Eram zilele trecute cu copiii prin oras. Iesiseram la o plimbare, voiam sa le arat copiilor centrul Bucurestilor. Cum eram pe la Piata Unirii le spun "La Curtea Veche, haideti sa va arat Curtea construita de Vlad Tepes". Ei nu erau prea convinsi. Parea ceva foarte complicat si... vechi! Ce sa vada la o curte veche?! Unii spun ca ar fi chiar mai veche decat Vlad Tepes.
Mai de voie, parca de nevoie, copiii isi taraiau picioarele in directia propusa de mine. Deodata zaresc cladirea Bibliotecii Nationale si le place. Aluminiu stralucitor si sticla. Dar, mai ales, e o cladire noua! Asta le place lor, sa vada lucruri noi si curate. "Ce e cladirea aia?" ma intreaba. "Biblioteca Nationala, in sfarsit au terminat-o" le raspund. "Desi nu se prea vede ce este, ca pe ea scrie doar SAMSUNG". "Vrem sa vedem Biblioteca Nationala", zic ei. "Nu prea aveti ce vedea, ia, acolo, o cladire", incerc eu sa-i conving ca nu aceea e directia cea buna. Copiii se bosumfla si repeta ca vor sa vada Biblioteca Nationala si ca nu vor sa mearga pana la Curtea Veche si nu vor sa o vada in viata lor. Nu-i intereseaza.
"Bine, hai la Biblioteca Nationala", ma dau batut. Mai bine sa am liniste decat sa ii fortez sa vada ceva ce isi vor da silinta sa uite in secunda urmatoare. Asa ca ne indreptam sprea mareata cladire de pe malul Dambovitei. Ajungem acolo, intram si... wow! "Maaa-maaa, ce misto eee...!". Copiii sunt entuziasmati. Numai marmura, un hol central inalt cat cladirea si etaje deschise, acoperis de sticla care lasa lumina zilei sa patrunda in holul central, mobilier modern si cu gust. Oameni la mese care isi fac de lucru, mai cu o carte, mai cu o revista sau la un laptop. Frumos. Grandios. Copiilor le place si incep sa zburde prin cladire. Era pentru ei un mare loc de joaca unde sa isi satisfaca curiozitatile.
Cumva reusesc sa-i potolesc, trebuie pastrata o liniste decenta intr-o biblioteca. Le arat scarile rulante care urca de la parter la mezanin, un semi-etaj care arata ca o sala de lectura deschisa. Ne avantam impreuna pe scari in sus sa privim de la inaltime cum se vede holul si mai ales sa aflam ce gasim la mezanin. Desigur, un nou "wow!". De frumos, e frumos. Atmosfera este linistita si linistea are ecou. Ne plimbam pe etaj si trecem print-o zona impanzita de panouri albastre cu ceva poze si scrise in limba germana. "Ce sunt astea?" intreaba copiii? "Niste panouri." le raspund banal. "Si ce-i cu ele aici?" nu se lasa ei. "Nu stiu". Chiar nu stiu. Nu inteleg o boaba nemteste, ma uit pe panouri doar-doar oi intelege ce-i cu ele acolo si ce vor. Ceva cu premiul Nobel, ca asta e in limbaj international si vad si o poza cu Herta Muller. Caut un cuvant romanesc pe panourile acelea sa ma pot agata de ceva, sa le spun copiilor ce-i cu panourile acelea, dar nu gasesc nimic. Le spun ca e ceva cu o scriitoare romana dar care e de fapt nemtoaica si care a plecat din Romania si a scris niste carti si a luat premiul Nobel pentru literatura. Dar asta stiam eu, nu am citit pe panouri. Din panourile acelea nu am inteles decat ca limba germana este la mare cinste la Biblioteca Nationala a Romaniei. Panouri in limba romana n-am gasit.
Zarim apoi mai incolo niste bannere care ne lasau sa intelegem ca marcheaza "American corner". Mergem la coltul american dar in afara de afisele de pe balustrada mezaninului nu gasim nimic. Nici macar in limba engleza. Ne mai uitam putin peste balustrada la holul imens din centrul cladirii. Superb!
