Postare prezentată

Etica capitalistă și spiritul ortodoxiei

"Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale - nu numai clerul, ci și fiecare laic - este chemat...

Se afișează postările cu eticheta Novorussia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Novorussia. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Donald Trump știe că Huntington a greșit. Neagu Djuvara vs. Samuel Huntington (3)




Pe scurt, în link-urile de mai sus sunt cele spuse de mine: Rusia și-a negociat culoarul către Mediterana în 1989 la Malta, iar America nu are nevoie să se implice în Europa, pentru că nu aici este viitorul ei și menirea sa, ci în Asia pacifică.

Mai jos sunt cele spuse de alții:




Și, ce aș remarca: Adrian Severin vorbește despre o pregătire a americanilor de a părăsi Europa. Asta se corelează cu pregătirea unui schimb la Casa Albă, unde este foarte posibil să vină anul acesta un republican, Donald Trump. Pe de altă parte, invitația adusă Muntenegrului și, retrospectiv, războaiele din Balcani în care s-au implicat americanii, precum și cel din Ucraina și demonizarea Rusiei, au avut loc toate sub administrație democrată la Washington (celebrul "Fuck the EU" este democrat). Mai mult, înțelegerea de la Malta cu Gorbaciov a fost făcută de un republican, George Bush.  

Dacă e să mă întorc la paradigma lui Neagu Djuvara, momentul Malta a fost acela în care o civilizație, cea europeană, a fost condamnată oficial la dispariție. Rusia era outsider-ul care avea menirea de a crea statul universal al Europei. Uniunea Europeana a fost un compromis dictat de istorie, de resorturile sale ascunse aflate în conflict cu voința oamenilor. Cultura politică și cea cultă a Rusiei, economia industrială și chiar ideologia comunistă au fost de import și proveniență europeană, în timp ce Rusia însăși nu era o țară europeană deloc, ci o țară care a venit spre Europa. Neagu Djuvara a identificat gresit Statele Unite ale Americii ca fiind statul menit a crea imperiul universal al Europei.   

Totodată, Malta a fost și momentul în care, poate peste sute de ani, se va vorbi ca începutul Eurasiei. Rusia și-a redefinit atunci fără să vrea traiectoria în civilizațiile lumii și a dat startul creării unei noi civilizații: Eurasia. Rusia și-a schimbat traiectoria dinspre Europa, trăgând acum Europa înspre ea. 

Doar noi nu știm încotro să mergem. Nu-i nimic, ne vor spune alții ce avem de făcut. 

marți, 2 septembrie 2014

Ce are Klaus Iohannis cu Novorusia

Cum imi place mie, sa rememoram:

Ucraina este ademenita sa semneze integrarea in blocul vestic. Ianukovici nu semneaza si atunci blocul vestic forteaza demiterea lui. Noua putere de la Kiev se declara pe fata pro-vest ceea ce forteaza Rusia sa isi protejeze interesele in Marea Neagra, ultimul ei bastion aproximativ vestic, Crimeea.

Puterea de la Kiev, normal, reactioneaza blocand culoarul prin care Crimeea se putea aproviziona pe uscat cu apa, gaze si orice alt element necesar traiului zilnic in conditii normale. Raspunsul Rusiei vine imediat prin autoproclamarea republicilor Donetk si Lugansk si prin incercarea de la Odessa. “Noua Rusie” nu este decat culoarul care asigura si protejeaza Crimeea si Sevastopolul.

Venind insa la ce ne doare pe noi de veacuri, Transilvania; am mai spus, Rusia este vaduvita de culoarul de trecere catre Mediterana prin Marea Adriatica. La Malta Rusia a cedat centrul Europei pe ceea ce n-a avut niciodata, dar si-a dorit. Intre timp, cei care nu si-au tinut intelegerea au fost ceilalti, nu rusii. Razboiul din Iugoslavia s-a incheiat cu despartirea Serbiei de Muntenegru si disparitia aparent definitiva a posibilitatii Rusiei de a mai avea un aliat cu iesire la Marea Mediterana si un cap de pod acolo. Participarea Romaniei la razboiul din Iugoslavia nu a fost minora, ci esentiala, noi permitand atunci survolul avioanelor care au bombardat Belgradul ducand la infrangerea sarbilor. Rusia nu uita ASTA. Si as adauga ca nici sarbii.

Totusi, orice inaintare catre sud ar aduce mai aproape Rusia de Mediterana. Bulgaria nu ar fi vreo problema sa intre cu arme si bagaje in sfera ruseasca; sarbii nici nu au incercat sa iasa, abia au re-intrat in sfera ruseasca dupa moartea croatului Tito; Grecia ortodoxa nu s-ar opune poate prea mult, ba dimpotriva, ar avea nevoie de un aliat asa puternic impotriva eternului dusman, Turcia. Singura Romania le sta in cale cu incapatanare, in timp ce rusii nu se lupta neaparat pentru tot (“as putea ajunge la Kiev in doua saptamani, dar n-o fac”, a zis Putin – cu conotatia "vor veni ei singuri la mine"), ci pentru culoarele de trecere. Transilvania nu intra pe un astfel de culoar, dimpotriva ar fi chiar buna de teritoriu tampon intre Rusia si vestul Europei. Drept pentru care din punctul de vedere al Rusiei ea poate fi rupta linistit de Romania si data cui o vrea.

Ce va urma? Ma astep la o propaganda din ce in ce mai puternica care sa “lucreze” opinia si imaginea romanilor despre ei insisi in diferitele zone ale Romaniei. Transilvanenii se vor simti din ce in ce mai atrasi de vestul civilizat in timp ce regatenii isi vor descoperi din ce in ce mai mult radacinile ortodoxe. Atacurile asupra ortodoxiei pe care le vedem in presa (de la gandul.info si pana la A3) sunt, in opinia mea, parte din aceasta propaganda, pentru ca urmeaza ca in zone diferite ale tarii sa se provoace raspunsuri publice diferite la aceste atacuri. Nici chiar candidatura lui Klaus Iohannis nu mi se pare departe de acest atac subversiv. Impingerea lui catre un esec electoral este evidenta dar va da argumente foarte puternice celor din Transilvania de a se satura inca o data de miticii din Vechiul Regat, votanti ai ortodoxului de fatada Victor Ponta.

Iar daca Klaus Iohannis va castiga printr-o minune alegerile prezidentiale, jocul are resurse sa se schimbe inca o data impotriva noastra. Cu un minoritar presedinte al Romaniei, pe fata pornit sa se impotriveasca clasei politice romanesti traditionale (miticii mafioti care ne conduc) autonomia Tinutului Secuiesc va deveni o problema de cateva luni. Acolo se vor putea pompa bani suficienti astfel incat sa se vada din avion ca subdezvoltarea Transilvaniei este rodul apartenentei de Bucuresti. De aici, pana la detensionarea situatiei din tara prin regionalizare sau, de ce nu, chiar federalizare, nu ar mai fi decat un pas foarte mic. Unde mai pui ca asta ne-ar apropia mult de sansa istorica de a ne uni sub o forma federalista cu Republica Moldova!



==================
UPDATE 31.07.2015
Ca se investesc bani in Transilvania nu mai este un secret si nici o surpriza ca acesti bani vin din mediul de afaceri german. Singurul oras cu somaj sub 2% - practic zero - este Sebes (Alba). Ce "mi-a placut" insa este ca unii se intreaba de ce mai vin investitori intr-o zona in care nu este somaj! Teoretic ar fi foarte greu sa-si gaseasca angajati iar costul cu mana de lucru ar creste...!


http://stiritransilvania24.ro/radio-alba/in-sebes-orasul-cu-somaj-aproape-zero-s-au-investit-sute-de-milioane-de-euro_79120.html

http://www.romaniatv.net/somaj-aproape-zero-intr-un-orasel-din-transilvania_224199.html


http://www.zf.ro/profesii/de-ce-tot-mai-vin-investitori-intr-o-zona-cu-somaj-de-sub-1-14312393


Dar, de departe ce mai interesanta stire mi se pare urmatoarea, caci il implica si pe Iohannis in strategia pe care am descris-o mai sus. As face pariu ca nu se vor face niciodata cai de comunicatie intre Transilvania si restul tarii, asa cum a spus si Ilie Serbanescu.

http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/iohannis-are-o-intalnire-decisiva-pentru-economia-romaniei-cine-sunt-cei-20-de-oameni-de-afaceri-care-vin-la-cotroceni.html



==================
UPDATE 07.08.2015
Ce va spuneam....

http://www.activenews.ro/stiri-politic/Lider-Jobbik-la-Gheorghieni-Romania-se-va-uni-cu-Moldova-toate-semnele-indica-asta.-Aceasta-mare-unire-va-trebui-sa-duca-la-o-FEDERALIZARE-123660