Managementul bibliotecilor publice si al centrelor de informare

Eram zilele trecute cu copiii prin oras. Iesiseram la o plimbare, voiam sa le arat copiilor centrul Bucurestilor. Cum eram pe la Piata Unirii le spun "La Curtea Veche, haideti sa va arat Curtea construita de Vlad Tepes". Ei nu erau prea convinsi. Parea ceva foarte complicat si... vechi! Ce sa vada la o curte veche?! Unii spun ca ar fi chiar mai veche decat Vlad Tepes.

Mai de voie, parca de nevoie, copiii isi taraiau picioarele in directia propusa de mine. Deodata zaresc cladirea Bibliotecii Nationale si le place. Aluminiu stralucitor si sticla. Dar, mai ales, e o cladire noua! Asta le place lor, sa vada lucruri noi si curate. "Ce e cladirea aia?" ma intreaba. "Biblioteca Nationala, in sfarsit au terminat-o" le raspund. "Desi nu se prea vede ce este, ca pe ea scrie doar SAMSUNG". "Vrem sa vedem Biblioteca Nationala", zic ei. "Nu prea aveti ce vedea, ia, acolo, o cladire", incerc eu sa-i conving ca nu aceea e directia cea buna. Copiii se bosumfla si repeta ca vor sa vada Biblioteca Nationala si ca nu vor sa mearga pana la Curtea Veche si nu vor sa o vada in viata lor. Nu-i intereseaza.

"Bine, hai la Biblioteca Nationala", ma dau batut. Mai bine sa am liniste decat sa ii fortez sa vada ceva ce isi vor da silinta sa uite in secunda urmatoare. Asa ca ne indreptam sprea mareata cladire de pe malul Dambovitei. Ajungem acolo, intram si... wow! "Maaa-maaa, ce misto eee...!". Copiii sunt entuziasmati. Numai marmura, un hol central inalt cat cladirea si etaje deschise, acoperis de sticla care lasa lumina zilei sa patrunda in holul central, mobilier modern si cu gust. Oameni la mese care isi fac de lucru, mai cu o carte, mai cu o revista sau la un laptop. Frumos. Grandios. Copiilor le place si incep sa zburde prin cladire. Era pentru ei un mare loc de joaca unde sa isi satisfaca curiozitatile.

Cumva reusesc sa-i potolesc, trebuie pastrata o liniste decenta intr-o biblioteca. Le arat scarile rulante care urca de la parter la mezanin, un semi-etaj care arata ca o sala de lectura deschisa. Ne avantam impreuna pe scari in sus sa privim de la inaltime cum se vede holul si mai ales sa aflam ce gasim la mezanin. Desigur, un nou "wow!". De frumos, e frumos. Atmosfera este linistita si linistea are ecou. Ne plimbam pe etaj si trecem print-o zona impanzita de panouri albastre cu ceva poze si scrise in limba germana. "Ce sunt astea?" intreaba copiii? "Niste panouri." le raspund banal. "Si ce-i cu ele aici?" nu se lasa ei. "Nu stiu". Chiar nu stiu. Nu inteleg o boaba nemteste, ma uit pe panouri doar-doar oi intelege ce-i cu ele acolo si ce vor. Ceva cu premiul Nobel, ca asta e in limbaj international si vad si o poza cu Herta Muller. Caut un cuvant romanesc pe panourile acelea sa ma pot agata de ceva, sa le spun copiilor ce-i cu panourile acelea, dar nu gasesc nimic. Le spun ca e ceva cu o scriitoare romana dar care e de fapt nemtoaica si care a plecat din Romania si a scris niste carti si a luat premiul Nobel pentru literatura. Dar asta stiam eu, nu am citit pe panouri. Din panourile acelea nu am inteles decat ca limba germana este la mare cinste la Biblioteca Nationala a Romaniei. Panouri in limba romana n-am gasit.

Zarim apoi mai incolo niste bannere care ne lasau sa intelegem ca marcheaza "American corner". Mergem la coltul american dar in afara de afisele de pe balustrada mezaninului nu gasim nimic. Nici macar in limba engleza. Ne mai uitam putin peste balustrada la holul imens din centrul cladirii. Superb!

Copiii vor la toaleta. Hai sa vedem pe unde e. E o institutie publica mare, trebuie sa gasim repede una, sa gasim indicatoare, ma gandesc. Realitatea este insa mai puternica decat gandurile mele. La mezanin nu gasim nimic, doar hidranti. Buni si aia, zic eu, dar nu la ce aveam nevoie acum. Gasim si un plan al cladirii, ba gasim pe fiecare latura cate un plan al cladirii. Veceurile sunt acolo, pe plan, dar nu le gasim deloc cand le cautam in cladire. In fine, presiunea este din ce in ce mai mare. "Vrem la baie!" devine un fel de cosmar. "Asta mai imi trebuia acum cu voi", le zic. "Va apuca in locul si momentul cel mai nepotrivit. Hai sa cautam si la parter si peste tot pana cand gasim ceva. Pastrati-va calmul" le mai spun, autosugestionandu-ma.

Coboram la parter si caut toaletele prin toate cotloanele cladirii. Dam peste o expozitie dedicata regelui Mihai I al Romaniei si felului in care a fost el expulzat din tara de Ion Iliescu. Cand cauti un veceu asta nu mai intereseaza pe nimeni asa ca trecem in mare viteza pe langa afisele expuse pe niste panouri. Noroc cu documentele reproduse in facsimil, acestea erau in limba romana.

Gasim o usa care da spre un hol lateral. Deasupra usii gasim semnul salvator: "Toilete", un dreptunghi verde cu cele trei desene schematizate, barbat, femeie si persoana cu dizabilitati, ca nu am voie sa spun handicapati. Mai jos insa, pe usa de sticla era un cerc rosu cu semnul de interzis: "Interzis accesul persoanelor neautorizate". Hait! Am incurcat-o! Aici iti trebuie autorizatie ca sa mergi la veceu. Bag capul pe usa totusi: nu vad nici o usa care sa semene a toaleta, doar birouri si usi pe care scrie ca dincolo de ele se gasesc persoane cu functii destul de importante. "Aici s-or da si autorizatii?" ma gandesc, dar ma gandesc si ca e mai bine sa renunt. Ceva imi spune ca totul e construit simetric si ca exact in partea cealalta a cladirii voi gasi o toaleta, sper, fara autorizatie. Asa si este. In cele din urma intru pe un hol mai putin luminat si pe langa alte birouri importante, aproape de iesire gasim si mult dorita toaleta. Cred ca eu m-am bucurat mai mult decat copiii.

Apoi, daca tot ne-am mai linistit, hai iar pe sus sa vedem cum functioneaza o biblioteca nationala. Am vazut in trecere ca erau oameni la mese in fata unor calculatoare si lucrau, cautau sau studiau. Altii aveau carti, altii aveau reviste. Altii se jucau la laptopuri si beau o cafea de la dozator. Foarte bine. E doar un loc in care sa studiezi dar si in care te poti destinde in mici pauze luate de la studiu. Urcam iar la mezanin, la sala deschisa de lectura unde gasim si catalogul sistematic. Pentru necunoscatori, este vorba de acele dulapuri cu sertarase in care se gasesc fisele cartilor, continand denumirea cartii, autorul, domeniul, editura si anul aparitiei si codul de catalogare al cartii, adica locul in care poate fi gasita cartea in depozitul bibliotecii, toate ordonate alfabetic si pe domenii. Imi spun ca este momentul sa le arat copiilor cum se foloseste o biblioteca, sper sa li se para mai interesant decat folosirea calculatorului. Ar fi ca si cum esti propriul motor de cautare intr-o mare baza de date.

