Postare prezentată

Etica capitalistă și spiritul ortodoxiei

"Biserica fiind sobornicească în toate părțile sale, fiecare dintre mădularele sale - nu numai clerul, ci și fiecare laic - este chemat...

joi, 30 iunie 2011

Comunismul - sinucidere altruista. Preambul

Asa mi-am intitulat lucrarea de licenta: Comunismul - sinucidere altruista.
Am pornit de la ce spune Emile Durkheim despre sinuciderea altruista: "Cand omul este detasat de societate, el se omoară cu usurinta, dar tot la fel de usor se omoara cand este prea legat de ea." Sensul este urmatorul: cand eul - persoana - nu-si mai apartine si se confunda cu comunitatea din care face parte, persoana nu se mai distinge de cei din jurul sau si nu mai are valoare prin ea insasi. Cand persoana isi pierde valoarea, sensul vietii ei dispare in chiar propria imagine de sine, gasindu-si implinirea in jertfirea vietii pentru un scop considerat superior. Sinuciderea devine doar un simplu pas, intr-un fel o consecinta fireasca a acestei devieri de la normalitate.
Extrapoland, statul comunist este un astfel de caz. Pentru ca principala sa directie de dezvoltare este patrunderea in toate domeniile vietii sociale, in intimitatea oricarei comunitati, pana chiar si la cele mai mici forme de viata comunitara, cum ar fi familia, statul dispare. Este ceea ce comunismul si-a propus in mod programatic, un stat care traieste prin el insusi, care nu se mai distinge de restul societatii. Statul isi pierde astfel valoarea in chiar propria sa imagine de sine. Functionarea sa inceteaza intrucat ar deveni un fel de perpetuum mobile social, un aparat care isi exercita functiile asupra lui insusi.
Metoda prin care statul comunist intelege sa devina ubicuu este sa nu mai asigure reproductia elitelor. Este binecunoscut faptul ca prima masura luata de comunisti in momentul preluarii puterii a fost sa elimine de-a dreptul fizic elitele societatii. Urmeaza blocarea accesului catre structurile de elita ale societatii a celor care ar fi indreptatiti sau mai bine pozitionati sa acceada catre acestea in virtutea mostenirii ce o poarta cu ei. Dosarul de origine sanatoasa, confiscarea proprietaiilor sunt cateva dintre cele mai cunoscute astazi metode comuniste de decapitare permanenta a elitelor unei societati, indiferent de domeniul de manifestare a acestei elite, de la elitele politice, pana la elitele culturale sau taranesti.
Odata definitivat acest proces de eliminare definitiva a vechilor elite, statul comunist nu va asigura elite noi. Elitele se caracterizeaza prin excelenta in domeniul lor de manifestare, excelenta care le aduce avantaje drept recompensa pentru activitatea lor. Comunistii vad insa aceste recompense ca fiind privilegii, intrucat excelenta nu este ceea ce apreciaza ei, dimpotriva. Excelenta creeaza elite si acest lucru impiedica desavarsirea statului comunist, asa cum vede ideologia comunista acest lucru.
Excelenta nu aduce doar recompense ci creeaza si responsabilitate. Excelenta creeaza in primul rand responsabilitatea mentinerii ei la cote de elita si astfel elitele sunt responsabile fata de cei pe care ii conduc. Comunistii insa nu apreciaza elitele, nu stiu sa creeze elite, deci vor fugi de responsabilitate, chiar daca isi vor dori recompensele unei elite reale. Acestea vor deveni privilegii abia acum. Nu este de mirare ca fara exceptie toate partidele comuniste au permis aparitia cultului personalitatii si instaurarea unor dictaturi personale ale liderilor partidului. Nedorind sa fie elita, nestiind sa fie elita, elita insasi fiind ilegitima ideologic in statul comunist, toate atributiile si responsabilitatile sunt aruncate, impinse catre liderul partidului. Instinctul natural este mai puternic decat ideologia, dar in interactiunea dintre ele efectul este unul pervers: stalinismul este dezvoltarea fireasca a comunismului. Nu-i de mirare ca dupa caderea regimurilor comuniste nu se gasesc responsabili pentru dezastrul comunist: nimeni nu si-a asumat responsabilitati intrucat acesta era atributul elitei.
Lucrarea care va urma trateaza mecanismul sinuciderii altruiste a statului comunist si consecintele, rezultatele pe care le traim dupa caderea regimurilor comuniste. Este asa cum am scris-o in 1995, nu am schimbat nici o virgula. Sunt pasaje pe care le-as dori schimbate, sunt concluzii pe care le-as completa sau explica mai amanuntit. Nu voi interveni totusi pe text, intrucat consider important sa las lucrarea asa cum a fost ea scrisa in original.
De ce totusi sa revin acum asupra comunismului? Ce legatura are enervarea mea exprimata in articolul precedent cu sinuciderea altruista? Raspunsul este la indemana: ceea ce traim astazi este consecinta fireasca a regimului comunist. Un truism, desigur, pentru multi. Dar lucrurile aparent evidente trebuie si ele explicate. Altfel raman doar pareri, clisee.
Iar astazi traim un proces de sinucidere egoista. Am cazut in extrema cealalta. De unde statul dorea sa fie prezent peste tot, astazi se ideologizeaza ca statul nu trebuie sa mai fie nicaieri. Statul trebuie sa fie minimal, cum se spune.
Am sa ma intorc la Emile Durkheim. Acesta spunea ca se numeste egoism [auto]indepartarea persoanei de la viata comuna. "Omul nu poate trai dacă nu simte atasament fata de ceva care sa-l depaseasca [...] viata nu este suportabila decat daca ii intrevedem ratiunea de a fi, daca are un tel prin care sa merite osteneala de a o trai". La fel si statul trebuie sa aiba o ratiune superioara pentru a trai. Menirea statului este in afara sa. Statul este sau trebuie sa fie o constructie a elitelor unei societati si in consecinta statul are responsabilitate atat el ca intreg cat si fiecare membru al sau. Teoria statului minimal nu are in vedere retragerea statului de la responsabilitatile sale ci are in vedere doar eficientizarea functionarii statului printr-o metoda care poate fi discutabila dar si valabila in anumite domenii de manifestare a societatii. Numai ca la noi aceasta teorie se ideologizeaza si sufera transformari inacceptabile. Gura presedintelui Basescu adevar graieste, prin stat minimal statul roman intelege sa nu mai fie responsabil fata de cetatenii sai. Elitele actuale ale Romaniei isi refuza menirea, aceea de a excela si de a fi responsabile fata de cei pe care ii conduc. In schimb, elita romaneasca nu isi refuza privilegiile. Comportamentul este acelasi cu cel al comunistilor, abdicand de la orice responsabilitate in favoarea liderului - vezi cazul actual, presedintele Basescu, singurul care face agenda publica a Romaniei, interna sau externa.
Acest lucru se intampla intrucat la iesirea din comunism Romania era o tara fara elite reale si nici nu a reusit de atunci sa isi construiasca. Cei care conduc astazi Romania nu pot, nu au aceasta putinta de a fi elite, intrucat ei nu exceleaza in domeniul vietii sociale de care se ocupa: conducerea statului. Falia lasata de comunisti in societatea romaneasca a fost prea adanca pentru a putea fi recuperata in 20 de ani.
Trecand in 20 de ani de la sinucidere altruista la sinucidere egoista perspectivele statului roman sunt sumbre. Daca statul ar fi ceva exterior societatii, ca un neg, o excrescenta, nu ar conta. Insa statul este un organ intern vital al unei societati. El este pe rand si in acelasi timp creierul, inima sau ficatul unei natiuni. Sinuciderea sa, altruista sau egoista, nu poate avea alta consecinta decat moartea natiei sale impreuna cu el.
Scriu aceste randuri in speranta ca acest lucru nu se va intampla, ca inca nu este prea tarziu.

