Reiau aici o postare ceva mai veche (dar nu foarte în acest moment). A fost pentru prima dată postată aici:
http://www.flecar.ro/2012/07/13/pygmalion-adrian-nastase-si-my-fair-lady-victor-ponta/
A fost mai întâi un tânăr care învăța binișor și s-a gândit să dea la drept. I-o fi plăcut lui cum sună “jurist” sau “avocat” sau “procuror”, nu știm; sau poate părinții l-au îndemnat să-și facă o carieră iar drumul dreptului li s-a părut lor cel mai potrivit, iar nu știm. Sigur e că tânărul a dat la drept și a intrat.
În facultate s-a dovedit a fi isteț. Cel puțin atât de isteț cât să atraga atenția profesorului său, un tip ambițios și bine înfipt în noua nomenclatură politică de după 1989. I-a atras atenția și semi-profilul său care aducea un pic cu cel al lui Nicolae Titulescu, suficient ca domnul profesor, crescut și format la școala de partid și de stat a regimului trecut să facă apel la vechile metehne ale vechilor conducatori: se foloseau de oameni ca să se deconecteze, jucându-se cu ei. În plus, ca lider politic ambițios ce era, profesorul chiar avea nevoie să strângă în jurul lui tineri inteligenți, dispuși să aibe o carieră pe măsura inteligenței lor și care să fie slabi, dar nu la caracter ci la ceea ce numim “spate”, adică neavând alți susținători să devină nu numai îndatorați lui, dar și fără el să nu însemne ceva.
Într-o zi i-a spus profesorul studentului său, care tocmai terminase facultatea de drept: ”Măi, nu vrei tu să vii pe langă mine la partid? O sa fiu prim-ministru și o să am nevoie de o echipă de oameni tineri, inteligenți și devotați cu care să fac treabă, să conducem țara”. Vă dați seama cum a sunat asta în urechile unui tânăr de 25 de ani, abia pornit pe calea vieții, mai mult ca sigur nerăbdător să arate tot ce poate și să pornească cu avântul tinereții să se facă cunoscut și să aibă cariera la care visase. Era mult prea frumos ce i se întâmpla ca să rateze o așa oportunitate. Oricine, dar absolut oricine ar fi fost în locul său ar fi făcut la fel, era convins, asta dacă a mai stat cumva să se gândească, căci la 25 de ani nu stai prea mult să te gândești.
Şi profesorul și-a respectat cuvântul și l-a luat pe tânăr în echipa sa de la guvern. Dar și tânărul a confirmat, chiar își făcea treaba ca la carte, fapt ce-i convenea mult profesorului care beneficia de tot ce avea nevoie pentru a lua decizii importante și a se poziționa din timp pe scena politică astfel încât sa fie mereu în avantaj. Desigur, tânărul fusese o alegere bună, merita chiar ceva mai mult, poate că ar fi fost bine să-l propulseze ceva mai sus, ar fi putut să-i fie de și mai mare ajutor. De aceea i se adresă din nou: “Auzi, nu vrei tu să faci un doctorat? Te-ar ajuta foarte mult în carieră, poate chiar în felul acesta m-ai putea ajuta și pe mine mai mult, dintr-o poziție pe care o merți.” Evident, tânărul nu avea cum să zică nu unei asemenea invitații. Titlul de doctor ar fi fost, de altfel, și o recunoaștere a meritelor sale de care, ca orice tânăr inteligent și studios, nu se îndoia. Poate că totuși un mic nor de îndoială i-a umbrit fruntea: “Domnule profesor, dar stau destul de rău cu timpul pentru studiu, doctoratul cere și el un efort suplimentar de cautare, studiu și redactare. Eu însă, mă vedeți, sunt la dispoziția dumneavoastră mai tot timpul și imi dau silința să rezolv sarcinile importante pe care mi le-ați dat”.
Avea dreptate. Timpul era puțin, dar pentru profesorul ambițios acesta nu părea un impediment. El își cunostea studentul, știa ce poate și ce știe, nu avea nevoie de alte confirmări prin tot felul de examene. Apoi, i-ar fi fost indrumător la doctorat, ceea ce nu ar fi însemnat decât o prelungire a colaborării dintre ei. Ca profesor îndrumator și om influent ce era, cu siguranță ar fi reușit să-l faca doctor pe tânarul său student. “Asta nu-i o problemă de netrecut”, i-a răspuns profesorul. “Rezolv eu și cu timpul tău de studiu și cu redactarea lucrării, chiar și cu publicarea. Tu trebuie doar să-mi spui dacă vrei să faci doctoratul”.
Cine ar fi spus nu? Vă amintiți? Fără profesorul său, tânărul nu ar fi fost nimic. Nu neapărat că-i era dator profesorului, dar era mai întâi dator față de el însuși să raspundă în singurul mod în care se putea răspunde: “Da”. Sau arătați-mi un alt student care a refuzat vreodată o asemenea propunere venită din partea profesorului său.
Mai peste ani, când datorită întâmplărilor vieții tânărul a reușit să iasă de sub tutela profesorului, rămânându-i totuși apropiat și îndatorat a venit și momentul în care profesorul a avut nevoie de ajutorul fostului său protejat. S-au găsit însă atunci niște oameni care au studiat lucrarea de doctorat a tânărului și au găsit acolo urmele concrete ale ajutorului dat de profesorul îndrumător, omul influent de altă dată. S-a spus atunci sus și tare ca tânărul a plagiat, s-au dat si nume ale celor de la care a plagiat. Dar, surpriză! Chiar cei în cauză au sărit să-l apere pe acuzat! Au spus cu subiect și predicat că tănărul nu a plagiat de la ei. De fapt, ei știau, era mai ales vina lor, au fost puși de către profesorul influent să-i redacteze lucrarea dar ei nu au făcut altceva decât să pună acolo pasaje întregi din lucrările lor. Nu puteau să spună asta însă fără să se compromită ei definitiv, întreg sistemul de învățământ și pe tânarul din povestea mea. Așa că au boicotat comisia pusă să analizeze plagiatul. Cazul era mult prea important cu mult prea multe implicații grave ca să poată fi dat în vileag.
Dar patosul(!) s-a născut și lumea se uită cu ciudă și cu ură la cel care nu a făcut altceva decât ce trebuia să facă. Pas cu pas, nu a greșit cu nimic în alegerile sale conform situației în care se afla atunci. Cum de la final toate au ajuns așa de greșite?! Profesorul i-a cerut și îi cere disperat ajutorul, ce să facă cum să aleagă acum fostul student? Pe deoparte îi este îndatorat profesorului pentru tot ce este acum, pe de alta parte tot ce i se întâmplă rău acum și îl împiedică să-l ajute i se datorează chiar lui, profesorului. Un fel de “eu te-am făcut, dar din cauza mea mori”.
Ce a făcut oare Eliza Doolittle la propunerile profesorului Higgins?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu