Se va descurca Traian Basescu?

Ungaria nu vrea Transilvania. Transilvania nici nu a fost vreodata Ungaria. A fost doar un principat, uneori independent, alteori autonom, in care regatul Ungariei a avut o influenta majora, dar a fost si major influentat de Transilvania. As spune ca pentru pacea si linistea Ungariei, Transilvania ar trebui sa nu apartina Romaniei, ar fi suficient sa fie doar o zona de vasalitate a statului ungar.

Moscova nu are nevoie de Romania toata in granitele ei actuale pentru a-si urmari drumul ei istoric catre sud, spre Marea Mediterana. E suficient culoarul format din Moldova si Campia Romana pentru a trece in Banatul sarbesc si apoi mai departe. Oful Rusiei de secole bune este ca Bosforul stapanit de turci o condamna sa fie prizoniera vastei sale intinderi catre nicaieri. Asa ca pentru a nu se complica prea mult lucrurile, ar fi mult mai profitabil pentru Rusia sa ocoleasca Bosforul.

Europa franco-germano-olandeza nu are nevoie de Romania deloc, in special de zone ca Oltenia si nordul Moldovei unde se gasesc polii saraciei in Uniunea Europeana. Felul in care romanii fac afaceri si politica le repugna total; ba, chiar si mizeria de la noi este pentru ei de neinteles, iar exportul de tigani de la noi, de o cu totul alta factura decat cei de la Gipsy Kings, este o pacoste enorma. O zona tampon intre Rusia si Europa civilizata, un fel de antreu unde se lasa incaltarile murdare la usa ar fi de dorit pentru Europa spatiului Schengen, iar Transilvania ar fi numai buna pentru acest rol.

Gurile Dunarii se pot negocia, asa cum s-a facut intotdeauna astfel incat toata lumea sa aiba de castigat.

Acum ca toate partile implicate s-au inteles, ce mai cautam noi aici pe harta? Cumva, strategii de la Washington au ramas convinsi ca dusmanul lor de moarte ramane Rusia si dupa ce URSS a disparut. Poate ca fiind constienti de marea putere a Rusiei de a negocia sfere de influenta contra petrol si gaze, plus o piata de desfacere importanta pentru firme europene interesate, americanii s-au temut ca Europa - si in special Germania - va iesi de sub aripa lor ocrotitoare si si-o va lua iar in cap asa cum a facut-o de doua ori in secolul trecut. Conteaza mai putin ce au gandit cei de la Washington, ideea e ca americanii au venit in sfarsit. In intentia lor de a opri Rusia in drumul ei spre sud, au ocupat Romania cu McDonalds si KFC plus doua baze militare si, mai nou, niste platforme de foraj pe mare si pe uscat.

Iar zona tampon a fost impinsa mai departe, in loc de Transilvania va fi Moldova.

A urmat insa de curand gafa enorma, desi nu inimaginabila, a americanilor in Ucraina. Ce s-au gandit ei, ca ar fi cazul ca pe nepusa masa si complet nepregatiti sa provoace ursul in usa barlogului sau. Dar sa ne intoarcem la Traian Basescu al nostru si sa vedem cum geopolitica asta mare isi lasa umbra de acolo din sferele ei inalte aici pe pamant, atingandu-ne pe noi, muritorii de rand.

Traian Basescu a castigat intai detasat alegerile din 2004. A fost sustinut de popor la prima suspendare, apoi a fost nevoit sa "castige" la Paris alegerile din 2009. Apoi a apelat la toti greii din UE ca sa scape de furia populara de la a doua suspendare si adaugand ajutorul dezinteresat(?) al CCR pentru a respecta formalitatile a reusit sa isi fenteze inamicii si poporul. Astazi, sunt unii care ii numara AMR-ul la Antena 3. Mie mi-e tare teama ca Traian Basescu nu si-l numara la randu-i si daca exista vreo situatie care sa-i permita "constitutional" sa sara peste alegerile din noiembrie pentru a-si mai prelungi sederea la Cotroceni, o va face cu siguranta. Asa arata trendul.

De cand a intrat in politica, Traian Basescu a demonstrat ca stie cum sa se intoarca pe neasteptate impotriva celor care i-au fost prieteni si tovarasi de pahar si l-au sustinut; de asemenea a demonstrat ca se poate intelege foarte bine in acte si contracte cu cei pe care pe fata ii injura. Ii arata degetul lui Putin dar se intelege cu Gazpromul prin notariatul fiica-sii; terfeleste pe jos cu Victor Viorel Ponta, dar face cu el pacte de coabitare si il numeste prim-ministru de trei ori. Mai nou, dupa ce s-a pupat cu liderii maghiari si a inchis ochii la matrapazlacurile lor, inclusiv la bazele de antrenament Jobbik din HarCov finantate de la bugetul institutiilor statului roman, contra sustinere politica impotriva propriului popor de etnie romaneasca, acum a gasit cu cale sa se rasteasca la ei, amenintandu-i cu niste legi aspre si expulzarea din Romania. Desigur, de Laszlo Tokes si de declaratiile acestuia in Parlamentul European a uitat sa se ia si nici decoratia Steaua Romaniei nu se grabeste sa i-o retraga. Presupun doar ca inca nu-i momentul.

