ce. Noi romanii, popor nascut crestin. Despre noi vorbesc. Despre noi si credinta noastra stramoseasca. Sa nu ucizi. Sa nu furi. Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau. Sa nu ravnesti la femeia aproapelui tau, la vita lui si la nimic din ce este al aproapelui tau. Acestea nu le stim. Poate ca ne aducem aminte de ele daca ni le spune cineva, dar nu le stim. Sa iti cinstesti parintii.... Puah! Niste babalaci dobitoci! Si din ce in ce mai pedofili si incestuosi. Asculta Israele, Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, sa nu ai alti dumnezei in afara de Mine. O fi, dar noi suntem romani, aici pe veci stapani. Mai incolo sunt mitici. Aici, romani.
Ne vom pastra noi credinta? Cum adica, o mai avem? Poate cativa. Putini, din ce in ce mai putini. Si nu facem nimic. Doar platim impozite la stat, suntem majoritari iar statul ar trebui sa..., sa..., pentru ca suntem cetatenii sai.
Eu nu mai vreau sa fiu cetateanul sau. Fa-ma pe mine Doamne cetatean al Raiului... Nu membru de sindicat, fie el si popesc.
Nu mai vreau sa ascult liturghii pentru toti de-a valma, asa cum am auzit la Tomitan. Nu le-a cerut celor nebotezati sa iasa afara inainte de invocarea Sfantului Duh la savarsirea Sfintelor Taine ale Euharistiei, am auzit eu cu urechile mele, sau, mai degraba, n-am auzit. Nu mai vreau sa am in biserica mea ierarhi apostati si neanatemizati. Ii putem primi inapoi cand s-au pocait, dar acum sa plece. Nu mai vreau sa am ierarh un Daniel care s-a lepadat de Danielul din puscarie dar cere bani in fiecare duminica pentru indreptarea puscariasilor.
E adanc in noi raul care ne macina. E asa de adanc ca ne uitam la el si nu-l vedem. Ni se pare ca asa suntem noi, din nastere. Si ni se pare ca e normal sa fim asa. Ca homosexualii. Dar Dumnezeu priveste. Doar ca in marea Sa iubire de oameni e foarte rabdator. A rabdat judecata poporului sau, a rabdat drumul Golgotei, a rabdat suferintele pe Cruce. O mai rabda putin, ca suntem ai Lui. Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta! Ca acolo unde oamenii nu Te-au cunoscut si se inchina la idoli si chi-cong putem vedea la TV ce se intampla zi de zi. Ai Doamne rabdare cu noi, robii Tai nevrednici! Rabda-ne Doamne asa cum suntem, macar ca vor ramane doi sa se adune in numele Tau si sa se roage pentru noi.
Caci noi, de fapt, nu vom face nimic.

Mare branza doi

Pai mare branza cu blogul asta nu am facut. Nici nu mai am ce sa scriu despre branza, mai ales ca acum (cand scriu) suntem in postul Pastelui. Sa renunt, nu imi vine; sa continuu, nu prea mai am cu ce. Asa ca am luat o hotarare: las titlul asta la deruta. Oricum nu conteaza prea mult, societatea romaneasca nu s-a schimbat in urma articolelor mele despre branza la romani. Dar schimb tema continutului. Adica la liber, un fel de turnati aici, dar mai ales eu.
Uite, pot sa incep cu un fel de stiati ca...?

Stiati ca ...? unu) Aseara am navigat pe net dupa produse textile si de marochinarie. Am ajuns pe PriceGrabber, normal, nu ma intereseaza site-urile neaose, ca nu fac mare branza(!) Rapid de tot soata m-a dat la o parte si din acel moment in casa s-au auzit tot felul de onomatopee admirative la adresa pozelor, produselor, felului in care sunt prezentate produsele si nu in ultimul rand la adresa preturilor. Totul s-a terminat cu o intrebare plina de naduf, de ce la ei se poate si la noi nu??
Desi intre noi si restul Europei este o diferenta mare privind de aici, privind de peste ocean nu e. Asa ca m-as baga (hazarda?) sa zic ca la noi nu se poate pentru ca la noi au ramas intelectualii, cei cu gandire rafinata. La ei s-au dus mojicii cu mintea simpla, emigrantii, hotii si saracii. Din aceasta cauza acolo totul e simplu si merge, iar aici totul este confuz si merge mai greu. Europenii il au pe Hegel, pe Descartes, in America domneste Mark Twain. La noi nu e mai nimic, cica era unu, ...Blaga? Cine a mai auzit de el in afara de elevii care si-au facut temele? (Scuze Lucian, tu nu ai nici o vina, eu cred ca si tu ai incercat...) Asa ca: la fiecare merge dupa cum le sunt ganditorii. Stiati ca la ei se poate, iar la noi nu?

Stiati ca ...? doi) Neplacerea mirosului de branza cred ca nu e depasita decat de neplacerea de a respira aerul din Bucuresti si, in afara zonelor montane sau uitate de geografie, aerul din acesta tara. Este o mizerie care nu incape nici pe hartia care suporta orice. Pare ca multi dintre taranii care au venit la oras si-au luat cu ei wc-ul din fundu' curtii. Nu vreau sa ofensez cu asta pe cei care s-au mutat la oras de o generatie sau doua, e valabil doar pentru cei care chiar si-au luat cu ei odata cu mutarea si wc-ul din fundu' curtii si groapa de gunoi de la rau.
Acum a aparut o noua migratie. Taranii de la orase si sate din Romania se duc prin alte tari sa munceasca si sa traiasca. Se duc majoritatea sa faca acolo case, blocuri sau curat prin case, blocuri... Multi si-au lasat aici wc-urile din fundu' curtii si gropile de gunoi de la rau si au plecat afara sa curateasca strazile, orasele, casele altora. Acolo, romanii fac curat, aici isi etaleaza mizeriile. Stiati ca la noi in Romania e murdar pentru ca toti romanii care fac curat au plecat?