Postare prezentată

Etica capitalistă și spiritul ortodoxiei

"Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale - nu numai clerul, ci și fiecare laic - este chemat...

luni, 12 octombrie 2009

Despre oameni am mai scris...











Mi-a trimis un prieten niste poze cu exponatele de la Salonul Auto de la Paris de anul acesta (Multumesc Dragos!). Nu mi-au placut deloc masinilea acelea...
Masinile vorbesc despre oameni, despre oamenii care le conduc, despre oamenii care le fabrica. Mie mi-a placut si inca imi mai place, o sa radeti, Dacia 1300, Renault 12. Supermasina. Dupa Dacia 1100 sau Renault 8, care era imaginea unui Paris cochet, cu fetisuri pentru lucrurile mici, dar obtuz si fara energie ca un birocrat francez, a venit Renault 12, o revolutie. Bine echilibrata, spatioasa, dinamica si nervoasa dar usor de controlat, noua masina reprezenta noua generatie franceza, plina de sperante si putere. Conceputa in 1968, nu intamplator, masina a rezistat timpului cam cat a rezistat si generatia saisoptista, iesind la pensie odata cu ea. Insa spiritul acela a ramas viu, iar Dacia 1300, sa nu te mire, ar putea fi vreodata resapata si revigorata. De altfel, chiar Dacia Logan (by Renault) contine mult din vechiul Renault 12.
Si acum de ce ziceam ca nu mi-au placut masinile de la salon. Sunt prea futuriste.
Dar asta nu deranjeaza in sine. Ceea ce mi-a zgariat retina este faptul ca aratau futurist in stilul futurist al anilor 60, 70, 80, 90 etc. Aceeasi imagine neschimbata despre cum va arata secolul 21 si anii 2000. Prea conformist designul. Formele acelea au fost inventate de 40 de ani cel putin, nu prea imi vine sa cred ca au avut tupeul sa le prezinte ca fiind noi. Au fost poate prezentate ca ceea ce se stie de 40 ca va fi nou in anii 2000. Impresia mea este ca s-a sfarsit ceva si nu putem trece mai departe.


Cum zicea un cantec, "you don't need eyes to see, you need vision". Ceea ce nu mai exista.

luni, 27 aprilie 2009

Romania nu e pentru nimeni

Romania este un sistem destructurat. Indiferent cum vrei sa o iei, cultural, politic, economic sau social. In lipsa unor structuri, in sistem nu poate functiona decat ceea ce este provizoriu, pentru ca provizoriul nu se supune unor reguli stabile, deci nu este incorsetat de lipsa lor. Dar nici nu ajuta la crearea structurii. Cine stie cum suna o manea, o sa ma inteleaga. O iau ca exemplu pentru ca arata cel mai bine ca un sistem cultural poate fi destructurat. Nu stiu daca exista vreo creatie culturala de o mai mare superficialitate si cu o adresabilitate atat de provizorie, destinata sa multumeasca cat mai puternic si cat mai "acum" partea emotionala a psihicului. Poate hip-hopul american, dar spre deosebire de acesta, maneaua este un fenomen national in Romania, imaginea unei culturi ramasa fara un sistem de valori. Emotia de moment domina valorile culturale si le ascunde sub imperiul provizoratului unor sentimente superficiale.
Insa toate se leaga, destructurarea culturala a Romaniei este o latura a destructurarii ei totale. Dincolo de provizoriul functional, singura organizare posibila in acest sistem destructurat este organizarea de retea. Sigur, o retea este ea inasasi o structura, dar in Romania destructurata nu este numai o singura retea. Si, ca sa parafrazez, cate retele, atatea obiceie. De aici vine si senzatia de haos pe care o are oricine vrea sa inteleaga tara asta.
Puternic personalizata, reteaua poate sa para o structura chiar stabila atat timp cat "nodurile" ei raman aceleasi, insa nu exista nici o garantie. Dar si asa, ea este o structura aflata sub imperiul momentului si a bunei dispozitii celor care domina punctele ei de forta. Cu atat mai mult provizoriul isi va face simtita stapanirea de facto a societatii cu cat reteaua nu este unica ci este o increngatura de retele care interactioneaza dinamic intre ele, in functie de interesele momentului. Doar stim ca ni s-a dus vestea ca noi romanii nu putem sa facem planuri pe termene mai lungi si nici sa ne tinem de ele.
Lipsit de repere, locuitorul Romaniei are trei optiuni. Prima, sa innebuneasca. Nu este o solutie pana la capat, caci sistemul destructurat nu va avea cum sa ii poarte de grija unui nebun. Au fost si vor mai fi reportaje despre felul in care Romania isi trateaza cetatenii cu handicap si copiii din orfelinate.
A doua optiune ar fi sa emigreze. Nu-i de mirare ca milioanele de romani care au fugit la propriu de Romania se intorc acasa numai in vizita si din ce in ce mai rar. Nici lipsa de locuri de munca din noua lor tara nu ii face sa se intoarca acasa, oricat i-ar astepta unii teoreticieni politici cu glagorie la TV.
A treia optiune si cea mai intalnita este sa intre in retea, sa incerce sa ajunga cat mai aproape de un punct de forta al retelei si daca se poate sa-si construiasca propria retea, cat de mica. Datorita acestei optiuni, societatea romaneasca a ajuns sa semene cu reteaua neuronala din care este formata materia cenusie, o gramada de noduri mai mici sau mai mari legate intre ele cu mii de sinapse mai slabe sau mai puternice. Din pacate, reteaua asta numita Romania seamana mai mult cu maduva spinarii decat cu creierul. Destructurata fiind, nu constientizeaza, nu isi construieste reprezentari, nu anticipeaza si nu analizeaza. Precum maduva spinarii, reactioneaza doar la stimuli externi, dupa scheme foarte simple. De aceea, pentru romani toate sunt minuni si dureaza doar trei zile, in timp ce pe agenda de interes public nu pot avea loc doua subiecte importante in acelasi timp. Drept dovada, ziarele romanesti sunt un fel de tabloide, iar televiziunile la fel. Toate evenimentele din Romania au aspect de scandal iar in mai putin de zece zile, romanii pot sa se infierbante pe rand pentru Gigi Becali, Republica Moldova si la final pentru Tinutul Secuiesc, uitandu-le pe fiecare pe rand pentru a face loc in memoria de foarte scurta durata (very random access memory!) urmatorului eveniment.
Ce sa faca un om normal intors in Romania dintr-o tara normala? Singura sansa de supravietuire e sa intre la randul lui intr-o retea. Daca poate. Daca nu, va innebuni, se va sinucide sau va incerca disperat sa plece inapoi de unde s-a intors.
Semne ca traim de pe o zi pe alta, prada senzatiilor si necesitatilor imediate? Iata, legi provizorii care se dau pentru o singura persoana si valabile numai in perioada care trebuie. Politici provizorii care se modifica odata cu inscaunarea sau descaunarea unor ministri sau chiar directori. Impotenta patronatului roman de a-si propune obiective, toti patronii romani confundand scopul cu mijlocul, desigur scopul lor fiind banii si nu ceea ce au de facut in domeniul in care si-au ales sa fie antreprenori, de unde si impotmolirea economica a Romaniei in ciuda masivelor, enormelor cheltuieli atat ale guvernului cat si ale populatiei. Sau mai domestic, simbolica cerere pe care trebuie sa o faci pentru orice drept de care ar trebui sa beneficiezi "by default"; si nelipsitul dosar cu sina pe care orice roman trebuie sa il aibe indiferent de ghiseul la care ajunge. Autoritatea letargica nu se pune in miscare pana nu i se cere, ea nefiind in stare sa isi organizeze singura atributiile.
Romania nu este o solutie pentru nimeni. Nici pentru romani. Mai ales pentru cei plecati si curatati de modul mizerabil de viata din Romania. Ar fi ca si cum unui bolnav aproape vindecat i s-ar intoarce boala. Nu ar mai scapa a doua oara.