Vor urma capitolele lucrarii de licenta din 1995. Va dura pana le transcriu, este destul de mult de scris.
Mai inainte de toate, poate va trezi interesul:

CUPRINSUL:

I Introducere pag. 2

II Cap. 1: Obiectivul ideologiei pag. 6
-Moştenirea lui Lenin pag. 13
-Obiectivul postrevoluţionar pag. 17

III Cap. 2: Clasa politică pag. 31
- Dialectica elitei comuniste pag. 33
- Reproducţie şi sinucidere pag. 38

IV Cap. 3: Sfârşitul comunismului pag. 46
- Schimbare şi bipolaritate pag. 46
- Noile elite pag. 50

marți, 28 iunie 2011

Dreapta portocalie mai bine ar folosi stanga; si la cu totul altceva...

Sincer, m-am enervat.
http://ordoliberalism.ro/wp-content/uploads/2011/06/TEXT-Ordoliberalism-si-economie-sociala-de-piata.pdf

Foarte pe scurt, in caz ca linkul nu va mai functiona peste ceva vreme: fara pensii de la stat, privatizare totala a serviciilor publice, inclusiv sau mai ales serviciile de sanatate.

In douazeci de ani - de la evenimentele din 1989 - vad ca se trece de la Statul e tot, la Statul e nimic. Inutil sa mai argumentez ca disolutia statului in "tot" e acelasi lucru cu disolutia statului in "nimic", adica retragerea lui totala din viata cetatii. Doar calea de urmat e alta, dar rezultatul e acelasi: desfiintarea statului. Ordoliberalii astia portocalii sunt un fel de comunisti si ei, daca nu a mers cu "partidul e in toate" atunci musai sa reuseasca cu "statul nu e nicaieri".

Ordoliberalii ideologizeaza propria lor neputinta de a conduce un stat si ridica la rang de teorie dorintele lor hulpave de a-si asigura cat mai mult din felia de tort inainte ca acesta sa fie devorat in totalitate.

Asta e ce m-a enervat.
Ce voi face, pentru ca m-am enervat: mai intai voi pune aici lucrarea mea de licenta scrisa in 1995, asa cum a fost ea scrisa atunci. Chiar daca as scrie-o astazi altfel, nu abdic de la principiile enuntate acolo, dimpotriva, am convingerea ca tot ce am trait de atunci si pana astazi este confirmarea a ceea ce am scris acolo.
Apoi voi schita, daca nu voi avea timp sa compun o lucrare mai argumentata, voi schita deci o noua teorie a statului, asa cum cred eu ca ar trebui sa fie. Mai ales statul asta amarat care imi mananca zilele, Romania.
Revin deci, nervos si hotarat.