Copiii vor la toaleta. Hai sa vedem pe unde e. E o institutie publica mare, trebuie sa gasim repede una, sa gasim indicatoare, ma gandesc. Realitatea este insa mai puternica decat gandurile mele. La mezanin nu gasim nimic, doar hidranti. Buni si aia, zic eu, dar nu la ce aveam nevoie acum. Gasim si un plan al cladirii, ba gasim pe fiecare latura cate un plan al cladirii. Veceurile sunt acolo, pe plan, dar nu le gasim deloc cand le cautam in cladire. In fine, presiunea este din ce in ce mai mare. "Vrem la baie!" devine un fel de cosmar. "Asta mai imi trebuia acum cu voi", le zic. "Va apuca in locul si momentul cel mai nepotrivit. Hai sa cautam si la parter si peste tot pana cand gasim ceva. Pastrati-va calmul" le mai spun, autosugestionandu-ma.
Coboram la parter si caut toaletele prin toate cotloanele cladirii. Dam peste o expozitie dedicata regelui Mihai I al Romaniei si felului in care a fost el expulzat din tara de Ion Iliescu. Cand cauti un veceu asta nu mai intereseaza pe nimeni asa ca trecem in mare viteza pe langa afisele expuse pe niste panouri. Noroc cu documentele reproduse in facsimil, acestea erau in limba romana.
Gasim o usa care da spre un hol lateral. Deasupra usii gasim semnul salvator: "Toilete", un dreptunghi verde cu cele trei desene schematizate, barbat, femeie si persoana cu dizabilitati, ca nu am voie sa spun handicapati. Mai jos insa, pe usa de sticla era un cerc rosu cu semnul de interzis: "Interzis accesul persoanelor neautorizate". Hait! Am incurcat-o! Aici iti trebuie autorizatie ca sa mergi la veceu. Bag capul pe usa totusi: nu vad nici o usa care sa semene a toaleta, doar birouri si usi pe care scrie ca dincolo de ele se gasesc persoane cu functii destul de importante. "Aici s-or da si autorizatii?" ma gandesc, dar ma gandesc si ca e mai bine sa renunt. Ceva imi spune ca totul e construit simetric si ca exact in partea cealalta a cladirii voi gasi o toaleta, sper, fara autorizatie. Asa si este. In cele din urma intru pe un hol mai putin luminat si pe langa alte birouri importante, aproape de iesire gasim si mult dorita toaleta. Cred ca eu m-am bucurat mai mult decat copiii.
Apoi, daca tot ne-am mai linistit, hai iar pe sus sa vedem cum functioneaza o biblioteca nationala. Am vazut in trecere ca erau oameni la mese in fata unor calculatoare si lucrau, cautau sau studiau. Altii aveau carti, altii aveau reviste. Altii se jucau la laptopuri si beau o cafea de la dozator. Foarte bine. E doar un loc in care sa studiezi dar si in care te poti destinde in mici pauze luate de la studiu. Urcam iar la mezanin, la sala deschisa de lectura unde gasim si catalogul sistematic. Pentru necunoscatori, este vorba de acele dulapuri cu sertarase in care se gasesc fisele cartilor, continand denumirea cartii, autorul, domeniul, editura si anul aparitiei si codul de catalogare al cartii, adica locul in care poate fi gasita cartea in depozitul bibliotecii, toate ordonate alfabetic si pe domenii. Imi spun ca este momentul sa le arat copiilor cum se foloseste o biblioteca, sper sa li se para mai interesant decat folosirea calculatorului. Ar fi ca si cum esti propriul motor de cautare intr-o mare baza de date.
Luminile de pe etaj incep sa se stinga treptat. Intai cele de pe margini, apoi cele mai din centru si tot asa pana cand se sting toate luminile. Langa mine, unul dintre copii se juca la un panou cu touch screen frumos luminat. Scria ceva pe el (acum as zice ca tot in germana) si se aprindea frumos si colorat cand atingeai randurile. Zic, "Poti sa apesi pe panou la fel cum era la inceput?". "Sigur!" si apasa. Luminile se aprind toate deodata. "Ce am facut? Am stins lumina?". Surpriza, panica? Orice ar fi fost i-a trecut repede. Mai greu a fost sa nu-l mai las acolo sa continue. Ii placuse foarte mult cum se aprindea ecranul acela si mai ales acum ca a aflat ca luminile se pot stinge/aprinde treptat sau toate deodata, ecranul aparea ca jucaria perfecta.
Revin la dulapul cu sertarase. "Haideti sa vedeti cum se cauta o carte in biblioteca" le spun. "Uite, sa zicem ca stii ce carte cauti..." si ma uit pe domeniile scrise deasupra dulapurilor ca sa incep cu ceva ce ar putea fi pe intelesul lor. "A-ha! Uite, sa zicem ca incepem cu domeniul Generalitati...". N-avea rost sa incep cu ceva complicat, filozofie sau altceva, m-am gandit. Acum cautam din ochi un sertaras cu ceva care sa le capteze curiozitatea. Citesc: "Fenomene neelucidate (16)". Ei, da! Ce poate fi mai interesant decat sa cauti niste carti despre fenomene pe care stiinta inca nu le intelege? Chiar stiam niste titluri si ceva autori, le citisem si eu cand eram copil. Eric von Daeniken, Dan Apostol, Doru Davidovici... "Ia veniti aici" imi chem copiii. "Priviti..." si deschid sertarasul. Prima categorie din sertarul "Fenomene neelucidate (16)" este... "(001.92.631) Agricultura". Tare! D-aia o ducem noi asa de rau si nu reusim sa facem nimic cu tara asta numita candva granarul Europei! La noi agricultura este intr-adevar un fenomen inca neelucidat! Unde au disparut sitemele de irigatii, unde s-au topit statiunile de mecanizare a agriculturii, de ce s-au desfiintat CAP-urile in loc sa se transforme in ceea ce ar fi trebuit sa fie inca de la bun inceput, de ce orice strain care se ocupa de agricultura in Romania devine rapid milionar in euro sau dolari in timp ce taranii nostri sunt din ce in ce mai saraci, iata cate intrebari fara raspuns si fenomene neelucidate din agricultura romaneasca.
Bine, dar sa vedem ce carti sunt la Agricultura. Desfac la intamplare cartonasele si citesc: "La radio y la television ?modifican su vida?" de Hector M. Bonaparte (III82051). Normal, ma gandesc ca de cand se fac schimburi de mame de la familiile de la oras la cele de la sate toti taranii stau cu ochii pe televizor asa ca si agricultura tot acolo se face. Televizorul a modificat si viata agriculturii. Dau mai departe: "Propaganda and promotional activities" de Harold D. Lasswell (III81905). Bune si astea, imi zic, dar parca mai bine ar fi sa ai ce sa promovezi mai intai. Sau ar fi buna putina propaganda pentru agricultura, ca nu prea se mai ocupa nimeni cu ea, cine stie? Ma rog, dau cartonasele mai departe si apare si un titlu in limba romana: "Organizarea sistemului de informare economica a intreprinderii" de C.M. Dragan (III88556) - o carte aparuta in 1970. Daca stie cineva cum se poate lega asta de agricultura, astept propuneri, dar mi-e teama ca va ramane inca un fenomen neelucidat...
Nu ma las si impins de curiozitate mai dau un cartonas. Copiii incepeau sa se plictiseasca tot asteptand se la prezint cum se foloseste o biblioteca si mai ales sa afle la ce e buna ea. Partea cu "nationala" oricum le scapase si nimic nu arata ca s-ar putea regasi pe acolo. "Stai sa mai vad un cartonas", le spun. "Pe urma mergem si va explic pe drum ce e cu biblioteca si cum se procedeaza. Poate mergem totusi la Curtea Veche?..." indraznesc. "Nuuuu! Mergem mai bine acasa ca ne e foame." sunt pus la punct imediat de copii.
Insistenta imi este insa rasplatita din plin. Pe urmatorul cartonas scria:
"The Management of libraries and informational centers", editor Lowell Mildred Hawksworth, o lucrare majora din cate pare, in trei volume. Nu cunosc daca le-a si consultat cineva.
