Postare prezentată

Etica capitalistă și spiritul ortodoxiei

"Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale - nu numai clerul, ci și fiecare laic - este chemat...

miercuri, 30 iulie 2014

Razboiul rusilor cu lumea

Sa recapitulam putin. Ucraina trebuia sa semneze acordul cu UE. Ar fi urmat cativa ani de asa-zisa integrare, apoi integrarea propriu-zisa, evident, nu dupa criteriile oficiale, ci dupa interese. Interesul pe care il acordau americanii la vremea respectiva prin doamna Nuland integrarii europene a Ucrainei arata ca UE si apoi NATO ar fi mers de mana. Putin a intuit bine, era vizata baza navala ruseasca de la Sevastopol si indepartearea rusilor de la Marea Neagra (va amintiti poate de sintagma "lac rusesc" a pupatorului de licuric).

Replica rusilor de preluare a Crimeei i-a lasat pe toti cu gura cascata, nu se asteptau. Se credeau prea tari. Evenimentele insa au scapat de sub controlul ambelor parti. Oamenii nu sunt marionete, au propria vointa si propriile sentimente. Zone intregi din Ucraina locuite de populatie rusa au simtit nevoia sa fie asemeni Crimeii. Chiar si Transnistria a facut o cerere asemenatoare.

Aici, insa, Putin a jucat precaut. Felul in care a preluat Crimeea nu lasa loc de interpretare, orice incercare de readucere a Crimeii la Ucraina ar fi insemnat o agresiune fatisa la adresa Rusiei. Exista totusi o regula a razboiului, pana cand nu se trage un foc de arma, nu se poate spune ca exista un agresor. La fel s-a procedat in 1938 cu Anschluss-ul sau cand Hitler a invadat Cehoslovacia. Fervoarea nationalista rusa din Lugansk, Donetk sau Harcov putea de aceea sa fie o momeala, la fel la Odessa. Presa occidentala specula de ceva timp ca Rusia isi va alipi si aceste regiuni. Iata deci ca Putin nu s-a grabit sa raspunda liderilor separatisti sau celor din Transnistria cererilor lor de alipire la Rusia. Ca a trimis acolo agenti, normal, este foarte important in astfel de operatiuni cine detine controlul, indiferent din ce cauza au izbucnit ele.

In plus, razboiul din estul Ucrainei tine departe Ucraina de Crimeea. Daca exista cineva legitimat sa considere Rusia agresor in Crimeea si sa porneasca operatiuni militare pentru recuperarea teritoriului, aceasta putea fi numai Ucraina. Daca ar fi facut-o, ar fi avut sprijin NATO, cu siguranta si o rezolutie ONU.

Acum, este deja evident ca cei care preseaza in Ucraina sunt americanii si nicidecum europenii. Obsesiv imi reamintesc de acel "fuck the EU", care spune cam tot ce se poate spune. Daca ar fi numai dupa americani, Ucraina ar trebui sa atace Rusia chiar acum, in aceasta clipa si chiar si asa a asteptat prea mult. Problema este ca americanii sunt departe, iar Europa si in special Germania este la o aruncatura de bat. Europa insasi este ca magarul lui Buridan, nu stie ce sa aleaga, crahul financiar cu care americanii ii ameninta sau lipsa de resurse vitale pentru o economie atat de dependenta cum este cea europeana. Cel mai probabil, intr-un final lucrurile se vor transa peste capul celor de la Berlin.