Luminile de pe etaj incep sa se stinga treptat. Intai cele de pe margini, apoi cele mai din centru si tot asa pana cand se sting toate luminile. Langa mine, unul dintre copii se juca la un panou cu touch screen frumos luminat. Scria ceva pe el (acum as zice ca tot in germana) si se aprindea frumos si colorat cand atingeai randurile. Zic, "Poti sa apesi pe panou la fel cum era la inceput?". "Sigur!" si apasa. Luminile se aprind toate deodata. "Ce am facut? Am stins lumina?". Surpriza, panica? Orice ar fi fost i-a trecut repede. Mai greu a fost sa nu-l mai las acolo sa continue. Ii placuse foarte mult cum se aprindea ecranul acela si mai ales acum ca a aflat ca luminile se pot stinge/aprinde treptat sau toate deodata, ecranul aparea ca jucaria perfecta.

Revin la dulapul cu sertarase. "Haideti sa vedeti cum se cauta o carte in biblioteca" le spun. "Uite, sa zicem ca stii ce carte cauti..." si ma uit pe domeniile scrise deasupra dulapurilor ca sa incep cu ceva ce ar putea fi pe intelesul lor. "A-ha! Uite, sa zicem ca incepem cu domeniul Generalitati...". N-avea rost sa incep cu ceva complicat, filozofie sau altceva, m-am gandit. Acum cautam din ochi un sertaras cu ceva care sa le capteze curiozitatea. Citesc: "Fenomene neelucidate (16)". Ei, da! Ce poate fi mai interesant decat sa cauti niste carti despre fenomene pe care stiinta inca nu le intelege? Chiar stiam niste titluri si ceva autori, le citisem si eu cand eram copil. Eric von Daeniken, Dan Apostol, Doru Davidovici... "Ia veniti aici" imi chem copiii. "Priviti..." si deschid sertarasul. Prima categorie din sertarul "Fenomene neelucidate (16)" este... "(001.92.631) Agricultura". Tare! D-aia o ducem noi asa de rau si nu reusim sa facem nimic cu tara asta numita candva granarul Europei! La noi agricultura este intr-adevar un fenomen inca neelucidat! Unde au disparut sitemele de irigatii, unde s-au topit statiunile de mecanizare a agriculturii, de ce s-au desfiintat CAP-urile in loc sa se transforme in ceea ce ar fi trebuit sa fie inca de la bun inceput, de ce orice strain care se ocupa de agricultura in Romania devine rapid milionar in euro sau dolari in timp ce taranii nostri sunt din ce in ce mai saraci, iata cate intrebari fara raspuns si fenomene neelucidate din agricultura romaneasca.

Bine, dar sa vedem ce carti sunt la Agricultura. Desfac la intamplare cartonasele si citesc: "La radio y la television ?modifican su vida?" de Hector M. Bonaparte (III82051). Normal, ma gandesc ca de cand se fac schimburi de mame de la familiile de la oras la cele de la sate toti taranii stau cu ochii pe televizor asa ca si agricultura tot acolo se face. Televizorul a modificat si viata agriculturii. Dau mai departe: "Propaganda and promotional activities" de Harold D. Lasswell (III81905). Bune si astea, imi zic, dar parca mai bine ar fi sa ai ce sa promovezi mai intai. Sau ar fi buna putina propaganda pentru agricultura, ca nu prea se mai ocupa nimeni cu ea, cine stie? Ma rog, dau cartonasele mai departe si apare si un titlu in limba romana: "Organizarea sistemului de informare economica a intreprinderii" de C.M. Dragan (III88556) - o carte aparuta in 1970. Daca stie cineva cum se poate lega asta de agricultura, astept propuneri, dar mi-e teama ca va ramane inca un fenomen neelucidat...

Nu ma las si impins de curiozitate mai dau un cartonas. Copiii incepeau sa se plictiseasca tot asteptand se la prezint cum se foloseste o biblioteca si mai ales sa afle la ce e buna ea. Partea cu "nationala" oricum le scapase si nimic nu arata ca s-ar putea regasi pe acolo. "Stai sa mai vad un cartonas", le spun. "Pe urma mergem si va explic pe drum ce e cu biblioteca si cum se procedeaza. Poate mergem totusi la Curtea Veche?..." indraznesc. "Nuuuu! Mergem mai bine acasa ca ne e foame." sunt pus la punct imediat de copii.

Insistenta imi este insa rasplatita din plin. Pe urmatorul cartonas scria: "The Management of libraries and informational centers", editor Lowell Mildred Hawksworth, o lucrare majora din cate pare, in trei volume. Nu cunosc daca le-a si consultat cineva.


    

Experiment - Cum apar bancurile (II)

E foarte posibil ca primul experiment sa nu fie unul reusit. Bancul, dincolo de continut si forma trebuie sa aiba un mediu propice difuzarii: interesul public asupra subiectului. Cred ca un banc politic are mai putine sanse sa "prinda" intrucat viata politica este foarte zbuciumata, iar cu ajutorul presei nici un subiect politic nu tine mai mult de trei zile. Practic, orice banc ar aparea are toate sansele sa devina desuet rapid, deci sa nu se mai transmita de la om la om.
Caracteristic unui banc este faptul ca "vorbeste" despre un subiect care nu poate fi abordat pe fata. Asadar, bancurile politice sunt semnul unei societati in care cuvantul rostit liber poate crea neplaceri. De asta in mediul bugetar se pot intalni mai multe bancuri politice in circulatie, pentru ca povestitorul se ascunde in spatele sursei "anomine" a continutului unui banc. Cum nu am cunostinte in mediul bugetar, e posibil ca experimentul anterior sa esueze si pentru ca bancul nu a fost lansat in mediul potrivit.
De asemenea, morala publica condamna discutiile libere despre sex. Acesta ar fi motivul pentru care bancurile cu tenta sexuala sunt foarte raspandite. Drept urmare, voi mai incerca o data cu un banc cu tenta sexuala, intrucat mediul lui de dezvoltare este mai general si in acelasi timp mai generos.

Bancul:
Cica Bula se duce la doctor:
- D-le doctor, vreau sa-mi fac schimbare de sex!
Doctorul este uimit.
- Cum Bula, tocmai tu? Asa barbat bine... Cum asa? De ce vrei sa-ti faci schimbare de sex?
- Vreau sa-mi pun un sex mai mare!

Cica ar fi fost in Suedia...

Am primit pe e-mail, cam in acelasi timp si in sistem spam, un mesaj din doua locuri diferite, iar comentariile de apreciere date cu "reply to all' au venit rapid. Nu stiu daca acest experiment chiar s-a facut, dar pare un exemplu clasic din teoria jocurilor. Cred ca are priza foarte mare la cei care ar inclina catre o ideologie de dreapta, "ordoliberala". Iata mesajul:

"O posibila tema de gandire pentru romani, pentru tot ce am trait si inca se mai traieste aici:
Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar a picat odata o grupa intreaga.
Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA!
Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.
Se va face media tuturor notelor, si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota 10."
Dupa primul test, notele au fost adunate si impartite la numarul de studenti, si toti au primit nota 8.
Studentii care au studiat intens au fost suparati, dar cei care au invatat mai putin au fost bucurosi peste masura.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o "pomana", asa incat si ei au studiat mai putin.
Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit.
Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4 .
Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.
Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul va pica in final deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes.
Nu putea fi o explicatie mai simpla.
Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:
"Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber, iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul sau, nu primeste ce ar merita pentru ceea ce a muncit.
Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.
Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.
Nu poti multiplica bogatia divizand-o."

Acum, fraza pe care as scoate-o eu in evidenta:
Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.

Concluzia ar fi ca statul trebuie sa produca chiar el. Statul roman nu produce nimic decat coruptie si conform ideologiei de dreapta pe care o trambiteaza actualii guvernanti portocalii statul nu ar trebui sa mai poata produce nimic, de asta ei vor sa vanda tot ce a mai ramas in proprietatea statului si inca poate produce profit. Argumentul lor? Cica statul ar fi un prost administrator. Oare ce il impiedica sa fie un bun administrator? Coruptia din randul celor care conduc statul? Intreb si eu...

Si acum, comentariul meu referitor la povestioara de mai sus:
Cel mai probabil este un exemplu din ceea ce se numeste "teoria jocurilor". Este foarte "la moda" printre portocalii de la guvern si presedintie si promovata intens de ordoliberalii de la Institutul de Studii Populare patronat de Valeriu Stoica (daca nu ma inseala memoria). Este, intr-adevar, o povestioara convingatoare, doar ca morala fabulei nu se potriveste intru totul cu povestioara. Profesorul nu a luat de la studentii sai mai buni nimic, doar a masluit calificativele. De asemenea nu a dat nimic studentilor mai slabi, doar i-a mintit printr-o forma de coruptie. Numai coruptia iti da o alta imagine despre propria valoare in schimbul unor beneficii nemeritate. De asemenea numai coruptia defavorizeaza pe cei merituosi pentru a-i favoriza pe cei lenesi sau hoti. Profesorul acela este de fapt imaginea unui stat corupt, asa cum este cel pe care il conduc portocalii de astazi.
Ceea ce aveau (sau nu) studentii aceia sunt cunostintele. Calificativele (notele) erau date oricum de catre profesor, dar ele nu sunt un bun desi pot functiona ca bunuri simbolice in anumite circumstante. Notele sunt recunoasterea publica a ceea ce detine un student, anume cunostinte. Prin notele acordate profesorul nu a luat nimic de la unii si nici nu a dat cunostinte celorlati. El doar a premiat hotia si lenea. Corect ar fi fost ca profesorul sa dea ceva, anume cunostinte celor care nu au. Corect este ca statul sa dea.
Povestioara, desi frumoasa, este profund negativa si inselatoare.

Experiment - Cum apar bancurile

Azi am facut un experiment. Am lansat un banc pe piata. Vreau sa vad daca prinde, poate asa o sa aflu cum apar bancurile, intrebarea la care nimeni nu a raspuns pana acum.
Daca se intoarce bancul la mine, inseamna ca a prins. Cum despre umor am mai scris (sper sa mai gasesc lucrarea, caci este pe hartie) si am fost premiat pentru aceasta scriere, poate voi avea ocazia sa adaug ceva la ea, anume raspunsul la intrebarea: Cum apar bancurile?

Mai jos, bancul:

Cica se plimba Base cu elicopterul peste tara, asa cum zicea el ca e mai bine cu elicopterul. Si vede la un moment dat o apa mare, un rau. Intreaba:
- Ce apa e asta?
Lazaroiu: Sefu', e un rau, cred ca e Prutul
Mai merg ei putin si Base intreaba iar:
- Si omuletii aia verzi de acolo, cu masini multe, ce sunt?
Lazaroiu: Militari sefu'. Soldati.
Base se ridica in picioare:
- Soldati, va ordon, treceti Prutul!
Lazaroiu: Sefu', sunt pe malul celalalt!...

Nu le dati nimic, ca-i jale!

