Ieri a fost una dintre acele ore astrale ale omenirii. Poate că nu va rămâne scrisă în cărțile de istorie (cine știe daca vor mai fi cărți?), dar efectele a ceea ce au facut ieri românii vor fi înțelese abia mai târziu și acest lucru va interesa pe toata lumea, nu numai pe români.
Am văzut în ultimii ani cum ideologia drepturilor minorităților a avut efecte concrete. Ni s-au impus și ni se impun drepturi ale minorităților sexuale, etnice și de cine mai știe ce altă natură. Majoritatea a fost ocolită în astfel de decizii, obligată să le accepte și niciodată consulată în privința lor. Știm însă cu toții care este regula democrației: voința majorității exprimată prin vot are întâietate până la o nouă consultare. Cei care nu se exprimă nu contează în decizie, pentru că doar voința exprimată poate fi cunoscută. Printr-un artificiu, românilor care nu au avut voință sau ce să exprime, li s-a asumat voința altora. La ora la care scriu nu cunosc rezultatele finale ale numărătorii voturilor, dar estimările sunt suficiente pentru a arăta cum o minoritate își poate impune voința majorității chiar și printr-un vot liber exprimat direct. Asistăm sub ochii noștri la moartea democrației, nu ca egalitate între oameni, ci ca creație politică a oamenilor liberi, nu la noi, ci peste tot. Acesta este semnalul că se poate, fructele sunt coapte. Implicarea asa-zișilor lideri europeni în chestiunea referendumului românesc nu poate duce la altă concluzie. Am fost încă o dată un experiment reușit.
Schimbările nu vor interveni chiar imediat, la fel cum nu ne dăm seama cum îmbătrânim, la fel va fi și acum: ne vom trezi într-o bună zi privindu-ne în oglindă și ne vom întreba când s-a produs schimbarea. Copiii sau nepoții noștri, dacă vor fi în stare, abia ei vor înțelege cum păcatele noastre sunt asupra capetelor lor. Celor care ieri s-au abținut de la vot sau nu au fost interesați de asta nu le spun să le fie rusine, este prea târziu să mai avem ce face cu rușinea lor. Lor le spun să-i ierte Dumnezeu pentru că nu au știut ce fac.
luni, 30 iulie 2012
joi, 19 iulie 2012
Constanta valahă confirmată
Scriam pe 13 ianuarie primul articol din seria "Constanta valahă". Evenimentele din vara acesta au confirmat cele spuse atunci, anume că evenimentele determinate după constanta valahă tulbură profund societatea românească, dacă sunt născute exclusiv dintr-o nevoie internă și nu ca reacție la un eveniment major extern, atunci evenimentele au loc iarna și cu o tendința accentuată în a-și găsi o rezolvare sau un final în vară. De asemenea spuneam că poporul participă la evenimente, fiind motorul lor principal și că se deosebesc două tipuri de final: primul în care poporul este victorios și cel de-al doilea, firește, cazul în care poporul nu răzbește și este învins.
Astăzi avem situația în care am ajuns la un nou referendum de demitere a președintelui, tot Traian Băsescu. Sondajele dau ca participare la vot de peste 60% din cetățenii cu drept de vot, ceea ce înseamnă după toate standardele democrației o implicare puternică a populației în eveniment. Spre deosebire de anul 2007 când demiterea președintelui era un act pur politic, al membrilor Parlamentului, la care poporul nu a achiesat, astăzi, suspendarea președintelui a fost făcută de parlament tocmai pentru că presiunea populară este mare în acestă direcție. Felul în care a fost făcută această suspendare este dubios, a întors pe mulți împotriva demiterii, dar nervozitatea si agitația populației a rămas la fel de mare sau poate chiar s-a mai mărit odată cu apropierea de deznodământ.
Spuneam în ianuarie că dacă voința populară va învinge, urmează peste 20 de ani de transformari fundamentale ale țării, conform constantei valahe. De asemenea, dacă voința populară este înfrântă, sunt de așteptat 30 de ani de stagnare și poate săracie, cu un "nou" vechi proiect național, anume Unirea, în 10-11 ani de la evenimente. Deși energiile populare par a fi predominat însdreptate astăzi într-o singură direcție și anume aceea a demiterii președintelui, nu este sigur ca poporul va reuși să-și impună voința. Pragul nominal pentru participarea la referendum de peste 9,1 milioane de cetățeni nu reprezintă cei 50% +1 din numărul cetățenilor cu drept de vot hotărâți de Curtea Constituțională atât timp cât ultimul recensământ dădea ca cifră a populației declarate din România și diasporă puțin peste 20 milioane. Se adaugă presiunile Uniunii Europene care nu dorește ceea ce dorește poporul român și este ajutată nu numai de o clasă politică vâdută și coruptă în cea mai mare parte a ei, dar și fără bărbăție atunci când este cazul.
Și atunci rămâne întrebarea ce va fi după referendumul din 29 iulie 2012? Evident, sunt două posibilități.
Cazul 1: Traian Băsescu este demis
După referendum lumea se va destinde, încordarera va disparea. Va fi un moment de pauză, ca după un efort îndelungat, ca atunci cand urci pe munte și după un pieptiș iei un respiro uitându-te pe unde să mergi mai departe.
În noiembrie urmează alegerile. Dispărând Băsescu, fiecare politician va începe să-și vadă de ale lui, interesele fiecăruia încep să se nuanțeze și se vor îndepartă unii de alții, alianțele de acum având tendința de a se destrăma, fiecare dorind să meargă mai departe pe drumul său.
Până la alegeri și populația se va relaxa și vechile raportări ale fiecăruia față de partidele politice își vor face din nou apariția. În noiembrie nu va mai fi doar USL vs. PDL. Nu numai ca alianța se poate destrama oficial până atunci, dar nici populația nu va dori să o mai voteze în bloc. În schimb, populația va avea timpul și relaxarea necesară sa privească și spre alte partide, înființate sau încă neînființate.
PSD a demonstrat de prea multe ori că 30% votruri la alegeri este un adevărat prag pentru el, nu se poate îndeparta prea mult în sus sau în jos. PNL are un electorat stabil de 10% – 15%. PDL, daca va mai rămâne în viață și va renunța pe bune la Elena Udrea, Elena Băsescu, Adriean Videanu, Roberta Anastase și Mircea Toader, poate reveni la procentul său dintotdeauna, 10%. Avem asadar vechile partide împreună cu 55% și rămân încă 45% loc virgin pentru noi partide. UDMR își va menține procentul său, 7%. Tot mai rămân 38%. Aici e loc de partide noi. PP-DD ar putea fi unul, procentul său ar putea crește de la 10% în prezent la 15% – 20%. Am auzit că și unii jurnaliști ar vrea să-și înființeze propriul partid, Liviu Mihaiu a făcut aluzii destul de străvezii la Radio Guerrilla. Mai este și Mihai Răzvan Ungureanu cu Mihail Neamțu și Sebastian Lăzăroiu cu Noua Republică, o să se zbată și Remus Cernea…
Oricum, Parlamentul va fi dominat tot de vechile tabere: PSD și PNL pe deoparte și PDL cu ceva aliați, posibil câțiva din Noua Republică de cealaltă parte. Ce se va schimba va fi pivotul, căci taberele politice de unele singure nu vor putea sa aiba majoritatea necesară pentru a trece legi importante. De această data pivotul, cel care iși va negocia avantajele și legile proprii contra votului în Parlament va fi alt partid decât UDMR. Pentru prima dată în 20 de ani, românii vor fi politic independenți. Probabil că, la cum arată acum sondajele, această forță politică va fi PP-DD. Credc ă pentru multă vreme de acum înainte diversitatea parlamentară împletită cu vechile dușmanii va face ca și unii și alții să fie foarte atenți la matrapazlâcurile celorlalți. Poate în felul acesta ne vom obișnui clasa politică și pe noi înșine sa nu ne mai furam unii pe alții și în final propria căciulă. Vor fi 20 de ani de transformare iar țara va arăta cu totul diferit și oamenii la fel, peste 20 de ani.
Cazul 2: Traian Băsescu rămâne președinte
În acest caz, după referendumul din 29 iulie nu va mai fi nimic. Vom fi un popor învins de noi înșine, mort și îngropat de Uniunea Europeană care ne-a săpat groapa, dar nu a căzut în ea, conform proverbului. Nici alegeri în noiembrie nu vor mai fi. Chiar dacă se vor organiza alegeri parlamentare, algeri nu vor fi, pentru ca nimeni nu va mai vrea să aleagă nimic, pentru ca motivația ar dispărea și la fel și energia și voința. Anticipez o prezență la vot în noiembrie de 5%-10%, probabil vor mai merge la vot doar membri de partid sau cei platiți și duși cu autocarele. Probabil ca va câștiga PDL-ul, însă nu știu ce va câștiga, poate doar niște voturi ale propriilor membri. Cum fiecare om nu se va mai regăsi în ceilalți de lângă el, toți vom căuta soluții din ce în ce mai individuale de supraviețuire. Mulți vor pleca din țară în valuri ca după mineriade; ceilalți care vor rămâne se vor înfeuda care pe unde va găsi un potentat care să-i ofere protecție. Dar mai ales fiecare se va închide în sine și între noi nu va mai exista comunicare. Și dacă rușii vor veni să ia Moldova cu totul până la Siret, și dacă ungurii vor veni sa ia Ardealul până la Brașov, nimeni nu va mai zice nimic și nu se va găsi cineva să miște un deget. Fiecare se va uita în farfuria lui, însă nu știu ce va mai vedea acolo.
Cum o astfel de țară mortificată ar avea nevoie de ceva să o resusciteze, se va relua proiectul unirii cu ciosvârta din Moldova care a mai rămas netrecută de Stalin la Ucraina. Probabil ca în 10 ani se va putea face, dar asta nu va entuziasma pe mulți, unii vor vedea doar un alt prilej pentru a fi taxați și impozitați, căci Moldova este săracă și regiunea va avea nevoie de ajutor financiar de la buget, iar cei de pe malul celălalt vor vedea doar prilejul de a ajunge cât mai repede în Vest. Și astfel ura dintre noi și nepăsarea vor mai dura cel puțin 30 de ani de acum înainte.
Astăzi avem situația în care am ajuns la un nou referendum de demitere a președintelui, tot Traian Băsescu. Sondajele dau ca participare la vot de peste 60% din cetățenii cu drept de vot, ceea ce înseamnă după toate standardele democrației o implicare puternică a populației în eveniment. Spre deosebire de anul 2007 când demiterea președintelui era un act pur politic, al membrilor Parlamentului, la care poporul nu a achiesat, astăzi, suspendarea președintelui a fost făcută de parlament tocmai pentru că presiunea populară este mare în acestă direcție. Felul în care a fost făcută această suspendare este dubios, a întors pe mulți împotriva demiterii, dar nervozitatea si agitația populației a rămas la fel de mare sau poate chiar s-a mai mărit odată cu apropierea de deznodământ.
Spuneam în ianuarie că dacă voința populară va învinge, urmează peste 20 de ani de transformari fundamentale ale țării, conform constantei valahe. De asemenea, dacă voința populară este înfrântă, sunt de așteptat 30 de ani de stagnare și poate săracie, cu un "nou" vechi proiect național, anume Unirea, în 10-11 ani de la evenimente. Deși energiile populare par a fi predominat însdreptate astăzi într-o singură direcție și anume aceea a demiterii președintelui, nu este sigur ca poporul va reuși să-și impună voința. Pragul nominal pentru participarea la referendum de peste 9,1 milioane de cetățeni nu reprezintă cei 50% +1 din numărul cetățenilor cu drept de vot hotărâți de Curtea Constituțională atât timp cât ultimul recensământ dădea ca cifră a populației declarate din România și diasporă puțin peste 20 milioane. Se adaugă presiunile Uniunii Europene care nu dorește ceea ce dorește poporul român și este ajutată nu numai de o clasă politică vâdută și coruptă în cea mai mare parte a ei, dar și fără bărbăție atunci când este cazul.
Și atunci rămâne întrebarea ce va fi după referendumul din 29 iulie 2012? Evident, sunt două posibilități.