vineri, 24 iunie 2011

Pretul si criza

S-a indus in public ideea ca tiparirea de bani duce la cresterea preturilor. O spun economistii, o sustin politicienii. Poate ca statistic se observa o covariatie, dar asta nu inseamna si o explicatie a mecanismului. Eu insa nu am auzit, citit, aflat inca cum cresc preturile cand sunt mai multi bani in circulatie. Se invoca legea cererii si a ofertei. Bun, deci daca sunt mai multi bani tipariti e oferta de bani mai mare si cererea de produse mai mica? De ce nu s-ar echilibra invers, prin mai multe produse si mai de calitate in loc sa cresca pur si simplu pretul. Daca pretul creste doar asa, pentru ca partea comercianta a economiei simte ca poate scoate mai multi bani facand nimic in plus, problema nu este a tiparirii de bani, ci de natura culturala. Etica capitalista descrisa de Max Weber exclude din start o astfel de abordare. Or, poate nu mai este capitalism ceea ce traim noi?
Poate ca daca tiparesti bani atunci cand nu este nevoie sa o faci (cand oare nu este?) atunci banii aceia trebuie sa isi gaseasca cheltuiala lor, deci va exista o presiune pe cresterea de preturi. Dar nimic nu spune ca banii tipariti in plus nu se pot duce in economii, deci se pot autoexclude din circulatie.
Banii sunt ca mancarea, cu cat ti-e mai foame cu atat ceri mai mult, nu mai putin. Economistii in general sunt oameni bogati, lor nu le e foame, asa ca sunt de inteles, iar politicienii la fel.
Mai sigur este ca preturile cresc pentru ca nu sunt bani pe piata. Adica nu sunt suficienti sa acopere nevoile. Si daca piata e saturata de produse si nu am cum sa vand mai mult (asa cum m-am asteptat cand m-am imprumutat), atunci macar sa vand mai scump. Deci, cresc pretul.
Pretul creste sau scade in functie de estimarea posibilului, adica cel care face pretul se gandeste daca pretul pe care il pune poate fi suportat de piata. In acelasi timp pretul reflecta si nevoia de bani a celui care il fixeaza. Asa cum angajatul cere marire de salariu pentru ca are nevoi mai scumpe (din motive care nu tin doar de el), asa si compania va mari preturile pentru ca are nevoie de mai multe lichiditati. Practic, pretul este un compromis intre cele doua de mai sus, estimarea suportabilitatii pretului pe piata si nevoia de incasari. Preturile cresc sau scad in functie de care “principiu” este mai tare la un moment dat: suportabilitatea pretului in piata sau nevoia de bani. Cand nu sunt bani, nevoia de bani e mai mare. Deci preturile cresc indiferent de ce spune economistii, finantistii si politicienii. Pretul si nevoia nu stiu carte; economistii lucreaza cu oameni ideali, construiti dupa imaginatia lor care nu acopera realitatea.
Se poate obiecta ca scopul unui intreprinzator este profitul deci va lasa pretul in jos ca sa acopere diferenta din volumul vanzarilor. Acest lucru este adevarat in conditii ideale sau cel putin normale si mai ales in conditiile in care piata inca permite cresterea volumului vanzarilor. Pretul mic nu vinde intotdeauna marfa. Soldurile nu sunt o garantie a vanzarilor masive, dimpotriva, mai degraba promotiile, dar asta e de natura psihologica.

In fapt, scopul unui intreprinzator e diferit de la caz la caz. Din ce in ce mai multi intreprinzatori fac o distinctie clara intre banii lor si banii companiei. Chiar legislatia este facuta astfel incat banii companiei sa fie cu totul altceva decat banii intreprinzatorului. Astfel, unii vor dori sa isi mentina afacerea pe termen lung, altii sa dea tunuri. Profitul, daca exista, este o suma de bani care se cheltuieste sau se reinvesteste.
In lumea reala lucrurile stau asa: unii intreprinzatori isi scad intentionat profitul ca sa nu plateasca taxe. O fac prin off-shoruri sau prin cheltuieli bagate pe firma. Si marile companii fac la fel instrainand profitul prin rambursari de capital la firmele mama sau prin contracte de consultanta externa, depinde acum de nivel. Altii isi maximizeaza profitul ca sa isi ia dividende, dar pe cand dividendele sunt reale, profitul e doar pe hartie, adica se factureaza si nu se incaseaza, posibil pentru ca se arunca cu marfa in nestire pe piata peste cat se poate vinde, ca sa fiu mai clar, daca ai rulaj suficient iti tragi la bani de nu ai aer, nu cresti salariile la oameni si dupa 3-4 ani iti bagi picioarele in ea de firma, ca e in faliment. Deschizi alta si faci la fel.
Pretul este cat cere cineva pe un produs. Daca eu ma apuc sa imi vand radioul vechi de acasa, ii pun un pret, desi el nu mai valoreaza de fapt nimic. Valoreaza exact cat vreau eu sa iau pe el si cat ma astept sa incasez si in functie de cate lucruri am de vanzare cat la suta cred eu ca imi va acoperi din nevoia de bani. Scad asteptarile, scade si pretul, cresc asteptarile creste si pretul. Pretul nu este cat incasez eu pe o unitate de produs cum cred unii, ci cat cer pe ea. Cata marfa nu se arunca zilnic numai pentru ca nu s-a vandut dar nici nu si-a schimbat pretul! Cate exemple nu sunt de comercianti a caror interese sunt sa tina pretul sus chiar daca nu vand si trebuie sa caseze marfa?! Ei stiu legea nescrisa a comertului, anume ca odata ce vinzi in pierdere doar ca sa recuperezi din bani, nu ai cum sa mai faci vreodata profit. Nu ai cum sa refinantezi activitatea economica iar o crestere de pret pe marfa eventual ramasa va fi primita foarte prost de publicul cumparator.
Insa pe o piata saturata cum se mai pot creste vanzarile? Acesta nu inseamna ca s-au satisfacut nevoile tuturor, piata insemana de fapt reteaua de distributie si posibilitatea cumparatorilor de acces la ea. De ce ar scadea pretul cand cheltuielile unei firme cresc deci si nevoia ei de lichiditati? Daca ne gandim la o singura firma putem spune ca a avut o politica de piata sau manageriala inadecvata, dar cand nevoia de bani este generala atunci nu mai putem avea asteptari ca preturile vor scadea. De unde profit atunci? Lipsa de bani creste preturile, cine rezista bine, cine nu, nu. America a inteles asta si tipareste. Au crescut la ei preturile proportional cu banii tipariti? Nicidecum, dar au crescut pentru ca in continuare nu au tiparit destul ca sa astampere foamea de bani. Deci vor mai tipari iar preturile la ei nu vor creste.
Am sa mentionez in treacat ca pretul nu este determinant in vanzarea multor produse, cererea fiind inelastica in functie de pret. Deci scaderea preturilor nu are nici un sens (rationalitate economica, cum e la carte), apropo de profit, mai ales cand costurile cresc. Iar costurile nu cresc pentru ca se tiparesc bani ci pentru ca accesul la resurse e din ce in ce mai limitat; nu resursele, ci accesul la ele.

Imprumuturile bancare masive duc la cresterea volumului bunurilor de pe piata mult mai rapid decat banii reali - nu cei imprumutati, care de fapt nu sunt inca bani. Nu sunt bani pentru a achita datoriile, deci totul creste, de la impozite - care intra in costuri - pana la preturi, pentru ca profitul e necesar sa aiba o constanta minima pentru a asigura reproductia. Cand se atinge pragul sub care o firma nu mai poate suporta pretul jos, atunci preturile produselor sale vor creste pentru ca firma nu ar mai avea altfel bani sa reia ciclul economic. Daca merge, merge, daca nu, nu si e faliment si saracie.
Intr-un fel, este adevarat, daca imprumuturile bancare inseamna ca inmultirea banilor de pe piata, da, atunci mai multi bani pe piata duc la cresterea preturilor. Insa mecanismul nu este nemijlocit. Prin cheltuirea unui credit nu se cheltuiesc banii actuali ci viitori. Se cheltuiesc bani care nu exista, cu promisiunea, sau mai degraba cu speranta, ca vor exista in viitor. Se produc bunuri pe credit (se numeste investie), se cumpara bunuri pe credit. Se inmultesc bunurile existente in baza unor bani care nu exista si nu le pot acoperi in numerar valoarea. Drept urmare este vital ca banii sa se inmulteasca pentru a putea acoperi valoarea bunurilor, altfel nu se vor putea achita creditele, nicidecum si dobanzile. Iar singura solutie de a inmulti banii ca masa monetara este sa ii tiparesti, fie si electronic.
Din acest punct de vedere, America are raspunsul adecvat la criza, tipareste bani.
Altceva nu e adecvat, in ceea ce face cu banii tipariti.
Daca o banca imprumuta bani creeaza o lipsa de bani pe piata. Chiar si banii recuperati de banca in urma achitarii imprumuturilor vor fi re-imprumutati sporind astfel lipsa de bani de pe piata. Asta conduce la falimentul bancii. Daca statul sau banca centrala, asa cum face acum FED-ul, tiparesc bani pentru a acoperi lipsa de moneda dar ii dau tot bancilor pentru a le salva de la faliment, bancile nu vor putea face altceva decat sa ii imprumute mai departe. Lipsa de bani va creste exponential cu fiecare ban tiparit.
De fapt, lipsa de bani va creste exponential cu fiecare ban tiparit atat timp cat acest ban gaseste produsul pe care sa fie cheltuit si omul dispus sa se imprumute. Iar indatorati peste putinta, oamenii se vor imprumuta din ce in ce mai putin.
Ce sa faci atunci cu banii ramasi nefolositi? Solutia corecta: plata datoriilor. Plata datoriilor va putea sa repuna in circulatie banii nefolositi. Se va reface echilibrul intre banii aflati in circulatie si bunurile de pe piata. Bancile isi vor reface capitalul rulant in mod sanatos, prin recuperarea datoriilor si nu prin alte imprumuturi. Plata datoriilor cu bani tipariti inseamna calmarea cresterii preturilor odata cu eliminarea nevoii acute de bani.
Oamenii vor putea ramane proprietarii bunurilor achizitionate deci bunastarea lor va creste si odata cu ea si apetitul pentru consum, stimuland deci productia si cresterea economica.
Ieri, am auzit in treacat ca Obama propune Congresului ca statul american sa plateasca datoriile celor care nu pot sa si le achite.
Bravo America!

UPDATE 28.06.2011
Azi am cautat pe Internet case de vanzare in Statele Unite. Fara un tel precis, doar asa pentru informare, eventual pentru niste comparatii cu preturile de la noi. Pe prima pagina pe care am deschis-o era un grafic cu evolutia preturilor medii in ultimul an: scadere. Calculez, scadere de 10%. Deci preturi mai mici dupa un an in care FED a tiparit bani in nestire. QED: intre multimea banilor de pe piata bani si preturi nu este o legatura directa si nici macar una direct proportinala. Mecanismul preturilor este altul.
Preturile au scazut pentru ca au fost umflate prea mult. Intr-o tara unde mobilitatea sociala este enorma fata de ceea ce gasim in Europa, odata cu lipsa de bani scade si asteptarea ca preturile tinute sus sa fie suportate de piata. Cum odata cu executarea (foreclosure) garantiei ipotecare oamenii scapa si de datorii (in America, nu in Europa), atunci renuntarea la proprietate este si mai usoara. Bancile sunt nevoite sa isi recupereze banii din vanzarea acestor proprietati neachitate. Lipsa de bani disponibili pentru cumpararea de proprietati ar trebui sa conduca la crestere de preturi, asa cum am aratat mai sus. Ei bine, atat timp cat bancile nu sunt lasate sa dea faliment fiind subventionate, ele nu vor simti lipsa de bani, deci preturile proprietatilor imobiliare vor scadea pana la nivelul la care pretul de vanzare permite recuperarea investitiei originare, ba poate chiar si sub. Astfel, tiparirea de bani va conduce la scaderi de preturi.

miercuri, 22 iunie 2011

Idei, preocupari, solutii(?)... Schita

Doua lucruri ma preocupa in mod deosebit in ultima vreme. Sfarsitul civilizatiei - a acestei civilizatii - si criza economica. Nu vad neaparat o legatura intre cele doua. Voi explica mai jos.
In primul rand, aceasta este mai mult o schita, iar din experienta lucrurilor trecute, cred ca asa va si ramane. Totusi, e ceva mai mult decat nimic. Oricum, ce mai conteaza ce si cum si cat scrii cand insasi civilizatia apune...