Adica noiembrie e inca departe.

Din pacate, ziua maghiarilor este acum in martie si tot in martie au ei si alegerile parlamentare pentru Parlamentul de la Budapesta. Adica e cam devreme si pasii pana in noiembrie trebuie calculati cu atentie. Rusia are tot interesul ca aici sa se produca niscaiva tensiuni interetince care sa duca la varsare de sange. Mai intai ca le da de lucru celor din UE care se grabesc sa nu iasa din cuvantul fratelui mai mare si le da ceva de rumegat americanilor. De ce sa stea ei linistiti cand pot avea probleme in spatele frontului? Traian Basescu ar avea si el de castigat din asta, pentru ca intr-o tara aflata in razboi civil sau cel putin in pragul unuia, legea i-ar putea permite sa renunte la alegeri. Americanii ar fi de acord imediat daca totodata Traian Basescu le-ar demonstra si ca poate sa mentina ordinea - si nu ma refer la ordinea de drept - astfel incat ei sa-si poata vedea mai departe de razboiul lor cu Rusia si de gazele de sist; poate si de ceva aur.

Cum spuneam, singura mare problema a lui Traian Basescu este sincronizarea. Martie - noiembrie este o perioada destul de mare in unele cazuri, mai ales cand trebuie sa manevrezi si sa stapanesti oameni cu sangele aprins si nervii navalnici. Mai e apoi si saracia din tara care poate exploda... ca doar nu degeaba se opune ACUM Traian Basescu impunerii unor noi taxe de catre guvern.

Cum spuneam, se va descurca pana in noiembrie Traian Basescu?

Daca as fi Vladimir Putin: Fuck the EU si chiar mai mult decat atat

Nici nu s-au stins bine ecourile scandalului cu interceptarile facute de agentiile guvernului american asupra telefoanelor liderilor europeni, ca se si auzi ritos din gura Victoriei Nuland, "Fuck the EU". Nu cred, si nu sunt singurul, ca nu a vrut sa se auda. Nu e in spiritul american sa isi ascunda sentimentele. Putin le pasa ce cred ceilalti ca dezvaluie. Asa ca Victoria Nuland a spus-o clar. Si drept urmare europenii au fost dati deoparte imediat dupa ce si-au incasat-o de la ucrainieni la Vilnius. Au inteles cat de mici si neinsemnati sunt, adica niste slugi netrebnice si nepricepute cand vine vorba sa faca ei ceva pentru interesele americane.

Siria a fost o imbucatura care si acum mai sta in gatul lui Obama. Daca cineva s-a intrebat ce urmeaza sa faca americanii, iata ca Ucraina este acum raspunsul. Scenele acelea de impotenta a fortelor de ordine de la Kiev au fost un semnal la inceputul tulburarilor. Cand situatia a escaladat si cand pana si lunetistii lui Ianukovici s-au predat a fost mai mult decat pe fata ca acolo jos in strada au fost ceva mai mult decat oameni nemultumiti. O multime nepregatita nu se poate opune cu succes fortelor de ordine daca acestea nu sunt sabotate din interior fie macar de incompetenta. Ianukovici avea insa toate datele necesare pentru ca pana si oamenii lui sa-l paraseasca, rusii au gresit ca l-au sustinut pe el. Puteau, ma gandesc, ca la cat e de mare Ucraina aia, sa gaseasca pe altcineva.

Americanii au supralicitat mergand pana in curtea Rusiei si incercand sa-i fure poarta. Au scos-o din tatani, e drept, dar la fel au facut si cu Putin. Si el e scos din tatani. Acum, nu sunt sigur ce va face. E clar ca vrea sa rupa Ucraina daca nu o poate avea pe toata. Dar asta e prea brutal si prea direct. Desi i se potriveste, parca tulburarea asta singura nu are prea multe sanse sa-i aduca vreun avantaj. Nu stiu Putin ce va face, dar daca eu as fi el, ma gandesc ca s-ar putea intampla urmatoarele: Catalunia sa-si declare independenta fata de Spania, la fel si Scotia, poate chiar si Irlanda de Nord, fata de Marea Britanie; Belgia ar incerca inca o data sa se separe intre valoni si flamanzi, ca sa nu mai stie Bruxelles-ul a cui capitala este. Dar acestea sunt prea departe, asa ca ma gandesc ca s-ar mai putea intampla ca sarbii sa nu mai tina cont de granita cu Kosovo iar parlamentul sarb, sub o masiva presiune venita din strada, sa declare din nou ca detine controlul asupra Pristinei, hotarand trimiterea de trupe acolo. Iar maghiarii din Transilvania musai ar cere autonomie deplina, cam cum e acum in Crimeea, cu protectorat de la Budapesta, de data aceasta fiind insa foarte, dar foarte hotarati sa si obtina ceea ce revendica. Daca Putin n-a fost pregatit pentru ca toate acestea sa se intample, atunci e putin cam grav pentru el, ca doar nu-i de ieri in fruntea Rusiei si a ajuns acolo venind si din structuri.

