...natiei. Da. Pensia si viitorul natiei; desi pare ca discutand despre pensionari e ilogic sa vorbim despre viitor.
Exista in aceste timpuri in mai multe tari europene o politica de crestere a varstei de pensionare. Cica nu sunt bani de pensii. A scazut foarte mult natalitatea si generatiile nu se mai reproduc suficient de mult pentru ca populatia activa sa poata intretine populatia pensionata. Asa ca marim varsta de pensionare, ca sa avem populatie activa mai multa. Simplu, logic, schematic.
De fapt o crima. Si nu e vorba de o crima la adresa persoanelor de o anumita varsta, este o crima impotriva viitorului unui popor.
Cred, o fraza citita la Neagu Djuvara suna cam asa: lumea bunicilor nostri moare odata cu noi. Sa o explic este inutil. Dar fraza oglindeste o realitate existenta pana la varsta mica a actualei generatii active: am fost crescuti de bunici, am crescut cu povestile lor si educati conform experientei si educatiei pe care ei, bunicii nostri au primit-o in tineretea lor. Astfel, lumea bunicilor nostri inca mai traieste in noi.
Iar in lumea aceea, muribunda, dar inca prezenta in amintirea noastra ca popor si ca indivizi nu erau homosexuali-transsexuali, nu erau avorturi, nu erau copii sinucigasi, nu erau multe din problemele de azi. Si nici chiar in copilaria noastra nu prea erau acestea. Stiu, primul impuls e sa "acuzam" comunismul, totusi nu este asa. Noi am fost crescuti de bunicii nostri, parintii nostri au fost crescuti pe langa bunicii lor, bunicii nostri inca mai povesteau despre bunicii lor pe care i-au iubit. Lumea se transmitea pe sine din generatie in generatie.
Astazi, insa, s-a produs o ruptura. Bunicii nu mai pot sa se ocupe de nepotii lor. Ei sunt inca angajati, se duc la munca. Varsta de pensionare este deja prea mare. Un calcul simplu: daca varsta medie a unui parinte este de 25 de ani, atunci nepotul se va naste la varsta de 50 de ani a bunicului. Tanar, verde si in campul muncii. Si atunci cine se ocupa de copiii nostri? Aproape intotdeauna niste straini, numite bone, apoi institutiile de invatamant prescolar. Cei sapte ani de acasa se topesc sub ochii nostri. Copiilor le va lipsi caldura familiei, iubirea bunicilor si rabdarea lor. Tot ce vor invata va fi doar spre folosinta imediata. Sa manance singuri, sa ceara la baie, sa se imbrace singuri. Apoi, sa asculte de autoritatea reprezentata de educatoare.
Dar si cei ce ar trebui sa fie parinti, de ce sa mai faca copii? Cine sa le creasca copiii? Niste straini numite bone? Niste institutii de invatamant scumpe si nu foarte bine incalzite iarna? Macar acestea de ar fi suficiente si cu educatori si ingrijitori calificati si mai ales dedicati..., dar vai, nici acestea nu sunt. De ce ne miram atunci ca se fac avorturi?
De ce ne miram ca in ultimii ani au aparut in mod "natural" fenomene necunoscute acum 30-40 de ani, cum ar fi transsexualitatea? Tulburarile acestea de personalitate care apar la din ce in ce mai multi copii si adolescenti sunt urmarea directa a celor sapte ani care lipsesc din viata lor. Ani in care le lipseste iubirea familiei si rabdarea bunicilor. Parintii, departe de a putea suplini aceasta lipsa, ei sunt cu atat mai mult mai ocupati cu altele, la serviciu.
Si atunci, cu cat mai mare varsta de pensionare, cu atat mai putini copii vor fi. E ca un bulgare de zapada care in loc sa se mareasca, scade cu fiecare rostogolire. Situatia va fi si mai proasta economic peste cativa ani. Tinerii vor face copii din ce in ce mai tarziu, pentru ca abia atunci vor avea bunici sa ii creasca si sa-i educe. Dar batranii care se vor ocupa de copii vor fi din ce in ce mai batrani si bolnavi. In plus, la varste crescute, multi nici nu mai pot fi parinti si multe sarcini vor fi pierdute. Viitorul nu suna deloc bine. De fapt, viitorul nu mai suna deloc. Clopotele bat acum. Guvernele ne duc la groapa viitorul lasandu-ne fara pensionari. Familia isi pierde rostul ei cand bunicii nu isi mai cresc nepotii.