Cazul 1: Traian Băsescu este demis
După referendum lumea se va destinde, încordarera va disparea. Va fi un moment de pauză, ca după un efort îndelungat, ca atunci cand urci pe munte și după un pieptiș iei un respiro uitându-te pe unde să mergi mai departe.
În noiembrie urmează alegerile. Dispărând Băsescu, fiecare politician va începe să-și vadă de ale lui, interesele fiecăruia încep să se nuanțeze și se vor îndepartă unii de alții, alianțele de acum având tendința de a se destrăma, fiecare dorind să meargă mai departe pe drumul său.
Până la alegeri și populația se va relaxa și vechile raportări ale fiecăruia față de partidele politice își vor face din nou apariția. În noiembrie nu va mai fi doar USL vs. PDL. Nu numai ca alianța se poate destrama oficial până atunci, dar nici populația nu va dori să o mai voteze în bloc. În schimb, populația va avea timpul și relaxarea necesară sa privească și spre alte partide, înființate sau încă neînființate.
PSD a demonstrat de prea multe ori că 30% votruri la alegeri este un adevărat prag pentru el, nu se poate îndeparta prea mult în sus sau în jos. PNL are un electorat stabil de 10% – 15%. PDL, daca va mai rămâne în viață și va renunța pe bune la Elena Udrea, Elena Băsescu, Adriean Videanu, Roberta Anastase și Mircea Toader, poate reveni la procentul său dintotdeauna, 10%. Avem asadar vechile partide împreună cu 55% și rămân încă 45% loc virgin pentru noi partide. UDMR își va menține procentul său, 7%. Tot mai rămân 38%. Aici e loc de partide noi. PP-DD ar putea fi unul, procentul său ar putea crește de la 10% în prezent la 15% – 20%. Am auzit că și unii jurnaliști ar vrea să-și înființeze propriul partid, Liviu Mihaiu a făcut aluzii destul de străvezii la Radio Guerrilla. Mai este și Mihai Răzvan Ungureanu cu Mihail Neamțu și Sebastian Lăzăroiu cu Noua Republică, o să se zbată și Remus Cernea…
Oricum, Parlamentul va fi dominat tot de vechile tabere: PSD și PNL pe deoparte și PDL cu ceva aliați, posibil câțiva din Noua Republică de cealaltă parte. Ce se va schimba va fi pivotul, căci taberele politice de unele singure nu vor putea sa aiba majoritatea necesară pentru a trece legi importante. De această data pivotul, cel care iși va negocia avantajele și legile proprii contra votului în Parlament va fi alt partid decât UDMR. Pentru prima dată în 20 de ani, românii vor fi politic independenți. Probabil că, la cum arată acum sondajele, această forță politică va fi PP-DD. Credc ă pentru multă vreme de acum înainte diversitatea parlamentară împletită cu vechile dușmanii va face ca și unii și alții să fie foarte atenți la matrapazlâcurile celorlalți. Poate în felul acesta ne vom obișnui clasa politică și pe noi înșine sa nu ne mai furam unii pe alții și în final propria căciulă. Vor fi 20 de ani de transformare iar țara va arăta cu totul diferit și oamenii la fel, peste 20 de ani.
Cazul 2: Traian Băsescu rămâne președinte
În acest caz, după referendumul din 29 iulie nu va mai fi nimic. Vom fi un popor învins de noi înșine, mort și îngropat de Uniunea Europeană care ne-a săpat groapa, dar nu a căzut în ea, conform proverbului. Nici alegeri în noiembrie nu vor mai fi. Chiar dacă se vor organiza alegeri parlamentare, algeri nu vor fi, pentru ca nimeni nu va mai vrea să aleagă nimic, pentru ca motivația ar dispărea și la fel și energia și voința. Anticipez o prezență la vot în noiembrie de 5%-10%, probabil vor mai merge la vot doar membri de partid sau cei platiți și duși cu autocarele. Probabil ca va câștiga PDL-ul, însă nu știu ce va câștiga, poate doar niște voturi ale propriilor membri. Cum fiecare om nu se va mai regăsi în ceilalți de lângă el, toți vom căuta soluții din ce în ce mai individuale de supraviețuire. Mulți vor pleca din țară în valuri ca după mineriade; ceilalți care vor rămâne se vor înfeuda care pe unde va găsi un potentat care să-i ofere protecție. Dar mai ales fiecare se va închide în sine și între noi nu va mai exista comunicare. Și dacă rușii vor veni să ia Moldova cu totul până la Siret, și dacă ungurii vor veni sa ia Ardealul până la Brașov, nimeni nu va mai zice nimic și nu se va găsi cineva să miște un deget. Fiecare se va uita în farfuria lui, însă nu știu ce va mai vedea acolo.