Desigur, in urmatoarele saptamani, ca se intampla sau nu altceva, republicile musulmane din sudul Rusiei si de prin Caucaz vor exploda. Talibanii din Pakistan au cerut o sa ia o pauza (http://news.yahoo.com/video/taliban-announces-cease-fire-200548232.html) iar Cecenia atat asteapta, chiar daca cecenii de rand nu asteapta nimic. Si ma gandesc atunci ca ar fi de ajutor ca Putin sa declare si el ca este de acord cu pretentiile Chinei in Pacific si ca daca insulele acelea vor fi pricina de razboi intre China si Japonia, la primul glont american, va interveni si Rusia sustinand China. In fond, daca Obama se pronunta asupra independentei Ucrainei, de ce nu s-ar ingrijora si Putin de independenta Californiei sau, de ce nu chiar a Texasului. Sunt semne ca ar cam fi cazul:

http://bigstory.ap.org/article/court-school-can-ban-us-flag-shirts-safety

http://texnat.org/index.php/upcoming-events/g-4-4vknr62bmbsr83juucd552mau4@google.com_201403021900

Desigur, eu nu sunt Vladimir Putin si nimic din toate acestea nu se va intampla. Sau ar fi doar o pura coincidenta. Important este totusi ca si in acest scenariu alegeri prezidentiale in Romania nu vor mai avea loc.

P.S.
Sa zicem ca Europa sare in aer (desigur, din causa Rusiei). O multime de bani vor fugi din Europa aiurea in lume. Care in Statele Unite, care in Asia, in special in China, Indonezia si Vietnam, care - de ce nu - in Rusia, macar cei ai rusilor. Euro cade, dolarul salta bine. In economia americana intra din nou valuta, acum bani curati si sanatosi, netipariti de FED. Pretul la petrol si gaze naturale nu numai ca va creste, dar va creste in dolari, o moneda din ce in ce mai puternica. Rusia n-ar zice nici ea ca nu-i place.
Sarman continent nenorocit! Degeaba tine Europa coada pe sus cand a devenit dezirabil ca ea sa arda. Ce o va mai tine? Merkel? Hollande? Cine va mai auzi de ei... cine isi va mai aminti...

Siria - momentul adevarului.

Obama a hotarat ca va ataca Damascul. America a hotarat ca va hotari de una singura ce are de facut la modul general in lume si nu are nevoie de acordul nimanui pentru nimic. Facea aceasta mai demult, desigur, dar acum Obama a decis sa nu o mai dea la intors ci sa o dea pe fata. Siria, momentul adevarului...

Va avea cineva tupeul sa se opuna Americii, altcineva decat cel atacat?
Rusia isi va sustine macar acum cu fapte si nu cu vorbe un aliat, poate ultimul pe care il mai are? Rusia isi va apara ultima baza militara din afara spatului rusesc? Rusia mai reprezinta ceva?
Iranul ce va face?
Lumea crestina, - da, chiar si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane - va avea ceva de spus despre soarta crestinilor din Siria?
Europa este deja divizata de criza economica, de problemele imigratiei, de moneda "comuna" si de cate si mai cate. Marea Britanie a trimis nave de razboi langa Gibraltar defiland impotriva Spaniei, dar nu va trimite si impotriva Siriei, a hotarat Parlamentul. Franta vrea sange in Siria, Germania nu se baga. Cum se va imparti Europa? Mai rezista impreuna?
Daca NATO nu se baga, ce mai inseamna alianta?
Daca as fi chinez, in ziua in care SUA ataca in Siria, eu as lua insulele alea de la japonezi. Bineinteles, fara sa zic ceva dinainte. Ba, as zice ca si Taiwanul imi face cu ochiul.

Siria, momentul adevarului...

Sau... poate... Congresul american va urma calea Parlamentului englez si nu va fi nimic. Neaaah...! Americanii sunt veleitari. Toate aceste intrebari isi vor gasi raspunsul curand si atunci vom sti si noi cum e pe bune. Momentul adevarului.

Idei, preocupari, solutii(?)... Schita

Doua lucruri ma preocupa in mod deosebit in ultima vreme. Sfarsitul civilizatiei - a acestei civilizatii - si criza economica. Nu vad neaparat o legatura intre cele doua. Voi explica mai jos.
In primul rand, aceasta este mai mult o schita, iar din experienta lucrurilor trecute, cred ca asa va si ramane. Totusi, e ceva mai mult decat nimic. Oricum, ce mai conteaza ce si cum si cat scrii cand insasi civilizatia apune...