Pentru ca tot am adus vorba despre apusul civilizatiei, sa incep cu aceasta. Nu e ceea ce multi se grabesc sa profeteasca in ultima vreme, sfarsitul lumii, Apocalipsa, Judecata de Apoi. Aceea are alta determinare si nu ne e dat noua sa o stim. Ca o paranteza, dar logic, nu este neaparat exclusa.
E vorba de apusul civilizatiei europene, asa cum a definit-o Neagu Djuvara. Neagu Djuvara a construit o teorie a modelelor civilizationale in cinci trepte. Exista, spune el, un pattern al civilizatiei, un model catre care orice civilizatie tinde. Insa nici una nu il acopera in totalitate. Desi el a considerat ca civilizatia europeana este cea care acopera acest model, eu spun totusi ca nu, nici Europa nu si-a acoperit matricea civilizationala. Raman insa doua etape din cele cinci pe care toate civilizatiile, chiar si Europa, le ating: nasterea si declinul.
Europa nu a avut etapa de hegemonie. A trecut prin etapa de inceput - cea de formare, apoi prin epoca eroica, cea de inflorire, etapa "regatelor combatante" a luptei pentru hegemonie, dar nu a avut etapa hegemoniei, a Imperiului Universal, a ratat-o, aflandu-se direct in stadiul decaderii ale carei semne le vedem astazi, dar fara un hegemon. Acesta ar fi ceea ce pe ultima suta de metri incearca sa suplineasca Uniunea Europeana.
Nu voi relua expunerea din cartea lui Neagu Djuvara cu privire la etapele civilizatiei europene, ma voi opri direct asupra epocii regatelor combatante. Este epoca de expansiune si inflorire maxima a unei civilizatii, cand diferite tari, state sau natii care o compun se lupta pentru intaietate si hegemonie. Din randul acestora, teoretic, se alege hegemonul, statul care va stapani si va impune propria "pax romana" intregii civilizatii, statul care in istorie va imprumuta numele sau civilizatiei al carei hegemon este. Europa nu a avut hegemon, chiar numele civilizatiei o spune, Europa fiind un conglomerat de state si popoare ale caror pretentii privind contributia la civilizatie nu s-au micsorat nicicand in fata pretentiilor celorlati, ba dimpotriva.
Au fost totusi doua incercari de hegemonie, ambele esuate. Este aproape tulburator cat de mult seamana cele doua intre ele: Revolutia Franceza si Razboaiele mondiale.
Revolutia Franceza a declansat un mic razboi european care a durat pana in epoca Imperiului, cand Franta a avut prima incercare de hegemonie. Aparand mai intai ca o continuare a epocii regatelor combatante (vezi razboiul de 7 ani), sub conducerea lui Napoleon, timp de cativa ani, hegemonia franceza asupra Europei a fost efectiva insa nu s-a putut consolida. Pietre de hotar: Rusia si Anglia
La fix 100 de ani de la esuarea incercarii de hegemonie franceza se declanseaza Primul Razboi Mondial. Acesta a fost mai mult un razboi european, mondializarea sa datorandu-se coloniilor europene si situatiei favorabile pentru alte tari de a-si urmari interesele in mod militar. Incheiat doar prin interventia unei puteri ne-europene intr-o Europa secatuita de razboi, Primul Razboi Mondial este despartit de al Al Doilea Razboi Mondial de o pace subreda cu aspect de armistitiu. Pentru reluarea razboiului in Europa s-a dat vina pe criza economica din anii '30, dar aceasta a inceput prin a fi o criza americana, de import pentru europeni. Pur si simplu ramasesera lucruri nerezolvate, situatia nu era clara la nivelul Europei, drept pentru care razboiul a reizbucnit ca lupta pentru suprematie in Europa. Re-mondializarea lui este tot o consecinta a existentei coloniilor europene si deschiderii unei noi situatii considerate favorabile de alte state pentru a-si urmari interesele in mod militar. Razboiul din Pacific are o cu totul alta desfasurare si alt caracter decat cel din Europa. E un razboi diferit care se desfasoara in acelasi timp cu cel european. Calcand pe urmele lui Napoleon, Hitler conduce Germania spre hegemonie in Europa, dar se opreste in aceleasi locuri ca si inaintasul sau. Pietre de hotar: Rusia si Anglia.
Si Franta si Gemania 100 de ani mai tarziu au cautat sa-si justifice ideologic incercarea lor de a-si impune hegemonia asupra Europei. Franta revolutionara avea nevoie de un spatiu vital care sa asigure stabilitatea si durabilitatea cuceririlor Revolutiei, iar Germania avea nevoie sa asigure poporului geman si rasei ariene un spatiu vital de unde sa-si asigure resursele necesare manifestarii sale plenare. Amandoua aceste pretentii erau legitimate de mostenirea culturala europeana a carei cea mai inalta expresie erau considerate idealurile celor doua state. Este evident ca raboaiele napoleoniene si Razboiul Mondial, impartit in doua, sunt de fapt incercari esuate de a instapani o hegemonie asupra civilizatiei europene. Interesant este insa si de vazut ce este cu cei care s-au opus cu succes hegemoniei in Europa: Anglia, Rusia si, mai apoi, America.
Anglia. A fost si este o insula nu doar geografica. Si astazi, desi face parte din Uniunea Europeana si ar fi putut sa faca parte si din Spatiul Schenghen sau uniunea monetara europeana, Anglia, in forma statala a Marii Britanii, a refuzat toate aceste oportunitati de integrare europeana. Mai interesant este ca, desi a participat la luptele pentru hegemonie in Europa, Anglia nu a participat ca pretendent la hegemonie. In mod declarat Anglia a participat la aceste lupte doar pentru a se opune crearii Imperiului. In paralel, Anglia si-a construit propriul imperiu in alta emisfera a pamantului. Un mic amanunt: circulatia autovehiculelor in fostul imperiu britanic se face pe partea cealalta a strazii, cu o exceptie totusi si nu intamplatoare: Statele Unite.
Rusia. Aici as incepe cu amanuntul de aceeasi natura ca si in cazul Angliei: caile ferate rusesti au ecartamentul diferit (mai mare) decat cele din restul Europei. Trecand mai departe, se poate vedea ca Rusia, chiar daca a imprumutat mult din cultura europeana - cea franceza cu predilectie - acest imprumut a fost mai degraba o poleiala, cautarea unui limbaj comun cu o civilizatie de la care dorea sa aleaga si sa primeasca, fara sa urmareasca o sincronizare in scopuri si evolutie. Ca interes politic, in relatia cu o Europa mai mult geografica decat politica, Rusia s-a considerat mostenitoarea Imperiului Bizantin, Moscova fiind vazuta ca "o a treia Roma". In partea noastra de lume, pretentiile teritoriale dar si de tutela s-au manifestat mai ales catre teritoriile care au compus la un moment dat Bizantul: estul Europei si Peninsula Balcanica, Asia Mica si Caucazul. Imperiul rus si-a manifestat intentiile hegemonice in cu totul alte parti decat statele care au dat nastere civilizatiei europene, ajungand pana in Extremul Orient unde si-a disputat intaietatea cu puterile locale (vezi razboiul ruso-japonez din 1905). Si astazi, Rusia isi intdreapta atentia catre aceleasi zone, Europa fiind privita doar ca sursa de bogatie, o piata de desfacere pentru resursele naturale ale Rusiei, dar nu un centru de interes vital pentru Moscova si nici un model de urmat.
Anglia si Rusia nu sunt parti complete ale Europei. Au influentat-o si au fost influentate de aceasta, dar comunicarea intre civilizatia europeana si cele doua tari nu a fost una completa. O demonstreaza cele doua amanunte pe care le-am exemplificat mai sus. Daca Anglia a fost initial interesata de Europa, infrangerea sa in Razboiul de 100 de ani a izolat-o de restul continentului si i-a asigurat sau "a condamnat-o" la o dezvoltare separata. "Razbunarea" a venit sub forma politicii engleze constant opusa aparitiei unui imperiu european, dupa sloganul "daca nu eu, atunci nimeni".
Rusia, in schimb, s-a trezit obligata - intr-un fel - sa ajunga la Paris si la Berlin. Desi nu si-a dorit decat acea poleiala europeana, interpretarea gresita a geografiei politice precum si a consistentei acestei poleieli europene de catre Franta si mai apoi Germania a obligat Rusia sa ajunga sa stapaneasca politic mari parti din Europa. A facut-o insa in mod efemer fara ca vreo parte din ceea ce inseamna Rusia sa fie dorita, copiata sau importata de catre europeni. Practic, Rusia nu a contribuit cu nimic la Europa in afara de modelarea istoriei politice si militare. Din punct de vedere cultural si al creatiei de valori culturale, cu Ceaikovski, Dostoievski, Tolstoii amandoi si altii, Rusia nici nu influenteaza cultura europeana nici nu se raliaza complet la ea. Sunt niste succese si confirmari dar au fost facute din perspectiva unei culturi mature, cea europeana, pregatita sa recunoasca valori oriunde in alta parte, la fel cum cultura europeana poate recunoaste insemnatatea si valoarea unor obiceiuri chineze sau japoneze, fara a si le insusi sau a le copia dincolo de un acces de mondenitate.  
Anglia a fost un Imperiu, insa nu in Europa. Daca Anglia nu este europeana, atunci nici coloniile ei nu sunt. Nimic mai putin european decat Australia, Noua Zeelanda, chiar daca seva lor se trage din Europa. Nici Bizantul nu a fost latin desi a continuat firesc Imperiul Roman. Zona de interes a Angliei nu a fost Europa ci Asia si zona Pacificului. Cea mai de succes colonie engleza, Statele Unite, au preluat din mers aceeasi zona de interes. Desi s-au amestecat in razboaiele europene, au facut-o cumva marginal din punctul lor de vedere, scopul fiind acelasi cu al Angliei, tara cu care are o relatie speciala: blocarea unei hegemonii europene.
De ce Europa nu trebuie sa aibe un hegemon din perspectiva vecinilor sai, aceasta este o alta discutie, nu mai putin interesanta. Sunt tentat sa o las pe alta data, totusi, am sa mentionez ca Rusia a fost "atacata" in zona ei de interes (Caucazul, Balcanii si Extremul Orient) chiar de catre Europa. Implicarea Rusiei in razboaiele si politica europena sunt fenomente strans legate de apararea propriei pretentii la hegemonie in teritorii ne-europene. Motivele au fost pur tactice si foarte putin spre deloc strategice.
Vedem deci ca Europa este ceva diferit de cei doi vecini ai sai Anglia si Rusia. Implicarea acestora in soarta civilizatiei europene a tinut mai mult de interesele din alte zone si nu din Europa. Pare mai mult un conflict intre civilizatii pentru sfere de influenta decat un conflict in interiorul civilizatiei europene pentru castigarea statutului de hegemon.
Aflata la final si vlaguita de energii, Europa incepe sa isi piarda din prestigiu si devine putin depasita si neinteresanta pentru zone intinse din lume. Statele Unite sunt din ce in ce mai vizibil atrase de zona Asiei si Pacificului. Adevaratul razboi din anii '40 pentru americani a fost cel din Pacific. Nu intamplator seria de razboaie a continuat in Asia pacifica cu Razboiul din Coreea si cel din Vietnam. Astazi razboiul devine mai mult economic din cauza potentialului sau de distrugere, dar este evident ca se poarta intre Statele Unite si China. Exista si un razboi "clasic" adica cu trupe tot in Asia, in zona musulmana-araba unde Statele Unite sunt puternic implicate.
