Asa mi-am intitulat lucrarea de licenta: Comunismul - sinucidere altruista.
Am pornit de la ce spune Emile Durkheim despre sinuciderea altruista: "Cand omul este detasat de societate, el se omoară cu usurinta, dar tot la fel de usor se omoara cand este prea legat de ea." Sensul este urmatorul: cand eul - persoana - nu-si mai apartine si se confunda cu comunitatea din care face parte, persoana nu se mai distinge de cei din jurul sau si nu mai are valoare prin ea insasi. Cand persoana isi pierde valoarea, sensul vietii ei dispare in chiar propria imagine de sine, gasindu-si implinirea in jertfirea vietii pentru un scop considerat superior. Sinuciderea devine doar un simplu pas, intr-un fel o consecinta fireasca a acestei devieri de la normalitate.
Extrapoland, statul comunist este un astfel de caz. Pentru ca principala sa directie de dezvoltare este patrunderea in toate domeniile vietii sociale, in intimitatea oricarei comunitati, pana chiar si la cele mai mici forme de viata comunitara, cum ar fi familia, statul dispare. Este ceea ce comunismul si-a propus in mod programatic, un stat care traieste prin el insusi, care nu se mai distinge de restul societatii. Statul isi pierde astfel valoarea in chiar propria sa imagine de sine. Functionarea sa inceteaza intrucat ar deveni un fel de perpetuum mobile social, un aparat care isi exercita functiile asupra lui insusi.
Metoda prin care statul comunist intelege sa devina ubicuu este sa nu mai asigure reproductia elitelor. Este binecunoscut faptul ca prima masura luata de comunisti in momentul preluarii puterii a fost sa elimine de-a dreptul fizic elitele societatii. Urmeaza blocarea accesului catre structurile de elita ale societatii a celor care ar fi indreptatiti sau mai bine pozitionati sa acceada catre acestea in virtutea mostenirii ce o poarta cu ei. Dosarul de origine sanatoasa, confiscarea proprietaiilor sunt cateva dintre cele mai cunoscute astazi metode comuniste de decapitare permanenta a elitelor unei societati, indiferent de domeniul de manifestare a acestei elite, de la elitele politice, pana la elitele culturale sau taranesti.
Odata definitivat acest proces de eliminare definitiva a vechilor elite, statul comunist nu va asigura elite noi. Elitele se caracterizeaza prin excelenta in domeniul lor de manifestare, excelenta care le aduce avantaje drept recompensa pentru activitatea lor. Comunistii vad insa aceste recompense ca fiind privilegii, intrucat excelenta nu este ceea ce apreciaza ei, dimpotriva. Excelenta creeaza elite si acest lucru impiedica desavarsirea statului comunist, asa cum vede ideologia comunista acest lucru.
Excelenta nu aduce doar recompense ci creeaza si responsabilitate. Excelenta creeaza in primul rand responsabilitatea mentinerii ei la cote de elita si astfel elitele sunt responsabile fata de cei pe care ii conduc. Comunistii insa nu apreciaza elitele, nu stiu sa creeze elite, deci vor fugi de responsabilitate, chiar daca isi vor dori recompensele unei elite reale. Acestea vor deveni privilegii abia acum. Nu este de mirare ca fara exceptie toate partidele comuniste au permis aparitia cultului personalitatii si instaurarea unor dictaturi personale ale liderilor partidului. Nedorind sa fie elita, nestiind sa fie elita, elita insasi fiind ilegitima ideologic in statul comunist, toate atributiile si responsabilitatile sunt aruncate, impinse catre liderul partidului. Instinctul natural este mai puternic decat ideologia, dar in interactiunea dintre ele efectul este unul pervers: stalinismul este dezvoltarea fireasca a comunismului. Nu-i de mirare ca dupa caderea regimurilor comuniste nu se gasesc responsabili pentru dezastrul comunist: nimeni nu si-a asumat responsabilitati intrucat acesta era atributul elitei.
Lucrarea care va urma trateaza mecanismul sinuciderii altruiste a statului comunist si consecintele, rezultatele pe care le traim dupa caderea regimurilor comuniste. Este asa cum am scris-o in 1995, nu am schimbat nici o virgula. Sunt pasaje pe care le-as dori schimbate, sunt concluzii pe care le-as completa sau explica mai amanuntit. Nu voi interveni totusi pe text, intrucat consider important sa las lucrarea asa cum a fost ea scrisa in original.
De ce totusi sa revin acum asupra comunismului? Ce legatura are enervarea mea exprimata in articolul precedent cu sinuciderea altruista? Raspunsul este la indemana: ceea ce traim astazi este consecinta fireasca a regimului comunist. Un truism, desigur, pentru multi. Dar lucrurile aparent evidente trebuie si ele explicate. Altfel raman doar pareri, clisee.
Iar astazi traim un proces de sinucidere egoista. Am cazut in extrema cealalta. De unde statul dorea sa fie prezent peste tot, astazi se ideologizeaza ca statul nu trebuie sa mai fie nicaieri. Statul trebuie sa fie minimal, cum se spune.
Am sa ma intorc la Emile Durkheim. Acesta spunea ca se numeste egoism [auto]indepartarea persoanei de la viata comuna. "Omul nu poate trai dacă nu simte atasament fata de ceva care sa-l depaseasca [...] viata nu este suportabila decat daca ii intrevedem ratiunea de a fi, daca are un tel prin care sa merite osteneala de a o trai". La fel si statul trebuie sa aiba o ratiune superioara pentru a trai. Menirea statului este in afara sa. Statul este sau trebuie sa fie o constructie a elitelor unei societati si in consecinta statul are responsabilitate atat el ca intreg cat si fiecare membru al sau. Teoria statului minimal nu are in vedere retragerea statului de la responsabilitatile sale ci are in vedere doar eficientizarea functionarii statului printr-o metoda care poate fi discutabila dar si valabila in anumite domenii de manifestare a societatii. Numai ca la noi aceasta teorie se ideologizeaza si sufera transformari inacceptabile. Gura presedintelui Basescu adevar graieste, prin stat minimal statul roman intelege sa nu mai fie responsabil fata de cetatenii sai. Elitele actuale ale Romaniei isi refuza menirea, aceea de a excela si de a fi responsabile fata de cei pe care ii conduc. In schimb, elita romaneasca nu isi refuza privilegiile. Comportamentul este acelasi cu cel al comunistilor, abdicand de la orice responsabilitate in favoarea liderului - vezi cazul actual, presedintele Basescu, singurul care face agenda publica a Romaniei, interna sau externa.
Acest lucru se intampla intrucat la iesirea din comunism Romania era o tara fara elite reale si nici nu a reusit de atunci sa isi construiasca. Cei care conduc astazi Romania nu pot, nu au aceasta putinta de a fi elite, intrucat ei nu exceleaza in domeniul vietii sociale de care se ocupa: conducerea statului. Falia lasata de comunisti in societatea romaneasca a fost prea adanca pentru a putea fi recuperata in 20 de ani.
Trecand in 20 de ani de la sinucidere altruista la sinucidere egoista perspectivele statului roman sunt sumbre. Daca statul ar fi ceva exterior societatii, ca un neg, o excrescenta, nu ar conta. Insa statul este un organ intern vital al unei societati. El este pe rand si in acelasi timp creierul, inima sau ficatul unei natiuni. Sinuciderea sa, altruista sau egoista, nu poate avea alta consecinta decat moartea natiei sale impreuna cu el.
Scriu aceste randuri in speranta ca acest lucru nu se va intampla, ca inca nu este prea tarziu.
Vor urma capitolele lucrarii de licenta din 1995. Va dura pana le transcriu, este destul de mult de scris.
Mai inainte de toate, poate va trezi interesul:
CUPRINSUL:
I Introducere pag. 2
II Cap. 1: Obiectivul ideologiei pag. 6
-Moştenirea lui Lenin pag. 13
-Obiectivul postrevoluţionar pag. 17
III Cap. 2: Clasa politică pag. 31
- Dialectica elitei comuniste pag. 33
- Reproducţie şi sinucidere pag. 38
IV Cap. 3: Sfârşitul comunismului pag. 46
- Schimbare şi bipolaritate pag. 46
- Noile elite pag. 50
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu