Cum a cucerit Putin Constantinopolul

Intervenția Rusiei în Siria a dezvăluit afacerile murdare de petrol care se derulau pe ascuns între Turcia și ISIS. Cei care trebuiau să știe, știau cu siguranță, ce a adus nou această intervenție a fost faptul că tranzacțiile au fost făcute publice de o Rusie interesată să-și compromită adversarii. Și oricât a negat Erdogan, el și familia lui au fost dezvăluiți în mod credibil ca beneficiari ai războiului din Siria și a contrabandei cu petrol de pe teritoriul controlat de ISIS.

Conducător autoritar al unui stat NATO, poate cel mai important în contextul actual după Statele Unite, compromisul Recep Tayyp Erdogan nu mai putea fi susținut de aliații săi mai mari, fără a se compromite și ei. Au avut și persoane influente și importante din administrația SUA de câștigat din afacerile lui Erdogan? Cine știe? Ce contează? Important este că Statele Unite au fost nevoite să-l lase din brațe, poate și sub amenințarea că alte remificații ale afacerilor negre de petrol pot fi dezvăluite. Dar asta este pură fabulație.

Odată ce nu a mai fost susținut, Erdogan a devenit foarte sensibil la posibilitatea unei lovituri de stat. Motive ar fi fost, el și-a câștigat poziția datorită aderenței sale la valorile islamice. Poate de aici și buna sa relație cu așa-zișii teroriști ISIS (în fapt o organizație a foștilor "nr. 2" sunniți din administrația lui Saddam Hussein, actualmente dați la o parte de puterea șiită de la Bagdad). Acum se întâmpla să fie și oportunitatea.

S-a văzut de departe că cei care au sărit in apărarea lui Erdogan erau bărbați însoțiți de muftii strigând "Allah’u ak bar". Nu este un semn mai clar că Erdogan este un lider islamist, pentru cine nu avea încă această idee cunoscută. Dacă ne uităm la partea cealaltă, la puciști, vedem militari de rang înalt și foarte înalt arestați. Toți, dar toți acești militari turci erau cu școala făcută în Statele Unite, cel mai probabil la West Point. Vă dați seama, au relații acolo, foști colegi de-ai lor sunt comandanți în armata Statelor Unite… Unii sunt cu siguranță prieteni de familie, poate și concediile și le fac împreună.

Aveau nevoie Statele Unite de un compromis lider islamist, în Turcia? Probabil nu. Aveau Statele Unite oameni pregătiți să preia puterea – constituțional! – în Turcia, unde Armata este garantul laicității statului? Cu siguranță.

Erdogan a făcut de curând pace cu Putin și prin mass-media se aude că un serviciu străin l-a anunțat pe Erdogan să plece la timp din locuința de vară care urma să fie lovită de o rachetă. Coincidența în acest caz este doar o posibilitate. 

Ce să facă Statele Unite? Să condamne regimul Erdogan, un președinte ales liber de poporul turc, și care tocmai a supraviețuit unei lovituri de stat și tentative de asasinat? Să susțină puciștii? Nu merge să te bagi chiar așa cu picioarele pe față în problemele de politică internă a unui stat NATO. Nu merge să te declari aproape pe față susținătorul – și chiar inițiatorul – unei lovituri de stat într-un stat NATO, mai ales atât de implicat la granița alianței, practic în război. Nu merge, pentru că de a doua zi alianța ar fi în aer. Ca și Uniunea Europeană. Și tot ce a clădit Statele Unite cu trudă zeci de ani se poate dărâma în câteva luni. Iar Trump a avertizat deja că nu prea îl mai interesează NATO.

În concluzie, Statele Unite a fost prinsă la foc încrucișat. Nu are pe unde să scoată cămașa, așa ca a dat comunicatul acela cu stabilitatea și regimul democratic. De fapt, exact de asta are nevoie acum. Destul că are în Erdogan un dușman foarte puternic în chiar interiorul alianței. Măcar să fie unul tăcut.

Putin a câștigat iar în fața americanilor la intelligence; a mutat și a făcut gambit. Și cât timp SUA va fi duplicitară în relațiile ei cu cei care îi sunt aliați (sau dușmani; cât timp ești duplicitar, noțiunile de aliat și dușman nu mai au sens), Putin va juca la fel și va câștiga mereu: îi va compromite pe ticăloșii cei mici pentru a-i susține apoi când ticălosul cel mare va dori să se descotorosească de ei. În felul acesta, nimeni nu va mai dori să fie ticălosul cel mic, lăsând ticălosul cel mare fărăr spațiu de manevră, fără țări asupra cărora să facă presiuni. Încet dar sigur, SUA va fi împinsă spre singura poziție de forță care îi va mai rămâne, cea pe care a ocolit-o de 70 de ani: confruntarea directă. 

Presupun că singura mișcare la care mai pot spera americanii este să încerce o lovitură de stat la Moscova, sau cel puțin o răzmeriță. Parcă simt râsul lui Putin.