Cultural, civilizatia urbana americana este din ce in ce mai mult copiata in orasele asiatice (vezi Singapore si Hong-Kong, ambele "englezesti"!) unde apar si cei mai inalti "zgarie-nori" (in zona emiratelor arabe). In domeniul artelor, se simte un accent crescut pe productia muzicala, urmata de productia de filme. Pictura, dansul si alte arte au ramas, dar poarta cu ele o nota de desuetudine, un fel de arte exclusiviste, doar pentru cunoscatori, un fel de colectionari de anticariat. Muzica insasi este de o cu totul alta natura decat muzica larg asculata in secolul XIX. Totusi, mare parte din productia muzicala actuala seamana cu si isi are izvoarele - cel putin in parte - in muzica colonistilor englezi. Sunt multe piese care cantate "la rece" ar putea fi foarte bine intelese si apreciate de catre un englez din veacul XVII. Engleza este ea insasi lingua franca in muzica actuala. Daca nu canti in engleza nu existi altfel decat local, iar principalii producatori si interpreti de muzica vin din lumea britanica: Marea Britanie, Statele Unite, Australia.
Pare din ce in ce mai clar ca Statele Unite, ca urmas direct al Angliei, au dezvoltat o alta civilizatie pornind ca o colonie engleza si cu multe radacini europene. Epoca eroica in care se nasc legendele poate fi considerata epoca cuceririi vestului salbatic si a razboiului de secesiune, un moment crucial care a desprins definitiv noua civilizatie de Europa, odata cu victoria Nordului. Renasterea este epoca Hollywood-ului.
Foarte posibil ca, datorita noilor tehnologii, din cauza vitezei cu care ne ducem viata, civilizatia - sa-i zic anglo-pacifica - sa arda ciclurile mai rapid astfel incat sa nu dureze 2000 de ani. La nici 200 de ani de la inceputul epocii eroice semnele unei infloriri si totodata maturizari se fac simtite. Schimbarea este resimtita de multi ca totala: fenomenul flower power, Hollywood si televiziunea, iar mai nou Internetul au schimbat radical modul in care ne raportam la viata in general. Transformarea este de marime relativ echivalenta cu renasterea europeana inceputa in secolul XV si care a culminat cu Reforma protestanta.
O anumita detasare fata de evenimente este totusi necesara pentru a putea cantari corect epoca actuala. Cum aceasta detasare este practic imposibila, necesitand o iesire din timpul trait, nu am cum sa fac altceva decat presupuneri cu un anumit grad de adecvare la situatia reala. Insa daca cele de mai sus sunt o estimare corecta a epocii in care ne aflam, este de asteptat ca ceea ce urmeaza sa fie epoca de lupra pentru hegemonie. Se observa o larga raspandire in Asia a civilizatiei anglo-pacifice, unde se ridica din ce in ce mai multi "tigri', in fapt noi puteri economice, dar nu numai, care incep sa isi revendice pretentiile universaliste. Cel mai nou exemplu ar fi insistenta cu care China incepe sa se manifeste dincolo de granitele ei culturale traditionale si avand prezente din ce in ce mai vizibile in Europa si Africa, locuri unde, aparent paradoxal, este un agent al civilizatiei "occidentale" (adica a ceea ce este perceput astazi a fi civilizatia occidentala), la concurenta cu Statele Unite.
Ar fi deci de asteptat ceva razboaie in lupta pentru hegemonie. Deocamdata pretendentii sunt putini si ca forta putin dezechilibrati. Este posibil ca si capacitatile militare sa inhibe in loc sa inerveze. Capacitatile de distrugere reciproca sunt un factor de inhibitie a pornirilor razboince datorita consecintelor. Si atunci lupta pentru hegemonie va impinge probabil catre altfel de razboaie, "economice".
Si cu asta ma voi referi la criza, cu un mic preambul.
Am sa pornesc de la Razboiul Rece. Intre SUA si Rusia aparent a fost o lupta ideologica si de sfere de influenta in Europa. Acest punct de vedere este un fel de axioma astazi, insa are o foarte mare incarcatura politica, deci un fel explicatie de factura imediata. Interpretara mea este un pic diferita. Asupra Europei cele doua mari puteri s-au inteles foarte bine. Cum am spus mai sus scopul lor era comun, anume sa nu existe un hegemon in Europa, intrucat ar fi fost un pericol imediat pentru zonele de influenta pe care ambele puteri si le doreau in afara Europei. Razboiul intre cei doi mari a fost ceva mai mult decat rece si s-a manifestat in Asia destul de fierbinte: Coreea, Vietnam, Afganistan. Finalul acestui razboi a fost ca Rusia a fost alungata nu din Europa, catre care de fapt a fost impinsa si atrasa, ci din Asia si Pacific. Odata invinsa Rusia, Statele Unite le-au lasat rusilor cale libera catre Europa, astazi, la 20 de ani de la infrangerea din anii '90, Europa fiind la mana Rusiei pentru mare parte din resursele naturale. In schimb, pretentiile de influenta in Asia si Extremul Orient ale Rusiei au fost blocate, inclusiv de catre noua reprezentanta a civilizatiei pacifice, China. China a fost un aliat informal al SUA cat timp nu ridica ea pretentii dar se opunea influentelor Rusiei in Asia pacifica.
Dar, ce vreau sa scot in evidenta este modul in care Statele Unite au invins Rusia: printr-un program de inarmare masiva, programul Razboiul Stelelor. Aceeasi tactica a generalului Grant in Razboiul de Secesiune impotriva generalului Lee: noi putem sa va coplesim, indiferent cate miscari inteligente faceti voi sau greseli facem noi. Cantitatea si insistenta constanta va vlagui adversarul. Iar Rusia, in forma de URSS, a sucombat pentru ca nu a putut tine ritmul, ca un atlet ramas fara aer.
Criza financiara are multe din caracteristicile Razboiului Stelelor. Daca e adevarat ca actualul adversar al Statelor Unite este China si daca razboaiele contemporane sunt de fapt economice, atunci criza financiara este modul in care Statele Unite poarta noul razboi Rece impotriva Chinei.
China este tara care are cele mai mari rezerve valutare in dolari. Devalorizarea dolarului o afecteaza in mod direct. Or, consecinta cea mai vizibila a crizei economice de pana acum este chiar devalorizarea puternica a dolarului. China isi tine moneda subevaluata tocmai pentru a putea sa profite din exporturile sale catre cea mai mare piata din lume, Statele Unite. Practic razboiul a inceput cand, la insistentele Statelor Unite, China a refuzat sa lase moneda proprie liber convertibila.