Pentru ca tot am adus vorba despre apusul civilizatiei, sa incep cu aceasta. Nu e ceea ce multi se grabesc sa profeteasca in ultima vreme, sfarsitul lumii, Apocalipsa, Judecata de Apoi. Aceea are alta determinare si nu ne e dat noua sa o stim. Ca o paranteza, dar logic, nu este neaparat exclusa.
E vorba de apusul civilizatiei europene, asa cum a definit-o Neagu Djuvara. Neagu Djuvara a construit o teorie a modelelor civilizationale in cinci trepte. Exista, spune el, un pattern al civilizatiei, un model catre care orice civilizatie tinde. Insa nici una nu il acopera in totalitate. Desi el a considerat ca civilizatia europeana este cea care acopera acest model, eu spun totusi ca nu, nici Europa nu si-a acoperit matricea civilizationala. Raman insa doua etape din cele cinci pe care toate civilizatiile, chiar si Europa, le ating: nasterea si declinul.
Europa nu a avut etapa de hegemonie. A trecut prin etapa de inceput - cea de formare, apoi prin epoca eroica, cea de inflorire, etapa "regatelor combatante" a luptei pentru hegemonie, dar nu a avut etapa hegemoniei, a Imperiului Universal, a ratat-o, aflandu-se direct in stadiul decaderii ale carei semne le vedem astazi, dar fara un hegemon. Acesta ar fi ceea ce pe ultima suta de metri incearca sa suplineasca Uniunea Europeana.
Nu voi relua expunerea din cartea lui Neagu Djuvara cu privire la etapele civilizatiei europene, ma voi opri direct asupra epocii regatelor combatante. Este epoca de expansiune si inflorire maxima a unei civilizatii, cand diferite tari, state sau natii care o compun se lupta pentru intaietate si hegemonie. Din randul acestora, teoretic, se alege hegemonul, statul care va stapani si va impune propria "pax romana" intregii civilizatii, statul care in istorie va imprumuta numele sau civilizatiei al carei hegemon este. Europa nu a avut hegemon, chiar numele civilizatiei o spune, Europa fiind un conglomerat de state si popoare ale caror pretentii privind contributia la civilizatie nu s-au micsorat nicicand in fata pretentiilor celorlati, ba dimpotriva.
Au fost totusi doua incercari de hegemonie, ambele esuate. Este aproape tulburator cat de mult seamana cele doua intre ele: Revolutia Franceza si Razboaiele mondiale.
Revolutia Franceza a declansat un mic razboi european care a durat pana in epoca Imperiului, cand Franta a avut prima incercare de hegemonie. Aparand mai intai ca o continuare a epocii regatelor combatante (vezi razboiul de 7 ani), sub conducerea lui Napoleon, timp de cativa ani, hegemonia franceza asupra Europei a fost efectiva insa nu s-a putut consolida. Pietre de hotar: Rusia si Anglia
La fix 100 de ani de la esuarea incercarii de hegemonie franceza se declanseaza Primul Razboi Mondial. Acesta a fost mai mult un razboi european, mondializarea sa datorandu-se coloniilor europene si situatiei favorabile pentru alte tari de a-si urmari interesele in mod militar. Incheiat doar prin interventia unei puteri ne-europene intr-o Europa secatuita de razboi, Primul Razboi Mondial este despartit de al Al Doilea Razboi Mondial de o pace subreda cu aspect de armistitiu. Pentru reluarea razboiului in Europa s-a dat vina pe criza economica din anii '30, dar aceasta a inceput prin a fi o criza americana, de import pentru europeni. Pur si simplu ramasesera lucruri nerezolvate, situatia nu era clara la nivelul Europei, drept pentru care razboiul a reizbucnit ca lupta pentru suprematie in Europa. Re-mondializarea lui este tot o consecinta a existentei coloniilor europene si deschiderii unei noi situatii considerate favorabile de alte state pentru a-si urmari interesele in mod militar. Razboiul din Pacific are o cu totul alta desfasurare si alt caracter decat cel din Europa. E un razboi diferit care se desfasoara in acelasi timp cu cel european. Calcand pe urmele lui Napoleon, Hitler conduce Germania spre hegemonie in Europa, dar se opreste in aceleasi locuri ca si inaintasul sau. Pietre de hotar: Rusia si Anglia.
Si Franta si Gemania 100 de ani mai tarziu au cautat sa-si justifice ideologic incercarea lor de a-si impune hegemonia asupra Europei. Franta revolutionara avea nevoie de un spatiu vital care sa asigure stabilitatea si durabilitatea cuceririlor Revolutiei, iar Germania avea nevoie sa asigure poporului geman si rasei ariene un spatiu vital de unde sa-si asigure resursele necesare manifestarii sale plenare. Amandoua aceste pretentii erau legitimate de mostenirea culturala europeana a carei cea mai inalta expresie erau considerate idealurile celor doua state. Este evident ca raboaiele napoleoniene si Razboiul Mondial, impartit in doua, sunt de fapt incercari esuate de a instapani o hegemonie asupra civilizatiei europene. Interesant este insa si de vazut ce este cu cei care s-au opus cu succes hegemoniei in Europa: Anglia, Rusia si, mai apoi, America.
Anglia. A fost si este o insula nu doar geografica. Si astazi, desi face parte din Uniunea Europeana si ar fi putut sa faca parte si din Spatiul Schenghen sau uniunea monetara europeana, Anglia, in forma statala a Marii Britanii, a refuzat toate aceste oportunitati de integrare europeana. Mai interesant este ca, desi a participat la luptele pentru hegemonie in Europa, Anglia nu a participat ca pretendent la hegemonie. In mod declarat Anglia a participat la aceste lupte doar pentru a se opune crearii Imperiului. In paralel, Anglia si-a construit propriul imperiu in alta emisfera a pamantului. Un mic amanunt: circulatia autovehiculelor in fostul imperiu britanic se face pe partea cealalta a strazii, cu o exceptie totusi si nu intamplatoare: Statele Unite.
Rusia. Aici as incepe cu amanuntul de aceeasi natura ca si in cazul Angliei: caile ferate rusesti au ecartamentul diferit (mai mare) decat cele din restul Europei. Trecand mai departe, se poate vedea ca Rusia, chiar daca a imprumutat mult din cultura europeana - cea franceza cu predilectie - acest imprumut a fost mai degraba o poleiala, cautarea unui limbaj comun cu o civilizatie de la care dorea sa aleaga si sa primeasca, fara sa urmareasca o sincronizare in scopuri si evolutie. Ca interes politic, in relatia cu o Europa mai mult geografica decat politica, Rusia s-a considerat mostenitoarea Imperiului Bizantin, Moscova fiind vazuta ca "o a treia Roma". In partea noastra de lume, pretentiile teritoriale dar si de tutela s-au manifestat mai ales catre teritoriile care au compus la un moment dat Bizantul: estul Europei si Peninsula Balcanica, Asia Mica si Caucazul. Imperiul rus si-a manifestat intentiile hegemonice in cu totul alte parti decat statele care au dat nastere civilizatiei europene, ajungand pana in Extremul Orient unde si-a disputat intaietatea cu puterile locale (vezi razboiul ruso-japonez din 1905). Si astazi, Rusia isi intdreapta atentia catre aceleasi zone, Europa fiind privita doar ca sursa de bogatie, o piata de desfacere pentru resursele naturale ale Rusiei, dar nu un centru de interes vital pentru Moscova si nici un model de urmat.
Anglia si Rusia nu sunt parti complete ale Europei. Au influentat-o si au fost influentate de aceasta, dar comunicarea intre civilizatia europeana si cele doua tari nu a fost una completa. O demonstreaza cele doua amanunte pe care le-am exemplificat mai sus. Daca Anglia a fost initial interesata de Europa, infrangerea sa in Razboiul de 100 de ani a izolat-o de restul continentului si i-a asigurat sau "a condamnat-o" la o dezvoltare separata. "Razbunarea" a venit sub forma politicii engleze constant opusa aparitiei unui imperiu european, dupa sloganul "daca nu eu, atunci nimeni".
Rusia, in schimb, s-a trezit obligata - intr-un fel - sa ajunga la Paris si la Berlin. Desi nu si-a dorit decat acea poleiala europeana, interpretarea gresita a geografiei politice precum si a consistentei acestei poleieli europene de catre Franta si mai apoi Germania a obligat Rusia sa ajunga sa stapaneasca politic mari parti din Europa. A facut-o insa in mod efemer fara ca vreo parte din ceea ce inseamna Rusia sa fie dorita, copiata sau importata de catre europeni. Practic, Rusia nu a contribuit cu nimic la Europa in afara de modelarea istoriei politice si militare. Din punct de vedere cultural si al creatiei de valori culturale, cu Ceaikovski, Dostoievski, Tolstoii amandoi si altii, Rusia nici nu influenteaza cultura europeana nici nu se raliaza complet la ea. Sunt niste succese si confirmari dar au fost facute din perspectiva unei culturi mature, cea europeana, pregatita sa recunoasca valori oriunde in alta parte, la fel cum cultura europeana poate recunoaste insemnatatea si valoarea unor obiceiuri chineze sau japoneze, fara a si le insusi sau a le copia dincolo de un acces de mondenitate.  
Anglia a fost un Imperiu, insa nu in Europa. Daca Anglia nu este europeana, atunci nici coloniile ei nu sunt. Nimic mai putin european decat Australia, Noua Zeelanda, chiar daca seva lor se trage din Europa. Nici Bizantul nu a fost latin desi a continuat firesc Imperiul Roman. Zona de interes a Angliei nu a fost Europa ci Asia si zona Pacificului. Cea mai de succes colonie engleza, Statele Unite, au preluat din mers aceeasi zona de interes. Desi s-au amestecat in razboaiele europene, au facut-o cumva marginal din punctul lor de vedere, scopul fiind acelasi cu al Angliei, tara cu care are o relatie speciala: blocarea unei hegemonii europene.
De ce Europa nu trebuie sa aibe un hegemon din perspectiva vecinilor sai, aceasta este o alta discutie, nu mai putin interesanta. Sunt tentat sa o las pe alta data, totusi, am sa mentionez ca Rusia a fost "atacata" in zona ei de interes (Caucazul, Balcanii si Extremul Orient) chiar de catre Europa. Implicarea Rusiei in razboaiele si politica europena sunt fenomente strans legate de apararea propriei pretentii la hegemonie in teritorii ne-europene. Motivele au fost pur tactice si foarte putin spre deloc strategice.
Vedem deci ca Europa este ceva diferit de cei doi vecini ai sai Anglia si Rusia. Implicarea acestora in soarta civilizatiei europene a tinut mai mult de interesele din alte zone si nu din Europa. Pare mai mult un conflict intre civilizatii pentru sfere de influenta decat un conflict in interiorul civilizatiei europene pentru castigarea statutului de hegemon.
Aflata la final si vlaguita de energii, Europa incepe sa isi piarda din prestigiu si devine putin depasita si neinteresanta pentru zone intinse din lume. Statele Unite sunt din ce in ce mai vizibil atrase de zona Asiei si Pacificului. Adevaratul razboi din anii '40 pentru americani a fost cel din Pacific. Nu intamplator seria de razboaie a continuat in Asia pacifica cu Razboiul din Coreea si cel din Vietnam. Astazi razboiul devine mai mult economic din cauza potentialului sau de distrugere, dar este evident ca se poarta intre Statele Unite si China. Exista si un razboi "clasic" adica cu trupe tot in Asia, in zona musulmana-araba unde Statele Unite sunt puternic implicate.
Cultural, civilizatia urbana americana este din ce in ce mai mult copiata in orasele asiatice (vezi Singapore si Hong-Kong, ambele "englezesti"!) unde apar si cei mai inalti "zgarie-nori" (in zona emiratelor arabe). In domeniul artelor, se simte un accent crescut pe productia muzicala, urmata de productia de filme. Pictura, dansul si alte arte au ramas, dar poarta cu ele o nota de desuetudine, un fel de arte exclusiviste, doar pentru cunoscatori, un fel de colectionari de anticariat. Muzica insasi este de o cu totul alta natura decat muzica larg asculata in secolul XIX. Totusi, mare parte din productia muzicala actuala seamana cu si isi are izvoarele - cel putin in parte - in muzica colonistilor englezi. Sunt multe piese care cantate "la rece" ar putea fi foarte bine intelese si apreciate de catre un englez din veacul XVII. Engleza este ea insasi lingua franca in muzica actuala. Daca nu canti in engleza nu existi altfel decat local, iar principalii producatori si interpreti de muzica vin din lumea britanica: Marea Britanie, Statele Unite, Australia.
Pare din ce in ce mai clar ca Statele Unite, ca urmas direct al Angliei, au dezvoltat o alta civilizatie pornind ca o colonie engleza si cu multe radacini europene. Epoca eroica in care se nasc legendele poate fi considerata epoca cuceririi vestului salbatic si a razboiului de secesiune, un moment crucial care a desprins definitiv noua civilizatie de Europa, odata cu victoria Nordului. Renasterea este epoca Hollywood-ului.
Foarte posibil ca, datorita noilor tehnologii, din cauza vitezei cu care ne ducem viata, civilizatia - sa-i zic anglo-pacifica - sa arda ciclurile mai rapid astfel incat sa nu dureze 2000 de ani. La nici 200 de ani de la inceputul epocii eroice semnele unei infloriri si totodata maturizari se fac simtite. Schimbarea este resimtita de multi ca totala: fenomenul flower power, Hollywood si televiziunea, iar mai nou Internetul au schimbat radical modul in care ne raportam la viata in general. Transformarea este de marime relativ echivalenta cu renasterea europeana inceputa in secolul XV si care a culminat cu Reforma protestanta.
O anumita detasare fata de evenimente este totusi necesara pentru a putea cantari corect epoca actuala. Cum aceasta detasare este practic imposibila, necesitand o iesire din timpul trait, nu am cum sa fac altceva decat presupuneri cu un anumit grad de adecvare la situatia reala. Insa daca cele de mai sus sunt o estimare corecta a epocii in care ne aflam, este de asteptat ca ceea ce urmeaza sa fie epoca de lupra pentru hegemonie. Se observa o larga raspandire in Asia a civilizatiei anglo-pacifice, unde se ridica din ce in ce mai multi "tigri', in fapt noi puteri economice, dar nu numai, care incep sa isi revendice pretentiile universaliste. Cel mai nou exemplu ar fi insistenta cu care China incepe sa se manifeste dincolo de granitele ei culturale traditionale si avand prezente din ce in ce mai vizibile in Europa si Africa, locuri unde, aparent paradoxal, este un agent al civilizatiei "occidentale" (adica a ceea ce este perceput astazi a fi civilizatia occidentala), la concurenta cu Statele Unite.
Ar fi deci de asteptat ceva razboaie in lupta pentru hegemonie. Deocamdata pretendentii sunt putini si ca forta putin dezechilibrati. Este posibil ca si capacitatile militare sa inhibe in loc sa inerveze. Capacitatile de distrugere reciproca sunt un factor de inhibitie a pornirilor razboince datorita consecintelor. Si atunci lupta pentru hegemonie va impinge probabil catre altfel de razboaie, "economice".
Si cu asta ma voi referi la criza, cu un mic preambul.
Am sa pornesc de la Razboiul Rece. Intre SUA si Rusia aparent a fost o lupta ideologica si de sfere de influenta in Europa. Acest punct de vedere este un fel de axioma astazi, insa are o foarte mare incarcatura politica, deci un fel explicatie de factura imediata. Interpretara mea este un pic diferita. Asupra Europei cele doua mari puteri s-au inteles foarte bine. Cum am spus mai sus scopul lor era comun, anume sa nu existe un hegemon in Europa, intrucat ar fi fost un pericol imediat pentru zonele de influenta pe care ambele puteri si le doreau in afara Europei. Razboiul intre cei doi mari a fost ceva mai mult decat rece si s-a manifestat in Asia destul de fierbinte: Coreea, Vietnam, Afganistan. Finalul acestui razboi a fost ca Rusia a fost alungata nu din Europa, catre care de fapt a fost impinsa si atrasa, ci din Asia si Pacific. Odata invinsa Rusia, Statele Unite le-au lasat rusilor cale libera catre Europa, astazi, la 20 de ani de la infrangerea din anii '90, Europa fiind la mana Rusiei pentru mare parte din resursele naturale. In schimb, pretentiile de influenta in Asia si Extremul Orient ale Rusiei au fost blocate, inclusiv de catre noua reprezentanta a civilizatiei pacifice, China. China a fost un aliat informal al SUA cat timp nu ridica ea pretentii dar se opunea influentelor Rusiei in Asia pacifica.
Dar, ce vreau sa scot in evidenta este modul in care Statele Unite au invins Rusia: printr-un program de inarmare masiva, programul Razboiul Stelelor. Aceeasi tactica a generalului Grant in Razboiul de Secesiune impotriva generalului Lee: noi putem sa va coplesim, indiferent cate miscari inteligente faceti voi sau greseli facem noi. Cantitatea si insistenta constanta va vlagui adversarul. Iar Rusia, in forma de URSS, a sucombat pentru ca nu a putut tine ritmul, ca un atlet ramas fara aer.
Criza financiara are multe din caracteristicile Razboiului Stelelor. Daca e adevarat ca actualul adversar al Statelor Unite este China si daca razboaiele contemporane sunt de fapt economice, atunci criza financiara este modul in care Statele Unite poarta noul razboi Rece impotriva Chinei.
China este tara care are cele mai mari rezerve valutare in dolari. Devalorizarea dolarului o afecteaza in mod direct. Or, consecinta cea mai vizibila a crizei economice de pana acum este chiar devalorizarea puternica a dolarului. China isi tine moneda subevaluata tocmai pentru a putea sa profite din exporturile sale catre cea mai mare piata din lume, Statele Unite. Practic razboiul a inceput cand, la insistentele Statelor Unite, China a refuzat sa lase moneda proprie liber convertibila.
Dar cum a evoluat criza si care sunt perspectivele? Americanii au inceput printr-o politica deliberata de creditare pe piata interna cu restrictii foarte mici, neglijabile. Practic, s-au aruncat bani pe piata in numar foarte mare sub forma de imprumuturi, ceea ce a crescut rapid nivelul de trai al americanilor dar a dus si la o indatorare masiva. Se estima ca la inceputul crizei in 2007 toate dobanzile adunate la credite pana la achitarea lor depaseau masa monetara aflata in circulatie in Statele Unite.
Am aratat intr-o postare anterioara ca imprumuturile duc la lipsa banilor. Produsele de pe piata cresc valoric si ca numar, dar banii nu mai ajung sa acopere valoarea bunurilor si serviciilor, pentru asta fiind nevoie de tiparire de bani. Este notoriu ca Statele Unite tiparesc cei mai multi bani acum in criza si chiar daca FED este blamat de toti pentru asta, ei au de fapt raspunsul adecvat.
Cum functioneaza criza de fapt? In primul rand toata lumea observa cum cresc preturile. Cei mai multi sunt gata sa dea vina pe bancile centrale care tiparesc bani creand inflatie, deci crestere de preturi. In realitate, tiparirea de bani in criza are efect invers, mentine preturile jos. Am sa imi expun parerea separat, mai incolo.
Ce va fi in America daca vor tipari in continuare bani mai mult decat au tiparit pana acum? Va fi rau pentru ca banii tipariti nu vor fi folositi pentru achitarea datoriilor ci pentru alimentarea cu lichiditati a bancilor care vor presa pe creditare, pentru ca asta stiu sa faca si pentru asta sunt facute, de aici isi fac ele profitul, din dobanzi. Va fi deci o indatorare si mai mare care va duce la o si mai mare lipsa de bani. Din fericire se pot intampla doua lucruri: banii tipariti nu se vor mai imprumuta (relativ) pentru ca oamenii sunt deja indatorati suficient. Si pentru ca indatoarea este mare, iar Statele Unite este o tara cu capul pe umeri, la ei chiar functioneaza legea falimentului. Desi sunt consecinte de natura personala, falimentul te absolva de datorii de cele mai multe ori (nu ca in Europa si mai ales nu ca in Romania). Dispar datoriile, dispare lipsa de bani, lumea se relaxeaza si preturile raman jos.
Ar mai fi si varianta ca statul care tipareste bani sa plateasca cu ei datoriile celor care nu si le pot plati. Nu ar insemna decat sa aduca in actualitate banii viitori la care inca oamenii nu pot ajunge. Ar echilibra valoarea bunurilor de pe piata cu masa monetara aflata in circulatie si, in principal, disparand datoriile dispare lipsa de bani, fara ca cineva sa mai fie afectat de asta. Ciclul economic ar putea reincepe. Daca America va face asta, atunci razboiul economic cu China va fi castigat. Chiar daca nu si-au propus toti acesti pasi inca de la inceput, succesiunea lor este logica: prin credite se aduce bunastare populatiei, ceea ce da forta economica unei tari. Creditele duc la indatorare si lipsa de bani care se vor compensa prin tiparirea de moneda. Concomitent, se vor sterge datoriile fie prin faliment fie prin plata lor de catre guvern. Americanii vor fi putin afectati si doar temporar de criza in timp ce orice alt detinator de valuta americana va avea puternic de suferit. Devalorizarea dolarului nu va afecta preturile interne decat pentru produsele de import, ceea ce va stimula productia interna si o noua relansare economica americana.
America a luat o optiune clara pentru hegemonia civilizatiei pacifice si cel putin deocamdata pare sa fie principala favorita pentru instapanirea "imperiului de 1000 de ani". Criza economica actuala este doar parte a razboiului pentru hegemonie, poate o faza incipienta a acestuia. Sigur ca a fost provocata, sunt mai multi factori care au condus la ea provocand-o de pe mai multe paliere. Criza a adus si profit unora, membri ai unor cercuri influente si bogate, aduce si sprijin in urmarirea unor interese de hegemonie. S-a creat impresia ca neinterventia statului a condus la criza economica. Fals. "Neinterventia" a fost bine dirijata. S-au invocat egalitatea de sanse si nediscriminarea, astfel oameni saraci din America au beneficiat de credite care nu puteau avea acoperire in posibilitatile lor de rambursare. De asemenea, oameni varstinici, a caror speranta de viata nu permitea in mod normal rambursarea creditelor. Totul a fost facut pentru a se indatora foarte mult populatia concomitent cu cresterea nivelului de trai si a bogatiei generale. De aici a pornit criza, dupa cum s-a spus datorita "lacomiei" oamenilor, dorintei lor de a avea mai mult decat isi permiteau. Dar "lacomia" a fost speculata si manipulata. Managementul crizei este in continuare elocvent, America tipareste bani, Anglia nici acum nu doreste "adapostul" euro. Dimpotriva, euro este atacat puternic mediatic de analistii de limba engleza si se speculeaza impotriva lui pe burse. Grecia este fieful traditional al Angliei in Balcani. Coincidentele exista chiar daca nu poate fi demonstrata o vointa unica care directioneaza evenimentele. Civilizatia care infloreste astazi bucurandu-se de ruinele Europei este anglo-pacifica, daca luam drept criterii locul fazei de formare si locul fazei de inflorire.
Rusia este deocamdata marginala atat pentru Europa cat si pentru civilizatia pacifica. Se poate ca de aici sa se nasca altceva, fiind deocamdata doar in faza de formare, cand nu ne putem da seama inca incotro se indreapta acea "lume". Ar fi totusi si randul ei.