Neaose trivialitati

Motto:


Hai sa ne bagam cuponul
Sa mai risipim din ceata.
Hai sa ne bagam cuponul
Futu-i mama ei de viata.



De ceva vreme a aparut la Editura Humanitas cartea lui Traian Ungureanu "Tehnica neputintei la romani". Nu am reusit inca sa o citesc, nici sa o cumpar macar. Probabil ca, roman fiind si eu, nici nu voi apuca vreodata sa tin aceasta carte in maini suficient de mult timp incat sa ii cunosc continutul. Titlul insa mi-a incitat amintirile si fara sa stiu cum, versurile din motto au ajuns sa-mi umple gandurile, exact asa cum o melodie proasta ajunge sa sacaie mintea unui om stresat.

Stiti bancul cu cei care ajunsi la Paris se minuneaza de frumusetea Turnului Eiffel? Ce zice francezul: "Merveilleux...! C'est fantastique!..."; ce zice englezul: "Wonderful! Astonishing! Breathless..."; ce zice neamtul: "Schon, das ist wunderbar!"; si romanul: "Hai sa-mi bag p... cuponul!"

Cam asta ar fi diferenta intre lumea romaneasca si ceilalti. Slagarul privatizarii cu versurile lui sacaitoare este imaginea concreta a filosofiei romanesti despre lucruri si viata. De altfel noi ne si mandrim cu bancurile noastre "savuroase", dar intraductibile in orice alta limba despre care am auzit. Oridecateori discutam comparativ, ni se umple gura de saliva si sufletul de mandrie nationala cand constatam cu emfaza ca "savoarea" limbii noastre plina de conotatii se pierde prin traducere, orice simbolistica devenind de o concretete brutala, de-a dreptul grobiana.

Nu cred ca ar fi cazul sa ne mandrim. Situatia se prezinta ca in cazul celui caruia toti din jur ii spun ca este beat, dar el nu vrea sa mearga la culcare. Normal, ati vazut vreun betiv "de profesie" care sa nu le cunoasca el pe toate, ceilalti fiind inevitabil prosti sau in cel mai bun caz prost informati?

Traind intr-o continua obscenitate publica (de la Plesu citire) limbajul nostru a evoluat catre reflectarea unei realitati triviale. Limbajul transpune ideologic realitatea pentru ca noi, cei care vehiculam acest limbaj, sa ne putem transmite unul altuia intentiile, gandurile, impresiile. Insa odata articulat limbajul va construi el insusi o realitate ideatica, nemaiputand sa percepem si sa exprimam realitatea decat prin intermediul lui. Asa ca tot ce auzim vorbindu-se este de fapt o imagine a lumii in care traim. Iar lumea in care traim o construim mai departe dupa felul in care vorbim.

Cum frecventa cu care ne bagam "cuponul" sau le dam "dreak" pe toate este mult mai mare decat in orice alt limbaj cunoscut, limba romana devine marturia clara de zi cu zi a aplecarii noastre catre esec in orice am intreprinde. Nimic si nimeni in lumea aceasta nu scapa de derizoriul in care cade ceva sau cineva in care romanii isi baga "cuponul", iar noi facem lucrul acesta natural de mai multe ori pe zi chiar si asupra noastra insine: "futu-i mama ei de viata!"

Si daca credeti ca aceasta e o meteahna a tranzitiei, va inselati. Si daca credeti ca e o meteahna a miticilor de Bucuresti, iar va inselati. Indescifrabilul "tulai Doamne!" atat de folosit chiar in inima romanismului, Ardealul, nu inseamna altceva decat "futu-l-ai Doamne!". Derizoriul romanesc si felul in care noi de fapt nu facem altceva decat sa ne f... viata exista la romani in insasi esenta noastra. Sunt absolut convins ca in Miorita, cei doi ciobani intelesi sa il omoare pe al treilea au pus-o la cale cam asa: "Hai sa-i f... un baltag in cap!" Asa ca nu-i de mirare ca cel vizat s-a 'consolat', cum se zvoneste. El nu s-a speriat de fapt, stia ca nimic nu avea sa se intample cu adevarat.

De altfel, stie cineva cum s-a terminat povestea? Vorba ceea: "... si daca nu a murit, o mai trai si azi." Inca mai vorbeste cu Miorita. Ceilalti doi inca mai planuiesc... Noi inca ne mai credem grozavi.

Branzofonii

Biserica Catolica. Cica asa putem spune: Biserica Catolica, pentru ca este o cacofonie acceptata.
Eu m-as supara daca as fi in locul Bisericii Catolice.
Si "frumos ca Mihai" putem spune. Nici o cacofonie nu ne tulbura auzul. In schimb nu e deloc recomandat de normele in materie de limbaj ale Academiei Romane sa spunem "frumos ca Cornel". Aceasta este o cacofonie nepermisa; zgarie urechile delicate si ingretoseaza pe adevaratii cunoscatori ai limbei romane.
Daca as fi Cornel as protesta vehement. Cu ce este mai breaz Mihai decat Cornel? De ce putem face ca Mihai si nu putem face ca Cornel? Mai intai este discriminare. Mihai poate dar Cornel nu are voie. Apoi este incalcarea Constitutiei. Acolo scrie ca toti suntem egali in fata legii, dar Mihai este mai presus decat Cornel. Legea se aplica diferit la Mihai fata de Cornel. Cornel este cacofonie, Mihai nu. Si mai mult, Cornel e mai prejos decat Biserica Catolica, macar ea este permisa. Daca toti Corneii, Costeii si Carmenele din Romania ar depune o plangere la Consiliul pentru Combaterea Discriminarii, ar putea ei sa devina egali macar cu Biserica Catolica?
Asta este, avem o limba cacofonica. Nu ne place, dar e limba noastra. Mult e dulce si frumoasa limba ce-o vorbim/Alta limba-armonioasa ca ea nu gasim.
"Ca ea" - nu este cacofonie, suna armonios, recomandam folosirea. Numai ca ea sa nu fie Carmen. Atunci ar fi o problema.
Nu ne plac cacofoniile. Pentru ca ne deranjeaza pudoarea atunci am inventat reguli speciale de constructie a frazei pentru a le ocoli. Cacofoniile nu incalca nici o regula de gramatica, trec doar peste bariera falsei pudori a celor cu ceva carte. Semidocti. Sau snobi care se screm in toate felurile sa isi arate virtuozitatile de limbaj. Realitatea este ca Cornel nu este deloc mai prejos ca nume decat Mihai. Dar noi romanii nu putem accepta asa ceva, e vina cuvantului ca incepe cu o silaba damnata. Si incepem sa folosim un dublu standard in exprimare, in felul in care ne raportam la denumiri si in felul in care descriem realitatea. Limba este cinstita, noi suntem duplicitari. Si felul incare ne comportam fata de limba noastra este felul incare ne comportam fata de noi.
Academia Romana nu permite folosirea cacofoniilor. Din maretia culturii lor, academicienii romani fac in vorba lor de toate zilele adevarate transfagarasanuri de cuvinte pentru a ocoli logica care ii obliga la cacofonii. (Ufff, "logica care obliga" nu e permis, probabil ca nu logica este ceea ce ii obliga pe academicieni sa faca ceva; "prostia care obliga" este permis).
Dar oamenii obisnuiti nu se prea pricep la fel de mult la subtilitatile limbei. Si ca sa nu riste sa-si innoade limba sau sa-si piarda pe drum gandurile, atunci ei il pun pe "si" intre "ca-ca". Ei spun "ca si Cornel". "Ca Mihai" si "ca si Cornel". Logica si bunul simt se rascoala impotriva falsei pudori a semidoctilor, dar nu poate sa le infranga deplin autoritatea. Si atunci apare "si" din "ca si".
O branzofonie. Branza, telemea, cas; "ca si". "Ca si" se aude aproximativ ca "cas", nu ca telemea, din pacate pentru cei sensibili la cacofonii. Acum, cititorule, fii cinstit, de cateori nu ai evitat tu insuti o cacofonie spunand "ca si"? De cate ori nu ai auzit pe altii evitatnd o cacofonie folosind "ca si"? De cate ori noi, oamenii obisnuiti, nu inlocuim cacofoniile cu branzofonii? Mai intotdeauna. Aceasta este intoarcerea la radacini. Transhumanta si branza rezultata din ea se rascoala in limba noastra neaosa si nu ne lasa sa incalcam bunul simt al oamenilor simpli. Inlocuim deci cacofoniile cu casofonii. O branzofonie.
Normal, academicienii si lingvistii nu sunt de acord - alt eufemism, corect ar fi fost limbistii, dar ar fi amintit prea mult de limba ca organ plin de saliva, deci scarbos; in schimb lingvistii nu studiaza lingva. Branza miroase si ea, oile la fel.
Totusi, cu toata ura lor pentru cacofonii, academicienii si lingvistii nu le pot elimina pe toate. Cacofoniile sunt in cele din urma mai tari decat mintile intortocheate si sclifosite de lingvisti si academicieni romani. Biserica Catolica este martora la cele ce declar.
Declaratiile mele insele sunt marturii suficiente: nu respect si nu iubesC ACAdemicieni romani. Este ca la asta nu v-ati gandit?

P.S.
Pipifoniile sunt totusi permise in limba moldovineasca. Moldovenii merg toata ziulica pi piserele lor.

Cristofor Columb

Ce legatura...??
Pai, are... Cristofor Columb este cel mai mare roman.
Mai intai ca a descoperit America, lucru pe care il fac toti romanii in fiecare zi, dar el a fost primul. Ma rog, macar oficial. Apoi, a dat teapa la bastinasi, normal, cu ce avea la indemana, niste margele de sticla, luandu-le in schimb aurul. Si noi facem la fel, pe unde ajungem mai la vest de Romania dam tepe si luam ce gasim, pe urma revenim la noi in tara si ne laudam cu ce am facut pe acolo, spargem banii, ne spargem in figuri si ne intoarcem inapoi in vest sa mai luam.
Trei la mana, Columb a descoperit in America cartoful. Mama, ce se potriveste cu varza! - care, se stie, e cuvant neaos daco-romanesc. Apoi, acolo a descoperit fasolea. Tot militaru roman stie ca daca nu avea la meniu cartofi cu varza, atunci avea fasole. Si tot acolo a descoperit Columb soia, planta aia datorita careia noi romanii l-am omorat pe Ceausescu pentru ca ne-o baga in salam.
Si porumbul, din care facem mamaliga...! Acum venim la branza noastra. Cu mamaliguta. Sau cu rosii, ca tot americane sunt si astea. Cine poate sa spuna ca o telemea cu rosii sau o telemea cu mamaliguta nu i-ar face pofta?!
Vedeti acum? Cristofor Columb a fost cel mai mare roman. Ce ne-am fi facut noi fara el, cu toate tradiitiile noastre milenare?

Miorița unui om leneș

Cum spunea G. Călinescu : “Miorița ar trebui să fie plasată între operele fundamentale ale poporului român.“
Corect. Miorița este ceea ce ne caracterizează. Și comentariile la fel. Interpretările Mioriței, pline de lirism, sunt și ele la fel de caracteristice nației precum este și povestea. De fapt o completează, pentru a avea o imagine corectă și întreagă a poporului român, tocmai în adâncul fără fund al sufletului său. Ba, chiar mai mult: și chinurile elevilor de a memora diferite comentarii literare ale baladei fac parte din tablou. Totul este fals și chinuit, mai puțin balada pe care nimeni nu dorește să o vadă în adevărata ei dimensiune.
Mai știe cineva Povestea unui om leneș? Și aceluia i s-a planificat moartea de către doi (tot doi!) consăteni. Și acela a avut șansa să afle scăpare tot din partea unui personaj feminin. Și, tot la fel ca și ciobănașul, el s-a resemnat. Cu ce difera resemnarea lenesului in fata mortii fata de resemnarea ciobanului? Numai prin dimensiunea cosmica pe care o gasesc fel de fel de initiati in ale literaturii in balada Miorita si nu o gasesc si in povestirea lui Creanga. De fapt acesta este peisajul natiei: ascundem lenea de a face ceva, incapacitatea definitorie de care dam dovada oridecateori actiunea cere si putin efort de gandire, sub o cupola de lirism si dimensiune cosmica de nivel cel putin planetar, daca nu galactic. Megalomani, lenesi si mincinosi, tributari inpulsului de moment (sau lipsei lui), dar fericiti sa gasim logici sofistice care sa ne demonstreze in primul rand noua cat de bine stim sa ne mintim, cam asa suntem (noi romanii, pentru cui ii este neclar la cine ma refer).
Asemanarea dintre balada Miorita si Povestea unui om lenes este evidenta. Punct de pornire esential pentru orice fel de actiune, gandirea prospectiva ne este perfect straina culturii si inteligentei noastre romanesti. Nici ciobanul nici lenesul nu vad ziua de maine. Primul vede doar ceea ce vede el in ficare zi: brazi si paltinasi, stele (faclii), paseri (lautari), munti mari (preotii) etc. Al doilea nu se vede pe el facand ceva pentru "a muie posmagii". Punctul comun este ca nici ciobanasul si nici lenesul nu au reprezentarea lor a doua zi pentru ca asta ar insemna sa faca ceva pentru a prinde aceasta a doua zi, altfel urmand sa ii omoare pe la apus de soare confratii sau consatenii lor. Ei bine, eu pun ramasag ca lenesul si ciobanasul nu se pot imagina pe ei insisi facand o actiune oricat de mica, pentru simplul motiv ca ei chiar nu fac niciodata vreo actiune. Pe scurt lenesul si ciobanasul nu fac nimic niciodata. Ei doar stau, unul sprijinit in toiag iar celalalt intins sub dud. De aici si incapacitatea lor de a se reprezenta pe ei insisi facand ceva.
Si acum spuneti-mi careva ce roman sadea nu viseaza sa stea degeaba, sa aibe jepan si sa sa manance oricat si orice fara sa se gandeasca cum isi procura mancarea, precum lenesul din povestire? Desigur, in tot timpul acesta se va gandi la nemurirea sufletului, precum ciobanasul din balada.
Doua balade cu caracter definitoriu are poporul acesta: legenda mesterului Manole si Miorita. Lasati sa isi aleaga singuri ceea ce ii defineste, romanii au ales Miorita. In legenda mesterului Manole se spune insa clar ca el muncea, ca isi facea planul pentru cum sa faca a doua zi, ba chiar in planurile sale intrand si jertfa. Manole era un luptator, un incapatanat in a face lucrul pana la capat si inca bine. Romanii insa au ales Miorita si ciobanul. In plus, la scoala se face apologia alegoriei si cosmologiei mioritice, dar nu se considera necesare studiului Povestea unui om lenes si Prostia omeneasca. Da bine in scris, ne-am scos cu lirismul, suntem adanci si neintelesi. Comod.
Ce legatura are insa ce am scris cu branza...? Iata: branza se face din lapte, iar telemeaua de oaie este superb de gustoasa. A citit cineva despre Miorita din balada (o oaie, nu-i asa?) cum ca ar fi dat vreodata lapte? Nu-i de mirare ca vorbea aceeasi limba cu ciobanasul.
Miorita unui om lenes. Asa cred ca ar trebui sa se numeasca adevarata balada pe care o traim in Romania zi de zi.

(Acesta este un text scris la repezeala. Pe masura ce gasesc timp voi reveni, poate, asupra lui.)

Branza se impute

Fara umor, sec si plin de suparare: "Transhumanta este interzisa", citesc pe site-ul realitatii TV. O noua ordonanta de guvern; sau lege a parlamentului. Tot aia.
Adica nu veniti cu oile la Bucuresti. Nu mai faceti telemea si cas, nu mai mergeti cu oile nicaieri, ramaneti in curtile voastre. Alo!... Aalo...! Rrramaneti la currtile voastrre. Caline, da-le 100 de lei in plus la salarii. Orbane, sa ai grija de copiii lui Calin. Eu ma gandesc sa am grija de sotia lui, ca e pacat sa mearga la Targoviste. Prietenii stiu de ce...

Mare Branza 1(unu)

Este un moment de rascruce si schimbare in tara noastra. Este pus acum sub semnul intrebarii chiar ceea ce ne defineste milenar ca popor, cititorule, stii si tu deja cuvintele: viezure, manz, varza, barza, dar mai ales branza, urda, cas sau mai noul 'telemea'. Din mila stapanirii mai avem noi romanii inca ceva mai putin de sase luni ca se ne salvam pe noi si cultura noastra, identitatea gastronomica. Sa ne salvam urda, casul si telemeaua de invazia branzei frantuzesti cu mucegai si fite de bonjuristi.
Ma adresez romanilor constienti: ne trebuie semnaturi multe si o dezbatere de oaie serioasa ca sa putem respinge nefasta inraurire a normelor europene. Trebuie sa schimbam politica asta a guvernului de cap plecat. Eu vreau sa mananc branza din butoi si nu din punga. Din burduf de caine si tot ar fi mai buna, macar ca mi-ar aduce aminte de mustrarile invatatoarei. (Chiar asa, daca cedam acum la legea branzei, ce vor mai intelege copiii nostri cand le vom spune ca sunt branza buna in burduf de caine??). Hai sa facem mare branza!