Dar cum a evoluat criza si care sunt perspectivele? Americanii au inceput printr-o politica deliberata de creditare pe piata interna cu restrictii foarte mici, neglijabile. Practic, s-au aruncat bani pe piata in numar foarte mare sub forma de imprumuturi, ceea ce a crescut rapid nivelul de trai al americanilor dar a dus si la o indatorare masiva. Se estima ca la inceputul crizei in 2007 toate dobanzile adunate la credite pana la achitarea lor depaseau masa monetara aflata in circulatie in Statele Unite.
Am aratat intr-o postare anterioara ca imprumuturile duc la lipsa banilor. Produsele de pe piata cresc valoric si ca numar, dar banii nu mai ajung sa acopere valoarea bunurilor si serviciilor, pentru asta fiind nevoie de tiparire de bani. Este notoriu ca Statele Unite tiparesc cei mai multi bani acum in criza si chiar daca FED este blamat de toti pentru asta, ei au de fapt raspunsul adecvat.
Cum functioneaza criza de fapt? In primul rand toata lumea observa cum cresc preturile. Cei mai multi sunt gata sa dea vina pe bancile centrale care tiparesc bani creand inflatie, deci crestere de preturi. In realitate, tiparirea de bani in criza are efect invers, mentine preturile jos. Am sa imi expun parerea separat, mai incolo.
Ce va fi in America daca vor tipari in continuare bani mai mult decat au tiparit pana acum? Va fi rau pentru ca banii tipariti nu vor fi folositi pentru achitarea datoriilor ci pentru alimentarea cu lichiditati a bancilor care vor presa pe creditare, pentru ca asta stiu sa faca si pentru asta sunt facute, de aici isi fac ele profitul, din dobanzi. Va fi deci o indatorare si mai mare care va duce la o si mai mare lipsa de bani. Din fericire se pot intampla doua lucruri: banii tipariti nu se vor mai imprumuta (relativ) pentru ca oamenii sunt deja indatorati suficient. Si pentru ca indatoarea este mare, iar Statele Unite este o tara cu capul pe umeri, la ei chiar functioneaza legea falimentului. Desi sunt consecinte de natura personala, falimentul te absolva de datorii de cele mai multe ori (nu ca in Europa si mai ales nu ca in Romania). Dispar datoriile, dispare lipsa de bani, lumea se relaxeaza si preturile raman jos.
Ar mai fi si varianta ca statul care tipareste bani sa plateasca cu ei datoriile celor care nu si le pot plati. Nu ar insemna decat sa aduca in actualitate banii viitori la care inca oamenii nu pot ajunge. Ar echilibra valoarea bunurilor de pe piata cu masa monetara aflata in circulatie si, in principal, disparand datoriile dispare lipsa de bani, fara ca cineva sa mai fie afectat de asta. Ciclul economic ar putea reincepe. Daca America va face asta, atunci razboiul economic cu China va fi castigat. Chiar daca nu si-au propus toti acesti pasi inca de la inceput, succesiunea lor este logica: prin credite se aduce bunastare populatiei, ceea ce da forta economica unei tari. Creditele duc la indatorare si lipsa de bani care se vor compensa prin tiparirea de moneda. Concomitent, se vor sterge datoriile fie prin faliment fie prin plata lor de catre guvern. Americanii vor fi putin afectati si doar temporar de criza in timp ce orice alt detinator de valuta americana va avea puternic de suferit. Devalorizarea dolarului nu va afecta preturile interne decat pentru produsele de import, ceea ce va stimula productia interna si o noua relansare economica americana.
America a luat o optiune clara pentru hegemonia civilizatiei pacifice si cel putin deocamdata pare sa fie principala favorita pentru instapanirea "imperiului de 1000 de ani". Criza economica actuala este doar parte a razboiului pentru hegemonie, poate o faza incipienta a acestuia. Sigur ca a fost provocata, sunt mai multi factori care au condus la ea provocand-o de pe mai multe paliere. Criza a adus si profit unora, membri ai unor cercuri influente si bogate, aduce si sprijin in urmarirea unor interese de hegemonie. S-a creat impresia ca neinterventia statului a condus la criza economica. Fals. "Neinterventia" a fost bine dirijata. S-au invocat egalitatea de sanse si nediscriminarea, astfel oameni saraci din America au beneficiat de credite care nu puteau avea acoperire in posibilitatile lor de rambursare. De asemenea, oameni varstinici, a caror speranta de viata nu permitea in mod normal rambursarea creditelor. Totul a fost facut pentru a se indatora foarte mult populatia concomitent cu cresterea nivelului de trai si a bogatiei generale. De aici a pornit criza, dupa cum s-a spus datorita "lacomiei" oamenilor, dorintei lor de a avea mai mult decat isi permiteau. Dar "lacomia" a fost speculata si manipulata. Managementul crizei este in continuare elocvent, America tipareste bani, Anglia nici acum nu doreste "adapostul" euro. Dimpotriva, euro este atacat puternic mediatic de analistii de limba engleza si se speculeaza impotriva lui pe burse. Grecia este fieful traditional al Angliei in Balcani. Coincidentele exista chiar daca nu poate fi demonstrata o vointa unica care directioneaza evenimentele. Civilizatia care infloreste astazi bucurandu-se de ruinele Europei este anglo-pacifica, daca luam drept criterii locul fazei de formare si locul fazei de inflorire.
Rusia este deocamdata marginala atat pentru Europa cat si pentru civilizatia pacifica. Se poate ca de aici sa se nasca altceva, fiind deocamdata doar in faza de formare, cand nu ne putem da seama inca incotro se indreapta acea "lume". Ar fi totusi si randul ei.