Despre păcatul originar

Sunt ani buni de când mă gândesc că ceva e în neregulă cu interpretarea populară a legendei biblice a păcatului originar. Nu-mi pare că problema era pomul acela şi fructele lui: daca ar fi fost aşa, Dumnezeu putea foarte uşor să îl pună nu în mijlocul Grădinii ci în afara ei, într-o jardinieră separată unde nici Adam şi nici şarpele nu ar fi putut ajunge, sau să facă la fel cum a facut mai târziu cu pomul vieţii, să-i pună pază heruvimi.

La predică şi în scrierile bisericeşti se spune că problema ar fi fost neascultarea - din lipsă de iubire faţă de Dumnezeu. Nici aici nu sunt 100% convins că aşa este. În lipsa cunoaşterii binelui şi răului nu văd cum s-ar fi putut aştepta Dumnezeu ca Adam să asculte porunca: omul nu ar fi ştiut că e rău să o încalce şi nici că este bine să o respecte. A se supune sau a nu se supune poruncii dumnezeieşti era lipsit de sens pentru Adam şi Eva. Mai devreme sau mai târziu tot ar fi ajuns să guste din fructul oprit.

Însă după încălcarea poruncii oamenii au ştiut ca au greşit, că au făcut rău. Fapta lor a căpătat dintr-o dată sens pentru ei, au înţeles ceea ce au făcut. Desigur, nu le-a plăcut nici lor ceea ce au făcut, de aceea s-au ascuns de la faţa lui Dumnezeu. Dar când Dumnezeu i-a cercetat, cunoscând de-acum binele şi răul, ei ce au ales să facă?

Au negat. Nu fapta, ar fi fost imposibil, ci vina. Mai grav, Adam a avut ceva de reproşat chiar Domnului! A zis, "femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine mi-a dat să mănânc şi eu am mâncat". Cu alte cuvinte, de vină ar fi fost femeia şi Dumnezeu că a creat-o.

Sigur, oamenii au greşit în faţa lui Dumnezeu neascultând porunca. Pedeapsa pentru acest lucru au primit-o, Scriptura spune destul de clar. Dar ar fi putut primi iertare şi nu pedeapsă dacă ei cunoscând binele şi răul nu ar fi urmat calea răului, ci a pocăinţei. Nu degeaba rugăciunea pentru iertarea de păcate se referă la toate păcatele săvârşite, cele cu voie şi cele fără de voie, cu știință și cu neștiință. Nu întâmplător Înaintemergătorul Lui Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul spunea "pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor", adica vremea iertării şi a mântuirii.

Iată de ce cred că problema cu adevărat este nu mâncarea fructului, nu neascultarea, ci lipsa asumării greşelii laolaltă cu lipsa dorinţei de îndreptare şi persistenţa şi complacerea în păcat. Taina spovedaniei este răspunsul Bisericii pentru ca noi să avem şansa de nu repeta la nesfârşit greşeala adamică.


==============================
UPDATE 15.01.2015

Rămâne totuși o problemă: dacă nu cunoaștem binele și răul, dacă nu avem repere axiologice, cum putem acționa, de unde știm ce avem de făcut? Ce ne poate da repere pentru a ști ce avem de făcut? Un singur lucru: credința în Dumnezeu și în cuvântul Lui. Credința nu e curioasă și nu-și pune întrebări, dar având-o, știi. Căderea adamică este căderea din credință*.

Iisus Hristos a spus multora: "credința ta te-a mântuit". Dumnezeu poate ierta păcatele, dar numai credința este mântuitoare, căci ea te readuce lângă Dumnezeu (a se vedea și link-ul de la comments).


==============================
UPDATE 05.06.2015

Neascultarea este totuși parte din problemă.
Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că există o formă de cunoaștere în afara reperelor axiologice. Nu este cunoașterea care răspunde la întrebarea "de ce?", dar răspunde la întrebarea "ce?". Este cunoașterea firească și naturală a celui care știe semnele naturii, care știe ca primăvara vine odată cu întoarcerea berzelor la vechile cuiburi. Este aceeași cunoaștere pe care orice părinte încearcă să o dea copilului său atunci când îi cere să-l asculte; este o cunoaștere prin ascultare. Copilul va ști ce are de făcut fără să cunoască dacă e bine sau nu să facă ceea ce îi spune părintele său. Abia când își va pune problema să nu asculte de cuvântul părintelui, copilul poate avea parte de o cunoaștere nemijlocită (de cunoașterea anterioară a părintelui). Această cunoaștere nemijlocită este făcută prin neascultare iar de cele mai multe ori nu are și un final bun. Bun sau rău, finalul oferă posibilitatea verificării cunoașterii mijlocite prin ascultare. Dar însăși apariția acestei posibilități - a verificării - este semnul căderii din credința (încrederea) avută în părinte. Și cum orice verificare are ca final o confirmare, aceasta este șansa recâștigării încrederii (recăpătarea credinței) în părinte și în îndemnurile sale și revenirea la cunoașterea prin ascultare.

Iată pe scurt parcursul biblic: Facerea, Profeții, Evanghelia.

__________________________________
*Mulțumesc colegului și amicului L.P. care, prin discuțiile cu el, m-a ajutat să înțeleg acest lucru atât de simplu și elementar.