Postare prezentată

Etica capitalistă și spiritul ortodoxiei

"Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale - nu numai clerul, ci și fiecare laic - este chemat...

duminică, 18 noiembrie 2018

Germania, dusmanul nostru

Eu am o teorie, am mai spus-o aici. La Malta, Rusia (sovietica pe atunci) nu a dat Berlinul pe nimic.
E adevarat, nu mai putea sa-l tina. Si atunci rezolvarea era o alternativa: conflict sau renegocierea sferelor de influenta, implicit a teritoriilor. Conflictul intre blocul vestic si cel sovietic iesea din discutie pentru niste oameni cat de cat normali la cap. Ramanea deci calea renegocierii.
Oricine a avut in viata ocazia unei negocieri stie ca daca oferi ceva, atunci ceri ceva, si daca ceri ceva, atunci oferi ceva. Faptele au aratat-o, Rusia a cedat centrul Europei si a pierdut Berlinul. Dar ce a castigat? Aparent nimic.
Deci la Malta de ce s-au intalnit cei doi presedinti, Bush senior si Gorbaciov? Evident, ceva lispseste din peisaj.
Eu cred ca la Malta Rusia a cedat Berlinul pentru Balcani. Asa cred eu, nu vad cum putea URSS-ul sa cedeze fara sa ceara nimic, si nu vad cum americanii puteau sa semneze ceva cu rusii in acel moment daca nu cadeau la o intelegere. Si ce-i lipsea Rusiei in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial? Calea terestra spre Mediterana, oprita in Iugoslavia de croatul catolic Iosif Bros Tito.
Pe orice harta va uitati aceasta cale terestra trece prin Moldova si Muntenia. Evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures nu au fost intamplatoare. Urmau sa se transforme intr-o ruptura intre Transilvania si restul tarii, pe model Iugoslav.
Dar, surpriza! Romanii sunt mereu surprinzatori: Ion Iliescu se intelege cu Domocos Geza, doar erau prieteni vechi. Nu am fost acolo cand cei doi fosti colegi s-au inteles, dar pot sa banuiesc ca atunci s-a "fabricat" cutuma participarii la guvernare a UDMR. Chiar si astazi, cand oficial ei nu sunt la guvernare, tot au niste oameni bine plasati in esaloanele 2 si 3 ale guvernului, pe la secretari de stat, directori si alte institutii ale statului, agentii guvernamentale sau comisii (cum ar fi CNCD, de exemplu).
Iar in 1991, la un an dupa evenimentele de la Targu Mures, are loc lovitura de stat de la Moscova care pune punct istoriei URSS. Eu imi amintesc, ca ieri, ca cel mai vehement politician roman in condamnarea acestei lovituri de stat a fost Ion Iliescu. Nu "Senioru'", nu Ion Diaconescu, nu Ioan Lup. Nu. Dar pe ei i-am inteles, stiau cum arata puscaria comunista. Pe Ion Iliescu nu l-am inteles atunci, dar astazi il inteleg: el era din gasca cealalta. Si daca a vazut ca pe Moscova nu se mai poate conta, atunci a schimbat macazul spre vest.
De aceea si Vestul insusi a schimbat macazul. Au inceput prin a-l sprijini pe Eltin, un alcoolic prea slab ca politician. Rezultatul: razboiul iugoslav. I-au rapit Rusiei in fapt ceea ce a dobandit la negocieri. Credeti ca Putin nu stie? Stie. De aici si cerbicia lui in apararea Siriei, ultimul bastion rusesc in afara Rusiei si totodata port la Mediterana.
Dar tot asa de bine stie si Merkel. Putin nu a ezitat sa-i aduca aminte ca Germania s-a reunit cu acordul si din bunavointa Rusiei. Si pe gazul ei.
Asa ca nu va asteptati sa avem un prieten in Germania. Mai degraba este principalul nostru dusman. Si toti aliatii traditionali ai Germaniei de asemenea. Germania va face tot ce-i sta in putinta sa faca pe plac Rusiei, pentru ca ii este datoare si i se indatoreaza zilnic in continuare. Nu cred ca o face cu placere, dar o face. Aliantele dintre Germania si Rusia sunt intotdeauna conjuncturale. De la Napoleon incoace, se poate verifica in istorie: pentru noi s-a numit Pactul Ribbentrop-Molotov.
Si acum, putin despre Primul Razboi Mondial, ca tot e la moda sa serbam centenare. Chiar foarte putin. Stiti de ce a pornit acest razboi, oarecum fratricid, pentru ca monarhii Rusiei, Germaniei si ai Angliei erau veri buni. Nimeni nu isi imagina dupa aproape un secol de pace in Europa (exceptie facand Razboiul Franco-Prusac din 1870) un astfel de razboi. Chiar si razboiul Franco-Prusac nu a fost un mare razboi, el a devenit mare prin consecintele sale: caderea celui de-al doilea Imperiu francez, Comuna din Paris si - mai ales - crearea Germaniei ca stat unic al tarilor germane asa cum o stim si astazi (mai putin Alsacia si Lorena).
Asadar, Razboiul Mondial a pornit pentru ca Germania se simtea izolata prin aliantele externe granitelor ei. La fel au inceput si Razboaiele napoleoniene, Franta a fost izolata prin aliantele facute de vecinii ei.
Astazi exact asta se intampla cu Rusia: se cauta izolarea ei politica, economica si chiar geografica de restul lumii. Cine nu cunoaste istoria este condamnat sa o repete, iar cultura facebook nu stie istorie. Asa ca ne indreptam vertiginos cu totii catre o mare catastrofa.
Dar Putin stie istorie. El va cauta sa nu o repete, dar nu pe spezele Rusiei. Sa nu uitam ca Transilvania a revenit Romaniei in 1945 doar pentru ca Stalin a hotarat ca trebuie pedepsita Ungaria pentru tradarea ei fata de aliatul traditional Rusia.
Asa ca eu cred ca la schimb cu un conflict european de anvergura mondiala (s-a vazut de doua ori deja ca asa este un conflict european) se va reveni la cele negociate la Malta. Gemania, cel putin, a incercat sa se eschiveze: Merkel i-a inmanat lui Xi-Jinping harta Siberiei, dar nu a gasit acolo usi deschise. Drept pentru care, in schimbul datoriei si a gazului nu poate decat sa se conformeze, chiar daca asta ar insemna sa scoata Europa de sub tutela americana (tocmai se intampla zilele acestea, nu-i asa?. Chiar ma intrebam de ce a refuzat China oferta Germaniei, se pare ca era o miza mult prea mica fata de obligarea Germaniei sa joace impotriva Americii. Iar pentru Siberia, China are timp, este doar o civilizatie milenara care a patentat "picatura chinezeasca").
Din punctul nostru de vedere, al mentinerii statalitatii Romaniei si al recuperarii Basarabiei, inclusiv al Bucovinei de Nord de la Ucraina (caci noi nu avem nici o palma de pamant luata de Rusia) eu as fi preferat o baza militara ruseasca la Carei in loc de una americana la Deveselu. As fi fost mai linistit si pentru pacea lumii. Dar asa, vazand unde este Deveselu pe harta, ma gandesc ca americanii nu sunt deloc dispusi sa revina la ce au negociat la Malta si asta nu face decat sa complice foarte mult lucrurile. Desi, la o adica, parca nici americanii nu insista prea mult pe flancul sudic, ci se concentreaza mai mult pe Polonia.