Raman cateva intrebari.
De ce vor neaparat americanii un razboi cu Rusia? Siria. Acesta a fost semnalul ca Rusia poate interveni in zonele de interes ale SUA, iar SUA nu vrea un competitor puternic si, dupa cum s-a vazut, cu sanse in zonele sale de influenta. Dupa cum vedeti, China, cea mai puternica economie si, dupa unii, chiar armata dupa Statele Unite, ramane in spatele zidului chinezesc si nu se grabeste sa intervina in lumea araba chiar daca are atat de multa nevoie de resurse pentru o economie in continua crestere. Rusii insa au facut-o cu succes. Americanii nu au uitat Vietnamul, cand Rusia - pe atunci URSS - s-a luptat cu ei folosind soldati vietnamezi (sau cel putin asa sunt americanii convinsi ca s-a intamplat). Astazi vor cu tot dinadinsul sa se lupte si ei cu rusii folosind soldati ucrainieni; dar si romani; bulgari; olandezi, norvegieni, francezi, germani, orice dar americani abia la final daca se poate.
Dupa cum profetea parintele Paisie Aghioritul, din Siria a inceput...

De ce nu se dau cartile pe fata? Si asa se vad, sunt transparente. Pentru ca oamenilor le place sa fie mintiti; sa li se spuna cat de buni si drepti sunt ei si cat de rai sunt ceilalti. Ca sa trimiti armatele la razboi ai nevoie de trupe cu moralul ridicat, care sa nu dezerteze la primul foc de pusca, care sa se implice in razboi ca si cum ar fi al lor personal; ai nevoie de oameni care sa se implice si in spatele frontului pentru sustinerea efortului de razboi. Iar pentru asta e nevoie ca oamenilor sa li se poata arata ca sunt de partea cauzei juste, iar evenimentele sa poate fi rastalmacite ca atare. Nu e necesar sa fie si adevarat, propaganda are nevoie de o logica a ei careia ii este suficient daca se potriveste doar superficial cu faptele. Pentru aceasta imaginea conteaza, pentru ca mesajul este de fapt gol de continut.

Ce ar mai putea face Putin si Rusia acum? In Ucraina mai nimic. Oricum, lectia avionului malaezian ar trebui sa o invete rapid. Deocamdata rusii sunt putin knock-out. A fost randul lor sa nu se astepte. Oricum, marsavia de a le trimite o asemenea momeala a fost prea mare, nu cred ca un om intreg la minte s-ar fi asteptat la asa ceva. Asadar, tocmai pentru ca sunt infierati de toti, ar trebui sa joace cartea moralitatii si a dreptatii si a eroului salvator. Acum, nu maine, caci cu fiecare clipa care trece e din ce in ce mai tarziu, Rusia ar trebui sa se declare protectoarea tuturor crestinilor din Orientul apropiat si sa promita interventia militara pentru protejarea acestora. Cand America inchide ochii la actiunile aliatului lor saudit si chiar le sustine, o interventie militara directa a Rusiei pentru protejarea populatiei crestine din zonele de razboi din Irak sau Siria ar schimba fundamental perceptia multora fata de Rusia. Si, ar dejuca planul american de a-i bloca pe rusi in Ucraina.

Dar noi, ce am putea face? Deocamdata nimic sau nu foarte multe. Ar trebui sa ne afirmam interesele de neam mai intai chiar la noi in tara. Apoi, ar trebui sa ne tinem de neamuri cu toti romanii care au mai ramas in afara granitelor. E deja tarziu, dar mai bine decat niciodata. Sa luam exemplu de la unguri in aceasta privinta. Iar cand si daca va fi cazul si momentul sa alegem, sa alegem sa nu ingaduim sau sa copiem ceea ce se intampla acum la vest de noi. Sa nu alegem homosexualitatea publica si agresiva, legalizarea drogurilor si a prostitutiei. Sa nu uitam ca relele de la rasarit au venit si pentru cat dispret am avut si avem noi fata de rusi si avem marturie in limba romana cuvintele care denota toate acestea: narod, mojic, calic, cuvinte care la origine au un cu totul alt inteles. Si sa nu uitam ca de atatia zeci de ani, sau poate sute, dusmania pe care am tinut-o fata de rusi ne-a intarit si ne-a tinut laolalta in timp ce de douazeci si cinci de ani prietenia cu America si vestul Europei ne-a vlaguit si dezbinat.