Iată ce spunea Mircea Vulcănescu în conferința sa "Existența concretă în metafizica românească": "Aplecarea spre animism, predominarea ideii de ființă asupra ideii de lucru în existența particulară e vădită și de faptul că expresia de 'chip' dobândită de la ființă e valabilă (în sens de modalitate) și pentru lucruri [...]". Iar în lucrarea sa "Dimensiunea românească a existenței" scria același Mircea Vulcănescu: "Întrebările 'e semn bun?' ori 'e semn rău?' însoțesc, la român, orice întâmplare a acestei lumi. Și lumea lui nu este o lume neutră de întâmplări, fără sens și legatură; ci este o lume plină de puteri rele ori binevoitoare, de chemări și de tăceri, de arătări și de ascunderi. Într-un sens, toate lucrurile acestei lumi sunt ființe și au ceva de spus cui știe să le asculte".
Desigur, să acorzi sens întâmplărilor și existenței în general nu este un fapt necreștinesc, dar românul nu acordă sens, ci sensuri. Acordând sens, unul singur, consideri a fi o singură cauză pentru tot ce există, acordând sensuri, atunci consideri o altă cauză pentru fiecare alt lucru. Poate că tuturor pare firesc ca lucruri și întâmplări diferite să aibe cauze diferite, dar nu așa este și pentru creștin. Creștineste ar fi ca toate câte există să aibe o singură cauză, pornită dintr-o singură voință: aceea a lui Dumnezeu, manifestată prima dată în cuvintele "Să fie lumină!". Mai multe adevăruri înseamnă nici un adevăr, după cum spunea Petre Țuțea. "Eu sunt Alfa și Omega" după cum scrie în Apocalipsă. Dar Mircea Vulcănescu remarca reziduul animist al caracterului românesc, aparținător deci altei forme religioase, esențial diferită de crestinism, iar cheia înțelegerii felului de a fi a românilor o voi considera a fi aici.
Astfel, la nivelul voinței, românul nu are o călăuză, ci se încurcă mereu în tot felul de căi ritualice pe care formal trebuie să le urmeze. Nu veți vedea în două sate românești aceleași obiceiuri de înmormântare sau nuntă, fiecare uliță ajungând să aibe la un moment dat supestițiile ei. Lumea este plină de duhuri sau lucruri, fiecare cu voința proprie. Și atunci revine omului sarcina să mulțumească lumea nevazută prin tot felul de ritualuri și superstiții. De aici și obișnuința românilor de a face fiecare după capul lui, sau mai bine zis după ce crede fiecare că este bine să facă, toți neurmând un principiu unic de conduită și niciodată neputând a se pune de acord cu ceea ce este de făcut.
Cum afectează asta voința omului? Neexistând repere pentru construirea de scopuri, omul nu are către ce să își canalizeze voința. Voința este retrogradată la nivelul de dorință, satisfacere a unei nevoi imediate, iar calea către împlinirea, adică satisfacerea ei este doar un ritual complicat, dar de neocolit. Dacă inițial ritualurile au fost inventate pentru a mulțumi lumea nevăzută câștigându-i cel puțin neutralitatea, în viața socială actuală ritualurile acestea s-au transformat în birocrația endemică din societatea românească, pe care cu toții ne străduim să o mulțumim, câștigând cel puțin neutralitatea birocraților dacă nu putem să-i câștigăm de partea noastră. Mita este pentru noi, românii, un ritual la care cu fatalitate trebuie sa participăm, dar niciodată nu știm cât și cui trebuie să dăm, de aceea ne interesăm așa cum le ascultăm pe babele inițiate în superstițiile locale. Voința de a scapa de aceste proaste obiceiuri este inexistența, noi le suportam cu neplacere ca pe orice ritual de nuntă sau înmormântare cand "trebuie" să ne legam cine știe ce ațe, sau "trebuie" să spargem pahare, căni, farfurii etc. spre mulțumirea duhurilor nevăzute și cu puteri necunoscute, la fel ca o birocrație de stat.
Dar dacă fiecare lucru are o voință a sa independentă, lucrurile fiind animate așadar de ceva interior lor si de acelasi fel cu ființa, atunci lumea ar fi un talmes-balmes de neînțeles, ceea ce nu este. Există deci un principiu superior organizator posesor de voință proprie. În absența sa lumea s-ar bloca și nu ar mai funcționa. Voința acestui principiu organizator s-ar manifesta tocmai în această direcție de a armoniza existențele tuturor ființelor și lucrurilor, de a le da un cadru de manifestare a voințelor lor proprii. Acest principiu este Divinitatea Însăși, Dumnezeu, și El apare mai degrabă ca un arbitru pentru lumea văzută și nevăzută. Voința sa se manifestă spre rezolvarea accidentelor și nu spre urmarea unui plan. Dumnezeu are mai degrabă distanța și autoritatea unui moderator decât a unui stăpân. Astfel, voința omului trebuie să se armonizeze cu existența lumii așa după cum am arătat mai sus, mulțumind voința lucrurilor fără a se subsuma unui plan divin. Încă o dată se dovedește necesar ca voința omului să fie retrogradată la nivelul de dorință, căci în absența unui plan divin, orice plan omenesc riscă să strice organizarea lumii. De aceea, folosind cuvintele lui Mircea Vulcănescu voi spune și eu că omul românesc nimic nu hotărește când intenționează ceva, ci numai pune în gând. La fel și noi astăzi, doar ne punem în gând să facem ceva pentru a trăi mai bine, dar vedem că nimic nu se întâmplă, totul rămâne la nivel de intenție și nici o decizie nu devine o hotărâre, adică o obligație la acțiune.
Exista cale de iesire si pentru noi? Raspunsul meu este ca intotdeauna, da. Increstinarea profunda a poporului este in optica mea raspunsul adecvat, anume renuntarea la legatura cu religia pagana a preamaririi naturii, animismul. Toate aceste tare romanesti vor disparea cand romanii isi vor elabora legi clare si simple precum cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise.
Sa fim dar atenti la prima lege data de Dumnezeu: sa nu ai alti dumnezei afara de Mine. Acum nu mai apare nici arbitrara, nici vreo pledoarie "pro domo" aceasta prima lege. Este legea primordiala caci ea ordoneaza lumea in sensul implinirii si indeplinirii vointei lui Dumnezeu, omului revenindu-i in mod clar misiunea de a o cunoaste si executa. Este legea care exclude posibilitatea de mai fi o alta cauza pentru ceea ce exista.
A doua lege, sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a celor care sunt sus in cer, sau jos pe pamant, sau in apa si sub pamant, sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti [...] este exact opusul religiei naturale a pamantului, animismul prezent in matricea romaneasca. Omul nu ca nu are nevoie sa impace sau sa conlucreze cu puterile rele sau binevoitoare ale lumii, ci ii este interzis cu desavarsire sa o faca. Va avea drept urmare acces la scopuri proprii, reperul unic fiind gasit in prima lege.
Voi reveni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu