Postare prezentată

Etica capitalistă și spiritul ortodoxiei

"Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale - nu numai clerul, ci și fiecare laic - este chemat...

Se afișează postările cu eticheta romanism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romanism. Afișați toate postările

marți, 23 iulie 2013

Unde gresesc românii...

... sau mai bine zis ce are poporul asta de e strâmb?


1. Câţi absolvenţi de ASE (Academia de Studii Economice) ştiu să deducă TVA dintr-un preţ?

2. Câţi absolvenţi de ASE (Academia de Studii Economice) ştiu care sunt rubricile unei facturi? Dar al unui aviz de însoţire a marfii? Dar care este diferenţa dintre cele două?

3. Cum se face că 1% din populaţia României a absolvit ASE-ul şi economia e la pământ? (Bibliografie: http://www.gandul.info/interviurile-gandul/ase-la-100-de-ani-interviu-cu-rectorul-pavel-nastase-1-din-populatia-romaniei-a-absolvit-ase-ul-cum-a-aparut-si-cand-se-va-incheia-criza-economica-10713270)

4. Cum se face că de când au înflorit facultăţile de drept este din ce în ce mai multă corupţie?

5. Cum se poate ca în ţara în care fondatorul de şcoală sociologică, Dimitrie Gusti, s-a ocupat în special de civilizaţia rurală românească (a facut şi un muzeu al satului), să nu se găsească soluţii la problema ţăranilor, sau cum şi-or mai zice cei care înca mai stau la ţară?

6. Şi ca să nu mă lungesc, că s-ar putea să nu termin niciodată, cum... (Doamne, iarta-mă!) partidul care se vrea stindardul dreptei (elitiste!) se numeşte Mişcarea populară! Şi mai e facut şi de absolvenţi de studii sociale!

joi, 19 iulie 2012

Constanta valahă confirmată

Scriam pe 13 ianuarie primul articol din seria "Constanta valahă". Evenimentele din vara acesta au confirmat cele spuse atunci, anume că evenimentele determinate după constanta valahă tulbură profund societatea românească, dacă sunt născute exclusiv dintr-o nevoie internă și nu ca reacție la un eveniment major extern, atunci evenimentele au loc iarna și cu o tendința accentuată în a-și găsi o rezolvare sau un final în vară. De asemenea spuneam că poporul participă la evenimente, fiind motorul lor principal și că se deosebesc două tipuri de final: primul în care poporul este victorios și cel de-al doilea, firește, cazul în care poporul nu răzbește și este învins.

Astăzi avem situația în care am ajuns la un nou referendum de demitere a președintelui, tot Traian Băsescu. Sondajele dau ca participare la vot de peste 60% din cetățenii cu drept de vot, ceea ce înseamnă după toate standardele democrației o implicare puternică a populației în eveniment. Spre deosebire de anul 2007 când demiterea președintelui era un act pur politic, al membrilor Parlamentului, la care poporul nu a achiesat, astăzi, suspendarea președintelui a fost făcută de parlament tocmai pentru că presiunea populară este mare în acestă direcție. Felul în care a fost făcută această suspendare este dubios, a întors pe mulți împotriva demiterii, dar nervozitatea si agitația populației a rămas la fel de mare sau poate chiar s-a mai mărit odată cu apropierea de deznodământ.

Spuneam în ianuarie că dacă voința populară va învinge, urmează peste 20 de ani de transformari fundamentale ale țării, conform constantei valahe. De asemenea, dacă voința populară este înfrântă, sunt de așteptat 30 de ani de stagnare și poate săracie, cu un "nou" vechi proiect național, anume Unirea, în 10-11 ani de la evenimente. Deși energiile populare par a fi predominat însdreptate astăzi într-o singură direcție și anume aceea a demiterii președintelui, nu este sigur ca poporul va reuși să-și impună voința. Pragul nominal pentru participarea la referendum de peste 9,1 milioane de cetățeni nu reprezintă cei 50% +1 din numărul cetățenilor cu drept de vot hotărâți de Curtea Constituțională atât timp cât ultimul recensământ dădea ca cifră a populației declarate din România și diasporă puțin peste 20 milioane. Se adaugă presiunile Uniunii Europene care nu dorește ceea ce dorește poporul român și este ajutată nu numai de o clasă politică vâdută și coruptă în cea mai mare parte a ei, dar și fără bărbăție atunci când este cazul.

Și atunci rămâne întrebarea ce va fi după referendumul din 29 iulie 2012? Evident, sunt două posibilități.


Cazul 1: Traian Băsescu este demis

După referendum lumea se va destinde, încordarera va disparea. Va fi un moment de pauză, ca după un efort îndelungat, ca atunci cand urci pe munte și după un pieptiș iei un respiro uitându-te pe unde să mergi mai departe.
În noiembrie urmează alegerile. Dispărând Băsescu, fiecare politician va începe să-și vadă de ale lui, interesele fiecăruia încep să se nuanțeze și se vor îndepartă unii de alții, alianțele de acum având tendința de a se destrăma, fiecare dorind să meargă mai departe pe drumul său.
Până la alegeri și populația se va relaxa și vechile raportări ale fiecăruia față de partidele politice își vor face din nou apariția. În noiembrie nu va mai fi doar USL vs. PDL. Nu numai ca alianța se poate destrama oficial până atunci, dar nici populația nu va dori să o mai voteze în bloc. În schimb, populația va avea timpul și relaxarea necesară sa privească și spre alte partide, înființate sau încă neînființate.
PSD a demonstrat de prea multe ori că 30% votruri la alegeri este un adevărat prag pentru el, nu se poate îndeparta prea mult în sus sau în jos. PNL are un electorat stabil de 10% – 15%. PDL, daca va mai rămâne în viață și va renunța pe bune la Elena Udrea, Elena Băsescu, Adriean Videanu, Roberta Anastase și Mircea Toader, poate reveni la procentul său dintotdeauna, 10%. Avem asadar vechile partide împreună cu 55% și rămân încă 45% loc virgin pentru noi partide. UDMR își va menține procentul său, 7%. Tot mai rămân 38%. Aici e loc de partide noi. PP-DD ar putea fi unul, procentul său ar putea crește de la 10% în prezent la 15% – 20%. Am auzit că și unii jurnaliști ar vrea să-și înființeze propriul partid, Liviu Mihaiu a făcut aluzii destul de străvezii la Radio Guerrilla. Mai este și Mihai Răzvan Ungureanu cu Mihail Neamțu și Sebastian Lăzăroiu cu Noua Republică, o să se zbată și Remus Cernea…
Oricum, Parlamentul va fi dominat tot de vechile tabere: PSD și PNL pe deoparte și PDL cu ceva aliați, posibil câțiva din Noua Republică de cealaltă parte. Ce se va schimba va fi pivotul, căci taberele politice de unele singure nu vor putea sa aiba majoritatea necesară pentru a trece legi importante. De această data pivotul, cel care iși va negocia avantajele și legile proprii contra votului în Parlament va fi alt partid decât UDMR. Pentru prima dată în 20 de ani, românii vor fi politic independenți. Probabil că, la cum arată acum sondajele, această forță politică va fi PP-DD. Credc ă pentru multă vreme de acum înainte diversitatea parlamentară împletită cu vechile dușmanii va face ca și unii și alții să fie foarte atenți la matrapazlâcurile celorlalți. Poate în felul acesta ne vom obișnui clasa politică și pe noi înșine sa nu ne mai furam unii pe alții și în final propria căciulă. Vor fi 20 de ani de transformare iar țara va arăta cu totul diferit și oamenii la fel, peste 20 de ani.


Cazul 2: Traian Băsescu rămâne președinte

În acest caz, după referendumul din 29 iulie nu va mai fi nimic. Vom fi un popor învins de noi înșine, mort și îngropat de Uniunea Europeană care ne-a săpat groapa, dar nu a căzut în ea, conform proverbului. Nici alegeri în noiembrie nu vor mai fi. Chiar dacă se vor organiza alegeri parlamentare, algeri nu vor fi, pentru ca nimeni nu va mai vrea să aleagă nimic, pentru ca motivația ar dispărea și la fel și energia și voința. Anticipez o prezență la vot în noiembrie de 5%-10%, probabil vor mai merge la vot doar membri de partid sau cei platiți și duși cu autocarele. Probabil ca va câștiga PDL-ul, însă nu știu ce va câștiga, poate doar niște voturi ale propriilor membri. Cum fiecare om nu se va mai regăsi în ceilalți de lângă el, toți vom căuta soluții din ce în ce mai individuale de supraviețuire. Mulți vor pleca din țară în valuri ca după mineriade; ceilalți care vor rămâne se vor înfeuda care pe unde va găsi un potentat care să-i ofere protecție. Dar mai ales fiecare se va închide în sine și între noi nu va mai exista comunicare. Și dacă rușii vor veni să ia Moldova cu totul până la Siret, și dacă ungurii vor veni sa ia Ardealul până la Brașov, nimeni nu va mai zice nimic și nu se va găsi cineva să miște un deget. Fiecare se va uita în farfuria lui, însă nu știu ce va mai vedea acolo.
Cum o astfel de țară mortificată ar avea nevoie de ceva să o resusciteze, se va relua proiectul unirii cu ciosvârta din Moldova care a mai rămas netrecută de Stalin la Ucraina. Probabil ca în 10 ani se va putea face, dar asta nu va entuziasma pe mulți, unii vor vedea doar un alt prilej pentru a fi taxați și impozitați, căci Moldova este săracă și regiunea va avea nevoie de ajutor financiar de la buget, iar cei de pe malul celălalt vor vedea doar prilejul de a ajunge cât mai repede în Vest. Și astfel ura dintre noi și nepăsarea vor mai dura cel puțin 30 de ani de acum înainte.

duminică, 22 ianuarie 2012

Energiile româneşti de iarnă - Constanta valahă (continuare)

M-am gândit să reiau puţin mai în amănunt ideea constantei valahe. În privinţa duratei dintre două evenimente se observă două tendinţe contrare: una de mărire a intervalului şi una de micşorare a intervalului. Evident, sunt şi factori externi, este nevoie şi de o întâmplare care să aprindă scânteia energiilor populare, dar putem să privim şi ce se întâmplă în intervalul dintre două evenimente, cred că putem găsi acolo o explicaţie pentru cele doua tendinţe.

Să iau mai întâi perioadele mai lungi.

Între revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi revoluţia de la 1848 din ţările române (27 de ani) gasim o perioadă de creştere a Principatelor Române, dar mai ales de emancipare. Sub conducerea generalului rus Pavel Dmitrievici Kiseliov (Pavel Kiseleff) ţările române au parte nu numai de o conducere unică, dar atunci apar şi primele constituţii româneşti, regulamentele organice. Atât de recunoscători îi sunt şi astăzi românii lui Pavel Kiseleff încât cel mai important bulevard din Bucureşti îi poartă numele. El a fost preşedintele parlamentelor (divanurilor) Ţării Româneşti şi Moldovei şi nu cred că este exclus ca de aici chiar să fi venit ideea unirii Principatelor sub acelaşi domn în 1859.

Următoarea perioadă mai lungă, cea mai lungă de fapt, (30 de ani) este între Razboiul de Independenţă şi Rascoala de la 1907. Deşi puternică, rascoala ţărănească de la 1888 nu a rămas în istoria noastră cu acelaşi răsunet ca şi cea de la 1907. Ea nu este o mişcare socială în adevăratul sens al cuvântului, fiind determinată de aplicarea defectuoasă a unor legi neclare precum şi de corupţia din sânul administraţiei locale din acea vreme, cu consecinţe privind legile agricole. De altfel, modificările din legislaţia agricolă au făcut ca revoltele să se repete şi în 1889 şi 1893.

Epoca, în schimb, este caracterizată de spiritul critic al Junimii şi nu numai. Este epoca lui Eminescu, Creangă, Caragiale, Dobrogeanu-Gherea, Maiorescu, Spiru Haret şi B.P. Haşdeu şi a multor altora. Este perioada în care se formează burghezia română. Devenirea noastră culturală a fost strâns legată de formarea burgheziei şi chiar semnul ei, chiar dacă a apărut sub forma unei reacţiuni la schimbarea societăţii. În general, perioada cuprinsă între anii 1877 şi 1907 a fost o perioadă de transformare profundă, de progres şi devenire a societăţii româneşti. În aceşti ani România a încercat să se sincronizeze cultural şi economic cu ţările europene, dar viteza cu care a făcut acest lucru a condus la apariţia unor decalaje sociale. Din acest motiv, Răscoala de la 1907 nu a fost o revoltă a ţăranilor nemulţumiţi, ci o mişcare socială determinată de nerezolvarea unor probleme structurale. Ea a antrenat energii populare care, în lipsa unei direcţii ideologice, s-au marginit la a-şi păstra forma de răscoală, ameninţând însă pe toată durata ei că s-ar putea transforma în ceva mai mult, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la Răscoala lui Horea.

Perioada de la 1940 la 1968 este puţin deosebită, dar păstrează întrucâtva caracteristicile dezvoltării şi ale transformării. Chiar dacă construirea unei societăţi socialiste nu constituie un progres, ci mai degrabă un experiment cu efecte de cataclism social, din punct de vedere economic, atât transformarea cât şi dezvoltarea sunt evidente.

Perioadele mai scurte, de la Revoluţia de la 1848 la Unirea Principatelor şi de la Răscoala de la 1907 la Unirea cea Mare sunt caracterizate de stagnare sau chiar regres: reinstaurarea protectoratului rusesc asupra Principatelor Române, anularea drepturilor românilor transilvăneni câştigate în urma revoluţiei şi consfinţite prin Constituţia Imperiului Autro-Ungar (4 martie 1849) şi nemodificarea legislaţiei agricole şi a situaţiei ţăranilor dupa Rascoala de la 1907.

Există şi două perioade foarte apropiate de medie: cea dintre 1918 şi 1940, şi cea dintre 1968 şi 1989. Caracteristic pentru aceste perioade sunt avîntul şi speranţa care iau naştere în sânul societăţii româneşti ca urmare a unei schimbări de substanţă, urmate apoi spre finalul perioadei de o foarte mare dezamagire şi de o situaţie socială şi economică grea, generatoare de mari frustrări. Politic, situaţiile sunt destul de asemănătoare: avem dictatura regală în prima perioadă şi dictatura ceauşistă în cea de-a doua. Semnificativ este faptul ca astăzi, după 21 de ani de la Revoluţia din 1989, avem o situaţie de acelaşi fel. 1989-2012 este o perioadă de durată medie, începută cu mare speranţă şi cu mari aşteptări din partea românilor, dar care se termină într-o dezamăgire generală şi cu un regim politic autoritar şi discreţionar impus de tandemul Băsescu-Boc.

Şi acum, să vedem când au inceput şi cu ce evenimente s-au sfârşit mişcările sociale analizate.

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu a început în 23 ianuarie 1821 odată cu Proclamaţia de la Padeş şi se poate considera încheiată pe 7 iunie 1821 după bătălia de la Drăgăşani în care asasinul lui Tudor Vladimirescu, Alexandru Ipsilanti, a fost învins de oastea otomană.

Revoluţia de la 1848 a început la date diferite în fiecare dintre ţările române. 27 martie în Moldova, 9 iunie în Muntenia şi 3 mai în Transilvania. De asemenea, durata şi finalul au fost mult diferite, dacă în Moldova revoluţia a durat practic trei zile, până pe 29 martie, în Muntenia s-a terminat odată cu căderea guvernului revoluţionar, pe 13 septembrie, iar în Transilvania a ţinut până anul următor pe 27 iulie, când încetează asediul maghiar asupra cetăţii Alba Iulia.

Unirea Principatelor are loc la datele deja binecunoscute 5 ianuarie 1859 şi 24 ianuarie 1859, cand Alexandru Ioan Cuza a fost ales succesiv domnitor al Moldovei şi apoi al Ţării Româneşti. Procesul efectiv al unirii încetează pe 1 septembrie 1859 când Alexandru Ioan Cuza ordonă ridicarea taberei militare de la Floreşti (Prahova) după ce imperiile Otoman şi Austro-Ungar accepta în mod oficial la Paris, la 25 august, noua organizare a Principatelor Române.

Războiul de Independenţă începe la 9 mai 1877 odată cu Declaraţia de Independenţă rostită în Parlament de Mihail Kogălniceanu şi se încheie pe 19 februarie 1878 odată cu pacea de la San-Stefano şi capitularea turcilor (în faţa ruşilor).

Răscoala ţărănească de la 1907 se declanşează la 8 februarie 1907 pe moşia lui Mihalache Sturdza arendată lui Mochi Fischer şi este înăbuşită brutal pe 29 martie 1907 când armata ţărănească ameninţa să intre în Bucureşti.

Unirea cea Mare, deşi este un proces mai îndelungat, iar în cursul anului 1918 mai multe teritorii româneşti se alipesc ţării (27 martie 1918 - Basarabia, 15 noiembrie 1918 - Bucovina), ea este consfinţită de unirea cu Transilvania la 1 decembrie 1918. Dar, Unirea nu s-a definitivat doar cu Declaraţia de la Alba Iulia, pentru această Unire românii au luptat până la 3 august când au ocupat Budapesta regimului bolşevic al lui Bela Kun.

Rebeliunea legionară, evenimentul care a pus capăt Statului Legionar s-a petrecut în datele de 21-23 ianuarie 1941. Tensiunea acumulată atunci consider că s-a descărcat în 22 iulie 1941 când Ion Antonescu a ordonat trupelor române să treacă Prutul.

1968, anul Primăverii de la Praga a fost totodată şi anul lui Nicolae Ceauşescu. Era un tip obscur până în acel moment, însă poziţia sa curajoasă faţă de sovietici a fost posibilă şi datorită puternicei adeziuni populare. Niciodată până atunci şi niciodată de atunci încolo Partidul Comunist Român nu a mai fost, practic, luat cu asalt de cei care voiau să se înscrie! Printre cei care au făcut-o atunci a fost şi Paul Goma şi menţionez aici acest fapt ca semnificativ. Ascensiunea lui Nicolae Ceauşescu începe pe 21 august 1968 când după invadarea Cehoslovaciei de către sovietici secretarul general al PCR condamnă public acest gest în faţa a câtorva zeci de mii de români strânşi în Piaţa Palatului. Momentul său de glorie poate fi considerat închis odată cu destituirea lui Dubcek de la conducerea Cehoslovaciei, la 17 aprilie 1969.

Mai aproape de noi, Revoluţia anticomunistă din 1989 are începutul la 16 decembrie la Timişoara şi se termină cu mineriada a treia din Bucureşti şi evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Ce se observă? Toate evenimentele enumerate, mai puţin Răscoala de la 1907, se integrează într-o sferă mai larga a unor evenimente internaţionale. Totuşi unele dintre ele ne aparţin nouă în totalitate în timp ce altele sunt importate, legate strâns de evenimentele externe, fără de care nu ar fi putut avea loc în forma în care au avut loc. Acestea din urmă au folosit o energie acumulată în rândul poporului, dar nu au fost rezultatul iniţial al voinţei lui. Practic, au fost preluate mai înainte ca poporul să îşi găsească singur calea către o voinţă proprie, în timp ce evenimentele din prima categorie s-au folosit - atunci când au avut - de evenimente externe doar ca factor declanşator şi oportunitate.

Astfel, Revoluţia de la 1848, Războiul de Independenţă şi ascensiunea lui Nicolae Ceauşescu sunt evenimente din categoria celor de import. Nici unul din acestea nu s-a declanşat iarna.

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu, Unirea Principatelor, Răscoala de la 1907, Unirea cea Mare, Rebeliunea legionara, Revoluţia din 1989 sunt evenimente din prima categorie. Toate au fost declanşate iarna şi au avut tendinţa de a se termina vara. Faptul că Rascoala de la 1907 a izbucnit iarna şi independent de orice conjunctură externă, de altfel absentă, vine să întărească caracteristicile acestei categorii de evenimente.

Şi acum să revin la evenimentele din 2012. Exista conjunctura externă: criza economică şi tulburările recente din alte ţări cum ar fi Grecia sau ţările arabe. Dar este un eveniment pur românesc, corespunde unei nevoi particulare, anume nemulţumirea pe care a adus-o cu sine traseul istoric al României în anii scurşi de la Revoluţia din 1989 şi toate lucrurile lăsate nerezolvate de atunci şi până acum. Respectă media perioadei aşa cum am calculat-o luând în considerare evenimentele pe care le-am descris şi are caracteristica perioadei medii. Revolta românilor din 2012 este o legitate istorică, este manifestarea energiei acestei naţii aşa cum a fost ea canalizată să se manifeste în mod neintenţionat de către cei care sunt la timona istoriei. Au fost şi perioade în care energia poporului s-a manifestat cladind ceva şi în special făcând Unirile cea mică şi cea mare. Probabil că dacă revolta de astăzi va fi înăbuşită, în 11-12 ani vom izbucni şi vom izbândi Unirea cu Basarabia, căci avem nevoie de un proiect naţional care sa ne canalizeze energiile înăbuşite. Aşa s-a întâmplat după 1848 şi după 1907. Probabil că dacă revolta de astăzi va reuşi, vom trăi în continuare o perioadă de 25-30 de ani de transformări şi progres la capătul căreia sper, ca în absenţa oricărei nemulţumiri sociale, să putem să ne folosim energia următoarei generaţii într-un proiect comun tuturor românilor. În 2037-2038.

vineri, 13 ianuarie 2012

Constanta valahă

Din timp în timp se întâmplă ceva cu poporul acesta. Rezonează la unison la evenimente sau circumstanțe. Nu este vorba de toate evenimentele cuprinse în cartea de istorie, sunt niste evenimente mai speciale care adună energiile, producând apoi schimbări profunde în societatea românească. De cele mai multe ori aceste evenimente sunt rezonante cu alte întâmplări sau circumstante mondiale. Dar ceea ce le deosebește de restul evenimentelor este puternica adeziune și larga participare a maselor la o idee comună și pasiunea pe care o pun în manifestare.
Iată mai jos o listă de evenimente care corespund acestui profil:


Anul
Eveniment
Diferenta
1821
Revolutia lui Tudor Vladimirescu
1848
Revolutia de la '48
27
1859
Unirea Principatelor
11
1877
Razboiul de Independenta
18
1907
Rascoala taraneasca
30
1918
Unirea cea Mare
11
1940
Statul Legionar
22
1968
Ascensiunea lui Ceausescu
28
1989
Revolutia anticomunista
21
Media
21


Și acum avem anul 1989 + 21 = 2010. Cum media de aceea e medie, ca să fie o marime în jurul căreia roiesc deviațiile de la medie, aștept cu interes, căci se apropie...




marți, 29 noiembrie 2011

Nae Ionescu, natiunea si istoria

Mi-a cazut de curand in mana o carticica verde: Fenomenul legionar de Nae Ionescu, o editie ingrijita de Constantin Papanace.
Interesant. Sunt patru conferinte ale lui Nae Ionescu tinute in fata legionarilor in timpul detentiei sale din lagarul de la Miercurea Ciuc. Cum conferintele au fost de fapt niste cuvantari, cele aparute in carte sunt de fapt niste rezumate, se simte ca sunt scrise in graba, dar cursivitatea si claritatea lor arata ca au retinut esentialul. Mai transpare ceva: Nae Ionescu nu era numai convingator, dar avea anvergura; era "mare". Imi imaginez cum auditoriul il aculta, cum s-ar zice, cu gura cascata.
Totusi, peste decenii dar si la o alta varsta decat cea de abia iesit din adolescenta, Nae Ionescu nu m-a convins. El zice ca istoria este creata din forme istorice, adica tot ceea ce cuprinde viata omeneasca cu diferitele ei aspecte si elemente constitutive la un moment dat. Aceste momente sunt succesive, obligatorii pentru toti indivizii si nu se cauzeaza. Argumentul noncauzalitatii este lipsa sensului in istorie, istoria nu se indreapta catre ceva anume, ci ea este doar o insiruire de astfel de forme istorice.
Participarea oamenilor la istorie devine astfel nu doar obligatorie, dar si pasiva. Istoria creeaza oamenii si nu oamenii creeaza istoria. Indivizii sunt condamnati sa reactioneze la momentul istoric pe care il traiesc, insa nu pot actiona pentru a crea forme istorice.
Dincolo de faptul ca exista - si existau si pe vremea cand Nae Ionescu conferentia - dovezi care sa infirme aceasta teza, sunt si implicatii de natura teoretica care vin sa contrazica perceptia istoriei ca o fatalitate. Reactiunea indivizilor la o forma istorica este o actiune in sine. Reactiunea unui singur individ nu are suficienta forta, desigur, pentru a schimba sau pentru a intari o forma istorica data, dar adunate, reactiunile mai multor oameni pot face aceasta. Si nu ma refer la revolutii, Nae Ionescu ar putea sa spuna ca revolutia insasi este o forma istorica. Daca ea apare, oamenii trebuie sa i sa conformeze. Dar migratia este cel mai bun exemplu, cu atat mai mult cu cat Nae Ionescu lega formele istorice de locuri geografice. Iata, continentele ne-euroasiatice sunt creatia actiunii voluntare si constiente a unor oameni care au ales acele locuri geografice pentru a crea formele istorice in care sa se manifeste conform vointei lor. Ideea fatalitatii implacabile a istoriei fie ea cu sens, ca la Marx, sau fara sens la Nae Ionescu, este menita sa justifice nimicnicia individului in fata necesitatilor istorice. Macar la Marx, unde istoria avea sens, aparitia formelor istorice nu era un mister, asa cum este la Nae Ionescu...
Formele istorice se manifesta prin fapte istorice, care sunt obligatorii pentru indivizi. Formele istorice nu se adreseaza indivizilor, nu au nici o legatura cu acestia. Felul in care indivizii sunt afectati de formele istorice este mediat de colectivitatea in care traiesc, poporul sau natiunea din care fac parte. Faptele istorice nu sunt date indivizilor sa le faptuiasca ci colectivitatilor, iar indivizii participa la ele in virtutea apartenentei lor la un popor sau o natiune.
Ar fi aici de amintit de teza conform careia intregul nu este egal cu suma partilor. Subscriu, este demonstrat deja atat empiric cat si teoretic. Dar asta nu inseamna ca partea este diferita de intreg in mod substantial, dimpotriva. Partea se regaseste total in intreg. Intregul este suma partilor si a relatiilor dintre parti. Daca o parte nu se regaseste total in acel intreg, atunci nu ii este parte intreaga.
Nae Ionescu vede lucrurile inversat. El considera ca intregul este cel care defineste individualul: "nu exista adevar individual absolut decat unul: adevarul comunitatii", ceea ce este fals. Adevarul individual, particular (adica al partii) poate fi intreg participant la adevarul comunitatii. Altfel ar fi ca si cum nu zidurile si acoperisul delimiteaza casa, o formeaza si o definesc, ci invers, casa delimiteaza zidurile, acoperisul si le da forma si continutul pe care le au. De cate ori oamenii nu si-au construit casele in etape, azi un zid, maine inca o camera, poimaine un etaj... si niciodata nu se poate spune ca o casa e terminata definitiv, la ea adaugandu-se succesiv din generatie in generatie alte si alte dependinte.
La fel e si cu natiunea. Ea este intregul indivizilor care participa la ea., dar nu e niciodata definitiva. Natiunea se transforma perpetuu inclusiv prin degradare, la fel ca si o casa. Nu natiunea ne defineste pe noi ca indivizi, ci noi o definim si o cream sau o pastram in fiecare zi prin faptele noastre particulare si nu istorice. Nu poti sa etichetezi pe cineva ca fiind intr-un anumit fel doar pentru ca pe pasaportul sau scrie ca vine dintr-o anumita tara. Dar poti sa o faci daca intri si esti de acord cu logica lui Nae Ionescu, care astazi, de cand cu intamplarile din Franta, Spania si Italia se dovedeste mai europeana ca oricand.
De asta si afirm a n-a oara, ca mie nu imi place Europa. Este fundamentata gresit.Toate ideile politice europene sunt un dezastru pentru oameni. Nu tin cont de ei ca indivizi, nu ii trateaza ca persoane, adica subiecti cu vointa proprie. Intotdeauna in Europa vor fi interese mai inalte decat cele ale fiecarui om in parte, la care omul nu poate ajunge si nu conteaza daca le va intelege. In orice caz, aceste interese inalte primeaza. Rezultatul s-a vazut in secole de razboaie devastatoare, de la Revolutia Franceza pana la Al doilea razboi mondial si dupa, inclusiv in anii de comunism. Dar nici acum nu s-a schimbat nimic: filozofia juridica este ca vointa oamenilor sa se supuna legilor si nu legile sa fie facute dupa vointa oamenilor. Nae Ionescu ar putea fi fericit inclusiv in democratia europeana de astazi, de radacina franceza, continentala. Europa este si va ramane un focar de violenta atat timp cat oamenii vor fi frustrati de ceea ce le apartine cu adevarat: eul lor.
Revenind la conferintele lui Nae Ionescu, el considera pe drept cuvant ca deosebirea dintre popor si natiune o constituie constiinta de sine. Doar contextul in care face aceasta constatare este gresit, dupa cum am aratat mai sus. Asa cum vad eu lucrurile cred ca se poate deosebi intre trei categorii: populatie, popor si natiune. Caracteristicile si in acelasi timp deosebirile ar fi astfel: bazandu-ma pe ideea ca intregul este suma partilor si a relatiilor intre ele, o populatie ar fi doar o suma a partilor, niste indivizi care nu au relatii intre ei, nu comunica, se feresc sa intre in contact unii cu altii; un popor, din acest punct de vedere este o comunitate de indivizi care comunica in virtutea unor simtiri comune, ganduri, idei, interese sau idealuri; iar o natiune ar fi poporul care face toate acestea in mod constient, programatic.
Daca e sa ne uitam astazi la noi, la romani, cat de mult din ceea ce facem impreuna este constient, cat de mult premeditam sa facem aceste lucruri in comun tocmai pentru ca ne simtim apropiati unii de ceilalti prin interese, idei, ganduri sau idealuri? Mai deloc. Astazi incetam a mai fi o natiune, tocmai pentru ca renuntam in mod programatic sa avem ceva in comun unii cu altii. Nici macar contorizarea la apa rece si apa calda nu vrem sa o mai avem in comun. Pericolul tocmai in aceasta consta, ca noi trecem de la un popor cu constiinta de sine la o constiinta de sine fara popor. Ne izolam din ce in ce mai mult unii de ceilalti, incercam sa avem cat mai putine contacte si cele pe care le mai avem le tratam ca fiind cu un dusman. Nu mai exista deschiderea fireasca a oamenilor unii catre ceilalti, romanii se feresc unii de altii in timp ce cauta cu obstinatie compania strainilor. Devenim din ce in ce mai mult o populatie.
Nu cred ca este un fenomen pur romanesc. Daca eu am dreptate si nu Nae Ionescu, atunci trebuie ca acest fenomen este la scara europeana. Cauza lui este obturarea manifestarilor firesti a individului ca persoana in comunitatea sa, impunerea unor norme straine de vointa sa si nevoile sale sub pretextul unor interese mai inalte, dar care nu sunt ale lui si la care nu are acces. Democratia se goleste de continut, chiar daca are forma, votul devine ceva abstract, pentru ca nu serveste la nimic celui care voteaza. Rezultatul este chiar refuzul oamenilor de a mai participa la viata unei comunitati in care nu se regasesc, tocmai pentru ca nu mai este a lor ci vine din alta parte si le este data lor de-a gata.
De aceea spun iar: Europa nu mai are viitor. Iar noi ne-am bucurat ca am intrat in Europa.




sâmbătă, 2 aprilie 2011

Nu le dati nimic, ca-i jale!

Cred ca in lume se petrece un experiment. Stiu, sunt inca unul din corul celor care "denunta" o teorie a conspiratiei. Dar eu as aduce si alte argumente.
Iata, in lumea araba atat de traditionalista lumea face revolutii pe tweeter si facebook in timp ce cei aflati la putere sunt hotarati sa nu cedeze. In lumea veche oamenilor li se ia din drepturi si avantaje. In Lumea Noua se dau bani cu nemiluita, vrei bani, ia bani, cati vrei? In Asia nu se intreprinde nimic, ca nu-i nevoie, acolo sunt dezastre naturale an de an, la niste dimensiuni de neimaginat pentru noi europenii.
Pare ca oamenii sunt testati. Ce se intampla daca oamenii ies in strada nemultumiti, dar se lovesc de o rezistenta acerba din partea conducatorilor? Care este limita dupa care conflictul devine armat, pana unde pot conducatorii sa reziste? Iar pentru un astfel de experiment au fost alesi tocmai arabii, cunoscuti ca fiind foarte violenti, extrem de violenti fata de restul lumii. Daca vrei sa testezi astfel de limite, arabii sunt cei mai potriviti.
Ce se intampla daca banii nu mai sunt un vehicul de valoare? Ce se intampla daca banii sunt la discretie pentru orice ai vrea sa ai? Cand nu vor mai fi bariere care sa oapreasca consumul si goana dupa a avea, ce vor face oamenii? Si tocmai americanilor li se intampla asta, la ei se tiparesc bani cu nemiluita, tocmai in cea mai mare societate de consum, unde consumul este deja la o scara de greu de imaginat de restul lumii.
Ce se intampla daca dezastre naturale vor veni unul dupa altul? Asiaticii sunt cei mai loviti de cutremure, valuri de cutremur uriase, inundatii si alte catastrofe. Si parca nu inatmplator, in Asia sunt cei mai multi oameni pe centimetru patrat dar si cei mai ordonati. "Sunt ca furnicile" dupa cum imi spunea un prieten, organizati dupa modelul unui musuroi si cu acelasi respect pentru viata individuala ca si a unor furnici. Ba chiar sunt mai multe modele de "musuroi", din India pana in Japonia, de la un accent pus pe comunitati rurale pana la accentul pus pe dezvoltare high-tech.
Ce se intampla daca siguranta si confortul oamenilor vor fi afectate? Unde este viata cea mai linistita, previzibila si confortabila, daca nu in Europa? Aici avem austeritate. Ce vor face oamenii cand li se vor lua din bani, cand li se va lua din dreptul la munca, cand li se va lua orice? Care este limita, bariera dupa care vor iesi in strada, precum cei din tarile arabe? Cat de violenti vor fi astfel de oameni obisnuiti cu confortul si siguranta? La Londra si la Atena avem posibile raspunsuri.
Daca lasam Rusia la o parte - desi si acolo avem ceva, e un despotism luminat de secol XVIII destul de inedit pentru lumea actuala - Bucurestiul si Atena sunt marginile unei lumi pe care Occidentul s-a hotarat in cele din urma sa si-o asume: crestini, dar nu ca ei, orientali, dar nu ca musulmanii. O lume ciudata care nu se incadreaza nicaieri, blamata de toti. Cum reactioneaza locuitorii acestei lumi la experiment? Asumati fiind de europeni si noi suntem supusi aceleiasi austeritati. Atena a explodat. Bucurestiul s-a intins la umbra si se odihneste.
Romanilor aflati in austeritate a inceput sa li se ia. Li s-a luat din bani - n-au iesit in strada decat ca sa danseze pinguinul. Li s-au marit preturile brusc - n-au iesit in strada, au ales sa manace mai putin, sa fure mai mult sau sa se descurce ei cumva. Li s-au luat drepturile copiilor, mamelor, pensionarilor, muncitorilor - romanii iar nu au iesit in strada, au preferat sa se uite la televizor sa vada daca nu cumva iese cineva in strada.
Si atunci a venit unu' si a zis ca daca toti le iau romanilor incercand sa afle pana unde pot fi maltratati acesti oameni fara sa reactioneze, atunci el o sa incerce invers, o sa le dea. Si a facut promotii in magazinele proprii. La zahar si ulei - omor, s-au calcat la propriu oamenii in picioare. Bine, hai ca ca sunt morti de foame, dar la detergenti? S-au calcat in picioare. Intamplarea cu promotiile la bormasini nu a fost o intamplare, e ceva caracteristic: si atunci s-au calcat romanii in picioare. Nu au mai contat cordoane de ordine, politisti, nimic. Ba, chiar reprezentantii autoritatilor erau sa fie linsati.
Si atunci, eu zic ca aici, la noi, experimentul a esuat. Asa cum am compromis pe rand, feudalismul, comunismul, capitalismul ba chiar si terorismul, noi nu ne incadram in nici o schema. Daca ni se iau si pieile de pe noi, nu reactionam. Dar Doamne fereste sa dai ceva romanilor...! Fiare, devin fiare, calca totul in picioare, in urma multimilor ramane prapad!
Si nu stiu de ce, dar nu-mi iese din minte o intrebare: daca Ceausescu nu promitea 100 de lei in plus la salariu?

Update sau "at a second thought":
Sau poate ca experimentul nu a esuat. Poate ca au vrut sa vada ce se intampla cand unor oameni care nu mai au nimic li se arata momeala. Cand omul nu mai traieste decat ca sa manace, care e reactia omului redus la a fi o soma?

miercuri, 24 martie 2010

"Stai si munceste"

Azi ma vanturam pe la birou de colo-colo. Am exasperat-o pe colega mea care lucra la ceva si probabil ca trebuia sa fie atenta. Poate ca ii distrageam atentia, asa ca mi-a zis ca "la serviciu omul sta si munceste, nu se vantura pe usi". Nu mi-a zis-o cu rautate, asa ca am ras amandoi de felul in care suna fraza: stai si munceste.

Asta m-a si pus iar pe ganduri in cele din urma. Cat de usor alaturam unui verb care desemneaza faptuiri verbul "a sta". Nu numai ca il alaturam, dar "a sta" este insusi cadrul in care se manifesta "a faptui". Pe romaneste, nu poti face ceva fara sa incadrezi faptuirea intr-o stare. A face este ceva static.

Incadrata intr-o stare, faptuirea nu schimba de fapt nimic. Doar consuma ceva energie, e un fel de zbatere. Rezultatul nu depaseste starea in care se afla faptuirea, nu o schimba. De aceea rezultatul nici nu justifica faptuirea, poate la fel de bine sa nu fie. Nemunca la romani nu este lene, este lipsa unui orizont, a unei schimbari de stare. Chiar asa si suna definitia bogatiei pentru o persoana anume, adica e om cu stare. Dar oamenii bogati nu sunt bogati pentru ca au muncit, sau pentru ca au facut ceva pentru a deveni bogati. Orice ar fi facut, nu isi puteau depasi starea printr-o actiune in acest sens. Oamenii bogati, dar si oamenii saraci, sunt asa pentru ca aceasta este starea lor, e ca un dat. Devenirea nu exista in relatie cu vreo faptuire a omului, ea daca este este datorita norocului. Chiar si cei care fura - cedand deci unei dorinte imediate si nu urmand calea vreunei vointe - se imbogatesc doar daca "au noroc" si nu sunt prinsi. Devenirea are o cauza exterioara intotdeauna. Ea este exceptionala si nu afecteaza profund starea initiala, nu o anuleaza odata pentru totdeauna. De cate ori nu am auzit vorba, "taranul tot taran..."? Actiunea la romani este inutila, deci vointa nu are sens. Cum spuneam intr-o postare precedenta, ar tulbura ordinea lumii.

Acum ma voi opri la felul in care este privita faptuirea in Sfanta Scriptura. Sa fiu iertat, nu vreau sa predic, dar trebuie sa fac o comparatie pentru scopul acestor scrieri.

In primul rand observam ca munca este faptuire. A munci inseamna a lucra, adica a face lucruri depunand efort. Este faptuirea cu "F" mare. Dumnezeu opreste munca in ziua odihnei printr-o porunca clara, a patra: "pazeste ziua odihnei, ca sa o tii cu sfintenie cum ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau" si face aceasta tocmai pentru ca si El a muncit, apoi s-a odihnit: "si a sfarsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea Sa, pe care a facut-o; iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a facut". Lucrand cu osteneala, deci muncind, Dumnezeu a creat lumea iar omul este "lucrul mainilor Sale". Asadar munca inseamna creatie, inseamna faptuire si deci inseamna iesirea din starea de dinaintea faptuirii. Prin faptuire, cadrul starii este rupt de vointa faptuirii.

Dar munca mai inseamna si slujire, iar roadele muncii sunt dar de la Dumnezeu. De aceea din roadele muncii se aduc jertfe, pentru ca roadele muncii sa fie binecuvantate ca o rasplata a slujirii. Osteneala prin munca nu este o zbatere fara rezultat decat pentru cei care nu si-o inchina ca slujire: "toata munca omului este pentru gura lui si cu toate acestea pofta lui nu e astamparata" (Eccleziastul, cap 6.) si "munca oboseste pe cel nebun" (Eccleziastul, cap.10) si pilda cu omul caruia i-a rodit ogorul din Evanghelia dupa Luca, cap.12.

Deci tot ce munceste omul, fie ca faptuieste, fie ca slujeste, rezultatul nu este inchis in starea de dinaintea faptuirii sau slujirii. Slujirea insasi este cea care il ridica pe om, caci cel mai mare este cel care slujeste cel mai mult.

Inca o data ceva nu se potriveste in etosul romanesc cu spiritualitatea Sfintei Scripturi. Poate ca are o valoare estetica sau de alta natura, dar nu este crestin. Inactiunea "mioritica" oricum ai lua-o nu are specific crestin. Relele specifice noua romanilor nu sunt imputabile crestinismului ortodox. Originea lor trebuie cautata in straturi mai adanci. Sa nu uitam ca stramosii nostri daci nu au pus nimic in scris. Nu stim astazi limba lor, incercam doar sa deducem ce cuvinte ne-ar fi putut ramane de la ei, dar ca structura lingvistica limba dacilor este o necunoscuta pierduta definitiv. In schimb, stramosii nostri latini spuneau ca ceea ce scrii ramane, "scripta manent". Doua conceptii diferite despre lume s-au intalnit aici si a biruit cea care a considerat ca ceea ce scrii ramane, ceea ce vorbesti se uita. Scrisul este la origini memoria lucrurilor prezente intr-o lume din viitor schimbata. Oralitatea culturii dace arata ca ei nu au considerat o clipa ca lumea lor se poate schimba. Tocmai de aceea schimbarea nu i-a gasit pregatiti sa ramana iar urma lor s-a sters. La fel si noi astazi suntem ca popor in acelasi pericol si ne destramam vazand cu ochii. Daca nu vom lua in considerare sa ne schimbam mai intai noi in adancul firii nu vom mai fi aici decat o vaga amintire, dar nu a noastra ci a altora. Ca sa fim trebuie sa devenim, sa faptuim, sa muncim, sa slujim, iar toate acestea se fac cu vointa, prin renuntare la a satisface mai intai poftele imediate. Ar insemna sa ne crestinam in adancul firii.

Mi se poate obiecta totusi, de unde atunci faptul ca suntem crestini, ca am rezistat ortodocsi, ca avem o Biserica care ne reprezinta neamul daca noi nu suntem crestini in etosul nostru? Am sa raspund acum pe scurt, crestinismul la romani a fost pastrat acolo unde s-au putut citi scripturile, adica in biserici si manastiri si a fost transmis de preotii si invatatii neamului din generatie in generatie. La romani, voi spune cu tot riscul de a fi blamat, boierii au fost adevaratii crestini, nu taranii, adica poporul. Poporul i-a urmat pe boieri, oarecum mimetic, caci sa fi facut altceva ar fi insemnat sa strice ordinea lumii.

Voi reveni.

vineri, 15 ianuarie 2010

A fi sau a nu fi... acesta e raspunsul

Recitesc din timp in timp ce am scris. Incerc sa imi dau seama ce am vrut sa spun, cum am gandit in momentul respectiv si verific daca sunt coerent cu mine insumi.

Am gasit, de exemplu, intr-o postare nu foarte veche, o constructie paradoxala. Am sustinut cumva ca Romania este o structura destructurata. Ceva care este si nu este in acelasi timp. Adica un paradox.

Mai ciudat este ca nu mi se pare o incoerenta. Pare ca face parte din ceva atat de adanc in interior, incat e definitoriu, chiar daca e mai greu de explicitat. Se leaga cumva cu o alta fraza mai veche: m-am simtit roman de prea multe ori.

Apoi a venit revelatia.

Am la doua companii o aplicatie soft de gestiune si comerciala. Evit pe cat posibil sa le spun firme, pentru acest cuvant - "firma" - imi suna ca in expresia "ti-ai dat cu firma-n cap", ceea ce pentru multi patroni din Romania este si foarte adevarat... si cumva foarte legat de ceea ce voi scrie in continuare.

Intr-o zi, la una dintre companii m-au rugat sa le modific programul astfel incat sa poata face si alte lucruri decat cele pe care le facea pana in acel moment. Era vorba despre modul in care ei voiau sa lucreze cu clientii. Am avut interior un scurt moment de ezitare, ceea ce mi se cerea se batea cap in cap cu ceea ce facea deja aplicatia. Descrisa verbal, situatia nu parea deloc nelalocul ei, insa in calculator trebuia sa produc un paradox: aplicatia sa inregistreze si sa nu inregistreze niste parametri. Insasi decizia daca acesti parametri trebuiau sau nu inregistrati urma sa fie luata de catre utilizator mult dupa ce programul isi facuse treaba, in functie de niste rezultate comerciale.

Apoi mi-am adus aminte ca de-a lungul timpului utilizatori din ambele companii unde aplicatia mea lucreaza mi-au cerut de foarte multe ori sa fac acelasi gen de lucruri. De fapt, ceea ce mi s-a cerut cu insistenta a fost numai acest fel de lucruri. Pentru toata lumea parea normal ca ceva sa fie si sa nu fie in acelasi timp, urmand sa decida asupra fiintarii finale a lucrurilor mai tarziu, mult dupa ce momentul in care lucrurile ar fi putut lua fiinta.

In logica oricarui programator ordinea in care se intampla evenimentele este esentiala. Asa am pornit si eu analiza a ceea ce aveam de facut. La o prima vedere, parea ca un fapt care trebuie sa se petreaca in prezent va fi afectat de o decizie din viitor. Insa cei care mi-au cerut modificarile la program au vrut deja sa ia aceasta decizie afectand de fapt un eveniment petrecut anterior. Decizia lor a fost constransa de felul in care lucra calculatorul si aceasta i-a determinat sa imi ceara modificarile. Ei nu au putut afecta evenimentul din trecut, insa nu au putut-o face in prezent. Am ajuns astfel la concluzia ca am nevoie ca o decizie din prezent sa afecteze un eveniment din trecut. Iar asta se poate face, cel putin calculatorul o poate face, readucand in prezent si modificand evenimentul inregistrat in trecut. Dar in viata noastra de fiecare zi acest lucru nu poate fi facut. Ce-i determina totusi pe oameni sa vrea cu incapatanare sa fie asa, ingnorand cu desavarsire logica trecerii timpului?

Sau ca sa cobor mai pe pamant, de ce pierdem ore, zile, sau adunate toate, poate chiar ani de discutii sterile despre ce ar fi fost daca... Foarte specific national, nu-i asa?

Energii masive se pierd in astfel de discutii. Ne certam, reprosandu-ne unii altora ce am facut sau ce nu am facut si nimeni nu are cel mai mic imbold sa treaca peste intamplarile trecutului. Nu ne putem impaca cu trecutul pentru ca el ne afecteaza prezentul intr-un mod ciudat. Pur si simplu nu ne lasa sa luam deciziile asa cum ne vine intr-un anumit moment. Trecutul se razbuna, parca, pentru faptul ca noi nu am gandit viitorul atunci cand trecutul era prezent. Dar asta nu ne impiedica sa luam mereu iar si iar decizii de moment, peste tot acolo unde putem. Si nu invatam nimic, indiferent cate certuri vom mai avea despre intamplarile din trecut. Toate aceste certuri si discutii sunt nimic altceva decat incercarile noastre a aduce in prezent un trecut care nu ne mai convine si sa-l modificam dupa cum de vine pe moment, la fel cum fac eu cu evenimentele memorate de calculator.

De ce asta? Nu am auzit, nu am intalnit la alte popoare acest caracter. Ne comportam si traim ca intr-un vesnic prezent si ne miram tot timpul ca trecutul ne trage de maneca si ne miram ca suntem unde suntem, suparandu-ne nu pe noi ci pe niste evenimente care s-a intamplat sa se intample. Ba chiar ne suparam si pe evenimentele care nu s-au intamplat.

De unde am plecat totusi? De la o dorinta a cuiva ca un lucru sa fie si sa nu fie in acelasi timp. Un paradox. Asa e gandirea romaneasca, paradoxala. Asa si suntem caracterizati, ca paradoxali. "Paradoxul romanesc", este deja o eticheta pusa pe aceasta tara. Si cum paradoxul nu poate fi explicat, nimeni nu intelege nimic din ceea ce se intampla cu noi. Nici noi nu ne intelegem de cele mai multe ori, desi sunt tot timpul romani care incearca sa se desprinda de acest paradox si privind din afara sa il inteleaga. Voi incerca aici nu atat o explicatie, ci mai degraba o implicatie.
Neputinta de a face o distinctie clara intre a fi si a nu fi, intre categorii concomitent exclusive are, ca orice pe lumea acesta, niste urmari. Iar eu cred ca aceste urmari se reflecta in special asupra felului in care se poate proiecta viitorul.

Viitorul nu este o consecinta automata a ceea ce este la un moment dat. Din aceasta perspectiva ar fi mai degraba un prezent privit dinspre o zona a trecutului. Viitorul este mai degraba proiectia noastra in viitor. A noastra ca indivizi, a noastra ca popor sau comunitate, a noastra ca organizatie, sau altceva care ne implica. Viitorul este mai intai de toate o constructie mentala a ceea ce va fi. El nu este pur si simplu, ci noi il construim mai intai in imaginatie cu ajutorul ideilor pe care le avem despre noi si despre lumea noastra. Este ceea ce credem ca va fi, dar nu oricum ci pentru ca vrem si ne dorim sa fie. Sau sa nu fie. De exemplu, ne proiectam viitorul spunand ca peste un numar de ani speranta medie de viata va fi 120 de ani. Asta este ceea ce va fi. In acelasi timp ne proiectam viitorul spunand ca peste un alt numar de ani motoarele cu ardere interna nu vor mai fi, iar asta este ceea ce nu va mai fi. Iar noi vom face tot ce putem sa ajungem in acest viitor, vom inventa noi medicamente chiar daca vor fi naturiste, este mai putin important, si vom cauta sa perfectionam alte tipuri de motoare pentru a renunta la cele cu ardere interna. Viitorul nostru arata foarte clar din acest punct de vedere, impartit simplu in cele doua categorii ale existentei: ceea ce va fi si ceea ce nu va fi.

O idee deja se contureaza. Pentru romani viitorul este imposibil. Daca a dori ca ceva sa fie si sa nu fie in acelasi timp este ceea ce ne caracterizeaza pe noi ca indivizi dar si ca popor, atunci nu avem cum sa ne proiectam viitorul. Nu poti sa spui ca speranta medie de viata va fi 120 de ani si in acelasi timp sa spui ca speranta medie de viata nu va fi 120 de ani. Romanii totusi, asa sunt obisnuiti sa gandeasca, chiar daca in cazuri particulare evidente nu o vor face. Si cand spun ca nu o vor face, inteleg prin acesta ca nu o vor face deloc, adica nu se vor pronunta. Ca mecanism psihologic este simplu de decriptat: cand logica formala vine in conflict evident cu matricea gandirii romanesti, romanul va alege cel mai probabil sa nu intre in conflict, evitand subiectul. Alegand intre logica formala si matricea gandirii romanesti, ar actiona chiar impotriva acestei matrici, caci ar transa adevarul intre a fi si a nu fi indiferent de alegerea facuta. Atat de paradoxala este aceasta matrice, incat ea evita un paradox tocmai prin faptul ca il conserva. Poate fi interesant ca mecanism al gandirii, insa nu ajuta deloc pe taramul faptelor.

Sa consideram celebrul "to be or not to be". In romaneste a fost tradus intotdeauna prin "a fi sau a nu fi". Sensul expresiei este foarte clar, o categorie a existentei o va exclude pe cealalta. In engleza, ca si in romana, infinitiviul include in el prezentul si viitorul, ca posibilitate. Dar, mai mult, "to be or not to be" ne arata ca posibilitatea contine in ea si imperativul ei. Expresia originala se poate traduce in romaneste la fel de bine si "sa fie sau sa nu fie", iar in engleza poate avea insemnatatea ambelor traduceri in acelasi timp. O data in plus, dorindu-ne in mod firesc ca ceva sa fie dar si sa nu fie in acelasi timp prezent, ni se arata ca nu putem sti de fapt cum trebuie sa arate ceea ce trebuie sa fie maine. De aceea noi, ca romani, nu vom putea construi nimic.

Precis, iata de ce orasele noastre arata total construite la intamplare, evident fara un plan coerent de sistematizare. De aceea toti angajatii sunt nemultumiti de sefii lor si mai ales de sefii din top management-ul companiilor. Si pe buna dreptate, caci acolo se fixeaza obiectivele, adica acolo se proiecteaza viitorul, sau ar trebui sa se proiecteze viitorul, cand de fapt tocmai acolo nu apare nici un fel de viziune. De aceea legile noastre sunt atat de strambe pentru ca nu corespund decat unor nevoi absolut circumstantiale. Iar circumstantele sunt doar rodul intamplarii, ba de multe ori sunt chiar exterioare legilor pe care le determina, cum ar fi dorinta de a avea si noi o lege ca a altora. Ca sa avem si noi falitii nostri, nu...? De aceea birocratia romanesca este atat de irationala (paradoxal nu?), cand birocratia este tocmai determinata de nevoia de rationalizare, de regularizare a unui proces social. Tocmai pentru ca regula la noi nu e clara fata de ceea ce trebuie sau nu sa fie, iar acolo unde regula este prin exceptie clara si coerenta, ea vine in contradictie cu matricea gandirii romanesti, ceea ce il va determina pe birocrat (functionarul de care ne lovim) sa amane cat poate el luarea unei decizii in ceea ce il priveste pe petitionar. De aici si plimbatul intre birouri, nimeni nedorind sa-si asume conflictul interior al luarii unei decizii. De ce spaga rezolva situatia? Simplu: decizia nu se mai ia in baza legii sau a regulamentului ci dupa logica profitului personal nemijlocit. Birocratia si birocratul scapa de conflictul sau interior si se alege si cu niste bani.

Poate ca pana aici nu am adus dovezi clare ale faptului ca matricea gandirii romanesti nu face distinctie clara intre a fi si a nu fi si ca "a fi" exclude pe "a nu fi". Dar cu totii am invatat sa fim de acord ca cel mai bine se vede fondul nostru ancestral in balade si in special si cel mai pregnant in Miorita. Sa ne oprim putin asupra ei, ar fi totodata si in ton cu numele blogului.

Voi trece peste faptul ca cei doi baci, ungureanul si vranceanul, se coalizeaza pentru a-l omori pe cel moldovean pentru simplul motiv ca e mai instarit. Este si aici evidentiata o trasatura de caracter, dar nu aceasta intereseaza acum. Foarte importanta este reactia ciobanului la aflarea vestii despre complot. Invatam la scoala ca este vorba de resemnare in fata mortii, a destinului etc. adica o impacare si o acceptare senina a ceea ce urmeaza sa se intample. Prezentarea este facuta ca si cum am fi martorii unei manifestari virtuoase a ciobanului victima, urmare a unei filozofii superioare asupra vietii si a mortii, asupra existentei in general. Dar chiar alegoria moarte-nunta este cea care ne arata substanta gandirii romanesti, matricea ei.

Implinirea vietii - nunta - in moarte si tratarea ei in mod asemanator, arata ca pentru ciobanas nu este foarte clar ca a muri inseamna sa nu mai traiesti. Chiar daca putem vorbi despre o existenta de alta natura, viata sub aspectul ei material ia cu siguranta sfarsit. Ciobanasului nu-i este foarte clar ca a fi si a nu fi in viata sunt doua categorii ale existentei care se exclud reciproc. Sentimentul mortii nu exista pentru ca aceasta inca nu s-a produs. Sursa linistii atat de senine a victimei ar putea fi aici. Fiind in imposibilitatea mentala de a distinge intre a fi si a nu fi in viata, ciobanasul nu-si poate vedea viitorul sau fara sine. Ar trebui ca evenimentul sa se intample ca sa il perceapa. Desi, in cazul mortii si acesta ar putea fi considerat un paradox, faptul este simptomatic pentru orice alt fel de eveniment s-ar fi putut produce. Perceperea zilei de maine nu poate fi facuta decat ca urmare logica in categorii de fals sau adevarat a ceea ce este. Viitorul este o retea de posibilitati ale carei noduri sunt compuse din valori de adevar exclusive, indiferent cate legaturi se pot face intr-un asemenea nod.

In nici un caz nu poate fi vorba de resemnare. Resemnarea este o atitudine care survine dupa ce toate incercarile au esuat, chiar daca aceste incercari au fost doar niste proiectii ipotetice ale unor posibilitati, adica incercari de proiectie a viitorului. Ciobanul din balada nu face nici o clipa asa ceva ci demonstreaza ca nu face mental o distinctie clara intre a fi in viata si a nu fi in viata. Ma hazardez sa spun ca a doua zi cand i s-ar fi intamplat sa primeasca un topor in cap ar fi realizat foarte clar si prozaic distinctia, insa de acesta data cu alta parte a gandirii. Dar foarte important este ca inactiunea sa mioritica este consecinta a nedistingerii ca separate a doua categorii opuse.

Implicatiile sunt chiar mai mari, afectand vointa. Cum poti sti precis ce vrei, cand nu poti face o distinctie clara intre doua lucruri opuse si exclusive? Catre ce iti poti canaliza vointa? Impulsul de a construi ziua de maine este un rezultat al vointei, dincolo de faptul ca nu intotdeauna lucrurile se petrec dupa vointa noastra. Dar acest lucru nu ar insemna decat ca vointa noastra a interferat cu vointa altora ajungand la un altfel de final pe care nu l-am controlat in totalitate sau chiar deloc. Romanul "ideal" este astfel prizonierul unui prezent continuu, suportand mereu consecinte ale unor actiuni pe care nu si le asuma ca rezultat al vointei sale, ceea ce intr-un fel este si corect intrucat ea nu exista. In felul acesta, trecutul este o poveste mai mult sau mai putin adevarata - nici nu conteaza, doar nu se face o distinctie clara intre adevarat si fals - iar viitorul nu exista. Singurul timp al romanului este prezentul. Simptomatic este ca romanii nu iau decizii, lasand lucrurile sa se intample, "si vedem noi atunci". De unde si vestitul "merge si asa" - pentru ca merge, e adevarat, se intampla acum, caci consecintele lui "merge acum" se vor suporta in viitor, dar mental acesta nu exista.

Caracteristica aceasta a timpului la romani a putut sa insele si sa creeze iluzia eternitatii si a neparticiparii la istorie. Nimic mai fals, romanii participa la istorie, dar o fac si au facut-o intotdeauna pasiv, de cele mai multe ori nici macar reactiv. Au participat la istorie suportand-o pentru ca oricum altceva nu puteau face lipsindu-le ontologic vointa de a face istorie. Pentru ca desi istoria se refera la trecut, ea se face construind viitorul.

Confuziile nu se opresc aici. S-a dat vina pe Biserica Ortodoxa pentru acest caracter inedit al romanilor. Voi incerca sa arat ca nimic nu este mai fals. Insasi ortodoxia ar trebui salvata de patrunderea acestui caracter de a vedea lucrurile nelamurit si indistinct.

Sa luam articolul al patrulea din rugaciunea domneasca, Tatal nostru, "Faca-se voia Ta". Avem aici sintetizata relatia crestinului fata de voia dumnezeiasca, cea care a dat nastere aceste lumi, a creat-o, si in virtutea careia lucrurile se intampla. Nu toti crestinii au aceeasi interpretare, grosso modo ar fi cam trei, cea catolica, cea protestanta si cea ortodoxa.

Pentru catolici, "Faca-se voia Ta" nu inseamna imediat existenta a doua vointe distincte, a Domnului si a omului. Vointa omului difera de cea a lui Dumnezeu numai daca omul este un pacatos nepocait iar faptele sale nu sunt recunoscute de Biserica ca fiind conforme cu dogma. Altfel, pentru cel legitimat fiind de autoritatea bisericeasca pe care o are sau i-a fost acordata de ierarhie, vointa sa este una cu vointa Domnului (sau mai degraba invers), prin vointa sa el indeplineste vointa lui Dumnezeu. Vointa omului chiar daca nu difera de cea dumnezeiasca, totusi este si se manifesta.

Pentru protestanti, partea cu legitimarea din partea Bisericii cade. Biserica nu este considerata ca legitima in a interpreta vointa Domnului stirbindu-I astfel din autoritate, interpunandu-se intre Dumnezeu si lume. Dar si protestantii au nevoie sa faca distinctia intre cei care fac voia Domnului si cei care nu o fac, deci un criteriu de departajare trebuie sa existe. Acest criteriu este reusita privita ca o confirmare. Iata cum protestantii au nevoie de reusita pentru a se dovedi ca fac voia Domnului, drept pentru care vointa lor de a face este foarte puternica si totodata mijloacele prin care incearca sa isi apropie reusita sunt foarte dezvoltate si au parte de o grija de ajustare si imbunatatire permanenta. Se poate spune ca in cazul lor vointa omului este cel mai puternic vizibila. Este, exista si se manifesta si trebuie sa se impuna prin reusita pentru a fi validata.

Ortodocsii se deosebesc aproape radical de aceste doua interpretari ale cuvintelor "Faca-se voia Ta". Ortodocsii vad doua vointe distincte si separate, vointa omului si vointa lui Dumnezeu. Insa vointa omului este pacatoasa prin insasi natura omului cazut in pacat. Vointa omului nu se poate amesteca sau pune laolalta cu vointa Domnului. De aceea interpretarea acestor cuvinte din rugaciunea Tatal nostru este urmatoarea: faca-se voia Ta, nu a mea. Crestinul ortodox isi suprima de buna voie propria vointa urmand a face voia Domnului. Felul in care va ajunge sa cunoasca aceasta voie a Domnului este insa mistic si nu se poate intampla in afara rugaciunii. Este o taina la care nu toti crestinii au acces, dar catre care toti trebuie sa aspire, urmand ca alegerea deslusirii adevaratei vointe a lui Dumnezeu sa Ii apartina Lui. Dar chiar si asa crestinul nu va avea cum sa urmeze aceasta voie premeditat si metodic ci interiorizat si asumat, intr-un fel in care nu el si-ar mai apartine. (Dupa cum spune si Sfantul Apostol Pavel: Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. - I Corinteni 15.10)

Dar pentru ca acestea sa se poata intampla, pentru ca omul sa poata face voia Domnului trebuie sa renunte la voia sa, aceasta ar fi de fapt smerenia crestina. Ce se intampla cand omul nu poate avea vointa, pentru ca nu o poate structura, gandi, concepe. Sa ai o vointa inseamna sa iti poti stabili niste obiective, sa ai un tel si un plan de a-l atinge. In absenta ei, nu te mai poti smeri. In absenta ei, motorul actiunilor nu mai este vointa ci dorinta, ca pofta. De unde si confuzia care se pare ca este specifica romanilor, intre ce vor si ce poftesc. Neavand vointa proprie, romanii vor fi gata sa interpreteze vointa ca pe o pofta a altcuiva, un fel de toana discretionara. De aceea romanii nu-si vor bate capul sa inteleaga voia cuiva, nici macar a Domnului. Ii vor recunoaste atotputernicia lui Dumnezeu, dar nu vor cauta niciodata sa-i inteleaga voia.

Sa ma intorc la Miorita si la cei doi ciobani, cel ungurean si cu cel vrancean. Desi pare ca aveau un tel - sa ii ia baciului moldovean oile - si aveau un plan - sa il omoare - din poveste se desprinde clar ca impulsul actiunii lor este tocmai pofta. Vointa i-ar fi impins catre alte pasuni mai bune, si i-ar fi indemnat sa aibe grija altfel de turmele lor pentru a avea in final oi mai multe si mai cornute decat ciobanul moldovean. Pofta alege intotdeauna calea scurta (sau asa cum a spus odata Florin Calinescu, noi romanii traim intr-o cultura ejaculatorie - bine sintetizat!). Practic, aceeasi matrice a gandirii care il paralizeaza de facto pe ciobanasul moldovean ii impinge pe ceilalti doi catre crima. Nimic mai putin crestinesc la toti trei.

Asadar romanii, ca popor, prin firea lor nu se vor smeri si nu vor cauta la voia Domnului iar cei care invinuiesc Ortodoxia pentru caracterul romanesc ori nu inteleg nimic, ori sunt rau intentionati, nu fata de romani ci fata de Ortodoxie. De ce atunci confuzia si acuzele care se aduc credintei ortodoxe pentru caracterul romanilor?

Mai intai pentru ca ideologia nationala romaneasca are ca idee centrala faptul ca poporul roman s-a nascut crestin. Noi insine ne revendicam astfel firea ca fiind crestina. Apoi este lipsa vointei. Vizibil vointa nu se manifesta fie pentru ca nu este - si atunci nu are ce sa se manifeste - fie pentru ca este smerita, autocenzurata. Sigur, e mai usor sa renunti la propria vointa cand nu ai nici una, poate chiar de-a lungul timpului romanii s-au autoeducat in aceasta directie, dar aceasta este doar o smecherie, o salvare a aparentelor, lucru la care noi romanii suntem totodata si printre cei mai mari mesteri. Deci, n-ar fi exclus...

S-a spus si ca suntem primitivi... tot neadevarat. Gandirea romanilor este frapant de asemanatoare cu filozofia sofistilor. Doar ei gandeau si sustineau ca nimic nu exista, iar daca ar exista ceva, atunci nu ar putea fi cunoscut. Paradoxurile erau parte a discursului filozofic al sofistilor, specialitatea lor: sageata lui Zenon, paradoxul mincinosului s.a. Din pacate, la fel cum sageata lui Zenon nu isi atingea tinta niciodata, nici filozofia aceasta nu indemna la actiune, pentru ca o arata ca imposibila. Viitorul devenea si el imposibil. Totusi nimeni nu i-a invinuit pe sofisti ca ar avea o gandire primitiva. Dar Biserica le-a condamnat doctrina.

Ajuns in acest loc al scrierii, ar aparea ca legitima intrebarea: si ce este de facut? Putem da ca si pana acum vina pe orice altceva sau pe oricine altcineva pentru nerealizarile noastre, dar nu schimbam nimic in felul acesta. Putem si sa dam vina pe noi, incercand sa ne intelegem si incercand sa ne transformam. Solutia nu poate veni insa de prea departe, nu putem sa copiem alt neam, de pilda, fara sa devenim acel neam, sau cel putin sa nu mai fim noi nefiind nimic altceva in schimb, ceea ce ar fi si mai rau. Ar trebui poate sa privim mai aproape, catre ceea ce de fapt aspiram de mai multa vreme, chiar daca in ultimul timp, dezamagiti de faptul ca inca nu ne-am inteles, am inceput sa renuntam. Evident, si avertizez, solutia pe care o voi propune este de natura ideologica.

Ma voi opri asupra insistentei noastre de a ne proclama crestini ortodocsi. Poate ca in firea noastra adanca nu suntem astfel si acest lucru l-am si sustinut aici, insa este clar ca sute de ani asta am afirmat ca suntem. Ceea ce dovedeste ca cel putin asta ne-am dorit sa fim. Poate nu am reusit pentru ca mai intai ar fi trebuit sa ne intelegem asa cum suntem, pentru a afla de unde plecam ca sa stim unde trebuie sa ajungem. Dar ne putem stradui in continuare, poate ca ni se si potriveste mai bine decat sa incepem acum sa ne credem "europeni" sau crestini - sa zic asa - "all inclusiv". Nu pentru ca ar fi ceva rau, dar conceptele acestea sunt insuficient de clare, compozitia din spatele lor fiind destul de eterogena si insuficient amalgamata. Am avea astfel o tendinta de a deveni... nimic clar, ceea ce pentru multa lume, inclusiv pentru noi, deja suntem.
Cheia schimbarii si a devenirii o gasesc tot felul in care sunt tratate cele doua vointe, a omului si a lui Dumnezeu. Ortodoxia merge pe calea impacarii lui Dumnezeu cu lumea. Initiativa ii apartine, Iisus a venit pentru a ridica omul cazut din pacate si pentru a-l curati. Vointa omului este pacatoasa datorita naturii cazute a omului, insa Dumnezeu vrea sa se impace cu noi, sa ne poata ierta "dupa mare mila Sa". Omul, la randul sau, este dator inainte de a face voia Domnului sa primeasca mila Sa. Astfel, omul este dator mai intai sa nu se opuna voiei lui Dumnezeu, caci aceasta este de fapt voia Sa, sa mantuiasca lumea. Voia omului nu trebuie sa incalce voia Domnului mai inainte de toate. Sigur, ar fi ideal ca omul sa poata renunta la voia sa, smerenia sa sa fie neintrerupta, dar natura cazuta este cea care se opune. Pe cei care ajung pana la urma la o astfel de smerenie, Biserica ii numeste sfinti.

Cum stim insa ca voia noastra nu se impotriveste vointei divine? Simplu: vointa noastra nu trebuie sa incalce sau sa strice Legea, in cazul nostru, al crestinilor, Legea cea noua. Viitorul nu numai ca nu este interzis, dar este si posibil din aceasta perspectiva. Lucrurile sunt foarte clare: sa nu furi, sa nu ucizi, sa iti cinstesti parinti si familia odata cu ei, sa nu ravnesti la nimic din ce nu este al tau, sa nu minti despre cei pe care ii cunosti, sa nu judeci pe nimeni pentru ce a facut si sa ierti pe cei care iti gresesc. In Miorita nimic din toate acestea nu se gasesc. Iar cum tot ceea ce are un crestin de facut, este sa inmulteasca ceea ce a primit, iata calea sprea a gandi viitorul. Pentru crestinul ortodox importante sunt motivatia si consecintele. Fiecare om, in conceptia crestina, va fi judecat pentru ce a facut, dar nu fapta in sine va fi judeata, ci motivul, intentia care a dus la actiune dar si, foarte important, consecintele faptelor. Viitorul, prin analiza consecintelor fiecarui gest sau a fiecarei fapte, este o obligatie pentru orice crestin, nu in beneficiul propriu, ci intotdeauna pentru ceilalti, caci asa cum este in pilda Infricosatei judecati, tot ceea ce faci celuilalt de langa tine, nu lui ii faci ci Insusi lui Dumnezeu.

Iata cum crestinul este obligat sa fie foarte atent cu notiunile si categoriile. Este obligatoriu sa poata face o distinctie clara intre 'a fi' si a 'nu fi'. Romanii, daca ar fi crestini in adancul matricei lor, ar fi atenti la consecintele faptelor facute sau nefacute. Din pacate nu suntem asa. De exemplu, iata de ce nu avem sosele: pentru ca la timpul potrivit nu ne-am gandit ca vom avea nevoie. A spus-o presedintele tarii pe vremea cand era ministrul transporturilor: traficul din Romania nu justifica investitiile in autostrazi, iar de atunci traficul a explodat. Nici acum nu se fac, pentru ca nimeni nu sesizeaza consecintele, nici chiar cei care nu le fac. Este incredibil cum cei care ar trebui sa faca sosele in Romania, isi strica propriile masini si pierd propriul timp pe soselele de care nu se ingrijesc. Seamana comportamentul cu cel al unui batran senil care nu mai sesizeaza diferenta dintre a-si scapa nevoile in pantaloni sau a le face acolo unde trebuie. Iar exemplele ar putea continua in orice domeniul al vietii din Romania.


Inchei deocamdata aici. Cand pentru romani "a fi sau a nu fi" va fi cu adevarat o intrebare si nu raspunsul, vom avea cu totii o alta viata. Insa nici un roman nu va putea sa spuna cand va fi acest "cand", pentru ca asta ar insemna sa gandesca viitorul.

luni, 27 aprilie 2009

Romania nu e pentru nimeni

Romania este un sistem destructurat. Indiferent cum vrei sa o iei, cultural, politic, economic sau social. In lipsa unor structuri, in sistem nu poate functiona decat ceea ce este provizoriu, pentru ca provizoriul nu se supune unor reguli stabile, deci nu este incorsetat de lipsa lor. Dar nici nu ajuta la crearea structurii. Cine stie cum suna o manea, o sa ma inteleaga. O iau ca exemplu pentru ca arata cel mai bine ca un sistem cultural poate fi destructurat. Nu stiu daca exista vreo creatie culturala de o mai mare superficialitate si cu o adresabilitate atat de provizorie, destinata sa multumeasca cat mai puternic si cat mai "acum" partea emotionala a psihicului. Poate hip-hopul american, dar spre deosebire de acesta, maneaua este un fenomen national in Romania, imaginea unei culturi ramasa fara un sistem de valori. Emotia de moment domina valorile culturale si le ascunde sub imperiul provizoratului unor sentimente superficiale.
Insa toate se leaga, destructurarea culturala a Romaniei este o latura a destructurarii ei totale. Dincolo de provizoriul functional, singura organizare posibila in acest sistem destructurat este organizarea de retea. Sigur, o retea este ea inasasi o structura, dar in Romania destructurata nu este numai o singura retea. Si, ca sa parafrazez, cate retele, atatea obiceie. De aici vine si senzatia de haos pe care o are oricine vrea sa inteleaga tara asta.
Puternic personalizata, reteaua poate sa para o structura chiar stabila atat timp cat "nodurile" ei raman aceleasi, insa nu exista nici o garantie. Dar si asa, ea este o structura aflata sub imperiul momentului si a bunei dispozitii celor care domina punctele ei de forta. Cu atat mai mult provizoriul isi va face simtita stapanirea de facto a societatii cu cat reteaua nu este unica ci este o increngatura de retele care interactioneaza dinamic intre ele, in functie de interesele momentului. Doar stim ca ni s-a dus vestea ca noi romanii nu putem sa facem planuri pe termene mai lungi si nici sa ne tinem de ele.
Lipsit de repere, locuitorul Romaniei are trei optiuni. Prima, sa innebuneasca. Nu este o solutie pana la capat, caci sistemul destructurat nu va avea cum sa ii poarte de grija unui nebun. Au fost si vor mai fi reportaje despre felul in care Romania isi trateaza cetatenii cu handicap si copiii din orfelinate.
A doua optiune ar fi sa emigreze. Nu-i de mirare ca milioanele de romani care au fugit la propriu de Romania se intorc acasa numai in vizita si din ce in ce mai rar. Nici lipsa de locuri de munca din noua lor tara nu ii face sa se intoarca acasa, oricat i-ar astepta unii teoreticieni politici cu glagorie la TV.
A treia optiune si cea mai intalnita este sa intre in retea, sa incerce sa ajunga cat mai aproape de un punct de forta al retelei si daca se poate sa-si construiasca propria retea, cat de mica. Datorita acestei optiuni, societatea romaneasca a ajuns sa semene cu reteaua neuronala din care este formata materia cenusie, o gramada de noduri mai mici sau mai mari legate intre ele cu mii de sinapse mai slabe sau mai puternice. Din pacate, reteaua asta numita Romania seamana mai mult cu maduva spinarii decat cu creierul. Destructurata fiind, nu constientizeaza, nu isi construieste reprezentari, nu anticipeaza si nu analizeaza. Precum maduva spinarii, reactioneaza doar la stimuli externi, dupa scheme foarte simple. De aceea, pentru romani toate sunt minuni si dureaza doar trei zile, in timp ce pe agenda de interes public nu pot avea loc doua subiecte importante in acelasi timp. Drept dovada, ziarele romanesti sunt un fel de tabloide, iar televiziunile la fel. Toate evenimentele din Romania au aspect de scandal iar in mai putin de zece zile, romanii pot sa se infierbante pe rand pentru Gigi Becali, Republica Moldova si la final pentru Tinutul Secuiesc, uitandu-le pe fiecare pe rand pentru a face loc in memoria de foarte scurta durata (very random access memory!) urmatorului eveniment.
Ce sa faca un om normal intors in Romania dintr-o tara normala? Singura sansa de supravietuire e sa intre la randul lui intr-o retea. Daca poate. Daca nu, va innebuni, se va sinucide sau va incerca disperat sa plece inapoi de unde s-a intors.
Semne ca traim de pe o zi pe alta, prada senzatiilor si necesitatilor imediate? Iata, legi provizorii care se dau pentru o singura persoana si valabile numai in perioada care trebuie. Politici provizorii care se modifica odata cu inscaunarea sau descaunarea unor ministri sau chiar directori. Impotenta patronatului roman de a-si propune obiective, toti patronii romani confundand scopul cu mijlocul, desigur scopul lor fiind banii si nu ceea ce au de facut in domeniul in care si-au ales sa fie antreprenori, de unde si impotmolirea economica a Romaniei in ciuda masivelor, enormelor cheltuieli atat ale guvernului cat si ale populatiei. Sau mai domestic, simbolica cerere pe care trebuie sa o faci pentru orice drept de care ar trebui sa beneficiezi "by default"; si nelipsitul dosar cu sina pe care orice roman trebuie sa il aibe indiferent de ghiseul la care ajunge. Autoritatea letargica nu se pune in miscare pana nu i se cere, ea nefiind in stare sa isi organizeze singura atributiile.
Romania nu este o solutie pentru nimeni. Nici pentru romani. Mai ales pentru cei plecati si curatati de modul mizerabil de viata din Romania. Ar fi ca si cum unui bolnav aproape vindecat i s-ar intoarce boala. Nu ar mai scapa a doua oara.