Cum o astfel de țară mortificată ar avea nevoie de ceva să o resusciteze, se va relua proiectul unirii cu ciosvârta din Moldova care a mai rămas netrecută de Stalin la Ucraina. Probabil ca în 10 ani se va putea face, dar asta nu va entuziasma pe mulți, unii vor vedea doar un alt prilej pentru a fi taxați și impozitați, căci Moldova este săracă și regiunea va avea nevoie de ajutor financiar de la buget, iar cei de pe malul celălalt vor vedea doar prilejul de a ajunge cât mai repede în Vest. Și astfel ura dintre noi și nepăsarea vor mai dura cel puțin 30 de ani de acum înainte.
luni, 2 iulie 2012
Despre China
China - țara Marelui Zid pe care l-a construit în juru-i.
China - țara soldaților de teracotă puși sa o păzească etern.
China - țara orașului interzis, unde timpul a stat, stă și va sta pe loc.
China - țara care a inventat hârtia și tiparul.
China - țara care a inventat praful de pușcă.
China - țara care astăzi este candidată la detronarea Statelor Unite.
China - milenară, eternă, adâncă și ascunsă.
China - țara suficientă sieși care s-a înconjurat de lumea dinafară cu un zid pe care nici ea nu a dorit să-l treacă.
China - țara care nu se schimbă precum nici armata de teracotă nu se mișcă.
China - țara în care cei care o conduc se izoleaza o dată în plus de restul lumii.
China - țara care nu și-a tipărit înțelepciunea pe hârtie preferând să o deseneze.
China - țara care nu avea armate înzestrate cu armament modern când britanicii au cucerit Hong-Kongul.
China - țara care astăzi a luat locul de acum 20 de ani al Japoniei, adică locul 2.
China - țara care este atât de eternă încât va rata toate momentele.
Secantele își ating întotdeauna dreapta din drumul lor, chiar dacă după ce o secționează se depărtează de ea. Istoria este făcută de actori care apar, fac și trec, astfel rămânând. China este însă o asimptotă care are doar tendințe, dar niciodată împliniri. De aceea nu va fi niciodată, deși pare a fi mereu.
China - țara soldaților de teracotă puși sa o păzească etern.
China - țara orașului interzis, unde timpul a stat, stă și va sta pe loc.
China - țara care a inventat hârtia și tiparul.
China - țara care a inventat praful de pușcă.
China - țara care astăzi este candidată la detronarea Statelor Unite.
China - milenară, eternă, adâncă și ascunsă.
China - țara suficientă sieși care s-a înconjurat de lumea dinafară cu un zid pe care nici ea nu a dorit să-l treacă.
China - țara care nu se schimbă precum nici armata de teracotă nu se mișcă.
China - țara în care cei care o conduc se izoleaza o dată în plus de restul lumii.
China - țara care nu și-a tipărit înțelepciunea pe hârtie preferând să o deseneze.
China - țara care nu avea armate înzestrate cu armament modern când britanicii au cucerit Hong-Kongul.
China - țara care astăzi a luat locul de acum 20 de ani al Japoniei, adică locul 2.
China - țara care este atât de eternă încât va rata toate momentele.
Secantele își ating întotdeauna dreapta din drumul lor, chiar dacă după ce o secționează se depărtează de ea. Istoria este făcută de actori care apar, fac și trec, astfel rămânând. China este însă o asimptotă care are doar tendințe, dar niciodată împliniri. De aceea nu va fi niciodată, deși pare a fi mereu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)