Cred ca in lume se petrece un experiment. Stiu, sunt inca unul din corul celor care "denunta" o teorie a conspiratiei. Dar eu as aduce si alte argumente.
Iata, in lumea araba atat de traditionalista lumea face revolutii pe tweeter si facebook in timp ce cei aflati la putere sunt hotarati sa nu cedeze. In lumea veche oamenilor li se ia din drepturi si avantaje. In Lumea Noua se dau bani cu nemiluita, vrei bani, ia bani, cati vrei? In Asia nu se intreprinde nimic, ca nu-i nevoie, acolo sunt dezastre naturale an de an, la niste dimensiuni de neimaginat pentru noi europenii.
Pare ca oamenii sunt testati. Ce se intampla daca oamenii ies in strada nemultumiti, dar se lovesc de o rezistenta acerba din partea conducatorilor? Care este limita dupa care conflictul devine armat, pana unde pot conducatorii sa reziste? Iar pentru un astfel de experiment au fost alesi tocmai arabii, cunoscuti ca fiind foarte violenti, extrem de violenti fata de restul lumii. Daca vrei sa testezi astfel de limite, arabii sunt cei mai potriviti.
Ce se intampla daca banii nu mai sunt un vehicul de valoare? Ce se intampla daca banii sunt la discretie pentru orice ai vrea sa ai? Cand nu vor mai fi bariere care sa oapreasca consumul si goana dupa a avea, ce vor face oamenii? Si tocmai americanilor li se intampla asta, la ei se tiparesc bani cu nemiluita, tocmai in cea mai mare societate de consum, unde consumul este deja la o scara de greu de imaginat de restul lumii.
Ce se intampla daca dezastre naturale vor veni unul dupa altul? Asiaticii sunt cei mai loviti de cutremure, valuri de cutremur uriase, inundatii si alte catastrofe. Si parca nu inatmplator, in Asia sunt cei mai multi oameni pe centimetru patrat dar si cei mai ordonati. "Sunt ca furnicile" dupa cum imi spunea un prieten, organizati dupa modelul unui musuroi si cu acelasi respect pentru viata individuala ca si a unor furnici. Ba chiar sunt mai multe modele de "musuroi", din India pana in Japonia, de la un accent pus pe comunitati rurale pana la accentul pus pe dezvoltare high-tech.
Ce se intampla daca siguranta si confortul oamenilor vor fi afectate? Unde este viata cea mai linistita, previzibila si confortabila, daca nu in Europa? Aici avem austeritate. Ce vor face oamenii cand li se vor lua din bani, cand li se va lua din dreptul la munca, cand li se va lua orice? Care este limita, bariera dupa care vor iesi in strada, precum cei din tarile arabe? Cat de violenti vor fi astfel de oameni obisnuiti cu confortul si siguranta? La Londra si la Atena avem posibile raspunsuri.
Daca lasam Rusia la o parte - desi si acolo avem ceva, e un despotism luminat de secol XVIII destul de inedit pentru lumea actuala - Bucurestiul si Atena sunt marginile unei lumi pe care Occidentul s-a hotarat in cele din urma sa si-o asume: crestini, dar nu ca ei, orientali, dar nu ca musulmanii. O lume ciudata care nu se incadreaza nicaieri, blamata de toti. Cum reactioneaza locuitorii acestei lumi la experiment? Asumati fiind de europeni si noi suntem supusi aceleiasi austeritati. Atena a explodat. Bucurestiul s-a intins la umbra si se odihneste.
Romanilor aflati in austeritate a inceput sa li se ia. Li s-a luat din bani - n-au iesit in strada decat ca sa danseze pinguinul. Li s-au marit preturile brusc - n-au iesit in strada, au ales sa manace mai putin, sa fure mai mult sau sa se descurce ei cumva. Li s-au luat drepturile copiilor, mamelor, pensionarilor, muncitorilor - romanii iar nu au iesit in strada, au preferat sa se uite la televizor sa vada daca nu cumva iese cineva in strada.
Si atunci a venit unu' si a zis ca daca toti le iau romanilor incercand sa afle pana unde pot fi maltratati acesti oameni fara sa reactioneze, atunci el o sa incerce invers, o sa le dea. Si a facut promotii in magazinele proprii. La zahar si ulei - omor, s-au calcat la propriu oamenii in picioare. Bine, hai ca ca sunt morti de foame, dar la detergenti? S-au calcat in picioare. Intamplarea cu promotiile la bormasini nu a fost o intamplare, e ceva caracteristic: si atunci s-au calcat romanii in picioare. Nu au mai contat cordoane de ordine, politisti, nimic. Ba, chiar reprezentantii autoritatilor erau sa fie linsati.
Si atunci, eu zic ca aici, la noi, experimentul a esuat. Asa cum am compromis pe rand, feudalismul, comunismul, capitalismul ba chiar si terorismul, noi nu ne incadram in nici o schema. Daca ni se iau si pieile de pe noi, nu reactionam. Dar Doamne fereste sa dai ceva romanilor...! Fiare, devin fiare, calca totul in picioare, in urma multimilor ramane prapad!
Si nu stiu de ce, dar nu-mi iese din minte o intrebare: daca Ceausescu nu promitea 100 de lei in plus la salariu?

Update sau "at a second thought":
Sau poate ca experimentul nu a esuat. Poate ca au vrut sa vada ce se intampla cand unor oameni care nu mai au nimic li se arata momeala. Cand omul nu mai traieste decat ca sa manace, care e reactia omului redus la a fi o soma?