Şi totuşi nu asupra gravităţii acestor fapte mă voi opri acum. Asta e - sper eu - clară pentru orice om întreg la minte din toate punctele de vedere. Dar, în timp ce în Ardeal şi Transilvania se construieşte societatea capitalistă multilateral dezvoltată (vezi asta), presa românească abundă de ştiri cu pedofili şi violatori din restul ţării, în special din Moldova. Viol Vaslui, viol Husi, pedofil Iaşi, viol Giurgiu etc.
Mă, da' în ţara asta, de când a venit Iohannis la Cotroceni s-au adunat toate brutele şi animalele doar în Moldova şi Regat în timp ce în Transilvania e doar fainoşag? Mă întreb şi eu aşa... poate nu o fi doar o campanie de spălare a creierelor.
vineri, 31 iulie 2015
joi, 23 iulie 2015
Faza cu Kovesi
Luni seara, la B1, la emisiunea lui Striblea, Ion Cristoiu era să o comită. De fapt a și comis-o, doar că nu s-au prins mulți.
Se apucă Ion Cristoiu ceva mai devreme să scrie la el pe blog că guvernul PDL a prelungit cu doi ani măsurile de austeritate pentru a obține banii necesari despăgubirilor mafiote de la ANRP (aici). Cică să sifoneze 1 miliard de euro. Striblea sesizează articolul și îl sună pe Cristoiu să vorbească în direct cu invitații săi, Radu Golban, Cristian Troncotă, Cătălin Ivan și încă doi. Din discuții reies două idei principale: că plățile de 1 miliard de euro sifonate de ANRP către samsarii de terenuri nu se puteau face fără știința ministrului de finanțe Ialomițianu și că banii aștia nu putea rămâne la niște georgei anonimi, ci s-au dus către alții.
Așa că Striblea îl sună pe Ialomițianu. Acesta nu răspunde inițial, dar sună el înapoi și le explică invitaților și lui Ion Cristoiu că de la Ministerul de Finanțe către ANRP nu s-au dat decât vreo 300 milioane de lei și că ministrul de finanțe nu are de ce să știe de plățile făcute de ANRP, pentru că ele sunt făcute din bugetul propriu ANRP și nu din bugetul de stat.
- Pai și restul? Diferența până la 1 miliard de euro? întreabă Cristoiu.
- E din Fondul Proprietatea, zice Ialomițianu.
Aoleoooo! zic in sinea mea. La Fondul Proprietatea este Mark Gittenstein cel care taie și spânzură*, făcând bani pentru retrocedări ilegale din vânzarea proprietăților statului român! Mark Gittenstein, ultimul ambasador american de până acum în România, cel care a lăudat-o pe Kovesi oridecâteori s-a pus problema și o avea pe Macovei ca sursa de informare demnă de încredere.
Și na! când să cred că gata, nu o să mai aud nimic de ANRP și retrocedari ilegale cinci ani de acum înaninte, că se vor feri toți ca dracul de tămâie să se mai facă vreo analogie despre astea, uite ce fac niște senatori americani la interviul cu viitorul ambasador american în Romania, Hans Klemm: îi trasează acestuia în mod explicit sarcina să aibă grija de dna(!) Kovesi. Adică exact cea care are puterea sa facă ceva lumină privind locul unde s-au dus banii de la ANRP și deci de la Fondul Proprietatea, deci cui îi sifonează banii noștri Mark Gittenstein. Cumva or ajunge și prin Senatul american, nu știu... cine știe...? Codruța?
Emisiunea cu pricina, Ultimul Cuvânt, aici.
Recomandarea Senatului american pentru ambasadorul Hans Klemm, aici.
_____________________________
*taie și spânzură nu se ia ad litteram, este o figură de stil. În limba română înseamnă că este șef, este o referire la poziția înaltă a șefului.
Se apucă Ion Cristoiu ceva mai devreme să scrie la el pe blog că guvernul PDL a prelungit cu doi ani măsurile de austeritate pentru a obține banii necesari despăgubirilor mafiote de la ANRP (aici). Cică să sifoneze 1 miliard de euro. Striblea sesizează articolul și îl sună pe Cristoiu să vorbească în direct cu invitații săi, Radu Golban, Cristian Troncotă, Cătălin Ivan și încă doi. Din discuții reies două idei principale: că plățile de 1 miliard de euro sifonate de ANRP către samsarii de terenuri nu se puteau face fără știința ministrului de finanțe Ialomițianu și că banii aștia nu putea rămâne la niște georgei anonimi, ci s-au dus către alții.
Așa că Striblea îl sună pe Ialomițianu. Acesta nu răspunde inițial, dar sună el înapoi și le explică invitaților și lui Ion Cristoiu că de la Ministerul de Finanțe către ANRP nu s-au dat decât vreo 300 milioane de lei și că ministrul de finanțe nu are de ce să știe de plățile făcute de ANRP, pentru că ele sunt făcute din bugetul propriu ANRP și nu din bugetul de stat.
- Pai și restul? Diferența până la 1 miliard de euro? întreabă Cristoiu.
- E din Fondul Proprietatea, zice Ialomițianu.
Aoleoooo! zic in sinea mea. La Fondul Proprietatea este Mark Gittenstein cel care taie și spânzură*, făcând bani pentru retrocedări ilegale din vânzarea proprietăților statului român! Mark Gittenstein, ultimul ambasador american de până acum în România, cel care a lăudat-o pe Kovesi oridecâteori s-a pus problema și o avea pe Macovei ca sursa de informare demnă de încredere.
Și na! când să cred că gata, nu o să mai aud nimic de ANRP și retrocedari ilegale cinci ani de acum înaninte, că se vor feri toți ca dracul de tămâie să se mai facă vreo analogie despre astea, uite ce fac niște senatori americani la interviul cu viitorul ambasador american în Romania, Hans Klemm: îi trasează acestuia în mod explicit sarcina să aibă grija de dna(!) Kovesi. Adică exact cea care are puterea sa facă ceva lumină privind locul unde s-au dus banii de la ANRP și deci de la Fondul Proprietatea, deci cui îi sifonează banii noștri Mark Gittenstein. Cumva or ajunge și prin Senatul american, nu știu... cine știe...? Codruța?
Emisiunea cu pricina, Ultimul Cuvânt, aici.
Recomandarea Senatului american pentru ambasadorul Hans Klemm, aici.
_____________________________
*taie și spânzură nu se ia ad litteram, este o figură de stil. În limba română înseamnă că este șef, este o referire la poziția înaltă a șefului.
Întoarcerea la Răspuns
Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor
(Matei 3, 2)
Am aflat deunăzi că termenul "pocăință" nu există ca atare în limba ebraică. El este înlocuit de o expresie care se traduce prin întoarcere la răspuns. Îndemnul de a te pocăi în limba ebraică sună astfel: întoarce-te la răspuns.
În limba română pocăință înseamnă regret, căință, părere de rău și remușcare. Pentru un creștin înseamnă în plus și mărturisirea greșelii, a păcatelor, împreună cu regretul și remușcarea pentru acestea. Însă dacă termenul original este cel ebraic, atunci pocăința este ceva diferit de ceea ce se înțelege prin aceasta în mod obișnuit.
A te întoarce la răspuns presupune dintru început o căutare. Întoarcerea presupune o plecare, iar un răspuns presupune o căutare, o cercetare. Puși împreună cei doi termeni, întoarcerea la răspuns implică o căutare a unor răspunsuri convenabile și un refuz, totodată, a răspunsului celui căutat, unicul răspuns valid, Răspunsul.
Pocăința este așadar permisă doar celor care sunt în căutare, dar nu vor, sau nu știu, sau încă nu pot să găsească ceea ce caută. Răspunsul nu este totdeauna ușor de primit, de acceptat și de recunoscut. Stăruința în greșeală este pentru aceștia și o formă de autoînșelare la care, prin pocăință, trebuie să renunțe admițând adevărul, primind Răspunsul.
Pentru noi toți, pocăința este sinonimă părerii de rău. Ca întoarcere la răspuns, pocăința poate să implice acest sentiment, dar nu numai pe el, ci și o părere de bine. Pocăința se dezvăluie astfel și ca bucurie, nu doar ca regret. Pocăința este bucuria (re)găsirii răspunsului.
Fiul risipitor s-a pocăit, întorcându-se la tatăl său. El chiar s-a întors la Răspuns când după căutări întortocheate a înțeles că a stat până atunci mereu lângă răspuns fără să-l vadă. Dar fiul risipitor nu s-a pocăit pentru că i-a părut rău de cele făcute, ci i-a părut rău de cele făcute pentru că s-a pocăit; și s-a bucurat atunci când s-a întors acasă, la răspuns.
De aceea celor care nu caută nimic, ci trăiesc fără să-și pună întrebări sau fără să aibă țeluri, pocăința le este imposibilă. Abia când gândul lor se va desprinde de instinctul firii căzute pocăința le va fi posibilă. Așadar, sfântul Ioan Botezătorul nu se adresa tuturor, ci doar celor care căutau fără să vrea să găsească și celor care nu știau cum să o facă; celor care aveau urechi să audă. Ce spunea el era "iată, întoarceți-vă la Răspunsul care a fost mereu cu voi, dar care nu vă măgulea orgoliul și nu vă mângâia trupul. Răspunsul nu este ceea ce vreți voi să fie, ci este cel care este".
Drept cădere în concret, am să mă întreb pe final dacă limba ebraică se studiază la seminariile teologice ortodoxe sau la facultățile de teologie. Eu știu că nu, se studiază doar limba greacă. Studiul limbii grecești este un plus, dar lipsa studiului limbii ebraice este, desigur, o scădere. Se pierd, am convingerea, multe din înțelesurile originale ale cuvintelor creștine. Studiul limbii ebraice de către cei care urmează să devină păstori de suflete creștine ar însemna, nu-i așa, tot o întoarcere la... Răspuns.
++++++++++++++++++++++++++++
UPDATE 19.09.2015
Există, trecută în cărțile de rugăciuni la "Rugăciunile de seară", dar folosită (și folositoare!) în multe alte ocazii, spusă imediat după rugăciunile începătoare, următoarea rugăciune:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii tăi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Doamne, miluiește-ne pe noi că întru tine am nădăjduit, nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor.
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Iată, dar, că fără pocăință este doar nepricepere și, deci, neputință. Cât de vechi trebuie să fie primele două părți ale acestei rugăciuni! Poate chiar dinainte de Hristos.
(Matei 3, 2)
Am aflat deunăzi că termenul "pocăință" nu există ca atare în limba ebraică. El este înlocuit de o expresie care se traduce prin întoarcere la răspuns. Îndemnul de a te pocăi în limba ebraică sună astfel: întoarce-te la răspuns.
În limba română pocăință înseamnă regret, căință, părere de rău și remușcare. Pentru un creștin înseamnă în plus și mărturisirea greșelii, a păcatelor, împreună cu regretul și remușcarea pentru acestea. Însă dacă termenul original este cel ebraic, atunci pocăința este ceva diferit de ceea ce se înțelege prin aceasta în mod obișnuit.
A te întoarce la răspuns presupune dintru început o căutare. Întoarcerea presupune o plecare, iar un răspuns presupune o căutare, o cercetare. Puși împreună cei doi termeni, întoarcerea la răspuns implică o căutare a unor răspunsuri convenabile și un refuz, totodată, a răspunsului celui căutat, unicul răspuns valid, Răspunsul.
Pocăința este așadar permisă doar celor care sunt în căutare, dar nu vor, sau nu știu, sau încă nu pot să găsească ceea ce caută. Răspunsul nu este totdeauna ușor de primit, de acceptat și de recunoscut. Stăruința în greșeală este pentru aceștia și o formă de autoînșelare la care, prin pocăință, trebuie să renunțe admițând adevărul, primind Răspunsul.
Pentru noi toți, pocăința este sinonimă părerii de rău. Ca întoarcere la răspuns, pocăința poate să implice acest sentiment, dar nu numai pe el, ci și o părere de bine. Pocăința se dezvăluie astfel și ca bucurie, nu doar ca regret. Pocăința este bucuria (re)găsirii răspunsului.
Fiul risipitor s-a pocăit, întorcându-se la tatăl său. El chiar s-a întors la Răspuns când după căutări întortocheate a înțeles că a stat până atunci mereu lângă răspuns fără să-l vadă. Dar fiul risipitor nu s-a pocăit pentru că i-a părut rău de cele făcute, ci i-a părut rău de cele făcute pentru că s-a pocăit; și s-a bucurat atunci când s-a întors acasă, la răspuns.
De aceea celor care nu caută nimic, ci trăiesc fără să-și pună întrebări sau fără să aibă țeluri, pocăința le este imposibilă. Abia când gândul lor se va desprinde de instinctul firii căzute pocăința le va fi posibilă. Așadar, sfântul Ioan Botezătorul nu se adresa tuturor, ci doar celor care căutau fără să vrea să găsească și celor care nu știau cum să o facă; celor care aveau urechi să audă. Ce spunea el era "iată, întoarceți-vă la Răspunsul care a fost mereu cu voi, dar care nu vă măgulea orgoliul și nu vă mângâia trupul. Răspunsul nu este ceea ce vreți voi să fie, ci este cel care este".
Drept cădere în concret, am să mă întreb pe final dacă limba ebraică se studiază la seminariile teologice ortodoxe sau la facultățile de teologie. Eu știu că nu, se studiază doar limba greacă. Studiul limbii grecești este un plus, dar lipsa studiului limbii ebraice este, desigur, o scădere. Se pierd, am convingerea, multe din înțelesurile originale ale cuvintelor creștine. Studiul limbii ebraice de către cei care urmează să devină păstori de suflete creștine ar însemna, nu-i așa, tot o întoarcere la... Răspuns.
++++++++++++++++++++++++++++
UPDATE 19.09.2015
Există, trecută în cărțile de rugăciuni la "Rugăciunile de seară", dar folosită (și folositoare!) în multe alte ocazii, spusă imediat după rugăciunile începătoare, următoarea rugăciune:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii tăi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Doamne, miluiește-ne pe noi că întru tine am nădăjduit, nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum și pururea și în vecii vecilor.
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Iată, dar, că fără pocăință este doar nepricepere și, deci, neputință. Cât de vechi trebuie să fie primele două părți ale acestei rugăciuni! Poate chiar dinainte de Hristos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)